Fabrica de vise

Traiesc un vis, ca e zi sau ca e noapte. . As vrea...as dori...ce bine ar fi....visez sa ...Visez cu ochii deschisi la minunile aceste lumi, la idealurile si dorintele mele. Visez noaptea...
Sunt o fabrica de vise. Si cred eu ca de nu as mai visa , nu as mai fi. Cateodata  renuntam la visurile noastre ,sau  le impaturim si le punem undeva bine , la naftalina , poate intr-o buna zi isi vor putea deschide aripile sa isi ia zborul , alta data ne lasam purtati de victoria implinirii lor, a visurilor.
Totul e dorinta, nazuinta si visare.
Oare cate visuri nu avem cand suntem copii? -Cand ma fac mare voi fi ....alergand dupa umbra modelelor ce ni le abordam sus pe catarg, modele si nazuite ce se schimba cu anii, cu moda si societatea .
Sau adolescenta vine fara visurile ei? - Printul blond cu ochi albastri. ce ne va rapi si ne va iubi mereu...
Si la maturitate gata cu visurile? Avem o familie, casa plina de copii, masina legata la gard, iahtul in poiata si dolarii la ciorap. Deci gata cu visurile? Pai nu , ca nu putem ramine in urma societatii multilarelal dezvoltate si visam la cai verzi pe pereti. Sau roz bombon de mentosan.
Mai avem si cosmaruri desigur, pe care nu le visam ci le primim cadou de buna purtare.
Apoi la batranete punem visurile in cui ? Nu cred, ca inca mai avem ceva de visat, la o pensie marita, la o zi cu soare ca ne dor tate cele cand ploua, la o proteza super ce sa mestece singura...
Deci daca nu mai visez, inseamna ca nu mai exist.

Maimuta din 2016

 Un nou an a venit pe pamint,cu acorduri de clopot batut de marii edili ai orasului Seul .
O cifra schimbata , o noapte ca oricare alta, o noua zi batea la portile orizontului.
Aici a venit cu 7 ore mai devreme, aici toate sunt mai rapide, au alt ritm. Ma intorc cu gandul la revelioanele de acasa, petrecute la bunici, la cabana Podragu, in Mangalia la careva acasa, la restaurant...neaparat cu cineva, sa nu te prinda anul nou singur cuc. Sarbatoream pe tata, ce a venit pe lume la cumpana anilor....
Aici anii au alte intelesuri, pline de semne zodiacale mistice cu nume de animale. Acum e maimuta, si aia de foc. Na ! Nu era de ajuns ca e maimuta...Interesant e ca e zodia mea, sunt cat se poate de ..maimuta!
Pai daca intrebi pe cineva aici de varsta iti va raspunde ca e...maimuta , sau caine, sau sobolan ! H???
Si daca nu le ai cu calculele animalice , ramii cu intrebarea si atat.Cum zodiile se repeta la 12 ani, incepi si calculezi de zor, daca bineinteles sti ordinea lor, adica daca acum e anul maimutei  si eu is acolo, scazi vreo 12 sau adaugi , dar cum nu pica cifra pe maimuta, te gandesti ce animal o fi inainte....sau dupa...E interesant ca nu te plictisesti si nici nu pici rapus de Alzaimer cu atatea calcule de facut.
Apoi incepi sa te incamaradesti asa ca intre ...maimute... sau serpi...si spui ca suntem amici de zodie. Dar cum in fiece zodie ai doua parti, acum stai si iti pui intrebarea daca amicul e si el de foc sau o fi de lemn???
Am un prieten din Noua Zeelanda ce imi aduce informatii despre zodia mea. Si nu a uitat sa ma felicite ca e anul meu. Apoi sa vezi acolo ...ce mai e pe bune. Cica la meserii pe potriveala ar fi de actor, entertainer, de lider spiritual ,  etc...Apoi zau ca are dreptate. La cate maimutareli fac si eu am ajuns la tv prin roluri in drame sau pe scena dansand si cantand . Imi place sa fiu acolo, nu mi-e frica si nici trac nu am. Daca m-ai pune intr-un birou m-as ofili , vreau libertate .
Imi aduc aminte ca ne intalneam in oras cu prietenii si ziceau ca e un bairam la nush cine. Pai nu cunosc persoana zic eu, nu pot merge. Eeee, vii ca fara tine nu are farmec.Nu pt ca ma omoram cu bautul, dar faceam atmosfera ziceau ei. Deci am fost o maimuta de cand ma stiu .
Dar inca nu e timpul ei , al maimutei. Pentru ca anul nou inca nu a ...venit !

