Lumea culorilor

 O lume minunata, plina de culori pe care eu le vad! Mi-a dat Dumnezeu sansa sa le vad, sa le disting si sa le iubesc. Pe toate, pe rand sau gramada.
....De cate ori ies din casa, pe jos sau cu autobuzul, ma uit in jurul meu.  Vad natura in culorile ei, vad oamenii in culorile lor. Natura are regula ei, pomii sunt inverziti sau nu, florile sunt multicolore, cerul e albastru sau nu...
Trec oamenii ...ca umbrele, vad negru purtat ca un laitmotiv de toti. Negru, gri sau alte nuante pamantii si sumbre. Infasurati in fashuri negre, lungi, cu sau fara glugi, pantaloni negri, incaltari negre. Ma uit in magazine , pe umerase, acealeasi haine unisex si uni color:negre! Aratam ca un card de ciori , infasurati si cocarjati in sumbre culori, ce tot noi le asemuim cu moartea. Oare cine a fost primul individ ce a spus cu litera de lege ca negru e culoarea mortii??? Mergi la inormantari, esti in negru neaparat, ca daca nu , iti bati joc de cel mort si de legile inmormantarii. Mergi duminica la biserica, in casa Domnului esti primit cu ochi buni daca esti in negru! O alta lege , facuta de cine oare? Bucuria de a fi cu Domnul trebuie sa aiba culoarea neagra??? Toti ochii sunt asupra ta, susoteli, apoi vine cineva si te intreaba daca nu ai ceva mai "potrivit "la culoare sa vii in biserica, ca verdele e cam...verde.
Nu vreau negru in dulapul meu prea mult, dar nu am de ales, din ce in ce mai neagra e lumea din jurul meu. Nu vreau sa fiu obligata sa port haine negre in biserica pt  ca asa e normal. Nu mai merg la biserica, nu mai vreau oprobiul celor ce se cred mai crestini ca mine doar pt ca sunt in haine negre. Dumnezeu e pretutindeni! EL vede culoarea sufletului tau si a hainei tale. Mai ales EL este in tine! Ca doar suflarea LUI ti-a dat viata! Spiritul tau il recunoaste si il simte pretutindeni, daca vrei!
   Limite mai sunt , impuse pe alte criterii. Cel al varstei , un alt exemplu. Cum imi permit eu, la varsta mea sa ma imbrac in culori, in azur, in verde, in rosu, galben? Ca doar nu mai sunt ...ce? Copil sau tanara nu? Daca aici in Coreea cand eram tanara(voi fi mereu asa) si voiam sa ma imbrac colorat, mi se reprosa ca doar batranele se imbaraca asa, in Romania, acum ca sunt la varsta aia! a maturitatii, mi se ofera din nou aceleasi nuante inchise si pamantii . Interesant nu?
   Alta limita...cea a apartenentei sexuale. Imi plac culorile curcubeului, le vreau in viata mea. In jurul meu. Ooops! E revendicat acest unic curcubeu de ...stiti voi cine. Pai sunt "recunoscuta"pe strada ca minoritatea ce are parade "pride" purtand steagul curcubeului.
    Ce aveti fratilor cu mine? Daca voi ati devenit daltonisti la alegere, lasati-ma in lumea mea de culori.
Nu va accept limitele si legile nescrise dar "firesti" ale voastre. Nu imi va pasa ca ma faceti curva , dusa cu pluta, dilie, necredincioasa sau mai stiu eu cum, daca nu vad doar negru si pamantiu in fata ochilor. Pacat, pt ca avem atatea minunatii in jurul nostru, atatea frumuseti colorate, pe care voi nu vreti sa le vedeti!  Nu va impun sa veniti in lumea mea, desi loc este cat..."lumea", va las sa va bucurati de ale voastre culori.
Doamne cum ne-ai dat curcubeul ca aducere aminte ca vei fi cu noi mereu!

Cu sau fara masca?!

