miercuri, 18 iulie 2012

A sunat clopotelul...

Da , a sunat pt ultima data marti. Ora de facut paine si alte delicatese. De la sf lunii aprilie pana acum am invatat sa fac paine asa ..ca pe aici. Pai de cand am aterizat in tara asta acum vreo 18 ani mai bine,  tot numar boabele de orez cu betele. Imi aduc aminte ca imi cumparase sotul o franzela a doua zi  de la sosirea mea, ce s-a topit imediat. De atunci , am incercat tot felul de painici. Vorba lui tata, "imi dai cozonac sa maninc cu ciorba iute???" Cam asa e painea pe aici, foarte usoara, pufoasa, dulce , fara spor. Ei zic paine, eu zic ceva intre paine si cozonac.In afara de franzela aceea ce prospata e ok( a doua zi tragi de ea ca de gumarii bunicii), restul e dulce. Am incercat sa fac paine ca la noi, cumparat cuptor, faina....si a iesit asa...un bolovanel. Ceva nu mergea. Faina 3 zerouri ...rascolit rafturile, se uita la mine vanzatoarea ca la extraterestri ca masor faina in zerouri!!! deci egal cu...zero cautarea mea.
Asa ca papat cozonac cu ciorbe iuti. Dar ma intrebam cum de iese paine aasa de mare si pufoasa. Ei , am descoperit reteta.


Pe cand eram somera, incepusem cursul de bucatarie coreeana , despre care am scris si care s-a terminat in iunie pe la jumatea lunii. Ei , doamna de la birou mi-a zis ca e un curs gratis oferit de guvern pt integrarea cucoanelor somere si de alta natie in campul muncii. Curs de cofetarie, in acelasi loc , doar ca dimineata , 2 zile pe sapt. Gratis nik de zis, dar am primit carti pt testul scris si practic, plus...bani!  Sa tot mergi la scoala asa! Platit drumul si pranzul in zilele de scoala. bani care au intrat in banca in contul meu. Deci inveti practic  , teoretic si poti da examen pt diploma de  calificare . Eu nu am nevoie zic io, gandind ca am una in dosar made la Romania. Dar de ce nu? Asa ca am invatat 24 de retete de paine.Simpla, cu castane dulci, cu porumb, cu lapte, crema , etc.
Si am intalnit aici femei din alte tari. Maria Mei din Filipine, Nudira din Uzbekistan, din Japonia . Dar majoritatea erau din China. sa vezi acolo scranteli de limbi cand era pauza...Unele dintre ele au dat examen si au luat diploma de calificare, altele nu au dat sau nu au luat. Dar eu zic ca placerea de a face ceva cu mainile tale, ceva cu care ne laudam acasa, caci ce faceam imparteam si duceam acasa. Si eu mi-am atins scopul, am invatat secretul painii !
Dar a fost ultima zi, in care am facut...grisine. Si iar m-a dus gandul la anii copilariei cand "fumam" cate un pachet de grisine...
La revedere tuturor! Si multe painici dolofane !

Castravetele din ...curmal

miercuri, 11 iulie 2012

Un om...

