Natasha si aromele cafelei !

  De cafea sa ma fi apucat pe la 18 ani...nu imi aduc aminte prima ceasca de cafea bauta. Dar cum locuiam in Mangalia, adica litoralul de ! gaseam pe ici pe colo cu toata criza ,cafea de cafea( ca de nechezol sau de cicoare nu duceam lipsa). Si cea mai buna cafea era si este pentru mine cafeau facuta la nisip. Ibricul magic avea si autori consacrati: nea Sandu sau papa Ali, acolo, pe terasa de la Trident din Neptun.Coada se facea cu cel putin o ora inainte de deschidere.
    Apoi o mai " imbunatateam" cateodata cu un coniac mic , un rom si un pic de frisca...Super ce mai!
     Noi romanii , am trecut de la renumita formula "pita si sare" , la cafea. Vine musafirul, primul lucru intrebi: o cafea? Adunarea la cel mai popular loc: bucataria! Ibricul , cestile,  si  incepe descantatul ei cu o barfa buna . Apoi un mic ghicit in cafea, ca nu strica sa vezi ce iti pica la drum de seara... Neaparat sa fie neagra si fierbinte la cucoana dinainte. Trezitul definiv si sigur dimineata ,era cu aroma unei cesti de cafea trecuta pe sub nas.

   Anul de gratie 1994!  Tara diminetilor calme, intr-un oras super populat,  Seul, la 25 de ani , cand drogul cafelei pusese laba pe mine. Eeee, apoi s-o gasi si aici cafea gandeam eu. Aia cu... trezirea in  aroma de cafea ,a ramas undeva acolo, la 5000 de km . Si in visurile mele cele bune.
Ma trezea si aici ,o  "aroma" de... kimchi , ce ma scotea afara din casa, pana mi-am obisnuit nasul asta al meu ce e prea lung pt astfel de miresme cu noaptea-n cap.
    Cafea zici? Hmmm....! Cafea mixxx !!! Avea de toate, mai putin cafea! Un pliculet contine 10% pudra de cafea , in amestec cu zahar si lapte vegetal. Uite o tara ce tine la sanatatea populatiei, gandeam eu, sa nu intre in sevraj cu concentratie mai mare de cafea in picuri. Dar rascoleam casa pt cei 40 de bani , sa cumpar doza zilnica...
  Daca ieseai in oras , mergeai la "dapang" cafeneaua lor. Mica , inghesuita, parca facuta pt pitici. La moda era cafeaua " dul, dul, dul".  . Interesant nume...caruia i-am aflat semnificatia cand m-am dedulcit la o ceasca, prin traditionalele dabang-uri. Si ce primeai era : 2 lingurite de cafea ness granule(asa mai rase de!), 2 lingurite de zahar si 2 lingurite de lapte praf vegetal. "Dul" inseamna 2 ! deci de 3ori 2!
   Apoi am mai descoperit  ca aveau si " wondu coffee". Adica cafea boabe rasnite si facuta cafeaua la filtru. Daca aveam ocazia sa fie facuta atunci fresh ,mai era cum era(si ma ducea gandul la militia noastra economica ce ne cantarea zatul, asta din Coreea pe unde o fi?) , un fel de zeama colorata . Daca aveai bafta sa bei cea ramasa de ieri in cana filtrului , aveai de lucru pe la toaleta toata ziua.De coniac, rom sau alte imbunatatiri, nici vorba!
   Ce bine ca nu prea aveam cu cine socializa! Nu ne prea amestecam barfele , eu si vecinele coreene. Care ma tratau doar cu ceai verde , ca e bun la ten , face pielea fina si alba!
 Apoi bautori sunt si ei, ca la toata statia de metrou gaseai aparate de vandut iluzii la pahare de carton. Si ritulaul lor e interesant. Zeama aia fierbinte, o sorbeau asa, printre dinti, si din trei guri era gata. Cam 5-6 pahare pe zi , mai ales ca erau restaurante ce dadeau free cafea amestec. Dupa un orez copios, o cava moca!!!
     Si daca la noi meseria de barman include si servitul cafelei, aici sunt fete ce au aceasta meserie prinsa din ...mers ! Dabang Agashi ! Frumos machiate, fuste mini si bluzite scurte , primeau comenzi de take out ! Si luau bocceluta cu termos, cesti, zaharnita si lapte praf (chiar asa arata, un batic mare ce il inodau) si mergeau la birouri de obicei , ca primea" sageang" oaspeti. Faceau cafeaua acolo, puneau in cani si asteptau sa o bea clientii. Mai destindeau discutia cu zambetul lor ...Erau platite la numarul de cesti vandute. Asa ca ...era o adevarata competitie intre ele, cum sa atraga clientii la dabang-ul si in lista lor de fideli. Sa ramana in top, mai vindeau si farmecele proprii.
    Acum , acele dabang-uri au cam disparut. Doar cativa mosneguti se mai delecteaza cu cafea acolo, gandind la  vieti si traditii apuse. Nici fetele nu mai duc boccelutele prin birouri, frumoase si gureshe...Acum seturi de cutii ce pot cara 6 pahare le duce Miss Lee, la prima ora sau la pauza de pranz.
  Moderne cafenele, unde poti avea si o felie de prajitura, sucuri, acopera ca panza paianjenului strazile orasului. Si desigur si preturi pe masura, de la 3 dolari in sus, depinde de zona.
 Si cea mai cautata cafea este "ice americano". Un shot de cafea ,apoi umpli paharul de plastic cu gheata si  torni apa rece pana se umple ochi. Si totul este la pahare de plastic cu capac, ca e mai frumos sa mergi pe strada tinandu-te de paharul ala , plus ca sugi din pai la zeama aia toata ziua. Si nimeni nu se mai gandeste sa stea undeva sa bea linistit licoarea minunata, sa stea fata in fata cu cineva. Nuuu.... Takeout , cele mai productive cafenele. In cateva secunde ai cafeaua cu gheata, gata de plimbat peste tot.Ce mandri ii vad,ca au pahare cu licori colorate , la marimea XXX !
Ceea ce nu se intreaba nimeni este ce naiba fac cu acele pahare goale?Mare smecherie, tot boschetul are parte din  plin de acele pahare ce au fost plimbate cu mandrie peste tot.
  Turistii coreeni nu pot pricepe, cum de europenii, ce se lauda cu meseria de cafengii, nu au descoperit inca "ice americano".

