duminică, 13 ianuarie 2019

IARNA PE ULITA!

E iarna in calendar. 13 ianuarie an de gratie 2019! Iarna pe ulita mea e asa cum trebuie. Asa cum e cea din povesti, sau mai bine cea din amintirile copilariei. Ninge cu zapada coamelor de cai, ninge ca intr-o poveste la fereastra!!!
Ca intr-o poveste! povestea iernii pe ulita copilariei...
-...desteptarea ! ca va pisati in pat! asa suna "ceasul" desteptator, adica tata.
Incercam sa ne ridicam din cel pat numit canapeu, dintre amestecul de haine , paturi, lepedeie si alte bodroante, cu ochii carpiti de somn. Pe cand sa zicem ca am reusit , se aude iar:
-...directia parau! fuga mars! 
Asa ca desculti, in ceva camasute si nadragi inotam prin ometul pana la genunchi spre paraul ce susura pe sub stratul de gheata. Apoi trebuia sa te speli ca de nu aveai apa pe fata, iar faceai drumul la parau. Ajungeam clantanind in casa...
...Si asa incepeau zilele vacantei de iarna la bunica. Ardea focul in fiteu, cald in casa, aranjam canapeul (unde dormeam vreo 4-5 copii), mamaliga era gata, laptele fiert , blidele si  lingurile pe masa, spuneam Tatal Nostru si pofta buna!
Crepat de lemne, le caram cu bratul in lada de sub fiteu , unde era imparatia motanului. Si cam atat de munca!
...niiiha!!! ....vineeee !!!...tulai !!!...porneam concursul de saniute chiraind si tipand.
Dalma era chiar langa casa, panta abrupta, noi micii shumaheri, struneam bolizii.Coborare la simplu sau dublu.
Iese mosul sa dea de mancare la oi ...incepe sa strige la noi si sa suduie ca am rupt gardul de la cosari cu saniile noastre. Adevarul e ca bolizii naravasi nu aveau opreala pana in gard.
Doamne ce fain era! Mucii ne atarnau lumanari la nas, mainile erau rosii si mai verificam din cand in cand cate deste mai aveam...dar cel mai tare era cand intram in casa. Ometul era batucit pe haine, ne chinuiam sa ne dam cizmile de guma jos. Si urma faza cu obielele ce  erau tabla!  stateau drepte-bat! Urma concursul :care obiala rezista cel mai mult in pozitia  drepti!
Da, asa era, cizme de cauciuc in care bagam picioarele infasurate in obiele.Ca incaltarile cele de"oras"se udau in 10 min .
Tavalitul prin omat, frecusul pe fata, bagatul omatului pe spate sau in san...nimicuri ce ne faceau fericiti. 
In ler se coceau merele, pe fiteu erau boturile cu branza facuta de mosu la stana si batuta in berbinta. 
...Si incepeau sa colinde mosu si bunica. Ce frumos cantau! "ce vedere minunaaata! langa Viflaim s-a-raaata!"
La feresti  a inceput sa ninga iar! Ninge cu zapada coamelor de cai...
... Si a fost iarna pe ulita copilariei mele...iarna am si acum pe aceeasi ulita, unde alearga singura o sanie in cautarea copilariei!