  Ma ia valul vietii si ma intoarce pe toate partile. Vad prezentul si oglinda trecutului. Nu e rau cand ai trecut prin multe si de toate, cand viata ti-a oferit ceva de gandit, de trait, de amintit. Ne mai da cate o palma sa ne trezim din visurile roz, ne mai pupa cu parfum de micsunele. Ce mai , e frumoasa viata asta a noastra, indiferent cat de reala sau hologramata este.
  Amu is "masca" , cand vad pana unde pot duce cei ce ne controleaza media pe orice unde, chestia asta cu masurile ideale , cu figuri de papusa, (mai nou, toti baietii de la kpop arata ca barbie doll).
De cand ma stiu in tara asta, pe primul loc la orice , ca e de mancat sau simple pomade, daca spui formula magica" face pielea frumoasa " se vinde ca painea calda. Sa nu zic ca aceasta tara e considerata mecca operatiilor estetice. Nu conteaza de unde incepi, ca sigur devii dependent de ele.
Aici fac o paranteza....Ma suna intr-o zi o romanca ce traia prin Germania , sa ii caut o clinica renumita de operatii estetice, care sa aiba ceva translator in germana ca ea nu stie engleza. Si vrea sa se opereze sa fie frumoasa. Tipa era asa spre 50 de ani, dar avea ea standardele ei de frumusete. A mai retusat ea pe ici pe colo, dar vrea ceva mai mult. In fine, eu fiind aici e imposibil sa nu am in agenda vreun numar de telefon al frumusetii magice. I-am zis ca nu stiu nimic despre clinici, ca nu ma intereseaza acest capitol. A ramas cu gura cascata, apoi cand si-a revenit din soc, mi-a zis ca sunt nebuna sa stau aici si sa nu ma fac frumoasa , e o blasfemie sa fiu atat de indiferenta, ca doar nu ma cred perfecta sa nu fac operatii. Amu era randul meu sa ramin masca! si cu gura cascata. No comment!
  Doamne cum mai vezi doar oameni perfecti in toate reclamele, pe toate gardurile! Si cum inebuneste lumea sa fie perfecta . Daca ma intrebau fetele de liceu, de unde mi-am cumparat lentilele ca au culoare frumoasa( de cand ma stiu am ochii verzi), fete ce umblau cu cutiute de lentile colorate, fara sa aiba cea mai mica idee de pericole, dar voiau sa fie ca reclamele....
  La angajare conteaza mult cum arati, indiferent ce munca faci. Alta paranteza....eram intr-o emisiune la tv , eu in tabara celor ce considerau ca nu e nevoie de operatii estetice sa fii o persoana de succes. Eu idealista ca trebuie sa ai incredere in calitatile tale, sa ai habar de munca ta , sa crezi ca tu esti frumoasa cu ochii alungiti asiatici, ca nu iti trebuie nas in vant si barbie ascutita. Tinerele fete ma combateau ca nu reuseau sa se angajeze daca nu arata "perfect" . Oare eu eram dusmanul ??? Sau societatea asta sexista???
  Ce mandre putem fi cand suntem alese pentru ca aratam beton! Nu conteaza ca avem tartacuta goala, ca habar nu avem de meserie sau sa tinem o conversatie. Umblam fudule , cu nasul in vant si vantul in plete, cu fuste minuscule si burice goale, daca ninge daca ploua, sa vada si restul matracucelor ce inseamna sa fii aleasa. La bratul unui barosan cu burta mare si lanturi cat degetu` la gat, sau in emisiuni unde ne aratam toate cele cu mandrie si fara prejudecata.
   ...ma intorc in timp, cu valul...Vacanta de vara, o minune pe litoralul marii. Dar noi trebuia sa facem practica la restaurant o luna de zile. Si cum erau slava Domnului o gramada in statiuni, merg si eu la unul in Venus, cu o colega. Vine seful de sala sa ne ia in primire (sau nu). Se uita la mine asa...de sus in jos si de jos in sus, ma evalua si ma cantarea cu privirea, ca la piata. Da ! primesc verdictul. Wow!
 Pai trebuie sa placi sefului nu, desi aveam doar 16 ani si eram eleva, umblam la servit turistii in uniforma! Nici cand am terminat scoala din Constanta nu m-am lasat. Ma trimite scoala la un restaurant sa lucrez, acolo in oras. Ajung acolo, undeva langa magazinul Tomis, vechiul si renumitul bulevard de promenada pe atunci, lume la mese, zumzaiala sau voci mai stridente, aer de berarie un pic mai rasarita. Astept afara pe terasa , vine seful de local, ii spun cu ce ocazie pe acolo, si desigur incepe iar evaluarea de sus in jos , lung si cu opriri pe ici pe colo. Se pare ca i-a placut , ca imi spune sa ma prezint la lucru a doua zi. Am zis pas! si m-am angajat la Neptun unde lucra si mama. Seful, om de treaba . Nu m-a luat luat la"ochi". Cel putin nu ca altii, doar ca mi-a zis intr-o zi ca am noroc ca e mama acolo, ca nu scapam eu....asa usor.
   Misto nu? Ce ma plang eu ? Care desi nu eram o frumusete , nu duceam lipsa de admiratori si pretendenti. Dar nu sunt de acord sa fii doar un sexsimbol, sa arati bine pt a fi angajata, sa ti se spuna sa te uiti in oglinda (apropo, oglinda mea e perfecta) si apoi sa ridici pretentii sau sa ceri ceva.
Dar mai ales ma scot din sarite pipitele ce se uita, tot asa ...de sus in jos la tine, cu o masca de mila si dispret . Mie nu imi pasa, eu stiu valoarea mea si dispretul lor ma face sa zambesc.  Pt ca multe au trecut peste pragul oricarei valori si se expun si se baga in patul oricarui individ(la ei perfectiunea nu conteaza , poate sa arate dezgustator) sa iti poata zambi tie, muritoarei de rand, de pe piedestalul ala ridicat de societatea asta cu masca de curvarasie perfecta si pe fata, afisata cu nonsalanta peste tot.
 

