Din mondenul zilei moderne

Interesant cat de avansata e tehnica asta. Si cum ne adaptam asa , care cum putem si credem de cuviita la ea.
   Zilele trecute am fost cu grupul la festivalul international al mersului in insula Ullung, prima editie. A fost sa pun piciorul in sfarsit pe aceasta insula.Am mai incercat, dar nu e usor sa ajungi acolo, valurile mari intorc vapoarele din drum in portul Pohang. Dar uite ca am reusit!
 Un grup mai marisor zic eu, daca am plecat din Seul 3 autocare si ne-am intalnit in port la Pohang cu altelele ce fac parte din aceeasi organizatie a mergatorilor.
Vremea e minunata, zile de toamna calde , cu soare si palete de culori. Peisaj ca din povestile turistice de prim rang. Am mers de-a lungul coastei marine, imi batea briza in plete, rascolind amintiri. Am urcat poteci de munte cu izvoare curgand printre stanci, alte amintiri ...
  Mergeam si taifasuiam cu careva , dar de cele mai multe ori ramaneam singura , in lumea mea prezenta sau trecuta.
  Eeee...dar se pare ca de cand am ajuns in port am avut parte de un fan mai aparte. Eram desigur singura "inaltime" blonda , ce zambeam cu toti dintii la toti si salutam respectuos. Eu zic ca dupa o noapte de nesomn si un rasarit de soare vazut si simtit prin toate fibrele mele, aratam beton.
  In fine , pe traseul serpuit pe malul marii sau carari de munte, ma intersectam cu fanul meu. Eu politicoasa, el cu avansuri. Cand ii dadeam peste nas disparea, dar il regaseam asa ...din intamplare pe alte carari.  Ce ti-e sa fii solo! Faci poze cu natura sau selfie . Dar se mai gaseste cate unul sa te prinda pe telefon in peisaj. Si uite asa, al meu fan , a facut cateva poze cu mine , pe care s-a aratat interesat sa mi le transmita. Si cum altfel decat prin aceste minunate telefoane ce sunt atat de smart ca rezolva tot. Dar!
   Mi-a trimis pozele, fara alte complicatii promise de fan. Am plecat fiecare pe cararile noastre spre casele noastre. Nu ajung bine acasa , ca ma suna fanul! Sub pretextul ca eu am fost cea care l-am sunat prima. Apoi ma trezesc a doua zi cu ceva mesaje primite de la el. Despre Dumnezeu! si ceva discursuri sau predici ! Wow! WTF!
Si ma suna, sa imi zica ca este el , cel ce mi-a trimis pozele facute pe insula!
   Blocat pe toate canalele posibile zic eu!
.....Ma duce gandul la alta poveste. Intamplata tot aici in tara asta , a diminetilor calme(dupa nopti de pomina zic eu).
   ....Stau si astept autobuzul . Seara , pe la ora 7 . In statie vreo trei persoane. Nush de unde apare un domn bine pus la punct, ce se apropie de mine si zice"- Natasha , hai la o cafea!" Oops!
Ma eschivez eu cumva, dar el dupa mine prin statie. Ca stie el ca eu , Natasha , merg cu domnii la cafea. Apoi sa il intreb pe sot zic eu, si daca e de acord el... "Eeee...lasa ca stiu eu ca e vrajeala , ca nu ai sot si faci fitze, " zice el.
Cum aparusera celularele (minunate inventii nu?) il sun pe al meu sot sa il intreb daca lasa pe "natasha" la cafea cu un nene ce tine mortis . Sa vezi ce repede a disparut pretendentul dupa ce a auzit injuraturile si amenintarile sotului meu.
  Treaba cu mersul la cafele atunci era clara. Voi povesti mai multe"aventuri" ale "natashei" in alte postari. Dar nu stiu ce e cu lumea asta , care sub acoperire, incerca sa intre in viata ta. Care nu stiu ce inseamna un politicos refuz , vor neaparat sa ii injuri sau sa tipi la ei sa te lase in pace ca nu esti interesat de nici un fel de extra servicii.
Si uite asa invat sa refuz categoric orice alte poze facute din "prietenie dezinteserata".