duminică, 2 decembrie 2018

Carari de stele

Imens e cerul instelat. Si ziua imi place sa privesc albastrul lui sau norii pufosi,norii zbarliti...dar seara am cele puncte de reper:stelele!
Dar cararile de stele sunt...visurile noastre. Aseara nu ma lua somnul, era vreo doua si eu inca calatoream printre amintiri sau viitor?Si analizam intelesul vietii pe "intelesul" meu. De cand ma stiu eram o filozoafa, in scoala imi ziceau ca sunt prea"batrana" pentru intrebarile, observatiile si discutiile mele. Un Socrate .Sau o Socrata! 
STIU ca viata nu incepe si nu se termina aici pe pamint. STIU ca suntem conectati la marele Univers prin energia indestructibila numita "suflet"sau "soul". Stiu ca totul in jurul  meu este energie, a carei unde le percepem constient sau nu. 
Interesant este ca am gasit in ultimul timp oameni cu care pot conversa pe teme "absurde" ce tin de aceste intelesuri si acceptari a ceea ce suntem . Si stiu ca antenele noastre recepteaza exact acele unde emise de cei pe care ii cautam, pe care ii dorim constient sau nu in jurul si in viata noastra. E ciudat sa ma refer la noi ca fiind antene ce emit si recepteaza unde energetice, dar eu asa simt ca energia exista si va exista mereu in noi. 
Alt lucru interesant , gandesc pe mai multe planuri, care se suprapun, contopesc , anuleaza sau impreuneaza , planuri din pozitii total opuse. Cred in puterea dumnezeiasca, ca EL exista cu adevarat, am citit si citesc biblia. Si totusi cred si ca EL este din "spatiu extraterestru" . Cred si stiu ca nu suntem singuri , ca exista cerul acesta imens plin cu stele . Ca EL are puteri extraordinare. Ca cei ce sunt acolo, pe carari de stele comunica cu noi mereu. Ca nu suntem intr-o lume tridimensionala, percepem mult mai multe dimensiuni daca Vrem, prin senzori ce nu putem sau mai bine zis nu vrem sa ii acceptam ca exista.
Religiile au cel putin un punct comun toate. Nu are rost sa ne omoram pentru ca "dumneZeul "meu e cel adevarat. Daca chiar crezi in EL , cum de nu poti concepe si ca ceilalti cred in EL , care se numeste doar  altfel? Si stiu ca cei "religiosi"ma condamna pt ca spun ca EL este extraterestru. Care pur si simplu inseamna ceva ce Nu este terestru! Vorbim ca este in Ceruri , care inseamna ... Nu am zis niciodata ca EL este un omulet verde cu antene sau mai stiu eu ce creautura din filmele SF. 
....Dar in paralel citesc si cartile lui R. Cinamar. Si le gandesc . 
Citesc multe , despre mistere mai ales. Din felurite domenii. Si nu pot sa nu le gandesc, nu doar sa le citesc. De cand ma stiu eram atrasa de mistere, la tv nu prea aveam ce vedea atunci, doar teleenciclopedia ce o urmaream foarte atenta. Mai apucam ceva reviste, mai stateam la "taifas" cu profii ca sa aflu ceva ce nu avea de a face cu materia scolara. Ma interesau descoperirile, citeam pe J. Verne pe care il consider un om ce a trait conectat la dimensiunea viitorului, mesajele primite erau foarte clare si exacte, desi  se considerau cartile lui de domeniul SF.
Am dreptate sau nu, depinde de orizontul fiecaruia cat de larg este . Nu caut aprobare. Pur si simplu asa am trait si traiesc .
... Divaghez acum. De la cararile mele de stele...care sunt exact visele. Prin ele ne conectam cu celelalte dimensiuni. Visele sunt trairile sufletului. Ne intalnim acolo cu cei plecati, cu cei ce vor veni in viata noastra. Nu ne amintim de multe ori ce visam , nici macar o scena. Dar uneori revizualizam cu lux de amanunte visul. Oare de ce aceasta diferenta?E vreun mesaj ce trebuie retinut? Cum sa il interpretam sau mai bine zis sa il folosim acest mesaj? Nu stiu , dar cred ca noi traim intens si atunci cand dormim. Ori poate doar eu. Sa nu generalizez, ca sunt care vor spune ca "dorm bustean" si ca eu o iau razna.
Dar cea mai mare intrebare a mea este: de ce nu suntem lasati sa credem ca suntem nemuritori? Ca acest suflet-energie este indestructibil.
Ne risipim energia , palpaim doar cateodata...
....Carari de stele , alerg pe ele cu gandul , cu visul...

duminică, 28 octombrie 2018

Sfanta zi de duminica...

