Pragurile vietii...

 ...Se intampla uneori sa fim depasiti de evenimente, o iau inaintea noastra, nu putem tine pasul si alergam cu limba scoasa gafaind sa le tragem de poale si sa ne astepte. Se opresc si ne lovim brusc de ele, cucui barosan ne apare sub breton, iar ideile zangane ca bilele din pacanele , se amesteca si isi dau coate , si pana pica jackpot-ul suntem deja pe aratura in drum spre nicaieri.

Acele evenimente ce cad ca traznetul, si lasa in urma fum si bajbaieli. Esti atat de pe nicaieri, ca nu iti pasa ce se va intampla in secunda aceea cu tine. Nu mai vrei nimic, doar sa nu mai fii acolo si atunci, sa  fii nicaieri si oriunde.

Exemple? Le uiti de multe ori , dar o noua aventura in hatis fara busola iti redeschide cutia pandorei unde ai ascuns neguri si tristeti.

...-Deschide usa ca o sparg! aud bubuituri si zdranganeli de clanta smulsa cu durere. 

Dau tatarii? unde naiba sunt, ce se intampla? Ma simteam rau, imi exploda bostanul, stomacul statea sa se reverse, casa se invartea. Eram k.o. Vocea de om nervos si intaratat urla iar:

-Iesi afara curvo! Ce cauti in camera baiatului meu? Etc...bla...bla...nu intelegeam , ce naiba vrea si cine e?

Reusesc sa imi aduc bostanul cumva pe verticala , sa ma abtin sa nu borasc si ma uit in jur. Casa straina, eu imbracata intr-un pat iar langa mine tremura de frica cel pe care il credeam prietenul

meu.

- E tata, zice el , ii simteam frica, teroarea din priviri. Nu stia ce sa faca, tacea malc si se cuibarise undeva printre bulendre.

Dincolo de usa  se indepartasera cumva urletele de fiara ranita, venise o femeie si comenta ceva incercand sa elibereze locul din fata usii.

Eu parca eram in reluare...curvo!? Ce??? il corup pe baietul lui? il stric si dedau la prostii?? adica el mironosita, eu o depravata de oras???iar incep creierasii sa o ia razna si sa imi dea dureri turbate. 

Cred ca se adunase lumea la poarta ca la circ, sa vada depravata ce ii silueste baiatul! Parca cineva m-a scos cumva pe o usa si o poarta prin spate din curte. Nici sa zic nimic, nici sa rad  , nici sa plang nu am avut timp sau putere. El, el , Nica fara frica era disparut ! 

Am ajuns taras la sosea , in sfarsit liniste, incep sa plang domol, sa imi aduc aminte ca de la nunta prietenei mele, m-a luat Nica al meu sa merg la el acasa ca pot dormi in liniste , mai ales ca ma simteam rau(cica m-a deocheat vreo unu` la nunta ce nu isi lua ochii de la mine). 

...eram atat de trista , hohotea sufletul si cuvintele in mine, lacrimile ma raneau. Fac cu mana la masini. Era epoca aia in care te deplasai cum si cu ce puteai.     Opreste o masina. Deschid usa si vad patru tineri in ea. Straini pareau a fi, arabi. M-am blocat. Stateam si ma uitam ca boul/vaca la poarta noua. Pana ma intreaba unul daca urc sau nu, ca eu am fost cea care am facut semn. 

Si a fost momentul in care nu imi pasa ce va fi! Chestia aia in care capitulam . Am urcat  langa cei doi pe bancheta din spate. Eram la fel de dusa , de absenta, parca vorbeau ceva, nu ma oboseam sa ii aud, nici pe ce drum mergea masina nu imi pasa. Pentru ca nu puteam intelege evenimentele alea ce o luasera inaintea mea. Alea in care am fost scoasa din casa pe o usa din dos in huiduieli ...ce si cui sa ii spun ceva sa ma apar...plang iar de tristete, lacrimi amare!Nu m-au intrebat nimic baietii, m-au lasat in lumea mea...doar daca e bine sa ma lase langa gara ... 

...Ce a mai fost dupa...nimic! Nica a ramas tot fara frica...si eu am inteles ca nu am ce cauta cu un om imatur ce nu stiu daca putea vreodata sa ma apere de ceva sau cineva pt ca el stia adevarul! 

Eu ...am realizat ca nu trebuie sa demonstrez nimic nimanui mai ales celor ce nu au incredere in mine, in ceea ce fac sau spun. Perceptiile formate nu le pot schimba cu nimic, oricat as demonstra contrariul. 