O voce in pustiul eter

"Buna dimineata Romania"

La microfon Jeni Pop in studioul radio gfm din Seul.....
asa imi incep emisiunile in fiecare zi de sambata la ora 10am , ora locala.Emisiune in limba romana de la un post de radio ce in fiecare zi are o ora dedicate locuitorilor de alte natii din Coreea. Japoneza, Chineza, tagalo, vietnameza si de o luna romana. 
Dar am momente cand ma simt o voce in pustie. As fi dorit ca cei ce asculta totusi sa interactioneze cumva cu mine, sa imi trimita mesaje cu opinii , info ce ar dori sa primeasca despre tara aceasta, dedicatii ....
Acum de cand cu tehnologia asta moderna , se poate asculta din orice colt de lume , in reluare daca ora difuzarii este inaccesibila. 
Si totusi imi place ce fac. Nu pt ca imi place sa imi aud propria voce. Ci pt as dori sa cred ca as putea ajuta cumva , cu un sfat , cu o voce care sa ii mangaie singuratatea sau tristetea, sa ii alunge un pic dorul de ea, de tara aceea numita Romania.
Va astept alaturi de mine pe adresa   www.radiogfm.net
"Good morning saesangui ajummadul" . 

O zi de luni

Saraca zi de luni! Oare ce avem toti cu ea de o uram atat? Pt. ca s-a nimerit sa fie prima din sirul celor 7?...
Apoi gasim tap ispasitor pt. proastele noastre dispozitii.
Un sir de evenimente tragice m-au intors pe dos si toata lumea mea parca nu isi mai gaseste echilibrul. Ce se intampla? Atata ura si dusmanie in jur , omoram in numele cuiva ,ca sa sa gasim acoperirea pt faptul ca suntem simpli criminali odiosi ce vrem sa fim numiti eroi!
Nici eu nu stau prost la capitol probleme personale. Si ma apuca crize de panica , disperare si nu mai vad luminita aia de la capatul tunelului... Mi-e frica sa spun cuiva ceva, ochii tuturor sunt atintiti si urechile ciulite la marile crime ce au aparut in lume. Ce conteaza drama mea personala fata de ce se intampla pe alte scene din  lume unde se joaca marile drame?

E luni, ziua mea libera. Dar e inceput de saptamina , cand toate problemele legate de acte, de banci, de institutii , adunate in weekend, se dezlantuie asa …de dimineata. Nici nu apuc sa pun ibricul de cafea ca telefonul ia foc, toti incep tiradele. Asa ca imi vine sa o iau razna. Parca se termina saptamina, si nu au timp sa se manifeste, mama ei de zi de luni si de viata.

Ma apuca disperarea si ies din casa incercand sa rezolv cate ceva. Afara ploua, imi amestec lacrimile mele cu cele ale cerului si ma tarai printre lume.  O iau spre parcul de pe muntele vecin , sa fiu singura zic eu, sa nu ma mai prefac ca imi e bine azi. Ganduri tulburi, tristeti vechi si noi , inerc sa inteleg unde am gresit de am ajuns in situatia asta ce imi pare fara iesire. 

Nu ma pot intoarce si sa desfac ce e facut . Imi iau creierii foc de atatia:”daca”. Oare ce sa fac? Acum incotro?

Suna telefonul si e fata , oare ce o mai fi?ce mai e de plata? Dar ea vrea sa vada doar ce fac, cum ma simt. Presimtea oare ca sunt in mare nevoie de o voce ce sa nu imi ceara doar bani??

Imi aduc aminte ce am citit acum 2 zile pe fb: “ – Nu am inteles niciodata de ce pleaca cei care pleaca. Probabil undeva ii asteapta cineva. Acel cineva are mai multa nevoie de ei decat ar avea o mama, un tata, un fiu, o fiica, un prieten…Stam si asteptam sa ne vina randul, un rand fara logica, fara sens, fara vreo regula evidenta. Da , stam la o margine de lume si asteptam sa ne vina randul. Stau la rand si ma dor mainile . Bagajele sufletului meu imi sunt prea grele, sunt pline de dor.”