Azi a fost o zi superba de toamna. Sfanta zi de duminica. Si cum timpul asta minunat te indemna la plimbare, am pornit spre biserica...
E ceva de mers, dar nu imi pare rau ca nu ma satur admirand peisajul si culorile toamnei. Ma uitam la case, care a cui o fi...oare cate generatii au cuprins in ele...or fi pe acasa...Eram eu cu gandurile mele. Ganduri ce m-au insotit si pe drumul spre casa bunicii. Am vrut sa merg pe acelasi drum pe care il bateam cand eram copii si veneam in sat in vacante. Incercam sa regasesc in cele ce vad, imaginile din cutia cu amintiri de acum 35 de ani si mai bine....Dar casele ce ma intampinau atunci nu mai sunt , oamenii ce ii stiam nu mai stau la portita...doar casa din varful dalmei e aceeasi. Ma intampina si o turma de oi ce le dadea ciobanul la adapat in parau. Au coborat turmele de la munte, s-au ales oile ca in fiecare an de Sf. Dumitru.
....Si mergand , amintirile cu duminicile sfinte au inceput sa isi deschida larg aripile si sa isi ia zborul spre infinitul albastru.
....Dimineata venea bunica si zicea:" no draga` bunicii, gata-te fain ca mergem la biserica".  Ma imbracam asa, cu hainile de duminica, bunica la fel si inainte sa plecam treceam pe la gradinuta, unde bunica rupea cateva crengi cu flori de banutei si mi le dadea , "ca asa trebe sa meri la bisarche cu flori faine(banuteii erau preferatele ei)".
Mosul era in soricii cei albi de sarbatore, cu camesa faina, vesta si nelipsitul clop , ras (avea bunicul briciul , soponul si pamatuful pe care nu le dadea pe nici o alta scula de ras).
Mai verifica bunica straita sa vada de are tate-halea acolo...naframuta in care erau innodati ceva bani... o lua de baiere si dupa ce zicea un "doamne ajuta" porneam spre bisarche.  Ma simtem bine, era totul parca imbracat de dumineca, bunica povestea de cate ceva...
In fiece duminica, toata lumea parca isi dadea intalnire in centrul satului, unde era si biserica, si bufetul si cofetaria , si mai ales locul unde se faceau horile.
Mosul isi cata cararea spre bufet, unde punea tara la cale cu alti bunici si unde era cate o fele de jinars pe masa si cate un marasesti sau carpati prin scrumiere. Imi era drag mosul , eram mandra de el .
Bunica se intalnea cu tate" lelile" din sat si se puneau pe sporovait gospodareste. Toate cele le stia bunica, de toti si de toate... Nu se cadea sa stau la sfatul lor , asa ca umblam dupa omul ce venea cu ghiumul de inghetata , pe care o vindea cu liongora la cornete. Buna era !
Si numa ce auzim dubasul ca anunta ca se porneste hora. Acolo , pe pajistea de langa biserica(pe care astazi am cautat-o dar nu mai este...).
Si odata se porneste cetera, acordeonul si corduna sa isi impreune glasurile chemand feciorii la o roata. Doamne frumosi erau, in camesi albe , batand cizmele si strigand ! Eram prea mica sa ma cate vreun flacau , sa ma cheme langa el la roata, dar aveam o matusa tinerica si frumoasa ...
"In sat la Aninoasa s-a -ncins o hora mare...venisera sa joace flacai si fete mari..."
Ecourile cordunei , strigatul de hora , rasetele copiilor , taifasul bunicilor si sfatul mosnegilor, toate erau acolo cu mine , pe maul apei langa podul din mijlocul Toacei, pod de care erau tare mandrii tocanii.
Au ramas doar in amintirea mea, parada tinerilor in costume traditionale, cu flori la clopuri, fetele in catrante si camesi cu cheite, cu cozi impletite lasate pe spate, neveste cu naframi pe cap si cu copii ce le trageau de poale sa le le cumpere inghetata ,  bunicile ce stateau la umbra bradului...
"Genica unde iti sunt florile de banutei?" aud. Ma intorc , dar ea , bunica zambea dintr-un nor ce se calatorea peste varful brazilor!

Biserica  Sf Nicolae din satul Toaca

luni, 4 iunie 2018

Ne , Joiana ! Ho Bumbusca !



