sâmbătă, 25 iulie 2020

Acolo, unde ne sunt radacinile...alte povestiri din sat.


 -Bunica, uite furtunica! Uite ! 
-Ce e mai copile? 
-Furtunica! ....
   ...Si "furtunica" i-a ramas porecla fratelui meu, ce poarta numele bunicului Gavrila. Sa fii avut vreo 3 ani, cand alerga descult prin curte dupa furtunici. Tare s-o speriat bunica cand s-o intepat intr-un spin de prun si s-o umflat piciorul lui Gabi. O trimis-o pe mama urgent la spital sa nu vie pana nu ii face injectia(anti tetanos). 
   ...Dar zilele erau calme, frumoase, cu miros de cicoare , mere date in parg si renumitele pomnitze negre.
-Vrem sa dormim in podul cu fan bunica!
- Ma, copii , dar o sa ploua la noapte si o fie furtuna. 
Noi  nimic. Asa ca am adormit ca in sanul lui Avram in pod. Stele sclipeau...Dar, Doamne ce m-o fugarit dihorul pe sub grinzi! Alergam de-a busilea, tipam , dadeam din cele membre  ca disperata! `Buuummm...buuummm! Si un zbici de lumina ma orbeste. M-am trezit din vis, in mijlocul furtunii.(Pai vorbise vecina cu bunica ca i-o mancat dihorul trei gaini si eu cum nu vazusem asa dihanie...am avut parte de el intr-un cosmar.) Saraca bunica, a venit pe furtuna aia cu lompasul, o urcat scara , sa ne duca in casa, ca eram intepeniti de frica de dihori si alte aratari. Turna cu galeata, fulgera si tuna....

 ....Imi placea cand mergeam cu mama peste deal, la matusa Ana in Sinicolau parca. Campul plin de flori multicolore, de parfumuri in  adieri usoare , nu ma saturam sa merg pe coclauri. Ne dadea matusa lapte rece si bun. O vad si acum cum ne iesea inainte...si cum statea in poarta pana nu ne mai zarea plecand...

   Intr-o zi ma striga bunica daca vreau sa merg cu ea la camp. Diviciorii era colectivizat, marele colhoz. Toti aveau de toate si nimic. Ia bunica carutul si mergem incet spre tarla. No, dar nu prea era cucuruz ala.
 -E tiutun , zice bunica. Azi taiem la tiutun. Asa ca  mi-a aratat cum si ce frunze de tutun sa tau, pe care le puneam in carut .  A fost singurul loc unde am vazut plantatie de tutun si prima si ultima data cand am fost la taiat. Apoi acasa am insirat frunzele de tutun pe ata, am legat-o sub streasina la uscat. Aveam mainile galbene, miroseau a tigari puturoase. Frumos stateau spanzurate tigarile sub streasina, fashaiau in bataia vantului, spuneau povesti fumate demult...
  
Dar aveam si verisori in sat. Merg cu mama intr-o zi de vara frumoasa si albastra la matusa. 
-Tenzi , ia-o si pe Genica cu tine, zice mama. La cules de fragi.
- N-o iau matusa, daca se canta?
 O fata subtirica (lasa ca si eu eram biscuite in dunga) frumoasa, cu doua cozi lungi si roscate, se uita la mine. Si nu am apucat sa ii zic ca nu o sa cant daca nu vrea, o sa stau muta, dar...o disparut cu ceata de fete, la cules ! Eu am ramas uitandu-ma la borcanul gol...
Asa imi amintesc eu prima intalnire cu Tenzi. Eram copil, vreo 6 ani sa fi avut...Si acum o vad, si mai ales ii aud glasul ...suparata ca trebuie sa ia un copil ce "canta" cu ea, o domnisoara in toata regula. Nu m-am cantant...doar intristat, imi placea Tenzi. 
Am putine poze din vremea copilariei de acolo, din sat, cu lumea lui de atunci. Nu mergeam prea des la bunica si nu stateam mai mult de o saptamana. Dar pt mine totul era altfel acolo. O lume plina de mister. De tiutun, de ghiboli, dihori, strugurasi si agrise, de magiun , lampa cu gaz atarnata de tavan, pamantul galben si racoros, si mai ales dealurile cu flori. Puteai spune ca e locul unde si timpul sta in loc.