Asta sa fie oare ? O asteptare la randul cel ce duce spre neant sau o alta lume?Cei ce au murit in atentatele din Paris , sa nu mai zic de cei ce au murit la  clubul Colectiv, sa fii asteptat la rand? Sau poate ei au sarit peste rand, au intrat in fata.

La cate ganduri negre am , nu pot sa nu imi aduc aminte . Si totusi , printre lacrimi si picaturi de ploaie, vad un mesaj trimis pe mesager.

Deschid si citesc cu greu, …rau ma dor ochii ma dor…”Always remember to be happy and smile, because you never know who`s falling in love with your smile. Good morning and welcome to a new loving and brighter Monday God has made.”(Tradus: aminteste-ti sa fii mereu fericita si sa zambesti, pentru ca nu stii niciodata cine se va indragosti de zambetul tau. Buna dimineata si bine ai venit intr-o noua zi de LUNI , plina de iubire si luminoasa ce Dumnezeu a dat-o “). Randuri scrise de Jerry , un nou venit in lista mea de amici.  Auch !!!! Oare cum de mi-a trimis tocmai azi acest mesaj, cand incep sa urasc ziua de luni???

M-au purtat pasii printre frunze ude pe alei de munte, ascultam ciripit de pasari, vad un nene ce cobora si imi zambeste privindu-ma drept in ochi…Si o tufa de azalee zambeste cu flori roz printre frunze galbejite. Hmmm…

E luni , ploua si cad frunze sub pasii mei. Si totusi cineva se gandeste sa-mi spuna ca ziua de luni merita traita asa cum e , si sa zambesc printre lacrimi .

Din nou "acasa"

Visez sau traiesc? Trec zilele ca un vis , e toamna iar ! Si iar sunt "acasa".
O luna de zile am stat in Romania, acum ma intreb daca am fost acolo, sau e doar un vis. Un vis frumos dar prea scurt, pt ca m-am trezit iar printre zgarie nori in marea de lume de aici.
M-am reintors la munca mea, la familia de aici , la cele 7 pisici si incerc sa ma reintegrez in ritmul de aici.
Zilele trecute imi spunea prietenul meu Kevin din Londra, ca zilele sunt mai scurte aici.Ca dimensiune...Uite cineva care a observat aceleasi lucru pe care il sustineam eu.
Nu am scris nimic din zilele petrecute acolo, pe picior de plai, am preferat sa traiesc fiecare moment la prezent. Plus ca nu ai wi-fi oriunde. Ce pot sune e ca am intalnit multi prieteni cu care am conversat doar pe fb. Intalniri scurte dar care mi-au facut mare placere. Am descoperit ca inca este speranta , ca inca mai exista oameni de suflet, depinde doar de noi sa ii cautam si cand ii gasim sa ii apreciem .
E frumos acolo, printre flori de camp si catini de brad, printre pomii plini de roade, mere, prune, pere. Cu cata placere am mancat perele parfumate din parul plantat de tata, ce a rodit prima data.Sau prunele galbene si buneeee !!!! Imi alinam dorul de tata , privind ramurile incarcate de rod si ma gandeam ca el va fi mereu acolo , traind prin radacini de pomi roditori.
Priveam brazii.... uracm carari ce care alergam cand eram copil, culegeam florile poienelor. Dar nu atat de mult cat as fi vrut. Nu m-am saturat de ea, de natura mea draga, de amintirile copilariei.
Am ajuns la ea! la marea mea! Offf!!!cat asteptam sa alerg printre valuri , sa ma tavalesc prin nisip, sa inot la lumina lunii pline ! Dar ce se intampla cu noi??? De ce nu regasim copilul din noi ???
Radeam si ma zbenguiam prin valuri..."Tati, vine tzunami!" striga un copil ....eu ma arunc in valul ce pt el parea imens si ma gandeam ca asa eram si eu....si inca sunt!!!Oare de ce vedeam fetze ce ma priveau suspicios? Da , eram "dusa" de bucuria simpla de a ma bucura ca sunt acolo, ca traiesc, ca imi alin dorul de ea, de marea mea !
Noaptea pe plaja...oare ce ne tine sa nu ne balacim asa cum am fi dorit? Ce reguli sau limite ne ingradesc pornirile de ane bucura de ceva ce mie mi se pare normal??? Varsta??? Faptul ca inca vreau sa ma bucur ca traiesc , unii il condamna, imi pun ingradiri si imi reteaza elanul.
Of , cat de simplu e sa fii fericit! Si cat de mult complicam viata si ne pasa de ce zic unii ce NU au curajul sa traiasca !
M-am intors aici....cu amar in suflet ca nu mai regasesc cei pt care limitele acestea absurde nu existau. E adevarat ca ne schimbam , dar sa refuzam sa traim ....
Acum stau si ma gandesc la mine si la aceste lumi paralale in care traiesc. Imi e din ce in ce mai greu sa ma reintegrez la intoarcere. Sunt aici sau acolo?