Tristeti autumnale...

 E toamna in calendar...e toamna pe alei...e toamna in suflet...
  Noiembrie spune calendarul. Noiembrie striga si frunzele ce isi iau adio de la creanga lor de aur, plutesc , se zbat , se alinta si suspina, apoi cu un ultim suspin se astern in covor multicolor la picioarele celui ce le-a fost parinte.
   Melancolii de toamna , soare bland strecoara razele piezis printre crengile mirate de goliciunea lor. 
   Imi place toamna, de fapt iubesc toate anotimpurile. Iubesc natura in toate culorile ei. Cum nu prea am ce face, ma plimb prin parc sau imi scutur ciolanele de rugina facand exercitii la aparatele de acolo. Merg desculta pe poteca de lut sau pietre zgrunturoase, masaj natural si fara bani...Dar s-au racit zilele , gata cu sportul descaltat. 
   Sunt intr-un oras imens, cu vreo 10 mil. de locuitori si totusi singura. Trec ca umbrele pe langa mine, nu ii vad. Se mai gaseste cate un nene sa ma intrebe de sanatate, de unde vin si cat stau(sic!).In rest , imi port pasii pe alei si ascult padurea. O miros, o imbratisez, o admir si ii multumesc. Pt ca de cate ori ma simt fara vlaga si cuprinsa de deznadejdi lumesti, ea ma alina . "Take a walk in the parc when you feel down, there are so many things to lift you up, see the nature in bloom , a laughing child..."La mine functioneaza fraza asta. Si o aplic.
  Incerc sa gasesc sa fac ceva, sa fiu de folos societatii si mie insumi. Tot caut, aplic pt diferite posturi. Primesc raspuns, entuziasm, pana le spun varsta. Apoi e liniste! M uit in oglinda, ma uit in sufletul meu. Ambele mi se par inca ok. Nu mi se pare ca pot fi catalogata ca old lady, bunicuta sau baba.
Dar uite ca pt societate sunt expirata. Decemptie! Ma uit iar la mine si ma intreb ce mai vreau. Ce mai astept . Cum adica? Eu alerg pe alei dupa fluturi, rad la soare, zburd libera , car, fac curat, ma joc cu copii si zambim la soare impreuna, cant , citesc, conversez in vreo trei limbi. Si totusi nimic! 
Azi mergeam abatuta, inca cineva ce nu ma vrea ...in joburi unde inca cred ca mai am ceva de spus . Trista, abatuta ...si mi-am adus aminte de el, de Florin. " ....o strada din Hunedoara, un om venea atat de absent si de abatut de mi-a atras atentia. Era el...mi-a zis ca -fiecare le are pe ale lui-...Nu pot uita tristetea aia , parca nimic nu exista in jur.." ...si azi sunt eu cea persoana! 
Hmmm.... Nasol cand totul e gri-murdar. Cand te feresti parca de oameni.

