Printre stele...

Ma uit la cerul infinit, la acel univers ce sclipeste instelat seara cand e senin. Astrele ce ma cheama misterios, ma striga , ma invaluie in lumina lor palpaitoare. Imi aduc aminte de bunica, o strigam:- "tu bunica, hai afara sa ne uitam la stele!"
Si venea bunica, imi arata Calea Lactee, si imi spunea:-" uite luna, uite carul , uite putza mea a paru`"...o poveste adevarata se pare, a unui copilas ce privea ca mine stelele, dar care se exprima mai terestru. Si care a ramas legenda prin aceasta expresie.
Frumos se vad stelele, misterioase aparatii nocturne insirate linie sau imbarligate in constelatii , stau cuminti de cand e lumea, adica universul. Cuminti zic eu, dar toate ascund povestile lor. 
Nu sunt astrolog,astronom, cititor in stele, astronaut, mai stiu eu ce minte luminata ce sa le citesc trecutul. Dar misterul lor exista si fiecare il constientizeaza in felul lui. 
...Am pierdut autobuzul, la Neptun, spre Mangalia. Stateam si priveam cerul. Deodata vad ceva extraordinar! Stele cazatoare se alergau pe cer, cadeau parca cu sutele, veneau spre mine! Am cascat ochii la ele, nu puteam sa clasific spectacolul nocturn in splendoarea lui, pe nici o scala numerica. Ce o fi fost? Cum de pot fi martor la un astfel de mister? Eu si cerul ce pica prin sute de lumini in fata mea! 
...De multe ori vedeam stele cazatoare, le urmaream traiectoria celesta. Ma fascinau. Intr-o seara, anul trecut, m-am urcat pe scara podului, priveam cerul instelat. Uite o stea cazatoare! gandesc eu. Dar nu! Nu cadea. Se misca pe o traiectorie orizontala , rapid. S-a oprit, a luat-o iar la dreapta. Parca desena figuri geometrice pe cer. Hmmm!!! Iluzie optica!? Asa as fi zic, dar acelasi spectacol si exact in acelasi loc , l-am vazut si a doua noapte. Wow! 
...Si uite ca poti vedea fizic ceva(cu ochii adica) si poti interpreta ce vezi. OZN! zic eu. Na , ca sunt martora existentei lor. Acum desigur variante sunt. Avion nu avea cum sa fie, traiectoria nu era liniara, si avea viteza f mare, dar puteau fi acele misterioase aparate construite dupa machetele ozn-urilor de catre fiintele umane, ce inca nu vor sa recunoasca public ca au acces la tehnologii extraterestre avansate. Si daca ar recunoaste, cati ar crede?
Inca nu pot multi pricepe ca nu suntem singuri in univers. Ca sunt fiinte mult mai avansate tehnologic si nu doar, ce locuiesc acolo, pe acele astre ce noi le vrem pustii.
...Cartile etichetate SF, stiintifico-fantastice, nu sunt deloc asa. Este doar o eticheta pusa de minti limitate. Eu cred ca de fapt multi dintre acei scriitori au "vazut" realitatea descrisa in cartile lor. Un exemplu pt mine este Jules Verne. Calatoriile lui sunt ADEVARATE!  Descrierea minutioasa a submarinului, a rachetei, a centrului pamantului. Am simtit ca nu e doar imaginatia, de aceea am citit aproape toata colectia lui. Ma puneau pe ganduri acuratetea descrierii, desi traiam eu in era in care submarinul era realitate si se zburase la luna, pe vremea lui J.Verne nu existau fizic astfel de aparate.  Sa nu zic ca eu cred ca exista acele locuri populate din 
"centrul pamantului". 
...Nici cartile lui Isaac Asimov nu le-am ratat. Citit tot ce am gasit. Aici era alta abordare a sf-ului. Ce unii ca mine cred ca e realitate. 
...Dar cea mai mare bomba este filmul "Razboiul Stelelor". Nu voi uita niciodata seara in care am vazut prima data episodul 4! Eram cu mama si tata la ...discoteca in Siemens! Aveam 14 ani...Nu auzeam si nu vedeam nimic in jur. De atunci am vazut de zeci de ori toate episoadele, desi cele mai bune raman totusi primele, realizate fara computere. Si uite ca acest razboi al stelelor a existat cu adevarat. Alianta celesta, cu bunii si raii ce se luptau in univers. Cu jedi la care visam , au existat si exista. Revelatia a fost pe masura. De fapt confirmarea. Ca multe sunt reale. Pe care unii dintre noi le "simtim", atractia spre astfel de mistere ce ne atrag (in)constient fiind mare .
...Zburam printre stele, cu gandul, in vis, in serile in care privim nestematele ce sclipesc pe cer etern. Le putem atinge, le putem constientiza , apropia, iubi sau teme. Le putem canta in versuri sau pune pe note, misterele lor raman de-a pururi mistere pentru multi.

Natasha si submarinul!

 Azi primesc mesaj de la fratele meu pe messenger:-treci acasa!
-Cu ce ? zic eu, ca avioanele sunt lipsa!
- Cu submarinul! zice el...
  