Cu vagonul la ...dormit !

Nu am aterizat la mama in curte cu parasuta, dar am ajuns cu trenul de noapte, la vagonul de dormit clasa intai!!!!
Gara de Nord , Bucuresti.
Casa de bilete separata pt cei ce vor sa isi lase oasele scuturate de leganatul vagonului pe sinele tarii.
Vagon de dormit , vagon cusheta. Ca sa nu impart cutia de dormit la 6 persoane, am optat pt cel de dormit cu doua paturi. Pret pe masura confortului nu?
Trage trenul la peronul 10, cu premonitie zic io, o sa fie de nota 10! Eeee....ma zgaiesc la vagoane sa vad unde scrie ce nr e. No ase! cel cu nr trei e ...primul ! Asa ca am ce tarai al meu gentoi pana la capat de tren.Cum sunt o cucoana , refuz ajutorul unui domn ce banuiam eu ca nu din curtoazie ma ajuta. Ajung in sfarsit si cu opinteli ma sui in tren.Au!!!!
Numai de clasa intai nu era. Si ca sa fie mirarea pe masura, erau compartimente de dormit doar DOUA in tot vagonul! Cum naiba zic eu , restul ce sunt? Ceva intre cusheta si dormit , adica au trei paturi !!!! Ala de sus de la cucurigu era atat de scurt , ca de erai de la 1.50m inaltime in sus , dormeai cu genunchii la nas. Super!
Caldura mare monsher! De august autohton plus rafale sahariene. Dau sa deschid geamul in compatimentul ce il imparteam cu o doamna ce venea de la bai cu namol din sudul litoralului, e sa vezi ! Manivela ce tre sa o invart am ramas cu ea in mana. Na, ca am dezmembrat averea CFR-ului!
O fixez la loc si invart de am deschis cat un lat de palma geamul, ca mai mult nu m-o tinut balmalele.
Ies pe hol,sa iau  o gura mai mare de aer incins. Ce frumos! am felicitat iar firma autohtona ce s-a gandit la sanatatea mea:geamurile nu se puteau deschide ca erau dintr-o ...bucata!
Dar cum eram beata de oboseala si aerul de acasa, cum a plecat trenul am adormit leganata de glasul rotilor de tren , acolo sus , la patul de la balcon cum ii spun eu. Cu speranta sa ma trezesc la Brasov sa iau o sticla de apa, ca a mea am uitat-o in gara la ghiseul de bilete.
Haladuiam printre vise minunate cand sar ca arsa. Na ca trenul merge in directie opusa, s-o dus Brasovul cu apa cu tot. Si mi s-a facut o sete , parca in ciuda . Cobor de la balcon, ies pe hol si vad o gashca vesela , unde era si controlorul. Care f amabil imi da o sticla cu apa si veste buna ca suntem la Sinaia.
Cum eu is fata de comitet intru in discutie cu baietii ce asteptau si ei Brasovul sa ia o bere rece sa momeasca zaduful din compartimente. Mergeau la Bistrita , faceau parte dintr-un grup de rock. Oooo...ce bine, aveam parteneri pe masura!Am disecat fel si fel de subiecte, de prin Vama Veche adunate , sau alte concerte rock, amintiri din scoala noastra sau a lor....ca eu cu seful de tren eram alte generatii ...a trebuit sa radem in reluare , adica in liniste ca ne dadea lumea jos, era miezul noptii de vara . Am coborat in Brasov, deschis la chiosc, dar cum eram primii din tren, am alergat un pic sa le ajungem. Si sa prindem iar vagonul din frunte.
Am mai stat un pic sa descantam lichidurile vitale, bere rece sau apa la bidoane si am urcat iar la balcon in lumea visurilor, unde acum intra briza montana prin crapatura din geam.
Daca intarzia trenul era de bai, ca pierd legatura zic eu , doar juma de ora intre ele, si ramin sa pazesc gara din Deda.
Sarit din vise direct in sandale si ies la usa, unde era inca unul din baieti, norocosul ce a tras lozul cu nr ...trei ! adik locul de suuuuss, din semicusheta de clasa intai. Si cum era de vreun metru optzeci baiatul, a preferat sa stea pe hol . Ce conteaza, trenul merge, banul circula ... Acum cam pe unde suntem zic eu, cu gandul ca s-a intamplat ca sa fie gara din Deda in bezna completa si sa nu vezi nik nici cu priviri de matza lesinata la ceas de smoala.Si e intarziat si trenul....hai rapiduletul!!!! La fix si juma opreste si e Dedaaaaa.!!!! Hei, dar am ceva de alergat in pas de balerina balansata printre linii sa prind unul din cele trei trenuri garate.
Care-i spre Reghin nu va suparati? Si imi arata unul ele ce tocmai inchidea usa ultimului vagon . Ioi ! stai ca viu si io! Aude sefa de tren  si ma ajuta sa urc . Mare noroc. Si loc aveam, doar ca din pacate nu vine locul la tine, iar eu nu puteam sa ajung la el in jumatatea de ora cat mai aveam de mers.E personal si urcau muncitorii ce mergeau la lucru si care ma cam injurau printre dinti ca nu pot trece de geanta mea pe culoarul ingust .
Uraaaa!!!! Reghin , adica destinatia finala . La revedere ,trenule masina mica !