              Viata la tara…
 …ca acolo incep toate. Nu stiu altii cum sant, dar eu am avut parte de o viata plina de frumusete si aventuri acolo, unde toate incep si sfarsesc: la tara!
Aveam si cu cine, cei 7 magnifici ce au speriat paraul strambului! Un parau ce  seca in zilele fierbinti de vara, doar cateva balti in care ne balaceam ca purcelusii ca mai mult ne namoleam decat balaceam. Iar cand ploua , ne cataram pe tarnatz sa vedem daca paraul nu cumva ia casa bunicilor  , ca tare mult se umfla si ajungea pana in curte, speriindu-ne cu mugetul lui.  Dar bunica era acolo si zau de-mi mai era frica de ceva cand o vedeam cat de puternica si curajoasa era…Da, era un adevarat Goliat!
….oare sa fi avut vreo 5 ani  , cand intr-o noapte ma trezesc in pocnet de zbici? Ies afara si prin bezna vad o camesa alba. Bunica , ce pocnea din zbici si striga, iar Ofiter , dulaul cel mare si flocos latra undeva in fata mea prin cucuruz. In secunda urmatoare, aud un grohait si o umbra mare se avinta spre mine! Mistretul cu coltii de argint!!! Doar bunica –Goliat si vajnicul dulau m-au salvat din coltii lui.  Saraca bunica! Ce sperietura a tras vazandu-ma acolo, langa ea! Si de atunci nu m-am mai aventurat noapte in chindie prin cucuruz cand zbicea dupa mistretii cu colti de argint.
 ….  Apoi mersul cu vaca si mieii era o adevarata placere. Pai cum sa nu fie, cand ne adunam gasca acolo la pasune? Daca luam pe Joiana si Florica , plus gasca de miei si iezi, trebuia sa mergem cel putin doi . Daca vacile pasteau asa…mai linistite , iezii erau zbanghii rau. Numa dupa frunza se uitau la tufisul din padure . “tu coja, nii la e! “ strigam si fugi sa  aduci iezii pe pasune unde is vacile, care intre timp au schimbat ruta, via Culae ! Si faceam cu schimbul la alergatul prin tufisuri. Apoi cand ne adunam noi ,cu alti veri si verisoare (apoi juma  satu` ni-s neamuri) era cel mai fain. Ne jucam de-a ascunselea , daramand porcoletii lasati pe pasunea cosita, faceam gauri in capite sa ne ascundem, de ne injurau cei de le facusera…ne faceam saritori, ca aveam brisca cu noi si taiam joarde de alun ce le infigeam in pamint si sari!  Aici nu prea aveam concurenta, ca eram cracila- lat- lungila….sau prinselea pe pedepse(cele mai multe erau de genul : no meri de da vaca si cauta mieii ) si multe alte traznai de ne apuca seara tarziu undeva pe coclauri.
Nu ne gandeam ca poate bunica se ingrijora…
….asa cum a facut-o cand frate mio` si varu` au plecat cu vacile la pasune si nu s-au intors vreo 2 zile. Cum intreba saraca bunica pe toti,cei ce treceau paraul strambului de nu o vazut doi copii cu doua vaci pe vreo pasune …” Ioi, no ca io prins vrun urs ? Tulai Doamne! un` sa-i caut ? no ca vine muma-ta si ma omora ca nu v-am gijit!!! “
Apoi o vinit un om a doua zi si o zis ca o gasit vacile si is acasa la el , dar copii nu`s! Atunci goliatul meu alias bunica ,o inceput sa planga in naframa…ca sigur i-o prins ursu !!! ioi …
Spre seara apar si ei: “tu bunicaaaa, am pierdut vacile….” Si da-i si urla corul pe doua voci. Bunica nu stia sa ii pupe sau sa ii alerge cu bota prin curte. I-o dus la poiata sa le arate vacile , care au venit...singure!(sic!)
 …Dar oare cum de stia bunica tot ce facem noi pe coclauri?! Pai zau asa…
Intr-o zi era randul nost cu cornutele la pascut, adica eu si vara-mea Mariana. Iau pe Joiana de lant, cizmele de guma in picioare, vara-mea pe Florica si :” ne vaca ! “ Pe langa parau, pe ici , pe colo, pana gasim o pasune deschisa sa le lasam sa zburde dupa iarba , iar noi sa ne vedem de povesti, ca multe aveam de zis , zo tu!  Mai dadeam o jorda, mai ho! Mai hais! Pana ce norii negri acopera cerul si noi ne apucam sa ne facem din crengi o coliba, acoperis din joarde de aluni , pereti de fag…pana si toaleta ne-am facut , asa , mai la o parte.?  Super, mesterul Manole putea lua lectii de la noi.
Si cum s-o pornit pohoiul, legam vacile de un arin si ne pitulam in coliba,de care eram tare mandre, privind cum ploua, tuna si fulgera.  Ploaie de vara, se termina repede… No hai acasa, ca ne-am facut datoria de vacarese pe ziua de azi!
Nu ajungem bine acasa si ne ia bunica: “no , is satule vacile? “ daaa …zicem noi. “  -- Apoi cum sa fie daca o fost legate de arin?”       Ha ??? Tu bunica da de unde stii?
Puteri supra-naturale! Bunica-stie-tot! nici pe gropci , prin crunga sau culae nu puteam fi siguri ca suntem feriti de ochii ei! Dar ceea ce nu stiam , e ca functiona telefonul fara fir! Mult mai efficient ca cel de azi !
          …acum nu mai merg copii cu vacile la pascut sau cu turma de miei si iezi. Nu mai auzi glasuri si rasete pe pasuni, nici jocuri …- “Tu nepoata , nu meri cu vaca tu, ca plange de fome in poiata? “ intrebam eu  acum vreo cativa ani .
-“Nuuuu…ca ma vede vreun coleg si ma pune pe fb de rade tata clasa de mine!!!!”
No coment !




marți, 15 mai 2018

Tu hulpe ...!