 

Poiana sufletului meu

   Azi e o zi minunata de inceput de septembrie, soare cald , gradina zambeste cu toata fata florilor multicolore si parfumate, zumzet de albine, tarait de cosasi. Am inchis radio ...discursuri fara rost , puerile ce incearca sa te "implice" in mincina lor, nu le vreau in lumea mea. Imi creez singura un echilibru de armonie a sunetelor si culorilor, de fapt eu nu creez nimic , caci ele sunt aici ! Pretutindeni in jurul meu. Le vad, le aud, le miros ,dar mai ales le simt!
 Uitam de sentimente, reducem totul la celelate simturi.Vazul si auzul mai ales... Si e o tristete generalizata...
   Nu ma mai intreb ce scop au stirile transmise pe orice cale posibila, de ce se aleg cu grija cele terifiante, care sa bage omul in groaza cea mai mare . Prea plinul emisiunilor tv  il fac stirile despre  crime, violuri, accidente, batai, furturi, amenintari, discursuri agresive , preoti pedofili, parinti sau copii decazuti in mizeria nerecunostintei, stiri ce au grija sa fie reactualizate, updatate  de cateva ori pe zi .Unii se falesc cu ceva ,dar cel mai mult : toti se plang de ceva!
Nu vorbeste nimeni de valorile ce inca exista si se nasc, de gesturile de bunatate si iubire. De copii inteligenti ce castiga olimpiade internationale, de oameni ce cladesc frumos un viitor !
 Pai daca suntem efectiv atacati pe toate lungile de unde de stiri bomba si de ultima ora ! Am ajuns sa credem ca nu mai exista bine in lume, ca iubirea de semeni e un moft, ca trebuie sa fii rau sa reusesti ceva sau undeva, sa te lauzi peste tot ca esti smecher si ca stii sa te strecori printre  toti si toate. E pusa la loc de cinste prostia ,rautatea si incultura.
   Interesant e ca nu mai auzi oamenii vorbind despre ei, micile sau marile lor bucurii ,ci despre ceea ce aud la stirile din eter sau din radio-sant, primul loc ocupand discutia interminabila si plina de patima a "pensiilor".
....Poiana e plina de soare , de flori , de bucuria cantata in triluri! Dar multi dintre  noi alegem sa vedem baliga si mizeria din ea.
Alegi tu sa fii albina si nu musca verde.  Nu vreau sa mai dau explicatii de ce nu vreau sa vad uraciunea(care exista desigur).  Daca tu asta vrei amice, drumurile noastre vor fi de acum incolo paralele. Nu mai am timp pt plangeri , pt discutii pesimiste si mereu triste a lumii in care tu traiesti.  Nu mai vreau si gata. Empatia mea se opreste la punctul in care imi zugravesti totul in negru si imi vorbesti de aceleasi probleme de nerezolvat. Oricum indiferent ce voi spune eu , tu ai lumea ta in care rozul meu nu prea poate castiga teren. Poti sa ma judeci cum vrei tu, sa ma cataloghezi in ce fel vrei.    Am o viata ce eu cred ca merita traita , o viata ce eu nu o consider o povara, nici nemultumita ca nu am ce are altul nu sunt .
  Nu imi mai pune in carca poverile tale, negura sufletului tau. Candva vibram pe aceleasi unde. Ne-am schimbat, am luat trenuri diferite undeva intr-o gara. Ne-am intalnit din nou...eu nerabdatoare sa zburd cu tine prin poiana mea colorata, tu sa plangi pe umarul meu tristeti iremerdiabile, nimicnicia vietii...eu sa iti aduc trilurile de pasari...tu sa ii spui de dureri citite sau intamplate unor necunoscuti mie...eu iti spun ca nu mai vreau sa ma implic sufleteste in lumea ta...tu sa imi spui sa ma trezesc la realitate ...Am ajuns la concluzia ca aceasta oprire in aceeasi gara , nu ne-a convins ca vom ajunge sa vedem acelasi lucru , nu acum !
   Cautam toti hrana pentru suflete. In aceeasi poiana! ....Si uite asa formam roiuri de albine sau muste.
  Incercam sa ne impunem punctul nostru vizionar in intalnirile noastre.
Eu cred ca nu mertita sa imi irosesc energia convertind pe nimeni sa vada culorile din poiana mea. Not anymore! Daca cineva apreciaza ceea ce fac si gaseste ca e demn de laudat si urmat, e bine. Daca altul vrea sa scuipe direct sau prin barfe dispretul prin replici negative , treaba lui.  Indiferenta e si ea o arma de aparare, zic eu.
Azi e duminica ...Stau la umbra nucului, adie vantul, trandafirii isi scutura petale sangerii, veverita cara nucile, cateii dorm ...o zi binecuvantata!