  ...trec anii! Merg cu tata la bunica pentru cateva zile. Ma cheama Romeo la ei. -Hai tu sa vezi ca avem telefon! E na! Nu erau nici la oras dar acolo! 
- Nu te mint tu,  hai sa vezi no! 
Acum era si tata curios. Mergem amandoi si...si...era telefon! Unul smecher, co-inventie cu vecinul de peste strada, Danut. Telefonul fara fir! Ce G. Bell ! Asta inventie! Dar nu apuc sa scot doua cuvinte ca trece tata la receptor. Amu s-o pus pe barfa cu vecina! Am zis ca ii taxam pe impulsuri daca nu ne da brevetul si aparatul. Asta da viata palpitanta, cu nascociri de inventii si jucarei.
 Aventuri cu Mei !!!! La furat de pepini  sus pe deal. Am mers o gasca, ca sa avem curaj. Am tinut sfat si pregatit tactica de atac. 
- Ma, tu te duci si il tii pe badea X de vorba ma! Vezi ca sta pe uneva pe langa pruni . Apoi io ma duc asa...prin invaluire si atac pepinii pe partea cealalata. Ba vezi sa nu se prinda ca de ne fugare si ne trage vreo doua ciomegi pe carca...
Asa si facut. Noi , astialalti steam in cort mai la vale printre tufe , sa nu ne vada badea paznicu`. Si ce ne mai vrajea Virgil acolo! pe fete de! O ramas si el paznicul...nostru! Dar o venit trupa de soc de la furat. Si tare vorbeau toti odata. Pana la urma am priceput ca badea de paznic s-o cam prins ca e dus cu presu` si o luat bota la hoti.Care apucasera sa zvarle doi pepini peste gard si sa ii durige la vale. Mandru o vinit ei cu pepenii. Pe care i-am zdrobit ca doar brisca nu aveam. Nu mai conta ca nu erau copti. Ne-am bagat botul in ei si haleam la miezul galbui...Asa pepini nu mai mananc eu curand. Pepeni durigati si hohotiti de ras, bancuiti si plini de povestile eroice ale celor de i-au adus.

  ...Dar am fost si iarna acolo. La noi in Mangalia nu prea statea zapada sa o descantam, dar era bugat omatul pe ulita din Diviciori. 
Sa fi avut vreo 17 ani...Am ajuns cu tata pe inserat in sat. Omatu`i mare, bucuria sufletului meu. Bunica ne primeste cu drag, dar nu apucam sa stam prea mult in casa. Tata aude ca tetea in plecat la cazan ca se fierbe ceva tuica si s-o dus sa dea calificativul , eu am dat de Romeo care voia sa imi arate ceva fain. O luam pe ulita turuind veseli, ca doar trecuse ceva vreme de cand nu ne-am vazut, eram noi si inca vreo doi baieti. Iesim din sat, apoi urcam un pic la...grajduri! No ni unde ma duce! 
Dar acolo ce vad! un manzut fatat de vreo doua zile! Am stat de povesti cu caii, cu manzul si cu paznicul, apoi spre casa. 
- Une-ai fost ? Ca te-o catat ticato` . Bunica era la portita , se pornise dupa mine sa ma caute. 
- Dar unde e tata? intreb eu.
- Apoi l-am incuiat in casa , ca voia sa merga dupa tine, dar stiu io ca la cazan se ducea iara sa mai guste tuica! Ii deja ametit de miros...
 Tata, incuiat in casa de bunica! Cand se fierbe tuica! minune mare. 
Apoi sper sa o fi iertat tata pe bunica, ca mie imi zicea ca nu mai mere in diviceri ca il incuie bunica in casa.
 ...in iarna aia am vazut cum mergeau cu irozii! Am fost si eu la colindat cu ei, cu prezenta doar, ca nu stiam colinzi. Am zis ca trebuie sa fac un revelion acolo, ca prea fain este.

  Frumoase obiceiuri. Frumosi oameni, ce te pofteau in casa si la masa, de ne trebuiau trei craciunuri sa ii putem colinda pe toti , ca nu te lasau sa mai pleci. Interesant, dar eu  vad aevea acele scene, acei oameni , desi nu stiu cum ii cheama pe multi dintre ei. Si unii au pornit pe drumul fulgilor de nea, colindand acum cu ingerii.
 
 
  

   

duminică, 19 iulie 2020

Acolo, unde ne sunt radacinile...

Caldura verii anului 2020 m-a prins departe de tara, strecurandu-ma printre oameni mascati si distanti. As fi vrut sa fiu acasa, in tara "minunilor", dar unde nu ma indeamna prea multi sa ma intorc acum, cand urla anarhia peste tot.M-a prins anul sobolanului aici, ca sobolani am devenit toti ascunzandu-ne fetele , ferindu-ne unii de altii, trecem distantati"social"la 2 m... 
  Trezirea spirituala citesc, inceputul erei negre, sfarsitul normalului, acapararea lumii de guvernul mondial! Deci eu zic ca e inceputul sfarsitului! 

 Dar mai citesc si despre intoarcerea la radacini. Acolo unde a inceput totul! Adica viata fiecaruia. Radacinile ne cheama in vremuri pline de ceata. Cei care le mai avem si nu le-am vandut pe creitari prin targuri prafuite.

...Neamul meu! Neamul lui" Placinta" are radacinile intr-un sat mic, pierdut printe dealurile Clujului. De ce ii spune asa , de-a lui placinta, nici mama nu stie prea bine, ca e vorba de radacina materna. 