  Azi e o zi de mai numai buna de stat cu gainile prin curte. Daca imi aduc eu 
aminte, pe langa curtile regilor exista meseria de gainareasa. Deci ma calific la locul de munca. Am doar 4 motate in dotare, ca atat mi-a lasat coana vulpe.
 Imi vin in minte episoade cu vulpea cea roscata din copilarie...pana acum.
  Toaca este un sat marisor, in muntii Gurghiului, curge si o vale prin mijlocul lui, paraie ce se varsa in raul Gurghiu. E frumos, cu paduri de brazi si fagi, pasuni pestritate de flori parfumate si turme de oi.
Aici e casa bunicilor , Florea Surdului de pe paraul strambului. Si aici ne petreceam noi , cei 7 magnifici vacantele de vara. Printre altele, aveam grija de miei, vaci si ...gaini.
Cum vedeam vreo umbra de uli cum strigam din toti bojogii: uleaaaaa, uleaaaa...!!!!
Mai rau era cu roscata din poveste....Intr-un an , bunica a pus ovaz langa casa, un lan bunicel. Gainile , closca cu pui si armata de rate, toata ziulica prin lan la ciugulit. Intr-o zi , auzim zarva mare, cotcodaceli , cocosul strigand dupa ajutor. Alearga bunica asa, mai catinel, alerg si eu sa vad ce este, ca de ! eram viteaza la cei 7-8 ani cat aveam atunci. Si ce vad? coana vulpe, alerga dupa gaini, a prins un pui de closca si hant! botul pe el. Eu cand am vazuto, am inceput sa urlu, vulpea , mirata, clatina capul si nu pricepea ce aratare ii strica ei micul dejun. Dar cum aparea bunica ca un tanc de la coltul casei, a luato la fuga cu coada intre piciore, lasand bietul puisor abia respirand si gaurit de coltii ei la picioarele mele. Ma uitam hipnotizata parca la puful galben si am inceput sa plang de mila lui. L-a luat bunica , si i-a curmat suferinta, taindu-i capul cu securea.
   Au trecut anii, acum eram mai mari un pic. Intr-o zi fierbinte de vara, eram la ...pescuit grindei cu furcutele pe renumitul nostru parau al strambului.  Usurel- usurel, ridicat piatra si harst! furcuta in pestisoru ramas descoperit. Dar cum furcuta era de aluminiu, s-a indoit la 180 de grade. Fain...dar nu ne lasam, ca avea bunica tiocul plin cu furcute. Si cum urmam noi asa firul paraului, ba stanga , ba dreaptea drumului, vedem o femeie ce locuia mai sus de casa bunicii . Ne sfatuim noi un pic, ce sa facem , ca am auzit pe bunica spunand ca ne cam dispar gainile si ca nu vulpea roscata ar fi autorul ,ci taman vecina din sus, carei ii spunea "hulpea cea cu doua pcioare".Si ne apucam sa strigam dupa ea, feriti privirii de hushii de pe parau." Tu hulpe ! mai furi puii lu` bunica tu?" Hulpe cu doua pciore, nu mai fura puii lu` bunica!"
Saraca femeie, avea copilui in leganut, ce se purta legat cumva la brau, nu putea alerga dupa noi, se apara si ea strigand ca de ne prinde ne rupe picioarele si ca desigur nu e ea hotul. Dar ce stiam noi, eram vajnici aparatori a tot ce atenta la aripatele noastre. Si cum bunica a ne-o dat parola magica "hulpea" am inceput atacul la orice si oricine catalogat asa.
   Acum de cate ori ajung pe parau , imi aduc aminte de episoadele acelea, bunica nu mai este( bunica inventiva ce lega cocenii uite asa! sa prinda uliu ala ce o me carat vreo 2 gaini amu tri zale)si nici femeia -hulpe nu mai este....dar roscata inca traieste, nu stiu a cata generatie, roscata ce acum si-a mutat culcusul langa gainile mele.
 Povestea continua in zilele noastre.... Acum trei ani , cand am venit in concediu la mama aici , in acest minunat colt de rai , Toaca( exista o toaca de lemn foarte veche aici), intr-o toamna aurie si mai ales albastrie de culoarea prunelor ce rupeau crengile, ma certam cu roscata prin gard. Se uita la fel ca atunci , cand eram copil , la mine , clatina capul si ma sfida efectiv, ca de ! era gardul intre noi.Tu hulpe! ce cauti la noi? vezi ca las fara coada , zic eu. Ea si-a pus coada aia "sfutoasa" pe spate si a plecat agale pe sub copacii din padurea de langa casa.
 Acum, leat 2018, a prins curaj porcesc. Pai vine tot la micul dejun, pe la orele 10 direct in ograda si omoara una din cele 5 gaini intr-o frumoasa zi de duminica. Cum eu si mama am pornito spre biserica, vad gaina cu gatul sucit langa gardul dinspre drum. Hulpea! Ma intorc si dau drumul lui Azor, ce incepe sa alerge hamaind pe langa gard. Ticu vede pe coana roscata in iarba din gradina, o alunga, dar ea ce face? Se intoarce la gardul unde a lasat gaina , sapa pe sub gard si trage aripata ! hast ! si cu ea in bot dispare .
 La cateva zile, plecam la lucru in satul vecin. Pe la 12 ne intoarcem , si ma duc sa vad de motate. Hulpea ne-a halit cocosul!!!! Am gasit doar fulgii imprastiati in tarc(le-am lasat acolo crezand ca nu are tupeul si nu va gasi cum sa intre) si urma cum a sarit gardul lasand pene in pari,apoi pe fantana si pa! gaseste-ma de poti. M-am intristat tare, au ramas gainile si vaduve acum.
 Dar sa o cred eu ca am scapat doar cu atat.  Coana vulpe a venit si ieri...Cum ambii caini erau legati si gainile pe langa ei, a intrat tantosa, a vazut ca Tarzan nu poate fugi dupa ea, tintuit fiind in lant, si ca are loc de trecere, iar Azor e si el departe de coada ei, inainta elegant spre grupul motatelor. Aud eu hamaiala , arunc privirea pe geam si ! hulpea!!!! am alergat disperata  sa ajung inaintea ei la gaini. Tu hulpeeee!!! strigam ca atunci ....m-a vazut si auzit , s-a intorc cu coada ei sfutoasa la mine si tushti! peste gard .
Am dat drumul lui Azor ce mirosea prin gradina, apoi i-a luat urma prin padure, cu Tarzan dupa el, ca il dezlegasem si el. Ham- ham , mrrr -mrrr ! printre hushi si copaci.
 Nu cred ca au prinso, dar cel putin cred ca au speriato.
  Acum fac pe gainareasa....
Tu hulpe ! mai furi gainile mele tu?!  Te astept cu bota langa mine si Azorel ce il voi lasa dezlegat pana vine cu coada ta in bot!