Oare cati oameni nu intalnim noi in viata noastra?Oameni ce vin si pleaca, unii intra in viata noastra frumos, aduc primavara cu zambetul lor, altii intra cu picioarele calcand peste sufletul nostru. Unii isi pun amprenta pe viata noastra, ne shimba destinul. Altii trec ca o adiere de vant .
O simpla melodie a fost deajuns sa imi readuca in memorie un om! Un om ce mi-a inspirat dragostea de frumos, de traditiile noastre , de dans mai ales. Si eu care credeam ca jocul sau dansul popular e pt ...aia de la tara!!!
Pai da! Ca doar nu mergi in discoteca sa bati batuta si sa invarti hora. Acolo daca vrei sa fii regina , te fatzai frate , te scuturi, te batzai...Eeee, acolo la noi in Mangalia toata vara urla muzica in discoteci , pe faleza, sau prin hoteluri.Am reusit sa fiu si eu regina serii luand premiul intai la dans. Si totusi...daca mergi la nunti, petreceri, cam stai pe banca de nu stii sa sa fii un pic...taran! Adik sa joci frate asa... ca pe la noi.
Si uite ca a fost cineva ce a reusit sa-mi insufle dragostea pt dans . Sa ma faca sa iubesc dansul , ce a devenit de atunci pasiunea mea.
...Si aveam 17 ani, cand am ajuns in sala casei tineretului din Mangalia. Cu ea, cu Nela prietena mea ce facea parte din ansamblul de dansuri. Vad si io din sala zic cum se topaie , gandeam eu. Dar se pare ca a fost doar un gand, caci cel ce instruia tinerii cocotati pe scena nu prea voia spectatori. Asa ca ...sus pe scena la topaiala sau...acasa.
Vb vine ca nu m-a trimis acasa! Dar a reusit sa ma cocoate acolo, desi am comentat ca  dau cu dreptu` in stangu` si ma fac de ras. Am avut poate si noroc pt ca tocmai incepeau sa invete un dans nou. Doamneee!!!! Pai de atunci nu m-am mai dat jos de pe scena decat in patru labe. Dansez , adica joc si pe stanga si pe dreapta si batute si topaite si tot ce e ...de la tara! Am descoperit o lume noua, mai frumosa , si mai ales pasiunea pt dans.
Am fost la acele competitii numite "cantarea Romaniei" unde de oboicei lua locu` unu Scornicestiul...dar nu conta asta. Nu pt acel loc mergeam , ci pt ca ...dansam!
Am dansat la restaurant de 1 Mai , a fost frumos, un grup mare de rusi era acolo ce ne aplaudau. Iar cum am fost platiti in natura, adik fripturi si vin, ne-am dus sa ne racorim pe malul marii. Doamne ce valuri erau...si cum cantam pe plaja...si cum inotam printre alge asa...imbracati. Am ajuns acasa cu rochia pana la pamint caci se lungise de apa , tremurand si cu parul plin de alge. Ne incalzeam batand maruntel pe loc si clantanind.
 Multe episoade si amintiri am ...multi prieteni am intalnit acolo , pe acea scena a casei tineretului Mangalia.Prieteni cu care mergeam la o strachina cu vin cateodata dupa repetitii...
Dar oare cine este acel om? Un om pe care daca l-as fi vazut pe strada nu mi-ar fi retinut privirea , poate doar prin faptul ca era subtirel...Un om ce se numeste Petre Gui, fost dansator la ansamblul Timisul, pe care nu l-a uitat niciodata. Un om ce a transpirat cu noi, a plans si ras cu noi, ne-a facut sa "ardem" in pasiunea asta numita dans popular.
....Ma vad si acum pe scena , era un spectacol , ai mei parinti erau in sala, ma priveau si erau mandri de ...taranca de mine ce dansam dobrogeanul. Si pe nea Petrica ce ne privea dupa cortina.
Au trecut de atunci anii...nea Petrica a avut sansa sa plece in Franta . Si a ramas doar o amintire vie , caci de cate ori aud muzica dansurilor il vad in fata mea. Ultima data l-am vazut pe peronul garii , cand l-am condus la trenul ce pleca spre necunoscut. Am plans , caci nu e usor sa te desparti de cei ce lasa urme in viata ta.
Si uite ca acest om ce era doar un gand...a devenit o voce! Caci am plans iar cand i-am auzit vocea dupa 20 de ani , la telefon. Tot in Franta, dar nu doar o himera , ci un OM pe care am reusit sa-l regasesc.
Sper sa jucam macar odata acel dans din Banat ce nu am reusit sa-l punem in scena, acel dans ce il dansez asteptand metroul intr-o statie din acest oras din capat de lume..

marți, 3 iulie 2012

Amintiri

Fetele din clasa a 8 E sc oala generala nr 1 Mangalia. Diriginta D-na Georgescu Elena.

Lumea ...ca lumea

Pai da! Lumea e ...ca lumea! Adica e super.Vazuta din autobuzul ce ma duce la servici, vazuta printre mesele din restaurant, vazuta cu ochiul si trecuta prin celulele cenusii ce inca au rams intregi in capatana mea. Lumea blogarilor din pacate si nefericire a ramas undeva prin luna mai. Nu am avut timp sa intru pe net, oboseala si anii astia ce parca acum ii pap cu linguroiul , nu ma lasa. Am mai citit pe ici pe colo , dar de scris la mine ...pace! Nu ca nu as avea ce. Pai numa eu stiu cate povesti am scris in mintea mea, cate poze am dat click si memorat . Dar din pacate au ramas cateva minute stocate acolo si au trecut in nefiinta.
Ma tot intrebam inainte pt ce sau pt cine scriu pe blog. Simpu am zis, pt mine si oricine ii face placere sa citeasca ganduri, povesti adevarate si sa priveasca acest colt de lume prin lentila aparatului meu foto. Apoi vedeam ca nu prea lasa nime comentarii si ma gandeam ca au trecut neobservate randurile mele. Uneori ma intristam sa vad ca nu are popularitate ceea ce scriu. Dar ma consolam sa stiu ca macar eu m-am simtit bine scriind aici. Si ca exista o lume care citeste dar nu lasa urme. Asa ca mine, ca nu prea las nici eu comentarii, desi uneori incercam, dar nu le primea blogul respectiv.
Ma miram iar cata popularitate pot avea blogurile de gatit. Nu conteaza pe ce meridian te afli, o reteta e bine citita.E o lume separata cea a gospodinelor. Sau acele bloguri de opinii si consemnari.Unele sunt bine determinate, cu specific anume.
 Si ma intrebam iar , in ce categorie o intra blogul meu? Hmm...Am scris de toate, am incercat sa fiu pe placul tuturor sau al nimanui. Asa gandeam eu, cea care ma vroiam in lumea blogarilor, ma voiam citita pe orice continent, acceptata in aceasta lume virtuala.
Ei, dar s-au schimbat multe, de cand am inceput serviciul dupa 6 luni de relaxare , si am descoperit iar lumea reala. Cea de care ma lovesc in autobuz , cea care ma calca pe bataturi in metrou, cea care imi multumeste sau ma injura asa...fata in fata. O lume de care ma indepartasem, caci statul acasa ma facuse sa ma izolez de ea.
Am inceput sa respir aerul imbalsamat de petunii in statiile de autobuz , sa admir peisajul , sa stau la barfa cu colegii , sa rad sau sa plang live!
Dar totusi realizez ca imi lipseste si aceasta lume virtuala, acesti prieteni ce ii am si care ma gandeam ca imi simt lipsa. veneam hotarata sa las o urma a trecerii mele pe blog, dar oboseala si treburile pe care le-am tot aminat ....