...Cursa am luat-o pe o strada din Gherla, o cursa ce pufaia si hodorogea, imprastiind praful , arata ca un balaur ce scuipa fum. Am coborat la capat, acolo unde si intoarce si isi trage sufletul pana a doua zi, in curtea cooperativei. 'Tulai tu Cornelie, de cand nu te-am vazut! Ioi ce mari au crescut copii! Ai mai vinit pe-acasa?" 
Bunica statea peste drum, treceam parleazul unui paraias si pe carare urcam spre casa. 
Casa cu prispa , mica. Pamant batatorit pe jos, lampa cu gaz, feresti mici. Vai ce bine era desculta sa umblu! Dar de fiecare data imi ramaneau ochii lipiti de fotografiile din care zambeau chipurile neamului nost` a lui Placinta. Mi le descifra mama, ramanand si ea pierduta in amintiri de multe ori. Avea bunica si o sura, poiata era goala demult. Dar bine mai dormeam in podul cu fan!
Gradina era mare, urca pe deal, pana sus, spre cimitir. Era un mar fainos, maaareee! si batran. Dar bune mere facea, erau coapte pe vremea asta. Si strugurei avea bunica, si agrise. Ma minunam de ele, pt ca nu vazusem in alta parte. 
Eeee...dar chiar in fata casei era un pomnitzar mare, ce facea pomnitze negre. Bune erau si ele. Odata m-am agatat de o creaca si ma dadeam huta-huta. Pock! Nici sa clipesc nu am  timp , ca eram gramada jos, cu curu-n pomnitele cele negre si cu poalele rochitei in cap. O ras bunica de mine, ca doar ma avertizase. Am ramas pictata cateva zile, ca material bun era in poamele alea mici si dulci.
 Bunica! Maria Pop. O mana de femeie, ce nu statea o clipa locului. Ba in casa, ba in curte, ba la fantana dupa apa, ba in gradina dupa ceapa...Nu imi aduc aminte sa o fi vazut stand , facand nimic!
 De neuitat pt mine ramane magiunul de prune pe care il facea bunica. Un pic afumat, tot dadeam tarcoale pe langa oala cu magiun si mai infigeam cate un deget pana la cot , asa pe neve. 
 Bunicul a murit demult, avea mama vreo 16 ani. Tetanos! Ne zambea doar dintr-o poza, nu stiu de ce mi se parea ca se bucura ca suntem acolo, ochii lui imi pareau ca ma urmaresc cu drag. 
O puneam pe mama sa ne povesteasca despre el...
  Satul e mic, ca de aceea se si numeste Diviciorii Mici. Ca cei mari sunt un pic mai la vale. Urcam dalma prin gradina bunicii si vedeam satul. Imi placea acolo sus, printre merii si prunii din gradina, urmaream fuioarele de fum . 
Ulita satului! Asta era ceva de neuitat! Se aude vuiet mare, praful alerga speriat , linistea se sparte in bucati: ma trezesc cu cardul de gaste in cap! Eram de vreo 7 ani...m-o dat de-a dura, am pupat tarana! Gagaieli, tipete, falfait de aripi, avioane inamice la orizont! Cei din sat stiau regula, noi astia de la oras am crezut ca suntem stapanii. 
 Dar seara era minunea cea mare! Venea cireada de pe imas! Dar oare ce vaci or fi astea???Negre , cu coarne mari si intoarse, era plina ulita. "Fugi ca vin ghibolii" striga matusa, care deschidea poarta larg, ca sa intre ghibolita. Daca nu era deschisa , merea mai departe! Atunci am vazut eu cum e "sa te uiti ca boul la poarta noua"...adica aia inchisa. Ghibolii! Mare minune, vaci vazusem eu multe, dar bivoli nu! Eu eram ca neghinita pe langa ei. 
Doamne bun era laptele de ghibolita! Facea matusa un balmosh cum nu am mai mancat nicaieri. Imaginea matusii trebaluind in bucataria mica de vara, adulmecam mai ceva ca un caine nemancat de trei zile, nu o voi uita niciodata. Si nici ghibolii imensi ce calcau leganandu-se pe drum ce stiau fiecare unde le e poiata.
 Paraul era alta poveste. Aici stapane erau ratele. Nu era piatra pe piatra de ciocurile lor. Nu stiu ce or fi cautat ca pestii erau plecati in concediu. Ceva oracaieli se mai auzeau...Bunica nu avea podet, dar era la Aurica in poarta unul. Calaream balustrada aia, mai ceva ca Nadia la barna. Pana am cazut cu curu-n parau , printre gasca de rate ce m-au primit razand  macait.  
 Nu am uitat nici parul din curtea bisericii, cu pere mici, moi si parfumate ce se coceau in mijlocul verii. 
Duminica iar era ulita plina, de oamenii ce mergeau la biserica.
 Bunica nu mai este demult, s-a mutat acolo sus! Casa la fel, e doar in amintirea mea si in cateva poze facute inainte de a cadea in genunchi obosita de atata singuratate. Nici marul nu mai este...
Doar neamul lui "Placinta" merge mai departe prin mine, prin cei ce nu au uitat ca au acolo radacini!
  Multe amintiri au ramas acolo, in satucul mic...amintiri ce inca alearga pe ulita cu cardul de gaste sau se leagana cu umbra ghibolilor...