'Foto: Sorin Lazar

miercuri, 28 februarie 2018

Viata in roz ! in tara diminetilor calme !

M-am gandit sa incep un capitol nou in marea mea aventura din acest colt de lume. Un capitol pe care il rumeg demult, doar ca nu am pus mana sa il astern aici.
 Imi aduc aminte ca eram de vreo 14 ani cand am inceput sa scriu un jurnal. La inceput scriam zilnic, ceea ce mi se intampla, apoi doar cand credeam eu ca trebuie scris , nu prea stiam ce vreau de fapt. Sa fie relatari zilnice a nimic interesant...mi se parea aiurea sa scriu ceva ce nu inseamna nimic.
Apoi pe la 17 ani , am scris un caiet de vreo 100 de pagini, un adevarat foileton. Pe care l-am daruit unui baiat, un prieten, si care mi-a zis ca nu a mai citit asa ceva pana atunci. Acolo erau ganduri , impresii , povesti adevarate, despre prietenie, iubire, dragoste, renuntare(de! filozoafa din mine iesise la iveala , tot ma numeau colegii din a 8-a "socrate" ca prea le filozofam), un caiet ce nu avea copie facuta si pe care tare as vrea sa il mai pot citi acum.
 Apoi incercasem sa scriu si eu proza, ceva inventat, dar nu imi placea ce iesea. Si parca mai bine suna povestit decat scris...
 Acum ca am implinit o juma de secol, pot spune ca am ce scrie din propriile aventuri, mai ales ca viata m-a adus aici , unde a dus mutu` iapa, la capatul de rasarit al lumii , numit "tara diminetilor calme".
  Si cum juma de secol e o varsta frumoasa, rotunda si magica, de ce nu ar fi si vazuta in roz? Ala de mentosan!?
Am sansa sa experimentez noi povesti,  cat se poate de proaspete si reale. Cum am facut de toate prin asta viata si in asta lume calma, acum era timpul sa aflu cum e cand esti somer. Si asta la inceput de an , ala al nostru , ca asta al cainelui m-a prins deja somera. Nu poti fi somer cu carnet si patalma, daca renunti tu la servici. La mine s-a inchis magazinul de vinuri unde lucram, patronul nu avea alt post in cadrul firmei pt mine, asa ca ma incadram in norme legale. Imi iau picioarele la spinare si incep procedura de somaj...la biroul acela era full de lumeee...te calcai in picioare nu alta. Mai , s-o vorbit patronii astia sa lase someri pe toti la sfarsit de an zic eu, de era omor acolo! 
Reusesc sa iau ceva info, un bon de ordine si ma pun pe asteptat . Imi vine randul, ma gasesc in sistem , imi da o hartie cu numar ghiseu 6 , pt ca intram la capitol 3 luni somaj platit(pt cei ce au mai putin de un an lucrat continuu, si mai mult de 6 luni zile lucratoare).Apoi te prezentai la un curs de "calificare"in ale somajului, ti se explicau reguli, cat si cum te vor plati,in ce conditii, etc. Al doilea curs...cu alte info. De acum incepi sa iti cauti de lucru , pt ca banii primiti sunt doar pt 2 saptamani, si trebuie sa aduci hartii doveditoare ca ti-ai cautat de lucru in cel putin 2 locuri, si ca ai voluntariat undeva sau mers la vreun curs de instructaj. 
Simpu zic eu, imi face placere sa voluntariez , trebuie doar sa google-esc si sa ma inscriu in vreun grup. Amu de cautat de lucru iar e simplu zic eu, ce naiba nu voi gasi eu in 2 locuri?