Apoi sa stiti ca de aventuri nu duceti lipsa pe sinele tarii. Am zis ca asa vagon nu vazut nici in epoca de aur. Romanul e inventiv si a gasit solutia cererii de bilete la dormit. Din vagon clasa intai de dormit a facut semi cushete trei paturi. De clasa !

Spre casa...

Deasupra norilor….

Cata imensitate! Un cer  de un albastru pur , nori pufosi in diferite forme plutesc in jurul meu.  As vrea sa plutesc pe un norisor de plus….

Am plutit deasupra orasului  Amsterdam. Wow, cata aliniere! Totul parea fi tras cu rigla. Parcele uniforme ca marime , pe unele pasteau vacutele , renumitele “milka”.

….Si imi aduc aminte cum mergeam cu tata sa ne arate care ne sunt locurile , ramase mostenire de strabunicu` neamul surdanilor. Si unde piatra de hotar ii tufa aia, stajariu ala sau de la tau pana la parau. 

Neamul surdanilor….ca daca merg in sat , Toaca , acolo prin muntii Gurghiului , si ma intreaba de-a cui is , eu stiu a spune:  a lu` Genu Florii Surdului de pe paraul strambului. Si stiu toti din a cui neam ma trag, chiar daca acum stau agatata de toarta cerului , undeva printre nori si vin acasa de la celalat capat de lume…

Jos e Dunarea, am trecut deasupra Budapestei, spre Arad…in cateva minute deschid usa avionului si aterizez la mama in curte, acolo pe pciou` caprii…

Mi-e dor de tata , de zilele cand mergeam la cules de bureti , de zmeura , sau la cosit pe undeva printre tufe de alun…De cel ce mi-a lasat mie sa trag brazda de hotar de la hai tufa pana la stajari. “Sa nu uiti Darie…” Sa nu uit pe unde au mers stabunii mei la coasa si cu turma la pasune.

Of! Cate capite nu am calcat si cate brezde nu am scuturat! Am carat la porcoleti …am carat fanul acasa la mosu ` Florea surdului cu carul la care inhama pe Joiana si Florica….

Acum privesc din inalturi muntii nostrii, Apusenii cei dragi si ma simt aproape de strabunii mei, de tata …