...drumul vietii e plin de necunoscute, de praguri in care dai tare cu capul, te impiedici si cazi, uneori te ridici, alteori zaci si iti aduni cu greu ciolanele din praf,  taras, in genunchi, dar mergi mai departe! Apoi scuturi praful, zambesti imaginilor din oglinda , le intorci spatele si mergi fluierand spre ceea ce va urma!

 

Acolo unde ne sunt radacinile...

....Ploua cu tunete, toarna cerul galeti de apa in rafale...e noapte neagra ca pacura, doar bicele fulgerelor crapa noaptea in doua pentru cateva momente... Parca bate cineva la usa! Deschide bunica usa si vede mogaldete siroind de apa ce rugau cu glasuri stinse sa ii lase sa sa se aciuieze de ploaie pe undeva, sub o streasina sau in sura. 

S-a oprit ploaia, o ceata groasa , laptoasa sta aninata pe dealuri. Bunicul ia lompasul si a plecat inghitit de ceata sa caute alti rataciti prin gredini,  sa ii aduca in casa, sa le arate apoi dimineata drumul...

...Asa se porneau atunci oamenii , pe jos , cu ceva merinde in straita, taiau vai si dealuri , manati de credinta strabuna, spre sfanta manastire Nicula. Dar ploile si ceata ii faceau sa rataceasca cararea...si nu odata au iesit divicenii cu lompasele sa caute si sa aduca oamenii in casele lor, oamenii din satile vecine, cunoscuti sau nu, erau toti de-un neam si o credinta!

Credinta mare exista atunci, bunica nu se abatea de la posturi, iar bunicul! ...povestea cum vedea dracii alergand cu picioarele la spinare ca se auzeau cocosii cantand si se crapa de ziua. Doamne cum o pocnit unul urland , ca intarziase pe coclauri cautand suflete pustii si fara credinta! Mergeau cu noaptea in cap la cosit pe tarina barbatii satului. Muncea si bunicul cat era ziua de lunga, doar seara il vedeau in curte. Si iubea copii...mama avea mai mare drag de el, ca le lua apararea in fata bunicii, ce zicea ca i-or mancat urechile toata ziua cu traznaile lor.

Bunica! stia sa descante. Furase descantul de la strabunica cred. Mama s-a rugat sa o invete si pe ea, pentru ca nu intelegea ce zice cand descanta, dar bunica i-a zis ca doar furat va fi de folos. Si bunica a fost ultima ce descanta de ochi si deochi...

Noua copii a nascut bunica, doua fete au murit de mici...Dochita si am uitat cum i-au pus nume celeilalte. Sapte au crescut in batatura.

-Cornelie, meri de ada lemne!

- Nu ma duc , du-te tu! raspundea mama lui Loghin.

...plangea mama prin curte cu sughituri:Loghin ii luase papusa facuta din carpe  si ii taia manurile, apoi picioarele...

- Lasa ma papusa fetelor, ce ai cu ea,striga bunica satula de urletele lor.

- Pai daca n-o vrut sa care lemne!...

...jucarei aveau! minge din carpe, papusi la fel...dulciuri si bunatati :zaharul candel sau cuburi. Ioi ce bataie o halit mama ca Anica a mancat tat cate un pic zaharul pentru prajituri!

...Multe povesti s-au scris acolo, in curtea casei bunicilor Gavrila si Maria! Eu imi aduc aminte cateva, povestite de mama. Povesti de viata traita greu, in era in care toti aveau de toate si nimic, ca au trudit  pe mosia grofilor unguri, ori pe mosia marelui colhoz C.A.P. In curtea ce a ramas vaduvita prea devreme de bunicul, pe care noi nepotii nu il stim decat din amintirea parintilor nostri...

Plecau din sat cand inca erau copii sa lucre pe undeva la oras, baietii pe santierele ce construiau socialismul, fetele servitoare prin casele altora .Nu s-au rusinat de munca, nu s-au rusinat cu locul de unde au plecat. Au invatat apoi la seral prin scoli meserii, s-au casatorit si imprastiat prin toata tara. A ramas bunica singura, sa tina lampa neamului aprinsa la geam. Rar ii calcau copii pragul, nu stiu daca au reusit sa mai fie toti impreuna in jurul mesei, sa puna bunica ratota si castraveti murati, mamaliga rece cu lapte sau cu silvoi. 

...Deschid usa salonului de spital, unde cu greu am intrat ca nu era zi de vizita, o caut pe bunica cu privirea prin salon...cred ca am gresit imi zic si ies...dar ma intorc din drum pentru ca doi ochi mari caprui ma chemau, bunica imi vorbea cu ochii! Era mica , pierduta in patul acela, firava si slabita. Am stat cu ea cateva minute, i-am mangaiat mana imbatranita prea devreme de munci grele, si obrajii trasi. Si am plecat! Pe drumul meu...Ultima noastra intalnire si atingere fugara! Sufletul meu poarta in el privirea aceea ultima. Mereu!