...I feel pretty! Un film ce m-a facut sa recunosc ca eu sunt cea ce vad gri, ce imi ascund capul intre umeri si mai ales cea care si-a pierdut increderea in mine insumi. Sunt ceea ce sunt! Trebuie sa nu uit asta, sa ma apreciez eu insumi ca sa vada ceilalti ca sunt invingatoare si nu o ratata. 
 WTF! Capul sus , zambetul pe buze si cei ce nu ma vor nu stiu ce pierd. Voi gati, picta, voluntaria , implica. Pt ca asta sunt eu! Inca tanara si pusa pe rele! 
 ....e toamna pe alei, dar o primavara in suflet! 

Din mondenul zilei moderne

Interesant cat de avansata e tehnica asta. Si cum ne adaptam asa , care cum putem si credem de cuviita la ea.
   Zilele trecute am fost cu grupul la festivalul international al mersului in insula Ullung, prima editie. A fost sa pun piciorul in sfarsit pe aceasta insula.Am mai incercat, dar nu e usor sa ajungi acolo, valurile mari intorc vapoarele din drum in portul Pohang. Dar uite ca am reusit!
 Un grup mai marisor zic eu, daca am plecat din Seul 3 autocare si ne-am intalnit in port la Pohang cu altelele ce fac parte din aceeasi organizatie a mergatorilor.
Vremea e minunata, zile de toamna calde , cu soare si palete de culori. Peisaj ca din povestile turistice de prim rang. Am mers de-a lungul coastei marine, imi batea briza in plete, rascolind amintiri. Am urcat poteci de munte cu izvoare curgand printre stanci, alte amintiri ...
  Mergeam si taifasuiam cu careva , dar de cele mai multe ori ramaneam singura , in lumea mea prezenta sau trecuta.
  Eeee...dar se pare ca de cand am ajuns in port am avut parte de un fan mai aparte. Eram desigur singura "inaltime" blonda , ce zambeam cu toti dintii la toti si salutam respectuos. Eu zic ca dupa o noapte de nesomn si un rasarit de soare vazut si simtit prin toate fibrele mele, aratam beton.
  In fine , pe traseul serpuit pe malul marii sau carari de munte, ma intersectam cu fanul meu. Eu politicoasa, el cu avansuri. Cand ii dadeam peste nas disparea, dar il regaseam asa ...din intamplare pe alte carari.  Ce ti-e sa fii solo! Faci poze cu natura sau selfie . Dar se mai gaseste cate unul sa te prinda pe telefon in peisaj. Si uite asa, al meu fan , a facut cateva poze cu mine , pe care s-a aratat interesat sa mi le transmita. Si cum altfel decat prin aceste minunate telefoane ce sunt atat de smart ca rezolva tot. Dar!
   Mi-a trimis pozele, fara alte complicatii promise de fan. Am plecat fiecare pe cararile noastre spre casele noastre. Nu ajung bine acasa , ca ma suna fanul! Sub pretextul ca eu am fost cea care l-am sunat prima. Apoi ma trezesc a doua zi cu ceva mesaje primite de la el. Despre Dumnezeu! si ceva discursuri sau predici ! Wow! WTF!
Si ma suna, sa imi zica ca este el , cel ce mi-a trimis pozele facute pe insula!
   Blocat pe toate canalele posibile zic eu!
.....Ma duce gandul la alta poveste. Intamplata tot aici in tara asta , a diminetilor calme(dupa nopti de pomina zic eu).
   ....Stau si astept autobuzul . Seara , pe la ora 7 . In statie vreo trei persoane. Nush de unde apare un domn bine pus la punct, ce se apropie de mine si zice"- Natasha , hai la o cafea!" Oops!
Ma eschivez eu cumva, dar el dupa mine prin statie. Ca stie el ca eu , Natasha , merg cu domnii la cafea. Apoi sa il intreb pe sot zic eu, si daca e de acord el... "Eeee...lasa ca stiu eu ca e vrajeala , ca nu ai sot si faci fitze, " zice el.
Cum aparusera celularele (minunate inventii nu?) il sun pe al meu sot sa il intreb daca lasa pe "natasha" la cafea cu un nene ce tine mortis . Sa vezi ce repede a disparut pretendentul dupa ce a auzit injuraturile si amenintarile sotului meu.
  Treaba cu mersul la cafele atunci era clara. Voi povesti mai multe"aventuri" ale "natashei" in alte postari. Dar nu stiu ce e cu lumea asta , care sub acoperire, incerca sa intre in viata ta. Care nu stiu ce inseamna un politicos refuz , vor neaparat sa ii injuri sau sa tipi la ei sa te lase in pace ca nu esti interesat de nici un fel de extra servicii.
Si uite asa invat sa refuz categoric orice alte poze facute din "prietenie dezinteserata".