 Am gasit un grup de voluntari, unde platesti 10 dolari si participi la munca ceruta, la o casa pt oameni cu dizabilitati. Eu am vrut sa fac parte din cei ce au luat cu asalt bucataria sa gateasca , facut , si servit mancare, spalat vase si facut curat in sala de mese. Am vrut acolo , pt ca ma doare sufletul sa vad oameni ce nu au avut parte de a fi ca noi, "perfecti". Dar voi merge si saptamina asta din nou, pt ca vreau sa fac macar acest mic gest de ajutor pt ei, semenii nostri.Se merge doar odata pe luna, facut mancare, curat , spalat lenjerii de pat, barbierit, apoi activitati cu cei de acolo, jocuri...
Dar tragico- comedia incepe cu gasit de munca! Pai mare talentata ca mine, ce stiu sa vorbesc si predau engleza, sa lucru in bucatarie ca de! aia mi-e meseria, sa servesc in sala clientii, e floare la ureche. Vai ce dezamagire ma astepta! Pai ce credea io! ca daca am experienta in campul muncii si juma de secol la bord se vor da in vant angajatorii dupa mine?
Acum totul e in varful degetelor, trimiti mailuri, mesaje, cv-uri  si astepti...ca nu te mai invita nimeni la interviuri, se uita la poza cat de bine arati ?! Si ma consolez cu asteptatul , ca mai am inca juma de secol la dispozitie sa primesc raspuns. Pentru ca NU inseamna atunci cand nu te baga in seama si nu se mai sinchiseste nimeni sa iti raspunda la mail ca nu corespunzi. Pai ? 
Acum incerc sa aflu ce e in neregula cu mine. Pentru cei ce angajeaza la predat engleza in gradinite, trebuie sa fii nativ! Punct. Chiar daca multi dau bir cu fugitii cand vad copii plangaciosi ce trebuie si dusi la baie, si stersi la nas...asta e! Nu conteaza ca ai experienta in domeniu predat copii si lucrat cu ei.
Acum la bucatarie....am loc cum sa nu, la spalat vase! Cu ziua! Cum imi permit sa cer sa lucrez in sala , la varsta mea sa zic mersi la vase !
Ca bucatar la fel...  cea mai mare problema e varsta, pt ca seful(oricare ar fi el , in sala sau bucatarie) NU te poate injura si baga undeva , eu fiind mai in varsta decat ei si ii stresez!!! 
Intr-o zi trec pe langa un local mititel unde era afis pe usa:Angajam! Wow! zic eu si intru sa intreb . Tipul cand ma vede si aude ce vreau s-a retras la 2 m , mi-a zis ca e ocupat, ca nu are timp de barfa! Pai cum nu? ai pus sau nu anunt ca angajezi, ce nu corespunde la mine(nu era nici o alta specificare, in ce post, varsta, sexul , in anunt). Apoi sunt straina zice el , nu angajam straini!!!! Si asta a fost tot interviul, aratindu-mi usa! Oooops!!!!
 Cum pot eu sa dovedesc ca bat drumul sa caut de lucru, cand mi se arata usa? Sau raspunsuri Neprimite la mailuri? Ce naiba se intampla cu mine? Oare nu mai are nevoie nimeni de mine in domenii calificate? 
Mai sunt cateva zile si trebuie sa duc dovada ca am fost la interviuri, ca imi caut de munca...ca sa pot primi banii pe somaj pentru o luna. Voi reusi? 
Welcome in tara diminetilor calme! si a vietii in roz !!!!!