Acum mergem in satul dintre dealuri sa le onoram amintirea, de Luminatie le curatam mormintele si le pomenim numele. Mama sta si se roaga in locul bunicii in biserica micuta. 

    Mergem de Rusalii , fii si nepotii satului, sa umplem iar ulita de rasete si voie buna. Ne canta Ghita cu vioara si Mihai cu acordeonul, se joaca , canta , se sta de povesti, imbracati frumos in ii si camesi .

    Asa ca povestea merge mai departe...si va fi randul stranepotilor sa tina lampa aprinsa in feresti.

Acolo, unde ne sunt radacinile...Ma suii in dealu` Clujului...

-Tu Mihaela, cine o fost la voi ?

- Ecale di` pa vale o fost. Si uite asa canta:"asta-i melodia..."

-Da tu stii sa colinzi Mihaela?

- Colindita pa butuc , da colacu` sa ma duc!....canta Mihaela noastra in cursa ce ne ducea din Diviciori la Gherla intr-o iarna. Plina cursa. Oameni multi.Odata se aude un bubuit mare si o limba de foc iese dintre scaunele din spate. Un fum negru si greu a umplut cursa. 

-Ioi, tulai Doamne! O luat cursa foc!!! 

Oamenii se ridicau gramada, se impingeau, urlau...dar usa din spate era blocata! Nu se putea cobora pe acolo. Si mai mare imbulzeala si strigate. O aud pe Tenzi...-Lasati-ma sa trec , sa cobor , ca moare copila in bratele mele inecata de fum! 

Silvia era mica infasurata in plapumioara alba, doar botezata de cateva zile...Atunci am vazut cum reactioneaza instinctul de supravietuire! Cum nu tii cont de nimeni si nimic. Dar se pare ca ingerii erau cu noi, cursa nu a luat foc, am putut cobora cu totii fara alte incidente, decat o tuse zdravana. Eram langa Rosia!

Cum sanse sa vina alta cursa sa ne ia nu erau, am luat-o pe jos spre Gherla. Noroc cu Mihaela care ne canta si ne veselea, ca am uitat de frig, de cizmele pline de omat si oboseala. Faceam cu randul sa o ducem pe Silviuca, care fata cuminte, a dormit fericita si leganata pana in Fizesu Gherlei.

...Si uite ca amintirile mele se impletesc si cu copacii uriasi din parcul Gherlei. Cat am colindat aleile, tocit bancile, speriat pasarile cu rasetele si jocurile noastre! Frumoasa gasca era si acolo, sefe erau Mani si Geti! Dar ce ne-o trecut noua prin cap? Tot vine incheierea anului, de ce sa nu merem si sa facem revelionul acolo, cu divecenii , ca tot plange  scoala de dorul elevilor? Asa ca sus ancora si directia Diviciorii Mici!

 Eram tinere si nelinistite... 

Mancare o adus fiecare cate ceva, de beut era ceva prin sticle. Muzica era la casetofonul cu baterii, lanterne aveam si brichete sa facem un pic de lumina. Si mai ales aveam bucuria tineretii. 

O inceput sa se adune tinerii, rasete, bancuri, hihoteli , muzica si dans ! Am invatat si eu waltul! Ca restul erau batzaieli la libera alegere. Dar asa...o tara dupa miezul noptii vine Romeo si zice ca s-o gatat beutura. No ce facem, ca inca aveam energie pt chermeza? -Hai sa merem la badea cutare, ca stiu io ca are tuica , da de ne da vreun kil. -Ioi ce idee geniala! Hai! zice Mani . 

...Eeee, dar badea era in Divicerii Mari! Ei si? Cei patru muschetari erau fara frica. Romeo, Mani, Geti si io! Scartaia omatul sub pasii nostri, era senin , luna plina, am speriat toti huhurezii cu vorba si rasetele noastre. Apoi badea cand ne aude la poarta o zis ca o dat tatarii! Sa scape de noi , ne-o dat o sticla cu ceva tuica de cartofi oare sa fi fost? Am gustat-o ca doar nu plecat noi cu orice...

Ajungem inapoi cu trofeul si continuam. 

- Tu , hai sa vezi ca o vinit trufandale! Da tu, o venit ceva prospaturi,adevarate trufandale! ma trage Mani de mana sa verificam "marfa". Doi baieti mai tinerei(vai da babe eram si noi la 18-20 de ani!) ...