 

Poiana sufletului meu

   Azi e o zi minunata de inceput de septembrie, soare cald , gradina zambeste cu toata fata florilor multicolore si parfumate, zumzet de albine, tarait de cosasi. Am inchis radio ...discursuri fara rost , puerile ce incearca sa te "implice" in mincina lor, nu le vreau in lumea mea. Imi creez singura un echilibru de armonie a sunetelor si culorilor, de fapt eu nu creez nimic , caci ele sunt aici ! Pretutindeni in jurul meu. Le vad, le aud, le miros ,dar mai ales le simt!
 Uitam de sentimente, reducem totul la celelate simturi.Vazul si auzul mai ales... Si e o tristete generalizata...
   Nu ma mai intreb ce scop au stirile transmise pe orice cale posibila, de ce se aleg cu grija cele terifiante, care sa bage omul in groaza cea mai mare . Prea plinul emisiunilor tv  il fac stirile despre  crime, violuri, accidente, batai, furturi, amenintari, discursuri agresive , preoti pedofili, parinti sau copii decazuti in mizeria nerecunostintei, stiri ce au grija sa fie reactualizate, updatate  de cateva ori pe zi .Unii se falesc cu ceva ,dar cel mai mult : toti se plang de ceva!
Nu vorbeste nimeni de valorile ce inca exista si se nasc, de gesturile de bunatate si iubire. De copii inteligenti ce castiga olimpiade internationale, de oameni ce cladesc frumos un viitor !
 Pai daca suntem efectiv atacati pe toate lungile de unde de stiri bomba si de ultima ora ! Am ajuns sa credem ca nu mai exista bine in lume, ca iubirea de semeni e un moft, ca trebuie sa fii rau sa reusesti ceva sau undeva, sa te lauzi peste tot ca esti smecher si ca stii sa te strecori printre  toti si toate. E pusa la loc de cinste prostia ,rautatea si incultura.
   Interesant e ca nu mai auzi oamenii vorbind despre ei, micile sau marile lor bucurii ,ci despre ceea ce aud la stirile din eter sau din radio-sant, primul loc ocupand discutia interminabila si plina de patima a "pensiilor".
....Poiana e plina de soare , de flori , de bucuria cantata in triluri! Dar multi dintre  noi alegem sa vedem baliga si mizeria din ea.
Alegi tu sa fii albina si nu musca verde.  Nu vreau sa mai dau explicatii de ce nu vreau sa vad uraciunea(care exista desigur).  Daca tu asta vrei amice, drumurile noastre vor fi de acum incolo paralele. Nu mai am timp pt plangeri , pt discutii pesimiste si mereu triste a lumii in care tu traiesti.  Nu mai vreau si gata. Empatia mea se opreste la punctul in care imi zugravesti totul in negru si imi vorbesti de aceleasi probleme de nerezolvat. Oricum indiferent ce voi spune eu , tu ai lumea ta in care rozul meu nu prea poate castiga teren. Poti sa ma judeci cum vrei tu, sa ma cataloghezi in ce fel vrei.    Am o viata ce eu cred ca merita traita , o viata ce eu nu o consider o povara, nici nemultumita ca nu am ce are altul nu sunt .
  Nu imi mai pune in carca poverile tale, negura sufletului tau. Candva vibram pe aceleasi unde. Ne-am schimbat, am luat trenuri diferite undeva intr-o gara. Ne-am intalnit din nou...eu nerabdatoare sa zburd cu tine prin poiana mea colorata, tu sa plangi pe umarul meu tristeti iremerdiabile, nimicnicia vietii...eu sa iti aduc trilurile de pasari...tu sa ii spui de dureri citite sau intamplate unor necunoscuti mie...eu iti spun ca nu mai vreau sa ma implic sufleteste in lumea ta...tu sa imi spui sa ma trezesc la realitate ...Am ajuns la concluzia ca aceasta oprire in aceeasi gara , nu ne-a convins ca vom ajunge sa vedem acelasi lucru , nu acum !
   Cautam toti hrana pentru suflete. In aceeasi poiana! ....Si uite asa formam roiuri de albine sau muste.
  Incercam sa ne impunem punctul nostru vizionar in intalnirile noastre.
Eu cred ca nu mertita sa imi irosesc energia convertind pe nimeni sa vada culorile din poiana mea. Not anymore! Daca cineva apreciaza ceea ce fac si gaseste ca e demn de laudat si urmat, e bine. Daca altul vrea sa scuipe direct sau prin barfe dispretul prin replici negative , treaba lui.  Indiferenta e si ea o arma de aparare, zic eu.
Azi e duminica ...Stau la umbra nucului, adie vantul, trandafirii isi scutura petale sangerii, veverita cara nucile, cateii dorm ...o zi binecuvantata!