IARNA PE ULITA!

E iarna in calendar. 13 ianuarie an de gratie 2019! Iarna pe ulita mea e asa cum trebuie. Asa cum e cea din povesti, sau mai bine cea din amintirile copilariei. Ninge cu zapada coamelor de cai, ninge ca intr-o poveste la fereastra!!!

Ca intr-o poveste! povestea iernii pe ulita copilariei...

-...desteptarea ! ca va pisati in pat! asa suna "ceasul" desteptator, adica tata.

Incercam sa ne ridicam din cel pat numit canapeu, dintre amestecul de haine , paturi, lepedeie si alte bodroante, cu ochii carpiti de somn. Pe cand sa zicem ca am reusit , se aude iar:

-...directia parau! fuga mars! 

Asa ca desculti, in ceva camasute si nadragi inotam prin ometul pana la genunchi spre paraul ce susura pe sub stratul de gheata. Apoi trebuia sa te speli ca de nu aveai apa pe fata, iar faceai drumul la parau. Ajungeam clantanind in casa...

...Si asa incepeau zilele vacantei de iarna la bunica. Ardea focul in fiteu, cald in casa, aranjam canapeul (unde dormeam vreo 4-5 copii), mamaliga era gata, laptele fiert , blidele si  lingurile pe masa, spuneam Tatal Nostru si pofta buna!

Crepat de lemne, le caram cu bratul in lada de sub fiteu , unde era imparatia motanului. Si cam atat de munca!

...niiiha!!! ....vineeee !!!...tulai !!!...porneam concursul de saniute chiraind si tipand.

Dalma era chiar langa casa, panta abrupta, noi micii shumaheri, struneam bolizii.Coborare la simplu sau dublu.

Iese mosul sa dea de mancare la oi ...incepe sa strige la noi si sa suduie ca am rupt gardul de la cosari cu saniile noastre. Adevarul e ca bolizii naravasi nu aveau opreala pana in gard.

Doamne ce fain era! Mucii ne atarnau lumanari la nas, mainile erau rosii si mai verificam din cand in cand cate deste mai aveam...dar cel mai tare era cand intram in casa. Ometul era batucit pe haine, ne chinuiam sa ne dam cizmile de guma jos. Si urma faza cu obielele ce  erau tabla!  stateau drepte-bat! Urma concursul :care obiala rezista cel mai mult in pozitia  drepti!

Da, asa era, cizme de cauciuc in care bagam picioarele infasurate in obiele.Ca incaltarile cele de"oras"se udau in 10 min .

Tavalitul prin omat, frecusul pe fata, bagatul omatului pe spate sau in san...nimicuri ce ne faceau fericiti. 

In ler se coceau merele, pe fiteu erau boturile cu branza facuta de mosu la stana si batuta in berbinta. 

...Si incepeau sa colinde mosu si bunica. Ce frumos cantau! "ce vedere minunaaata! langa Viflaim s-a-raaata!"

La feresti  a inceput sa ninga iar! Ninge cu zapada coamelor de cai...

... Si a fost iarna pe ulita copilariei mele...iarna am si acum pe aceeasi ulita, unde alearga singura o sanie in cautarea copilariei!

Carari de stele

Imens e cerul instelat. Si ziua imi place sa privesc albastrul lui sau norii pufosi,norii zbarliti...dar seara am cele puncte de reper:stelele!

Dar cararile de stele sunt...visurile noastre. Aseara nu ma lua somnul, era vreo doua si eu inca calatoream printre amintiri sau viitor?Si analizam intelesul vietii pe "intelesul" meu. De cand ma stiu eram o filozoafa, in scoala imi ziceau ca sunt prea"batrana" pentru intrebarile, observatiile si discutiile mele. Un Socrate .Sau o Socrata! 

