Nurong si Oppa , doua pisicute galbene aduse de mamica lor la noi la geam... Cea mai desteapta mutare, gandundu-ma ca mancarea ce i-o dadeam o lua si o cara lor, acolo unde era leaganul lor, departe de lumea dezlantuita. Cum erau in stare sa se catere pe garduri si sa faca salturi , asa mici cum erau , doua ghemotoace galbioare. I-am adoptat extravilan, adica serveau masa la geamul nostru si dormeau ...habar n-am unde.
In fiecare dimineata erau prezenti la geam , doua statui asteptand cuminti papa.
Dar timpul trece, au crescut maricei puisorii galbiori. Intr-o zi deschid usa si Nurong intra in casa, se pisiceste de picioarele mele si...a ramas sa doarma cu ale mele miorlaite.
Oppa nu a vrut sa intre, a ramas in continuare la geam o perioada, dar cum viata e grea pt motanii de cartier, a inceput sa lipseasca cateva zile, apoi a disparut.
Nurog(ce inseamna culoarea galbena) a ramas in gasca noastra. Acum aveam o familie colorata de pisicute.
Eeee de ar ramine pui....dar uite ca a intrat in calduri si voia la motan. Miorlaia de trezea tot cartierul, iar intr-o zi a zbughit-o afara si....s-a intors dupa cateva zile linistita si desigur nu singura. A inceput burtica sa creasca si s-a inmultit familia noastra cu 4 pui galbiori ca mamica lor si una colorata interesant, negru alb si galben. I-am dat in adoptie pe galbiori, pe cea neagra a luat-o fata mea si e parte din familia noastra.
Offf, cum trece timpul! Si cum Nurong a mai adus pe lume mici ghemotoace colorate sau galbioare. 6 pui, 4 pui, 5 pui....
Ultima generatie a fost asta vara, din 5 pui s-au adoptat 3 iar 2 ii avem noi. Nurong nu i-a putut alapta prea mult, i s-au umflat tatele si miorlaiau puii de foame. Prima data cand aud ca pisicile fac mastita. I-am hranit cu bibironul, am dus-o la spital , a trecut si peste asta.
Dar noi ne-am mutat si in ziua in care a venit masina sa care mobila, Nurong a fugit speriata afara si nu am putut-o prinde . A ramas aici, undeva pe afara . Fata mea ii dadea sa manince, dar nu intra in casa. O intrebam mereu ce face , daca mai e prin zona....doar la mine pe dulap s-au nascut generatiile de galbiori.
Au trecut 6 luni de cand am fost in alta casa mutati , aproape de servici. Dar ma simteam atat de straina acolo, nu imi gaseam locul. Parca eram rupta de toate, de tot ce stiam. Am lasat gradinita din ghivece acolo, am lasat 15 ani de amintiri si am lasat pe Nurong....
Acum ne-am intors din nou acasa. Aici la florile ce rad in ghivece , adica ne-am mutat inapoi . Mobila trambalita, lucruri pierdute, aruncate, nervi si oboseala. Dar sunt acasa!
Si Nurong cum mi-a auzit vocea...tusti in casa. Asta s-a intamplat pe la jumatatea lunii mai. Am gasit-o fara blanita pe gat, slaba , si se pare ca iar gravida. O sa avem iar o generatie de nurong-ei am zis. Dar....
De cateva zile arata ciudat, burtica i s-a lasat jos, parca sta sa fete, nu maninca si doarme mai tot timpul. Ieri a zbughit-o afara si a stat toata noaptea in fata geamului . Nu a mancat, o strigam si doar scancea. Am reusit azi sa o prind si am dus-o la spital. Nurong nu va fi mamica, are o boala incurabila, o infectie ce ii da doar cateva luni de chinuri.
Daca nu vedeam cu ochii mei la ecograf ca nu e noua generatie de pui in burtica ci doar infectie, ziceam ca e o gluma .Se pare ca asta iarna a luat virusul .
Si mi-am adus aminte de o alta pisicuta ce a murit sub ochii mei avind la inceput aceleasi simptome.
Doctorul m-a intrebat ce voi face. Nu e leac , celelate pisici au sanse sa se contamineze si ele , va trebui sa o izolez.Tratamentul e foarte scump. Oare ce sa fac? Nu am unde sa o izolez. Sa o las afara sa moara sub geamul meu in chinuri ? Ca sigur acolo va sta...
....La scoala am avut povestirea cu mama rata salbatica ce si-a lasat puiul impuscat in aripa sa moara pt ca nu putea zbura, ca sa salveze ceilalti pui. Cata lupta in sufletul ei pana sa plece...Si acum imi aduc aminte de randurile unde povestea ultimele imagini ce le-a revazut puiul inainte sa moara inghetat: un caramb de cizma pe care se urca o furnica....
Acum ma gandesc la mine, am 7 codite acasa ce risca sa se imbolnaveasca, si e Nurog ce scanceste ca un copil si se uita parca cu tristete la mine...si care se va chinui sub ochii mei!
Trista poveste, trista zi. Oare de ce suntem pusi sa luam decizii cu privire la viata si moarte? Ar mai fi posibilitatea sa o eutanasiem mi-a zis doctorul.
Trebuie sa plec la servici, plange sufletul , plang si eu. Nu pot opri simtamintele si ordona sa nu imi pese. Asta sunt eu. Din pacate sau din fericire....nu stiu .
....Si eu care pregatisem cutia sus pe dulap pt noua generatie.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu