joi, 25 iunie 2015

Lacrimile cerului

A inceput ploaia. Din pacate nu se racoreste deloc, doar mareste aportul de disconfort termic cu umiditatea. Cum trec zilele si anii....realizez asta vazand in ceata tastele. Noroc ca sunt marime mare....
Pisicile se lungesc care pe unde apuca, e batalie mare pe locul din fata geamului ce este larg deschis. Hodo s-a lungit pe sticla de la birou intre calulator si taste , mai da un click pe mouse...
Cate am zis ca fac azi! Iar s-a dus naibii planul. Cum la mine durerile de cap incep asa cu dimineata in cap, pe la 4 eram treaza realizand ca am ...cap! Cum zice frate-miu ...daca ai cap, ai dureri .Asa o fi. Nici pastilele nu si-au facut efectul . Si totusi trebuie sa ies sa vad ce fac cu Nurong. Se pare ca celelalte pisici o simt bolnava , o miroase, o  ocolesc, ba maraie Hodo la ea...Iar ea sta ghemuita pe pernuta si doar de uita la noi. Sau e in fata geamului, da de gaseste pe unde sa fuga afara.
Doctorul a confirmat ca nu am de ales decat sa o eutanasiez (si ma costa 200 dolari cu tot cu incinerare) sau sa o las sa moara in cateva luni in dureri. Grea decizie am de luat, toti au zis ca va fi alegerea mea. Vinovata ma simt indiferent ce decizie voi lua. Daca nu ar fi fugit atunci...daca ar fi ramas cu noi....
Ploua cu lacrimi ceresti , ploua in sufletul meu cu durere...Ca la durerea de cap ce o am , plansul nu m-a ajutat decat sa mareasca senzatia de durere.
Am aminat decizia pt un alt maine.....inca vreau sa o mangai....

marți, 23 iunie 2015

Nurong...pisicuta galbena

Nurong si Oppa , doua pisicute galbene aduse de mamica lor la noi la geam... Cea mai desteapta mutare, gandundu-ma ca mancarea ce i-o dadeam o lua si o cara lor, acolo unde era leaganul lor, departe de lumea dezlantuita. Cum erau in stare sa se catere pe garduri si sa faca salturi , asa mici cum erau , doua ghemotoace galbioare. I-am adoptat  extravilan, adica serveau masa la geamul nostru si dormeau ...habar n-am unde.
In fiecare dimineata erau prezenti la geam , doua statui asteptand cuminti papa.
Dar timpul trece, au crescut maricei puisorii galbiori. Intr-o zi deschid usa si Nurong intra in casa, se pisiceste de picioarele mele si...a ramas sa doarma cu ale mele miorlaite.
Oppa nu a vrut sa intre, a ramas in continuare la geam o perioada, dar cum viata e grea pt motanii de cartier, a inceput sa lipseasca cateva zile, apoi a disparut.
Nurog(ce inseamna culoarea galbena) a ramas in gasca noastra. Acum aveam o familie colorata de pisicute.
Eeee de ar ramine pui....dar uite ca a intrat in calduri si voia la motan. Miorlaia de trezea tot cartierul, iar intr-o zi a zbughit-o afara si....s-a intors dupa cateva zile linistita si desigur nu singura. A inceput burtica sa creasca si s-a inmultit familia noastra cu 4 pui galbiori ca mamica lor si una colorata interesant, negru alb si galben. I-am dat in adoptie pe galbiori, pe cea neagra a luat-o fata mea si e parte din familia noastra.
Offf, cum trece timpul! Si cum Nurong a mai adus pe lume mici ghemotoace colorate sau galbioare. 6 pui, 4 pui, 5 pui....
Ultima generatie a fost asta vara, din 5 pui s-au adoptat 3 iar 2 ii avem noi. Nurong nu i-a putut alapta prea mult, i s-au umflat tatele si miorlaiau puii de foame. Prima data cand aud ca pisicile fac mastita. I-am hranit cu bibironul, am dus-o la spital , a trecut si peste asta.
Dar noi ne-am mutat si in ziua in care a venit masina sa care mobila, Nurong a fugit speriata afara si nu am putut-o prinde . A ramas aici, undeva pe afara . Fata mea ii dadea sa manince, dar nu intra in casa. O intrebam mereu ce face , daca mai e prin zona....doar la mine pe dulap s-au nascut generatiile de galbiori.
Au trecut 6 luni de cand am fost in alta casa mutati , aproape de servici. Dar ma simteam atat de straina acolo, nu imi gaseam locul. Parca eram rupta de toate, de tot ce stiam. Am lasat gradinita din ghivece acolo, am lasat 15 ani de amintiri si am lasat pe Nurong....
Acum ne-am intors din nou acasa. Aici la florile ce rad in ghivece , adica ne-am mutat inapoi . Mobila trambalita, lucruri pierdute, aruncate, nervi si oboseala. Dar sunt acasa!
Si Nurong cum mi-a auzit vocea...tusti in casa. Asta s-a intamplat pe la jumatatea lunii mai. Am gasit-o fara blanita pe gat, slaba , si se pare ca iar gravida. O sa avem iar o generatie de nurong-ei am zis.  Dar....
De cateva zile arata ciudat, burtica i s-a lasat jos, parca sta sa fete, nu maninca si doarme mai tot timpul. Ieri a zbughit-o afara si a stat toata noaptea in fata geamului . Nu a mancat, o strigam si doar scancea. Am reusit azi sa o prind si am dus-o la spital. Nurong nu va fi mamica, are o boala incurabila, o infectie ce ii da doar cateva luni de chinuri.
Daca nu vedeam cu ochii mei la ecograf ca nu e noua generatie de pui in burtica ci doar infectie, ziceam ca e o gluma .Se pare ca asta iarna a luat virusul .
Si mi-am adus aminte de o alta pisicuta ce a murit sub ochii mei avind la inceput aceleasi simptome.
Doctorul m-a intrebat ce voi face. Nu e leac , celelate pisici au sanse sa se contamineze si ele , va trebui sa o izolez.Tratamentul e foarte scump. Oare ce sa fac? Nu am unde sa o izolez. Sa o las afara sa moara sub geamul meu in chinuri ? Ca sigur acolo va sta...
....La scoala am avut povestirea cu mama rata salbatica ce si-a lasat puiul impuscat in aripa sa moara pt ca nu putea zbura, ca sa salveze ceilalti pui. Cata lupta in sufletul ei pana sa plece...Si acum imi aduc aminte de randurile unde povestea ultimele imagini ce le-a revazut puiul inainte sa moara inghetat: un caramb de cizma pe care se urca o furnica....
Acum ma gandesc la mine, am 7 codite acasa ce risca sa se imbolnaveasca, si e Nurog ce scanceste ca un copil si se uita parca cu tristete la mine...si care se va chinui sub ochii mei!
Trista poveste, trista zi. Oare de ce suntem pusi sa luam decizii cu privire la viata si moarte? Ar mai fi posibilitatea sa o eutanasiem mi-a zis doctorul.
Trebuie sa plec la servici, plange sufletul , plang si eu. Nu pot opri simtamintele si ordona sa nu imi pese. Asta sunt eu. Din pacate sau din fericire....nu stiu .
....Si eu care pregatisem cutia sus pe dulap pt noua generatie.....