STIU ca viata nu incepe si nu se termina aici pe pamint. STIU ca suntem conectati la marele Univers prin energia indestructibila numita "suflet"sau "soul". Stiu ca totul in jurul  meu este energie, a carei unde le percepem constient sau nu. 

Interesant este ca am gasit in ultimul timp oameni cu care pot conversa pe teme "absurde" ce tin de aceste intelesuri si acceptari a ceea ce suntem . Si stiu ca antenele noastre recepteaza exact acele unde emise de cei pe care ii cautam, pe care ii dorim constient sau nu in jurul si in viata noastra. E ciudat sa ma refer la noi ca fiind antene ce emit si recepteaza unde energetice, dar eu asa simt ca energia exista si va exista mereu in noi. 

Alt lucru interesant , gandesc pe mai multe planuri, care se suprapun, contopesc , anuleaza sau impreuneaza , planuri din pozitii total opuse. Cred in puterea dumnezeiasca, ca EL exista cu adevarat, am citit si citesc biblia. Si totusi cred si ca EL este din "spatiu extraterestru" . Cred si stiu ca nu suntem singuri , ca exista cerul acesta imens plin cu stele . Ca EL are puteri extraordinare. Ca cei ce sunt acolo, pe carari de stele comunica cu noi mereu. Ca nu suntem intr-o lume tridimensionala, percepem mult mai multe dimensiuni daca Vrem, prin senzori ce nu putem sau mai bine zis nu vrem sa ii acceptam ca exista.

Religiile au cel putin un punct comun toate. Nu are rost sa ne omoram pentru ca "dumneZeul "meu e cel adevarat. Daca chiar crezi in EL , cum de nu poti concepe si ca ceilalti cred in EL , care se numeste doar  altfel? Si stiu ca cei "religiosi"ma condamna pt ca spun ca EL este extraterestru. Care pur si simplu inseamna ceva ce Nu este terestru! Vorbim ca este in Ceruri , care inseamna ... Nu am zis niciodata ca EL este un omulet verde cu antene sau mai stiu eu ce creautura din filmele SF. 

....Dar in paralel citesc si cartile lui R. Cinamar. Si le gandesc . 

Citesc multe , despre mistere mai ales. Din felurite domenii. Si nu pot sa nu le gandesc, nu doar sa le citesc. De cand ma stiu eram atrasa de mistere, la tv nu prea aveam ce vedea atunci, doar teleenciclopedia ce o urmaream foarte atenta. Mai apucam ceva reviste, mai stateam la "taifas" cu profii ca sa aflu ceva ce nu avea de a face cu materia scolara. Ma interesau descoperirile, citeam pe J. Verne pe care il consider un om ce a trait conectat la dimensiunea viitorului, mesajele primite erau foarte clare si exacte, desi  se considerau cartile lui de domeniul SF.

Am dreptate sau nu, depinde de orizontul fiecaruia cat de larg este . Nu caut aprobare. Pur si simplu asa am trait si traiesc .

... Divaghez acum. De la cararile mele de stele...care sunt exact visele. Prin ele ne conectam cu celelalte dimensiuni. Visele sunt trairile sufletului. Ne intalnim acolo cu cei plecati, cu cei ce vor veni in viata noastra. Nu ne amintim de multe ori ce visam , nici macar o scena. Dar uneori revizualizam cu lux de amanunte visul. Oare de ce aceasta diferenta?E vreun mesaj ce trebuie retinut? Cum sa il interpretam sau mai bine zis sa il folosim acest mesaj? Nu stiu , dar cred ca noi traim intens si atunci cand dormim. Ori poate doar eu. Sa nu generalizez, ca sunt care vor spune ca "dorm bustean" si ca eu o iau razna.

Dar cea mai mare intrebare a mea este: de ce nu suntem lasati sa credem ca suntem nemuritori? Ca acest suflet-energie este indestructibil.

Ne risipim energia , palpaim doar cateodata...

....Carari de stele , alerg pe ele cu gandul , cu visul...

Sfanta zi de duminica...