IARNA PE ULITA!

E iarna in calendar. 13 ianuarie an de gratie 2019! Iarna pe ulita mea e asa cum trebuie. Asa cum e cea din povesti, sau mai bine cea din amintirile copilariei. Ninge cu zapada coamelor de cai, ninge ca intr-o poveste la fereastra!!!

Ca intr-o poveste! povestea iernii pe ulita copilariei...

-...desteptarea ! ca va pisati in pat! asa suna "ceasul" desteptator, adica tata.

Incercam sa ne ridicam din cel pat numit canapeu, dintre amestecul de haine , paturi, lepedeie si alte bodroante, cu ochii carpiti de somn. Pe cand sa zicem ca am reusit , se aude iar:

-...directia parau! fuga mars! 

Asa ca desculti, in ceva camasute si nadragi inotam prin ometul pana la genunchi spre paraul ce susura pe sub stratul de gheata. Apoi trebuia sa te speli ca de nu aveai apa pe fata, iar faceai drumul la parau. Ajungeam clantanind in casa...

...Si asa incepeau zilele vacantei de iarna la bunica. Ardea focul in fiteu, cald in casa, aranjam canapeul (unde dormeam vreo 4-5 copii), mamaliga era gata, laptele fiert , blidele si  lingurile pe masa, spuneam Tatal Nostru si pofta buna!

Crepat de lemne, le caram cu bratul in lada de sub fiteu , unde era imparatia motanului. Si cam atat de munca!

...niiiha!!! ....vineeee !!!...tulai !!!...porneam concursul de saniute chiraind si tipand.

Dalma era chiar langa casa, panta abrupta, noi micii shumaheri, struneam bolizii.Coborare la simplu sau dublu.

Iese mosul sa dea de mancare la oi ...incepe sa strige la noi si sa suduie ca am rupt gardul de la cosari cu saniile noastre. Adevarul e ca bolizii naravasi nu aveau opreala pana in gard.

Doamne ce fain era! Mucii ne atarnau lumanari la nas, mainile erau rosii si mai verificam din cand in cand cate deste mai aveam...dar cel mai tare era cand intram in casa. Ometul era batucit pe haine, ne chinuiam sa ne dam cizmile de guma jos. Si urma faza cu obielele ce  erau tabla!  stateau drepte-bat! Urma concursul :care obiala rezista cel mai mult in pozitia  drepti!

Da, asa era, cizme de cauciuc in care bagam picioarele infasurate in obiele.Ca incaltarile cele de"oras"se udau in 10 min .

Tavalitul prin omat, frecusul pe fata, bagatul omatului pe spate sau in san...nimicuri ce ne faceau fericiti. 

In ler se coceau merele, pe fiteu erau boturile cu branza facuta de mosu la stana si batuta in berbinta. 

...Si incepeau sa colinde mosu si bunica. Ce frumos cantau! "ce vedere minunaaata! langa Viflaim s-a-raaata!"

La feresti  a inceput sa ninga iar! Ninge cu zapada coamelor de cai...

... Si a fost iarna pe ulita copilariei mele...iarna am si acum pe aceeasi ulita, unde alearga singura o sanie in cautarea copilariei!

Carari de stele

Imens e cerul instelat. Si ziua imi place sa privesc albastrul lui sau norii pufosi,norii zbarliti...dar seara am cele puncte de reper:stelele!