sâmbătă, 8 iulie 2017

Din lada cu amintiri....1 Mai muncitoresc!

Multe amintiri avem prin lada noastra . Zilele acestea am tot conversat cu cei ce au impartit cu mine zile minunate si mai ales de neuitat.
Apoi nu putea lipsi ziua aceea a muncii , pe care generatia noastra de decretei am sarbatorit-o si in spirit tineresc, si muncitoresc.
Tineresc, elevi fiind....Aveam desigur libersi noi.  Si care oare era cea mai la indemana sarbatorire , dupa ce fluturam drapele si cantam imnuri de slava, pana ne lua cu lesin, asa , de la lingurea?
Inhatam gratarul de picioare, carnea noastra cea de toate zilele,
(ceva tacamuri sau frati petreusi, vreo 2 mici , ceva felii de cartofi si alte buruieni comestibile si la indemana oricui), si descalecam la statuie, acolo pe malul marii , in Saturn.
Era frumos, aer curat, miros de foame atatata de aromele amestecate de la cateva gratare invecinate, in strigate de veselie, ca s-a castigat partida de septica sau  de 66. Ne canta casetofonul , stereo pe baterii :"aseara ti-am luat cercei, cenusareaso, si-acum te vad fara ei, cenusareasooooo....sau "aoleu, ce sa ma fac Doamne eu, se marita Lola meeeeaaa...." Se porneau batutele si horele alea scuturate , cu nemurele, sau vecinii, ca de ! Mangalia era reprezentata cu succes de toate zonele tarii, plus minoritati.
Aveam si program artistic, formatia de dansuri din Mangalia, aplauze la scena deschisa....
Ce mai , frumos, educativ , pe indestulate.
    Intr-un an , se apropia iar marea sarbatoare muncitoreasca. S-a nimerit sa fie foarte cald de acel 1 Mai. Iar noi , ansamblul de dansuri populare al casei tineretui ,sa fim invitati sa dansam la restaurantul Pelican , pentru un grup de rusi, veniti in concediu pe frumosul nostru litoral. Nu ne dadeau bani, dar aveam parte de o masa pe cinste, cu friptane, cartofi prajiti, deserturi si stropit cu vin bun cat ne puteau tine opincile. Am dansat, frumoasele noastre dansuri , din Dobrogea, Moldova, Oas, Bistrita. Am primit aplauze, ne chemau la ei la masa, ne dadeau sa bem...faceau poze....
 Toti eram imbracati de sarbatoare, rochii de bal, cravate si camasi la baieti. Aratam super, tineri si nelinistiti, frumosi si ametiti cat cuprinde. Gasca noastra , of ! ce idee stralucita a picat nush de la cine, sa ne racorim spiritele , am plecat pe malul marii, ce ne chema cu muget de valuri inspumate. Era furtuna....Cenusareasooo....acum te vad fara ei, cenusareasooo....mugeam si noi cat ne tineau rarunchii.
Alergam pe plaja in bezna noptii. Pariuri pe aruncatelea in valuri : ....iubita mea sa ne-a runcam in mare....lalalala....
Striptease la chiloti tetra si sutiene dantelate si , izbeala de marele val. Iese Vica cu pletele ude , cu o meduza spanzurata de cercel, vreo doua alge lipitori atarnau din sutien . Gogu cu gura pana la urechi ,radea ca are chilotii plini de nisip auriu si finnnn....Eu eram ca o cucoana, imbracata cu rochie nou- nouta de lurex , albastra ca marea in zile bune, nu ma induram la marea balaceala.
Am luat apoi plaja la picior, in chiote si rasete.
 No stai asa, ca la piscina Cleopatra e apa !!!! Ne putem lasa algele din sutiene si nisipul din chiloti. Dar , cei ce nu au avut parte de valuri , cum sa mergem acasa neinmuiati? Nuuuu... Au prinso pe Ela si splash !!! in piscina, cu tot calabalacul ce il avea. Dupa ce si-a revenit din soc, a inceput saraca sa adune rujul, mascaraua,clame si alte acareturi ce pluteau in piscina , blagoslovind ca nu a avut timp sa isi lase comoara pe mal.
Eu inca scapasem , ma rugam de ei sa ma ierte. Dar ! Am luato la fuga urmarita , am intrat in holul receptiei de la hotel, doi baieti lipaiau picioarele desculte pe faianta . Aoleo ! strig eu . Fata de la receptie a ramas interzisa,  vazand o disperata ce alerga strigand, urmarita de doi in" costum de baie " alb tetra ...
S-au retras baietii, eu rasu-plansu...dupa ei.
Cand m-am intors ...ambuscada generala. M-au luat frumusel :
"hai la groapa cu furnici"...si ma trezesc pe fundul piscinei. Cautam sandalele , cand aterizeaza cineva in capul meu si iar vad fundul piscinei. Era un baiat ce nu era din gasca , care incerca sa ma ajute saracul...Apoi de, nimeni nu a scapat, nici cei ce au facut baie fara haine. Cum si-au pus toalele alea de gala, cum au mirosit iar apa piscinei.
Ce sa mai zic, ca tipetele si rasetele nostre au trezit turistii din hotel.Norocul nostru ca erau rusi, ce au inceput sa arunce cu stolichnaya in piscina. E, avem si vodca acum ! Sa vezi apoi gasca de blonzii luand cu asalt o jumatate din piscina. Treceam sticla de vodca ,in semn camaderesc de 1 Mai, de la unul la altul, ca ne lua frigul acum.
Eu am avut noroc mare. Rochia mea cea noua, de la genunchi s-a luuuungiiittt....pana la glezne. Si baiatul cu care am facut cunostinta la marea balaceala, se chinuia sa imi ofere o aripa din geaca lui stoarsa.
Oare mai vede Saturnul, gasca ca a noastra? In miez de noapte ,sarbatorita muncitoreste, desculti, uzi , dar fericiti ,marsaluiau brat la brat, tineretea si bucuria de a fi !
  ....Pasii ma poarta la statuie de cate ori ajung in Saturn,  poate aud ecoul rasetelor si a bucuriei !