   ....Intr-o seara frumoasa ca zana , ce te infasura cu aripi de catifea, stateaam si asteptam autobuzul in statie. Topaiam ca o vrabiuta, cantam, zambeam stelelor.
   - Iabuseyoo...Natasha, mergem la o cafea? susura un nene la urechea mea.
Ooops!  Natasha??? Apoi m-o palit revelatia! Plete blonde, inalta, trestioara , ochi verzi, vesela si zambitoare...ce as putea fi decat o natasha iesita la produs?Si omul a aruncat undita!
   -Mergem , zic eu , dar stai sa imi sun jumatatea de acasa, sa vad daca ma lasa.
  - Eeee...las ca stiu eu ca e la vrajeala, hai sa bem o cafea! Stii , socializam si noi un pic...
Iau telefonul si sun pe al meu sot:
- Yobooo...stii e un nene aici in statie ce vrea sa mergem la o cafea, ce zici, imi dai voie?
Si cavalerul meu noptatic era lipit de umarul meu ...asa ca:- cine e javra(tradus din cheseki) ce imi ia nevasta la cafea? Unde esti , ca vin sa ii dau eu cateva cafele de sa nu ii mai trebuiasca toata viata!!! toate acestea au ajuns la urechea lui, ca de! al meu se ambalase si urla.
  Nu am apucat sa ii zic ca ...eram doar eu si autobuzul ce intra in statie cu scrasnet de frane!
Deci ,am si un nume acum "Natasha"! Se pare ca e cel mai cunoscut nume printre domnii coreeni amatori de distractii exotice!
 Na! ca am deschis cutia Pandorei!

A fi sau a nu fi...mandru !

A fi mandru de cineva...Vorbeam cu Nela zilele trecute ,ne aduceam aminte ce bine era cand eram copii, cand cele griji erau pe capul parintilor, iar noi zburdam , mintea ne era cu sorcova, iar de zburdat la propriu aveam pe unde, caci Saturnul al nostru era , de era vara sau iarna. Si ne aminteam si de ai nostri  parinti…iar Nela mi-a pus intrebarea, daca ai mei parinti se mandreau cu noi, copii. Ceva ce atunci , cand eram eram copii nu ne trecea prin cap, sau eram prea ocupati cu alte nimicuri sa realizam daca ai nostri  parinti se mandresc cu noi, sau nu constientizam la momentul real cat de multa nevoie aveam de asta. Caci uite, acum cand am ajuns la a doua tinerete, si aducem subiectul in discutie, inseamna ca undeva , in subconstient a ramas aceasta intrebare neintrebata atunci, dar care a pus cumva amprenta pe viata noastra.