Dar cararile de stele sunt...visurile noastre. Aseara nu ma lua somnul, era vreo doua si eu inca calatoream printre amintiri sau viitor?Si analizam intelesul vietii pe "intelesul" meu. De cand ma stiu eram o filozoafa, in scoala imi ziceau ca sunt prea"batrana" pentru intrebarile, observatiile si discutiile mele. Un Socrate .Sau o Socrata! 

STIU ca viata nu incepe si nu se termina aici pe pamint. STIU ca suntem conectati la marele Univers prin energia indestructibila numita "suflet"sau "soul". Stiu ca totul in jurul  meu este energie, a carei unde le percepem constient sau nu. 

Interesant este ca am gasit in ultimul timp oameni cu care pot conversa pe teme "absurde" ce tin de aceste intelesuri si acceptari a ceea ce suntem . Si stiu ca antenele noastre recepteaza exact acele unde emise de cei pe care ii cautam, pe care ii dorim constient sau nu in jurul si in viata noastra. E ciudat sa ma refer la noi ca fiind antene ce emit si recepteaza unde energetice, dar eu asa simt ca energia exista si va exista mereu in noi. 

Alt lucru interesant , gandesc pe mai multe planuri, care se suprapun, contopesc , anuleaza sau impreuneaza , planuri din pozitii total opuse. Cred in puterea dumnezeiasca, ca EL exista cu adevarat, am citit si citesc biblia. Si totusi cred si ca EL este din "spatiu extraterestru" . Cred si stiu ca nu suntem singuri , ca exista cerul acesta imens plin cu stele . Ca EL are puteri extraordinare. Ca cei ce sunt acolo, pe carari de stele comunica cu noi mereu. Ca nu suntem intr-o lume tridimensionala, percepem mult mai multe dimensiuni daca Vrem, prin senzori ce nu putem sau mai bine zis nu vrem sa ii acceptam ca exista.

Religiile au cel putin un punct comun toate. Nu are rost sa ne omoram pentru ca "dumneZeul "meu e cel adevarat. Daca chiar crezi in EL , cum de nu poti concepe si ca ceilalti cred in EL , care se numeste doar  altfel? Si stiu ca cei "religiosi"ma condamna pt ca spun ca EL este extraterestru. Care pur si simplu inseamna ceva ce Nu este terestru! Vorbim ca este in Ceruri , care inseamna ... Nu am zis niciodata ca EL este un omulet verde cu antene sau mai stiu eu ce creautura din filmele SF. 

....Dar in paralel citesc si cartile lui R. Cinamar. Si le gandesc . 

Citesc multe , despre mistere mai ales. Din felurite domenii. Si nu pot sa nu le gandesc, nu doar sa le citesc. De cand ma stiu eram atrasa de mistere, la tv nu prea aveam ce vedea atunci, doar teleenciclopedia ce o urmaream foarte atenta. Mai apucam ceva reviste, mai stateam la "taifas" cu profii ca sa aflu ceva ce nu avea de a face cu materia scolara. Ma interesau descoperirile, citeam pe J. Verne pe care il consider un om ce a trait conectat la dimensiunea viitorului, mesajele primite erau foarte clare si exacte, desi  se considerau cartile lui de domeniul SF.

Am dreptate sau nu, depinde de orizontul fiecaruia cat de larg este . Nu caut aprobare. Pur si simplu asa am trait si traiesc .

... Divaghez acum. De la cararile mele de stele...care sunt exact visele. Prin ele ne conectam cu celelalte dimensiuni. Visele sunt trairile sufletului. Ne intalnim acolo cu cei plecati, cu cei ce vor veni in viata noastra. Nu ne amintim de multe ori ce visam , nici macar o scena. Dar uneori revizualizam cu lux de amanunte visul. Oare de ce aceasta diferenta?E vreun mesaj ce trebuie retinut? Cum sa il interpretam sau mai bine zis sa il folosim acest mesaj? Nu stiu , dar cred ca noi traim intens si atunci cand dormim. Ori poate doar eu. Sa nu generalizez, ca sunt care vor spune ca "dorm bustean" si ca eu o iau razna.

Dar cea mai mare intrebare a mea este: de ce nu suntem lasati sa credem ca suntem nemuritori? Ca acest suflet-energie este indestructibil.

Ne risipim energia , palpaim doar cateodata...

....Carari de stele , alerg pe ele cu gandul , cu visul...