...Luam sticla de tuica si o facem posta. Ne tineam dupa gat si incepem sa cantam: "- ma suii in dealul Clujului...(sa vii sa vezi)- pai uite-asa de p...a calului ...(sa vii sa vezi)...-tra ..la ..la ..la...noroc ca nu erau cei de la cantarea Romaniei pe acolo, ca ne luau cu arcanul.

  Se zbiciuia spre ziua... o luam care pe unde  spre case. Inca ne tineam de gat si lalaiam fericiti. 

 Scoala unde rasunau cantarile, unde se impleteau vocile si trupurile noastre in dans, e pustie...avea peretii crapati...Dar poate vor mai fi tineri ca noi care sa se adune acolo...

   

Nu, nu ne-au trebuit toalete alese, caviar pe tartine si whiskey cu gheata sau alte delicatese cu fitze. Nici formatie de 5 stele si ospatari la patru ace. Dar sunt sigura ca am trecut in anul nou fericiti, plini de incredere si mai ales multumiti de toate si de tot. 

    Mani, ne-am regasit dupa 30 de ani...mi-a fost dor de tine, de aleile din parc unde au ramas amintirea pasilor nostri, dar mai ales de trufandale si de... dealul Clujului. 

 

Acolo, unde ne sunt radacinile...alte povestiri din sat.

 -Bunica, uite furtunica! Uite ! 

-Ce e mai copile? 

-Furtunica! ....

   ...Si "furtunica" i-a ramas porecla fratelui meu, ce poarta numele bunicului Gavrila. Sa fii avut vreo 3 ani, cand alerga descult prin curte dupa furtunici. Tare s-o speriat bunica cand s-o intepat intr-un spin de prun si s-o umflat piciorul lui Gabi. O trimis-o pe mama urgent la spital sa nu vie pana nu ii face injectia(anti tetanos). 

   ...Dar zilele erau calme, frumoase, cu miros de cicoare , mere date in parg si renumitele pomnitze negre.

-Vrem sa dormim in podul cu fan bunica!

- Ma, copii , dar o sa ploua la noapte si o fie furtuna. 

Noi  nimic. Asa ca am adormit ca in sanul lui Avram in pod. Stele sclipeau...Dar, Doamne ce m-o fugarit dihorul pe sub grinzi! Alergam de-a busilea, tipam , dadeam din cele membre  ca disperata! `Buuummm...buuummm! Si un zbici de lumina ma orbeste. M-am trezit din vis, in mijlocul furtunii.(Pai vorbise vecina cu bunica ca i-o mancat dihorul trei gaini si eu cum nu vazusem asa dihanie...am avut parte de el intr-un cosmar.) Saraca bunica, a venit pe furtuna aia cu lompasul, o urcat scara , sa ne duca in casa, ca eram intepeniti de frica de dihori si alte aratari. Turna cu galeata, fulgera si tuna....

 ....Imi placea cand mergeam cu mama peste deal, la matusa Ana in Sinicolau parca. Campul plin de flori multicolore, de parfumuri in  adieri usoare , nu ma saturam sa merg pe coclauri. Ne dadea matusa lapte rece si bun. O vad si acum cum ne iesea inainte...si cum statea in poarta pana nu ne mai zarea plecand...

   Intr-o zi ma striga bunica daca vreau sa merg cu ea la camp. Diviciorii era colectivizat, marele colhoz. Toti aveau de toate si nimic. Ia bunica carutul si mergem incet spre tarla. No, dar nu prea era cucuruz ala.

 -E tiutun , zice bunica. Azi taiem la tiutun. Asa ca  mi-a aratat cum si ce frunze de tutun sa tau, pe care le puneam in carut .  A fost singurul loc unde am vazut plantatie de tutun si prima si ultima data cand am fost la taiat. Apoi acasa am insirat frunzele de tutun pe ata, am legat-o sub streasina la uscat. Aveam mainile galbene, miroseau a tigari puturoase. Frumos stateau spanzurate tigarile sub streasina, fashaiau in bataia vantului, spuneau povesti fumate demult...

  

Dar aveam si verisori in sat. Merg cu mama intr-o zi de vara frumoasa si albastra la matusa. 

-Tenzi , ia-o si pe Genica cu tine, zice mama. La cules de fragi.

- N-o iau matusa, daca se canta?

 O fata subtirica (lasa ca si eu eram biscuite in dunga) frumoasa, cu doua cozi lungi si roscate, se uita la mine. Si nu am apucat sa ii zic ca nu o sa cant daca nu vrea, o sa stau muta, dar...o disparut cu ceata de fete, la cules ! Eu am ramas uitandu-ma la borcanul gol...