Azi a fost o zi superba de toamna. Sfanta zi de duminica. Si cum timpul asta minunat te indemna la plimbare, am pornit spre biserica...
E ceva de mers, dar nu imi pare rau ca nu ma satur admirand peisajul si culorile toamnei. Ma uitam la case, care a cui o fi...oare cate generatii au cuprins in ele...or fi pe acasa...Eram eu cu gandurile mele. Ganduri ce m-au insotit si pe drumul spre casa bunicii. Am vrut sa merg pe acelasi drum pe care il bateam cand eram copii si veneam in sat in vacante. Incercam sa regasesc in cele ce vad, imaginile din cutia cu amintiri de acum 35 de ani si mai bine....Dar casele ce ma intampinau atunci nu mai sunt , oamenii ce ii stiam nu mai stau la portita...doar casa din varful dalmei e aceeasi. Ma intampina si o turma de oi ce le dadea ciobanul la adapat in parau. Au coborat turmele de la munte, s-au ales oile ca in fiecare an de Sf. Dumitru.
....Si mergand , amintirile cu duminicile sfinte au inceput sa isi deschida larg aripile si sa isi ia zborul spre infinitul albastru.
....Dimineata venea bunica si zicea:" no draga` bunicii, gata-te fain ca mergem la biserica".  Ma imbracam asa, cu hainile de duminica, bunica la fel si inainte sa plecam treceam pe la gradinuta, unde bunica rupea cateva crengi cu flori de banutei si mi le dadea , "ca asa trebe sa meri la bisarche cu flori faine(banuteii erau preferatele ei)".
Mosul era in soricii cei albi de sarbatore, cu camesa faina, vesta si nelipsitul clop , ras (avea bunicul briciul , soponul si pamatuful pe care nu le dadea pe nici o alta scula de ras).
Mai verifica bunica straita sa vada de are tate-halea acolo...naframuta in care erau innodati ceva bani... o lua de baiere si dupa ce zicea un "doamne ajuta" porneam spre bisarche.  Ma simtem bine, era totul parca imbracat de dumineca, bunica povestea de cate ceva...
In fiece duminica, toata lumea parca isi dadea intalnire in centrul satului, unde era si biserica, si bufetul si cofetaria , si mai ales locul unde se faceau horile.
Mosul isi cata cararea spre bufet, unde punea tara la cale cu alti bunici si unde era cate o fele de jinars pe masa si cate un marasesti sau carpati prin scrumiere. Imi era drag mosul , eram mandra de el .
Bunica se intalnea cu tate" lelile" din sat si se puneau pe sporovait gospodareste. Toate cele le stia bunica, de toti si de toate... Nu se cadea sa stau la sfatul lor , asa ca umblam dupa omul ce venea cu ghiumul de inghetata , pe care o vindea cu liongora la cornete. Buna era !
Si numa ce auzim dubasul ca anunta ca se porneste hora. Acolo , pe pajistea de langa biserica(pe care astazi am cautat-o dar nu mai este...).
Si odata se porneste cetera, acordeonul si corduna sa isi impreune glasurile chemand feciorii la o roata. Doamne frumosi erau, in camesi albe , batand cizmele si strigand ! Eram prea mica sa ma cate vreun flacau , sa ma cheme langa el la roata, dar aveam o matusa tinerica si frumoasa ...
"In sat la Aninoasa s-a -ncins o hora mare...venisera sa joace flacai si fete mari..."
Ecourile cordunei , strigatul de hora , rasetele copiilor , taifasul bunicilor si sfatul mosnegilor, toate erau acolo cu mine , pe maul apei langa podul din mijlocul Toacei, pod de care erau tare mandrii tocanii.
Au ramas doar in amintirea mea, parada tinerilor in costume traditionale, cu flori la clopuri, fetele in catrante si camesi cu cheite, cu cozi impletite lasate pe spate, neveste cu naframi pe cap si cu copii ce le trageau de poale sa le le cumpere inghetata ,  bunicile ce stateau la umbra bradului...
"Genica unde iti sunt florile de banutei?" aud. Ma intorc , dar ea , bunica zambea dintr-un nor ce se calatorea peste varful brazilor!

Biserica  Sf Nicolae din satul Toaca

Ne , Joiana ! Ho Bumbusca !

              Viata la tara…

 …ca acolo incep toate. Nu stiu altii cum sant, dar eu am avut parte de o viata plina de frumusete si aventuri acolo, unde toate incep si sfarsesc: la tara!