sâmbătă, 6 iunie 2015

Postari....cu gandul.

Interesante mesaje si postari am scris in gandul meu in fiece zi. Le formulam cu punct si virgule, si iar de la capat....dar nu reuseam sa pun mana pe taste se le transpun in semne si sa le trimit in eter. Ma gandeam ca iar nu am postat si ca imi e dor de conexiunea cu voi, cei ce va rupeti din timpul personal sa cititi ale mele ganduri imbarligate.
De cand nu am mai avut o zi libera sa imi bucur si eu sufletul facand ceva frumos...Azi gata, am reusit sa nu merg nicaieri si sa umplu ghivecele cu flori minunate. Cam tarziu, e iunie si ziua a sasea, dar nu conteaza, zambesc si la mine floricele. Si ce frumos! au venit si doi fluturi in zbenguiala. Abia acum realizez cat de dor imi este de natura, de simplitatea si maretia ei. Cata bucurie poate sa imi aduca o floare si un zbor de fluturi albi! Cum caut eu fericiri aiurea!
Ma gandeam sa am un pic grija si de placerea sufletului meu. Dar pt asta trebuie sa imi fac un plan, un program ca sa pot sa fac asta. Si sa iau tolba cu ganduri si picioarele la spinare si sa ies in natura, sa pun pe coala asta alba oitele sa pasca.
De 22 de ani sunt in aceasta tara, multe am vazut , multe am vizitat si multe am trait aici. Nu stiu de voi reusi candva sa imi spun povestea. Ca alta e cand povestesti , dar sa asterni aici difera si pana bat eu trei taste , am ratacit gandul si ideea.
Unii scriu jurnale de calatorie, fac poze frumoase ce te invita sa calci si tu acolo, altii scriu romane . Sa nu mai zic de poezii si autobiografii.  Dar putini mai citesc, putini par interesati sa mai pasca oile negre .
Am cumparat laptop sa pot sa il car cu mine si sa gasesc un scaun undeva sa pot scrie. Dar nu prea am invatat sa le le folosesc. Nu ma atrage deloc tehnologia asta noua. Dar nici fara ea nu se poate...