Asa imi amintesc eu prima intalnire cu Tenzi. Eram copil, vreo 6 ani sa fi avut...Si acum o vad, si mai ales ii aud glasul ...suparata ca trebuie sa ia un copil ce "canta" cu ea, o domnisoara in toata regula. Nu m-am cantant...doar intristat, imi placea Tenzi. 

Am putine poze din vremea copilariei de acolo, din sat, cu lumea lui de atunci. Nu mergeam prea des la bunica si nu stateam mai mult de o saptamana. Dar pt mine totul era altfel acolo. O lume plina de mister. De tiutun, de ghiboli, dihori, strugurasi si agrise, de magiun , lampa cu gaz atarnata de tavan, pamantul galben si racoros, si mai ales dealurile cu flori. Puteai spune ca e locul unde si timpul sta in loc.

  ...trec anii! Merg cu tata la bunica pentru cateva zile. Ma cheama Romeo la ei. -Hai tu sa vezi ca avem telefon! E na! Nu erau nici la oras dar acolo! 

- Nu te mint tu,  hai sa vezi no! 

Acum era si tata curios. Mergem amandoi si...si...era telefon! Unul smecher, co-inventie cu vecinul de peste strada, Danut. Telefonul fara fir! Ce G. Bell ! Asta inventie! Dar nu apuc sa scot doua cuvinte ca trece tata la receptor. Amu s-o pus pe barfa cu vecina! Am zis ca ii taxam pe impulsuri daca nu ne da brevetul si aparatul. Asta da viata palpitanta, cu nascociri de inventii si jucarei.

 Aventuri cu Mei !!!! La furat de pepini  sus pe deal. Am mers o gasca, ca sa avem curaj. Am tinut sfat si pregatit tactica de atac. 

- Ma, tu te duci si il tii pe badea X de vorba ma! Vezi ca sta pe uneva pe langa pruni . Apoi io ma duc asa...prin invaluire si atac pepinii pe partea cealalata. Ba vezi sa nu se prinda ca de ne fugare si ne trage vreo doua ciomegi pe carca...

Asa si facut. Noi , astialalti steam in cort mai la vale printre tufe , sa nu ne vada badea paznicu`. Si ce ne mai vrajea Virgil acolo! pe fete de! O ramas si el paznicul...nostru! Dar o venit trupa de soc de la furat. Si tare vorbeau toti odata. Pana la urma am priceput ca badea de paznic s-o cam prins ca e dus cu presu` si o luat bota la hoti.Care apucasera sa zvarle doi pepini peste gard si sa ii durige la vale. Mandru o vinit ei cu pepenii. Pe care i-am zdrobit ca doar brisca nu aveam. Nu mai conta ca nu erau copti. Ne-am bagat botul in ei si haleam la miezul galbui...Asa pepini nu mai mananc eu curand. Pepeni durigati si hohotiti de ras, bancuiti si plini de povestile eroice ale celor de i-au adus.

  ...Dar am fost si iarna acolo. La noi in Mangalia nu prea statea zapada sa o descantam, dar era bugat omatul pe ulita din Diviciori. 

Sa fi avut vreo 17 ani...Am ajuns cu tata pe inserat in sat. Omatu`i mare, bucuria sufletului meu. Bunica ne primeste cu drag, dar nu apucam sa stam prea mult in casa. Tata aude ca tetea in plecat la cazan ca se fierbe ceva tuica si s-o dus sa dea calificativul , eu am dat de Romeo care voia sa imi arate ceva fain. O luam pe ulita turuind veseli, ca doar trecuse ceva vreme de cand nu ne-am vazut, eram noi si inca vreo doi baieti. Iesim din sat, apoi urcam un pic la...grajduri! No ni unde ma duce! 

Dar acolo ce vad! un manzut fatat de vreo doua zile! Am stat de povesti cu caii, cu manzul si cu paznicul, apoi spre casa. 

- Une-ai fost ? Ca te-o catat ticato` . Bunica era la portita , se pornise dupa mine sa ma caute. 

- Dar unde e tata? intreb eu.

- Apoi l-am incuiat in casa , ca voia sa merga dupa tine, dar stiu io ca la cazan se ducea iara sa mai guste tuica! Ii deja ametit de miros...

 Tata, incuiat in casa de bunica! Cand se fierbe tuica! minune mare. 

Apoi sper sa o fi iertat tata pe bunica, ca mie imi zicea ca nu mai mere in diviceri ca il incuie bunica in casa.

 ...in iarna aia am vazut cum mergeau cu irozii! Am fost si eu la colindat cu ei, cu prezenta doar, ca nu stiam colinzi. Am zis ca trebuie sa fac un revelion acolo, ca prea fain este.