Aveam si cu cine, cei 7 magnifici ce au speriat paraul strambului! Un parau ce  seca in zilele fierbinti de vara, doar cateva balti in care ne balaceam ca purcelusii ca mai mult ne namoleam decat balaceam. Iar cand ploua , ne cataram pe tarnatz sa vedem daca paraul nu cumva ia casa bunicilor  , ca tare mult se umfla si ajungea pana in curte, speriindu-ne cu mugetul lui.  Dar bunica era acolo si zau de-mi mai era frica de ceva cand o vedeam cat de puternica si curajoasa era…Da, era un adevarat Goliat!

….oare sa fi avut vreo 5 ani  , cand intr-o noapte ma trezesc in pocnet de zbici? Ies afara si prin bezna vad o camesa alba. Bunica , ce pocnea din zbici si striga, iar Ofiter , dulaul cel mare si flocos latra undeva in fata mea prin cucuruz. In secunda urmatoare, aud un grohait si o umbra mare se avinta spre mine! Mistretul cu coltii de argint!!! Doar bunica –Goliat si vajnicul dulau m-au salvat din coltii lui.  Saraca bunica! Ce sperietura a tras vazandu-ma acolo, langa ea! Si de atunci nu m-am mai aventurat noapte in chindie prin cucuruz cand zbicea dupa mistretii cu colti de argint.

 ….  Apoi mersul cu vaca si mieii era o adevarata placere. Pai cum sa nu fie, cand ne adunam gasca acolo la pasune? Daca luam pe Joiana si Florica , plus gasca de miei si iezi, trebuia sa mergem cel putin doi . Daca vacile pasteau asa…mai linistite , iezii erau zbanghii rau. Numa dupa frunza se uitau la tufisul din padure . “tu coja, nii la e! “ strigam si fugi sa  aduci iezii pe pasune unde is vacile, care intre timp au schimbat ruta, via Culae ! Si faceam cu schimbul la alergatul prin tufisuri. Apoi cand ne adunam noi ,cu alti veri si verisoare (apoi juma  satu` ni-s neamuri) era cel mai fain. Ne jucam de-a ascunselea , daramand porcoletii lasati pe pasunea cosita, faceam gauri in capite sa ne ascundem, de ne injurau cei de le facusera…ne faceam saritori, ca aveam brisca cu noi si taiam joarde de alun ce le infigeam in pamint si sari!  Aici nu prea aveam concurenta, ca eram cracila- lat- lungila….sau prinselea pe pedepse(cele mai multe erau de genul : no meri de da vaca si cauta mieii ) si multe alte traznai de ne apuca seara tarziu undeva pe coclauri.

Nu ne gandeam ca poate bunica se ingrijora…

….asa cum a facut-o cand frate mio` si varu` au plecat cu vacile la pasune si nu s-au intors vreo 2 zile. Cum intreba saraca bunica pe toti,cei ce treceau paraul strambului de nu o vazut doi copii cu doua vaci pe vreo pasune …” Ioi, no ca io prins vrun urs ? Tulai Doamne! un` sa-i caut ? no ca vine muma-ta si ma omora ca nu v-am gijit!!! “

Apoi o vinit un om a doua zi si o zis ca o gasit vacile si is acasa la el , dar copii nu`s! Atunci goliatul meu alias bunica ,o inceput sa planga in naframa…ca sigur i-o prins ursu !!! ioi …

Spre seara apar si ei: “tu bunicaaaa, am pierdut vacile….” Si da-i si urla corul pe doua voci. Bunica nu stia sa ii pupe sau sa ii alerge cu bota prin curte. I-o dus la poiata sa le arate vacile , care au venit...singure!(sic!)

 …Dar oare cum de stia bunica tot ce facem noi pe coclauri?! Pai zau asa…

Intr-o zi era randul nost cu cornutele la pascut, adica eu si vara-mea Mariana. Iau pe Joiana de lant, cizmele de guma in picioare, vara-mea pe Florica si :” ne vaca ! “ Pe langa parau, pe ici , pe colo, pana gasim o pasune deschisa sa le lasam sa zburde dupa iarba , iar noi sa ne vedem de povesti, ca multe aveam de zis , zo tu!  Mai dadeam o jorda, mai ho! Mai hais! Pana ce norii negri acopera cerul si noi ne apucam sa ne facem din crengi o coliba, acoperis din joarde de aluni , pereti de fag…pana si toaleta ne-am facut , asa , mai la o parte.?  Super, mesterul Manole putea lua lectii de la noi.

