A postat cineva o poza cu maci si albastrele...Si mi-am adus aminte de macii mei!
....Un oras mic, undeva pe malul Streiului, un oras muncitoresc, construit peste noapte in jurul unicei cocserii din tara. Calanul Nou, ca cel vechi era de fapt un sat. Baraci pline cu tineri entuziasti, familii incropite din intalnirile celor ce construiau voiniceste socialismul, copii ce alergau desculti prin noroaiele ulitei , alergati de cardul de gaste...miros de tigai incinse si muzica ...
Acolo eram si eu pe acea ulita, pe care am schimbat-o apoi cu soseaua asfaltata, acolo, in acel oras nou. Garsoniera, apoi apartament, undeva la etajul 4 din cele patru blocuri aparute.
Era ultimul bloc, pe strada Bradului...apoi cat vedeam cu ochii , un lan de grau! Frumos arata, spicele galbene se unduiau in bataia vantului, erau mai inalte ca mine. Cum nu prea aveam locuri de joaca , sau nu erau pt o fata curioasa , neastamparata si energetica, exploram imprejurimile. Lanul de grau , arata super, mai ales cand infloreau macii si albastrelele! Wow!
...am luat o amica si hai la cules maci! Doamne cum inotam printre spice sa culeg cel mai mare si frumos mac, cele mai albastre albastrele! Si ce fericita eram sa vad ca buchetul meu era mai frumos si mai mare ca al ei! Iesim din lan fluturand "prada" si...si...aratam mai ceva ca cenusareasa! Eram neagra toata! Rochita mea de care eram mandra tare, arata ca obiala lui mosu` cand venea de la coasa prin noroaie, pielea era ca fundul ceaunului de fiert napii la porci! Dar eu eram fericita!!! I-am dus mamei buchetul. Saraca mama! A incremenit de mirare! E de buna zic eu in gand...oglinda m-a adus la realitate! Si misterul dezlegat, am "cules" cat taciune de grau am putut alergand printre spice.
....au trecut anii...am mai cules maci si albastrele, dar parca nu sunt ca cei din lanul copilariei mele!
Ma uit la cerul infinit, la acel univers ce sclipeste instelat seara cand e senin. Astrele ce ma cheama misterios, ma striga , ma invaluie in lumina lor palpaitoare. Imi aduc aminte de bunica, o strigam:- "tu bunica, hai afara sa ne uitam la stele!"
Si venea bunica, imi arata Calea Lactee, si imi spunea:-" uite luna, uite carul , uite putza mea a paru`"...o poveste adevarata se pare, a unui copilas ce privea ca mine stelele, dar care se exprima mai terestru. Si care a ramas legenda prin aceasta expresie.
Frumos se vad stelele, misterioase aparatii nocturne insirate linie sau imbarligate in constelatii , stau cuminti de cand e lumea, adica universul. Cuminti zic eu, dar toate ascund povestile lor.
Nu sunt astrolog,astronom, cititor in stele, astronaut, mai stiu eu ce minte luminata ce sa le citesc trecutul. Dar misterul lor exista si fiecare il constientizeaza in felul lui.
...Am pierdut autobuzul, la Neptun, spre Mangalia. Stateam si priveam cerul. Deodata vad ceva extraordinar! Stele cazatoare se alergau pe cer, cadeau parca cu sutele, veneau spre mine! Am cascat ochii la ele, nu puteam sa clasific spectacolul nocturn in splendoarea lui, pe nici o scala numerica. Ce o fi fost? Cum de pot fi martor la un astfel de mister? Eu si cerul ce pica prin sute de lumini in fata mea!
...De multe ori vedeam stele cazatoare, le urmaream traiectoria celesta. Ma fascinau. Intr-o seara, anul trecut, m-am urcat pe scara podului, priveam cerul instelat. Uite o stea cazatoare! gandesc eu. Dar nu! Nu cadea. Se misca pe o traiectorie orizontala , rapid. S-a oprit, a luat-o iar la dreapta. Parca desena figuri geometrice pe cer. Hmmm!!! Iluzie optica!? Asa as fi zic, dar acelasi spectacol si exact in acelasi loc , l-am vazut si a doua noapte. Wow!
...Si uite ca poti vedea fizic ceva(cu ochii adica) si poti interpreta ce vezi. OZN! zic eu. Na , ca sunt martora existentei lor. Acum desigur variante sunt. Avion nu avea cum sa fie, traiectoria nu era liniara, si avea viteza f mare, dar puteau fi acele misterioase aparate construite dupa machetele ozn-urilor de catre fiintele umane, ce inca nu vor sa recunoasca public ca au acces la tehnologii extraterestre avansate. Si daca ar recunoaste, cati ar crede?
Inca nu pot multi pricepe ca nu suntem singuri in univers. Ca sunt fiinte mult mai avansate tehnologic si nu doar, ce locuiesc acolo, pe acele astre ce noi le vrem pustii.
...Cartile etichetate SF, stiintifico-fantastice, nu sunt deloc asa. Este doar o eticheta pusa de minti limitate. Eu cred ca de fapt multi dintre acei scriitori au "vazut" realitatea descrisa in cartile lor. Un exemplu pt mine este Jules Verne. Calatoriile lui sunt ADEVARATE! Descrierea minutioasa a submarinului, a rachetei, a centrului pamantului. Am simtit ca nu e doar imaginatia, de aceea am citit aproape toata colectia lui. Ma puneau pe ganduri acuratetea descrierii, desi traiam eu in era in care submarinul era realitate si se zburase la luna, pe vremea lui J.Verne nu existau fizic astfel de aparate. Sa nu zic ca eu cred ca exista acele locuri populate din
"centrul pamantului".
...Nici cartile lui Isaac Asimov nu le-am ratat. Citit tot ce am gasit. Aici era alta abordare a sf-ului. Ce unii ca mine cred ca e realitate.
...Dar cea mai mare bomba este filmul "Razboiul Stelelor". Nu voi uita niciodata seara in care am vazut prima data episodul 4! Eram cu mama si tata la ...discoteca in Siemens! Aveam 14 ani...Nu auzeam si nu vedeam nimic in jur. De atunci am vazut de zeci de ori toate episoadele, desi cele mai bune raman totusi primele, realizate fara computere. Si uite ca acest razboi al stelelor a existat cu adevarat. Alianta celesta, cu bunii si raii ce se luptau in univers. Cu jedi la care visam , au existat si exista. Revelatia a fost pe masura. De fapt confirmarea. Ca multe sunt reale. Pe care unii dintre noi le "simtim", atractia spre astfel de mistere ce ne atrag (in)constient fiind mare .
...Zburam printre stele, cu gandul, in vis, in serile in care privim nestematele ce sclipesc pe cer etern. Le putem atinge, le putem constientiza , apropia, iubi sau teme. Le putem canta in versuri sau pune pe note, misterele lor raman de-a pururi mistere pentru multi.