  Frumoase obiceiuri. Frumosi oameni, ce te pofteau in casa si la masa, de ne trebuiau trei craciunuri sa ii putem colinda pe toti , ca nu te lasau sa mai pleci. Interesant, dar eu  vad aevea acele scene, acei oameni , desi nu stiu cum ii cheama pe multi dintre ei. Si unii au pornit pe drumul fulgilor de nea, colindand acum cu ingerii.

 

 

  

   

Acolo, unde ne sunt radacinile...

Caldura verii anului 2020 m-a prins departe de tara, strecurandu-ma printre oameni mascati si distanti. As fi vrut sa fiu acasa, in tara "minunilor", dar unde nu ma indeamna prea multi sa ma intorc acum, cand urla anarhia peste tot.M-a prins anul sobolanului aici, ca sobolani am devenit toti ascunzandu-ne fetele , ferindu-ne unii de altii, trecem distantati"social"la 2 m... 
  Trezirea spirituala citesc, inceputul erei negre, sfarsitul normalului, acapararea lumii de guvernul mondial! Deci eu zic ca e inceputul sfarsitului! 

 Dar mai citesc si despre intoarcerea la radacini. Acolo unde a inceput totul! Adica viata fiecaruia. Radacinile ne cheama in vremuri pline de ceata. Cei care le mai avem si nu le-am vandut pe creitari prin targuri prafuite.

...Neamul meu! Neamul lui" Placinta" are radacinile intr-un sat mic, pierdut printe dealurile Clujului. De ce ii spune asa , de-a lui placinta, nici mama nu stie prea bine, ca e vorba de radacina materna. 

...Cursa am luat-o pe o strada din Gherla, o cursa ce pufaia si hodorogea, imprastiind praful , arata ca un balaur ce scuipa fum. Am coborat la capat, acolo unde si intoarce si isi trage sufletul pana a doua zi, in curtea cooperativei. 'Tulai tu Cornelie, de cand nu te-am vazut! Ioi ce mari au crescut copii! Ai mai vinit pe-acasa?" 
Bunica statea peste drum, treceam parleazul unui paraias si pe carare urcam spre casa. 
Casa cu prispa , mica. Pamant batatorit pe jos, lampa cu gaz, feresti mici. Vai ce bine era desculta sa umblu! Dar de fiecare data imi ramaneau ochii lipiti de fotografiile din care zambeau chipurile neamului nost` a lui Placinta. Mi le descifra mama, ramanand si ea pierduta in amintiri de multe ori. Avea bunica si o sura, poiata era goala demult. Dar bine mai dormeam in podul cu fan!
Gradina era mare, urca pe deal, pana sus, spre cimitir. Era un mar fainos, maaareee! si batran. Dar bune mere facea, erau coapte pe vremea asta. Si strugurei avea bunica, si agrise. Ma minunam de ele, pt ca nu vazusem in alta parte. 
Eeee...dar chiar in fata casei era un pomnitzar mare, ce facea pomnitze negre. Bune erau si ele. Odata m-am agatat de o creaca si ma dadeam huta-huta. Pock! Nici sa clipesc nu am  timp , ca eram gramada jos, cu curu-n pomnitele cele negre si cu poalele rochitei in cap. O ras bunica de mine, ca doar ma avertizase. Am ramas pictata cateva zile, ca material bun era in poamele alea mici si dulci.
 Bunica! Maria Pop. O mana de femeie, ce nu statea o clipa locului. Ba in casa, ba in curte, ba la fantana dupa apa, ba in gradina dupa ceapa...Nu imi aduc aminte sa o fi vazut stand , facand nimic!
 De neuitat pt mine ramane magiunul de prune pe care il facea bunica. Un pic afumat, tot dadeam tarcoale pe langa oala cu magiun si mai infigeam cate un deget pana la cot , asa pe neve. 
 Bunicul a murit demult, avea mama vreo 16 ani. Tetanos! Ne zambea doar dintr-o poza, nu stiu de ce mi se parea ca se bucura ca suntem acolo, ochii lui imi pareau ca ma urmaresc cu drag. 
O puneam pe mama sa ne povesteasca despre el...
  Satul e mic, ca de aceea se si numeste Diviciorii Mici. Ca cei mari sunt un pic mai la vale. Urcam dalma prin gradina bunicii si vedeam satul. Imi placea acolo sus, printre merii si prunii din gradina, urmaream fuioarele de fum . 
Ulita satului! Asta era ceva de neuitat! Se aude vuiet mare, praful alerga speriat , linistea se sparte in bucati: ma trezesc cu cardul de gaste in cap! Eram de vreo 7 ani...m-o dat de-a dura, am pupat tarana! Gagaieli, tipete, falfait de aripi, avioane inamice la orizont! Cei din sat stiau regula, noi astia de la oras am crezut ca suntem stapanii. 
 Dar seara era minunea cea mare! Venea cireada de pe imas! Dar oare ce vaci or fi astea???Negre , cu coarne mari si intoarse, era plina ulita. "Fugi ca vin ghibolii" striga matusa, care deschidea poarta larg, ca sa intre ghibolita. Daca nu era deschisa , merea mai departe! Atunci am vazut eu cum e "sa te uiti ca boul la poarta noua"...adica aia inchisa. Ghibolii! Mare minune, vaci vazusem eu multe, dar bivoli nu! Eu eram ca neghinita pe langa ei. 
Doamne bun era laptele de ghibolita! Facea matusa un balmosh cum nu am mai mancat nicaieri. Imaginea matusii trebaluind in bucataria mica de vara, adulmecam mai ceva ca un caine nemancat de trei zile, nu o voi uita niciodata. Si nici ghibolii imensi ce calcau leganandu-se pe drum ce stiau fiecare unde le e poiata.
 Paraul era alta poveste. Aici stapane erau ratele. Nu era piatra pe piatra de ciocurile lor. Nu stiu ce or fi cautat ca pestii erau plecati in concediu. Ceva oracaieli se mai auzeau...Bunica nu avea podet, dar era la Aurica in poarta unul. Calaream balustrada aia, mai ceva ca Nadia la barna. Pana am cazut cu curu-n parau , printre gasca de rate ce m-au primit razand  macait.  
 Nu am uitat nici parul din curtea bisericii, cu pere mici, moi si parfumate ce se coceau in mijlocul verii. 
Duminica iar era ulita plina, de oamenii ce mergeau la biserica.
 Bunica nu mai este demult, s-a mutat acolo sus! Casa la fel, e doar in amintirea mea si in cateva poze facute inainte de a cadea in genunchi obosita de atata singuratate. Nici marul nu mai este...
Doar neamul lui "Placinta" merge mai departe prin mine, prin cei ce nu au uitat ca au acolo radacini!
  Multe amintiri au ramas acolo, in satucul mic...amintiri ce inca alearga pe ulita cu cardul de gaste sau se leagana cu umbra ghibolilor...