Si cum s-o pornit pohoiul, legam vacile de un arin si ne pitulam in coliba,de care eram tare mandre, privind cum ploua, tuna si fulgera.  Ploaie de vara, se termina repede… No hai acasa, ca ne-am facut datoria de vacarese pe ziua de azi!

Nu ajungem bine acasa si ne ia bunica: “no , is satule vacile? “ daaa …zicem noi. “  -- Apoi cum sa fie daca o fost legate de arin?”       Ha ??? Tu bunica da de unde stii?

Puteri supra-naturale! Bunica-stie-tot! nici pe gropci , prin crunga sau culae nu puteam fi siguri ca suntem feriti de ochii ei! Dar ceea ce nu stiam , e ca functiona telefonul fara fir! Mult mai efficient ca cel de azi !

          …acum nu mai merg copii cu vacile la pascut sau cu turma de miei si iezi. Nu mai auzi glasuri si rasete pe pasuni, nici jocuri …- “Tu nepoata , nu meri cu vaca tu, ca plange de fome in poiata? “ intrebam eu  acum vreo cativa ani .

-“Nuuuu…ca ma vede vreun coleg si ma pune pe fb de rade tata clasa de mine!!!!”

No coment !

Tu hulpe ...!

  Azi e o zi de mai numai buna de stat cu gainile prin curte. Daca imi aduc eu 

aminte, pe langa curtile regilor exista meseria de gainareasa. Deci ma calific la locul de munca. Am doar 4 motate in dotare, ca atat mi-a lasat coana vulpe.
 Imi vin in minte episoade cu vulpea cea roscata din copilarie...pana acum.
  Toaca este un sat marisor, in muntii Gurghiului, curge si o vale prin mijlocul lui, paraie ce se varsa in raul Gurghiu. E frumos, cu paduri de brazi si fagi, pasuni pestritate de flori parfumate si turme de oi.
Aici e casa bunicilor , Florea Surdului de pe paraul strambului. Si aici ne petreceam noi , cei 7 magnifici vacantele de vara. Printre altele, aveam grija de miei, vaci si ...gaini.
Cum vedeam vreo umbra de uli cum strigam din toti bojogii: uleaaaaa, uleaaaa...!!!!
Mai rau era cu roscata din poveste....Intr-un an , bunica a pus ovaz langa casa, un lan bunicel. Gainile , closca cu pui si armata de rate, toata ziulica prin lan la ciugulit. Intr-o zi , auzim zarva mare, cotcodaceli , cocosul strigand dupa ajutor. Alearga bunica asa, mai catinel, alerg si eu sa vad ce este, ca de ! eram viteaza la cei 7-8 ani cat aveam atunci. Si ce vad? coana vulpe, alerga dupa gaini, a prins un pui de closca si hant! botul pe el. Eu cand am vazuto, am inceput sa urlu, vulpea , mirata, clatina capul si nu pricepea ce aratare ii strica ei micul dejun. Dar cum aparea bunica ca un tanc de la coltul casei, a luato la fuga cu coada intre piciore, lasand bietul puisor abia respirand si gaurit de coltii ei la picioarele mele. Ma uitam hipnotizata parca la puful galben si am inceput sa plang de mila lui. L-a luat bunica , si i-a curmat suferinta, taindu-i capul cu securea.
   Au trecut anii, acum eram mai mari un pic. Intr-o zi fierbinte de vara, eram la ...pescuit grindei cu furcutele pe renumitul nostru parau al strambului.  Usurel- usurel, ridicat piatra si harst! furcuta in pestisoru ramas descoperit. Dar cum furcuta era de aluminiu, s-a indoit la 180 de grade. Fain...dar nu ne lasam, ca avea bunica tiocul plin cu furcute. Si cum urmam noi asa firul paraului, ba stanga , ba dreaptea drumului, vedem o femeie ce locuia mai sus de casa bunicii . Ne sfatuim noi un pic, ce sa facem , ca am auzit pe bunica spunand ca ne cam dispar gainile si ca nu vulpea roscata ar fi autorul ,ci taman vecina din sus, carei ii spunea "hulpea cea cu doua pcioare".Si ne apucam sa strigam dupa ea, feriti privirii de hushii de pe parau." Tu hulpe ! mai furi puii lu` bunica tu?" Hulpe cu doua pciore, nu mai fura puii lu` bunica!"