Si dau timpul inapoi, franturi de imagini ce revin…

…E vara  , trandafirii aceaia rosii coronite, sunt in plina splendoare. Timpul cand era sfarsit de an scolar, cu serbarea de rigoare, cu toti elevii adunati sub un soare nemilos in curtea scolii generale nr 1 din Mangalia. Cei ce luau premiul intai cu coronita, trebuiau sa isi faca acasa cate una, din florile ce le gaseau prin piete , ca la florarie cam rar , pe sub mana se vindeau garoafele, sau stateai la cozi unde ti se inmana un numar de ordine de! 

Nu stiu de ce si aici era mandria de a avea cea mai bogata si frumoasa coronita de premiant, si mama se straduia sa faca . Frumoase , din trandafirii rosii ce umpleau gardul blocului, iar zgarieturile de pe mainile ei erau oare parte din mandria ca fata si baiatul ei vor fi pe scana improvizata incoronati cu ele?

O mica paranteza…odata a trebuit sa imprumut coronita, unui elev  din alta clasa care nu a avut parte de cineva care sa ii faca , si eu oricum eram in ultima clasa strigata, clasa E…

Intr-un an a venit tata la serbare, mama a trebuit sa lucreze,  parca a fost ieri….Dupa serbare , in drum spre casa , am intrat la o terasa sa ne racorim zicea tata. Era mandru, aveam coronitele pe cap, am simtit asta din privirea lui, din gesturile lui. Ne-a cumparat friptura , sucuri tot ce am dorit noi. Oare cata impresie sa fi facut acel gest de  mandrie asupra mea , daca si acum ma vad acolo stand la masa pe terasa ?

….am terminat scoala generala, am , mers la liceu, alti colegi ,alte cerinte, alte visuri, cu aripi frante!

Hormonii o luau razna, nu prea aveam timp sa vad daca ai mei parinti se mai mandreau cu mine, cu noi…Alte prioritati erau…

 Un alt episod....

.... am descoperit bucuria dansului, (dansam eu demult , tot ce prindeam , pe la petreceri sau discoteci) acolo pe scena casei Tineretului din Mangalia, a spectacolelor , a fost altceva. Si atunci, la unul din spectacole , au venit si ai mei parinti. Nu eram vedeta pe marea scena a operei , sau a  Ateneului, dar am putut vedea ca erau mandri.  Eram vedeta lor , de atunci si acolo.Sclipirea din privirea lor spunea asta …si o port cu mine si acum.

Oare toate aceste mici momente  de sclipire a mandriei, de care imi amintesc acum, sa fi  insemnat  atat de mult? Sa ma fi impulsionat si mai ales sa imi fi dat increderea in mine? Ca sunt cineva ? Ca orice mica realizare am, e un mare pas si o implinire personala cu care ei, parintii se mandresc? 

Oare copii trebuie sa fie vedete pt a fi apreciati, trebuie sa poarte coronite, sa castige trofee ca sa fim mandri cu ei?  Doar daca reusesc in viata , in felul in care vrem noi sa o faca , sunt de apreciat?

Nu am realizat ca avem nevoie de aceasta mandrie si apreciere parinteasca ca sa mergem spre imprinirea visurilor. E esentiala, si daca ei nu ne apreciaza asa cum suntem si pt ceea ce facem, ce asteptam de la restul lumii? 

Acum inteleg de ce toti elevii mei , pe care ii intrebam ce ar dori sa fie in viata ,imi spuneau ca vor sa fie “vedete” , “idoli”, sa fie adorati de lume, de fani…Oare pt ca tanjesc ca proprii parinti sa ii aprecieze?

 Vei putea sa stai drept daca al tau copil nu are coronita? Vei merge mandru la brat cu fata ta daca este un simplu bucatar la un restaurant, poate nici ala de lux? Vei spune ca asta e baiatul tau daca lucreaza pe vreun santier ?Vei fi oare in primul rand sa ii  feliciti cand trec  linia de sosire chiar daca nu sunt printre cei castigatori de medalii?

Sau trecem  resemnati, cu capul in jos , facandu-ne ca nu ii cunoastem?

Dar cea mai mare intrebare este: TU te mandresti cu Tine insuti?