Macii copilariei mele...

 A postat cineva o poza cu maci si albastrele...Si mi-am adus aminte de macii mei! 
  
   ....Un oras mic, undeva pe malul Streiului, un oras muncitoresc, construit peste noapte in jurul unicei cocserii din tara. Calanul Nou, ca cel vechi era de fapt un sat. Baraci pline cu tineri entuziasti, familii incropite din intalnirile celor ce construiau voiniceste socialismul, copii ce alergau desculti prin noroaiele ulitei , alergati de cardul de gaste...miros de tigai incinse si muzica ...
Acolo eram si eu pe acea ulita, pe care am schimbat-o apoi cu soseaua asfaltata, acolo, in acel oras nou. Garsoniera, apoi apartament, undeva la etajul 4 din cele patru blocuri aparute. 
Era ultimul bloc, pe strada Bradului...apoi cat vedeam cu ochii , un lan de grau! Frumos arata, spicele galbene se unduiau in bataia vantului, erau mai inalte ca mine. Cum nu prea aveam locuri de joaca , sau nu erau pt o fata curioasa , neastamparata si energetica, exploram imprejurimile. Lanul de grau , arata super, mai ales cand infloreau macii si albastrelele!  Wow! 
...am luat o amica si hai la cules maci! Doamne cum inotam printre spice sa culeg cel mai mare si frumos mac, cele mai albastre albastrele! Si ce fericita eram sa vad ca buchetul meu era mai frumos si mai mare ca al ei! Iesim din lan fluturand "prada" si...si...aratam mai ceva ca cenusareasa! Eram neagra toata! Rochita mea de care eram mandra tare, arata ca obiala lui mosu` cand venea de la coasa prin noroaie, pielea era ca fundul ceaunului de fiert napii la porci! Dar eu eram fericita!!! I-am dus mamei buchetul. Saraca mama! A incremenit de mirare! E de buna zic eu in gand...oglinda m-a adus la realitate! Si misterul dezlegat, am "cules" cat taciune de grau am putut alergand printre spice. 
....au trecut anii...am mai cules maci si albastrele, dar parca nu sunt ca cei din lanul copilariei mele!

Printre stele...