Saraca femeie, avea copilui in leganut, ce se purta legat cumva la brau, nu putea alerga dupa noi, se apara si ea strigand ca de ne prinde ne rupe picioarele si ca desigur nu e ea hotul. Dar ce stiam noi, eram vajnici aparatori a tot ce atenta la aripatele noastre. Si cum bunica a ne-o dat parola magica "hulpea" am inceput atacul la orice si oricine catalogat asa.
   Acum de cate ori ajung pe parau , imi aduc aminte de episoadele acelea, bunica nu mai este( bunica inventiva ce lega cocenii uite asa! sa prinda uliu ala ce o me carat vreo 2 gaini amu tri zale)si nici femeia -hulpe nu mai este....dar roscata inca traieste, nu stiu a cata generatie, roscata ce acum si-a mutat culcusul langa gainile mele.
 Povestea continua in zilele noastre.... Acum trei ani , cand am venit in concediu la mama aici , in acest minunat colt de rai , Toaca( exista o toaca de lemn foarte veche aici), intr-o toamna aurie si mai ales albastrie de culoarea prunelor ce rupeau crengile, ma certam cu roscata prin gard. Se uita la fel ca atunci , cand eram copil , la mine , clatina capul si ma sfida efectiv, ca de ! era gardul intre noi.Tu hulpe! ce cauti la noi? vezi ca las fara coada , zic eu. Ea si-a pus coada aia "sfutoasa" pe spate si a plecat agale pe sub copacii din padurea de langa casa.
 Acum, leat 2018, a prins curaj porcesc. Pai vine tot la micul dejun, pe la orele 10 direct in ograda si omoara una din cele 5 gaini intr-o frumoasa zi de duminica. Cum eu si mama am pornito spre biserica, vad gaina cu gatul sucit langa gardul dinspre drum. Hulpea! Ma intorc si dau drumul lui Azor, ce incepe sa alerge hamaind pe langa gard. Ticu vede pe coana roscata in iarba din gradina, o alunga, dar ea ce face? Se intoarce la gardul unde a lasat gaina , sapa pe sub gard si trage aripata ! hast ! si cu ea in bot dispare .
 La cateva zile, plecam la lucru in satul vecin. Pe la 12 ne intoarcem , si ma duc sa vad de motate. Hulpea ne-a halit cocosul!!!! Am gasit doar fulgii imprastiati in tarc(le-am lasat acolo crezand ca nu are tupeul si nu va gasi cum sa intre) si urma cum a sarit gardul lasand pene in pari,apoi pe fantana si pa! gaseste-ma de poti. M-am intristat tare, au ramas gainile si vaduve acum.
 Dar sa o cred eu ca am scapat doar cu atat.  Coana vulpe a venit si ieri...Cum ambii caini erau legati si gainile pe langa ei, a intrat tantosa, a vazut ca Tarzan nu poate fugi dupa ea, tintuit fiind in lant, si ca are loc de trecere, iar Azor e si el departe de coada ei, inainta elegant spre grupul motatelor. Aud eu hamaiala , arunc privirea pe geam si ! hulpea!!!! am alergat disperata  sa ajung inaintea ei la gaini. Tu hulpeeee!!! strigam ca atunci ....m-a vazut si auzit , s-a intorc cu coada ei sfutoasa la mine si tushti! peste gard .
Am dat drumul lui Azor ce mirosea prin gradina, apoi i-a luat urma prin padure, cu Tarzan dupa el, ca il dezlegasem si el. Ham- ham , mrrr -mrrr ! printre hushi si copaci.
 Nu cred ca au prinso, dar cel putin cred ca au speriato.
  Acum fac pe gainareasa....
Tu hulpe ! mai furi gainile mele tu?!  Te astept cu bota langa mine si Azorel ce il voi lasa dezlegat pana vine cu coada ta in bot!

'Foto: Sorin Lazar