Ma uit la cerul infinit, la acel univers ce sclipeste instelat seara cand e senin. Astrele ce ma cheama misterios, ma striga , ma invaluie in lumina lor palpaitoare. Imi aduc aminte de bunica, o strigam:- "tu bunica, hai afara sa ne uitam la stele!"
Si venea bunica, imi arata Calea Lactee, si imi spunea:-" uite luna, uite carul , uite putza mea a paru`"...o poveste adevarata se pare, a unui copilas ce privea ca mine stelele, dar care se exprima mai terestru. Si care a ramas legenda prin aceasta expresie.
Frumos se vad stelele, misterioase aparatii nocturne insirate linie sau imbarligate in constelatii , stau cuminti de cand e lumea, adica universul. Cuminti zic eu, dar toate ascund povestile lor. 
Nu sunt astrolog,astronom, cititor in stele, astronaut, mai stiu eu ce minte luminata ce sa le citesc trecutul. Dar misterul lor exista si fiecare il constientizeaza in felul lui. 
...Am pierdut autobuzul, la Neptun, spre Mangalia. Stateam si priveam cerul. Deodata vad ceva extraordinar! Stele cazatoare se alergau pe cer, cadeau parca cu sutele, veneau spre mine! Am cascat ochii la ele, nu puteam sa clasific spectacolul nocturn in splendoarea lui, pe nici o scala numerica. Ce o fi fost? Cum de pot fi martor la un astfel de mister? Eu si cerul ce pica prin sute de lumini in fata mea! 
...De multe ori vedeam stele cazatoare, le urmaream traiectoria celesta. Ma fascinau. Intr-o seara, anul trecut, m-am urcat pe scara podului, priveam cerul instelat. Uite o stea cazatoare! gandesc eu. Dar nu! Nu cadea. Se misca pe o traiectorie orizontala , rapid. S-a oprit, a luat-o iar la dreapta. Parca desena figuri geometrice pe cer. Hmmm!!! Iluzie optica!? Asa as fi zic, dar acelasi spectacol si exact in acelasi loc , l-am vazut si a doua noapte. Wow! 
...Si uite ca poti vedea fizic ceva(cu ochii adica) si poti interpreta ce vezi. OZN! zic eu. Na , ca sunt martora existentei lor. Acum desigur variante sunt. Avion nu avea cum sa fie, traiectoria nu era liniara, si avea viteza f mare, dar puteau fi acele misterioase aparate construite dupa machetele ozn-urilor de catre fiintele umane, ce inca nu vor sa recunoasca public ca au acces la tehnologii extraterestre avansate. Si daca ar recunoaste, cati ar crede?
Inca nu pot multi pricepe ca nu suntem singuri in univers. Ca sunt fiinte mult mai avansate tehnologic si nu doar, ce locuiesc acolo, pe acele astre ce noi le vrem pustii.
...Cartile etichetate SF, stiintifico-fantastice, nu sunt deloc asa. Este doar o eticheta pusa de minti limitate. Eu cred ca de fapt multi dintre acei scriitori au "vazut" realitatea descrisa in cartile lor. Un exemplu pt mine este Jules Verne. Calatoriile lui sunt ADEVARATE!  Descrierea minutioasa a submarinului, a rachetei, a centrului pamantului. Am simtit ca nu e doar imaginatia, de aceea am citit aproape toata colectia lui. Ma puneau pe ganduri acuratetea descrierii, desi traiam eu in era in care submarinul era realitate si se zburase la luna, pe vremea lui J.Verne nu existau fizic astfel de aparate.  Sa nu zic ca eu cred ca exista acele locuri populate din 
"centrul pamantului". 
...Nici cartile lui Isaac Asimov nu le-am ratat. Citit tot ce am gasit. Aici era alta abordare a sf-ului. Ce unii ca mine cred ca e realitate. 
...Dar cea mai mare bomba este filmul "Razboiul Stelelor". Nu voi uita niciodata seara in care am vazut prima data episodul 4! Eram cu mama si tata la ...discoteca in Siemens! Aveam 14 ani...Nu auzeam si nu vedeam nimic in jur. De atunci am vazut de zeci de ori toate episoadele, desi cele mai bune raman totusi primele, realizate fara computere. Si uite ca acest razboi al stelelor a existat cu adevarat. Alianta celesta, cu bunii si raii ce se luptau in univers. Cu jedi la care visam , au existat si exista. Revelatia a fost pe masura. De fapt confirmarea. Ca multe sunt reale. Pe care unii dintre noi le "simtim", atractia spre astfel de mistere ce ne atrag (in)constient fiind mare .
...Zburam printre stele, cu gandul, in vis, in serile in care privim nestematele ce sclipesc pe cer etern. Le putem atinge, le putem constientiza , apropia, iubi sau teme. Le putem canta in versuri sau pune pe note, misterele lor raman de-a pururi mistere pentru multi.