Si uite cum mi-a adus aminte de Natasha si submarinul, o poveste reala(la mine nimic nu e inventat, am incercat sa scriu povesti nemuritoare si nu mi-a iesit). Eeee...
...Intr-o zi ma anunta echipa cu care mergeam de filmam pe coclaurile din tara diminetilor calme, ca de data asta vom merge la pescuit undeva in sud-estul tarii. (Un an intreg am fost saptamanal "reporter" cu patalma la KBS, aveam coltul meu"Experientele lui Geni".) Asa ca , am pornit cu noaptea in cap spre destinatie. Frumos acolo, tarm de mare , paduri de pini, vedeam si rasaritul si apusul in aceeasi zi. Dar nu eram acolo in vacanta, asa ca la treaba!
   Dupa toate introducerile de rigoare, filmat inceputul episodului, urcam in barca si...vant in pupa! Vant era, cam tarisor zic eu, salta barcuta noastra ca o coaja de nuca in ligeanul cu apa. Am facut instructajul, imbracat echipamentul de corvoada  si la treaba! Arunc ochii roata, apa cat cuprinde! Are balta peste zic eu . Aruncam firele , cu momeli in ele , fire lungi, interminabile.
Oops! am uitat sa zic ca noi nu pescuiam orice, ci anghile de mare! Serpi ce mai, doar ca din aia ce sfaraie delicios pe gratar ,unsi cu fel de fel de sosuri si mirodenii. 
  Si pe cand sa trageam de "unditele noastre" vad un ditai mastodontul de vapor ca ne trece pe sub nas, de era sa fac infarct. Am zis ca ma va pescui si pe mine careva , relicva, ca tare se clatina cojita noastra de nuca si era ba in aer, ba sub valuri. O trecut vaporul , a mai tras si o sirena de ne tiuiau urechile...
Si incepem sa tragem firul ala ! Ioi !!!! Spanzurau anghilele de cate un carlig, se zbenguiau saracele, da de scapa de osanda. Io, viteaza mare , alerg si iau in brate pe cea mai mare creatura si strig : asta e a mea! 
 Dar nu apuc sa imi trambitez victoria de campion, ca nenea pescarul (ala sef) imi da branci, ia creatura de coada si zbarrrr!!! in mare cu ea!  Am facut un bot, stateam sa plang nu alta, incercand sa ma ridic dintre funii si geamanduri. 
- E sarpe de mare!!! Unul dintre cei mai otravitori! Te-a muscat? intreaba el. 
 -H? Adica marea mea captura e sarpe de mare, (care inota cu sarg spre larg, scotand limba la mine)? E na! nu prea era deosebit de anghile , in ochii mei de pescar de duminica. Era sa imi cante cucu pe ultimul drum...
 ...Dar viata merge mai departe, am prins o gramada de anghile adevarate, pe care le-am pus bine la pastrare in fundul barcii.
   Apoi cand esti la pescuit in balta cea mare, marea de Est de data asta, te fura peisajul , te iau valurile , te incanta prada ce atarna in carlige... crezi ca toata balta e a ta. Si cum cantam noi balada fericirii in fa major, deodata se umfla balta! Si din mijloc de ape spumegande rasare...Nautilus! in carne si oase!!! Ditai submarinul, pe bune, nu din filmele cu spioni! Am ramas cu gura cascata, :O, my God! Ma frec la ochi, o fi ceva iluzie morgana! Nuuu!!!! Nautilus era acolo! Si are si grai! A inceput sa urle cu toate sirenele din dotare , sa ciripeasca la megafon intr-o limba pura coreeana: -Inapoi , ca ati trecut in apele teritoriale japoneze!!! 
 Wow!!! Asta da! Am ajuns in Japonia , umbland dupa anghile! Apoi cine mai era ca noi? Cu escorta pompoasa, submarin !!!!
  Am ajuns la mal, am incins gratarul si parpalit ceva anghile, udate cu bautura locala. Terminat filmatul, aparut la tv int-o zi de miercuri dimineata la 6. Live, cu mine in studio, comentand episodul pescuitului de anghile.
  Desigur ca povestea cu submarinul a ramas"classified" , asa ca intre spioni, nici un cuvantel pe micul ecran.

Asa ca, frate, cred ca trebuie sa ajung iar pe marea balta printre anghile, da de mai prind vreun Nautilus cu directia "Acasa".

  

Cui ii este frica de ?

 Cui  ii este frica de mine? 
Azi am avut un schimb de comentarii pe fb, referitoare la decizia de a purta sau nu masca. Eu consider ca dupa toata aceasta mascarada de stiri "halucinante" cu cifre de oameni ce mor DOAR de covrig si nimic altceva(au disparut brusc toate alte dureri si boli , toate fisele medicale dau acelasi egal=covrig la decese), deci cea mai mare pierdere a oamenilor este LIBERTATEA! 
Liber de a gandi, de a circula, de a iesi la soare, de a imbratisa o alta fiinta umana, de a simti iubirea, liber de a nu accepta stirile lor, manipularea lor, liber de a muri din dragoste de viata reala , nu impusa. Liber !
 Apoi se pare ca intr-adevar scopul lor este atins. Poate mai mult decat se asteptau ei. Toti urmeaza fara cartire comenzile lor: poarta masca, stai la 2 m (ce se pare ca nu sunt deajuns) , stai in casa, nu te asocia, aduna , in grupuri, nu merge la biserica, la nunti, la inmormantari, nu scrie nimic nicaieri despre ceea ce gandesti si este contrar planului lor, nu iesi decat sa cumperi strictul necesar, nu merge la munca, nu si nu si nu !!!!
Ei , cum eu am zis ca sa poarte masca cine vrea, sa lase la alegerea fiecaruia, un domnisor cu doctorate, m-a trimis sa stau in padure, sa nu "infectez" lumea cu virusul meu asimptomatic(stie el asa ca eu il am pe undeva si ii dau drumul de oftica si din ganduri criminale). Nu e rea ideea, mi se pare minunata si de preferat statului in cusca si cu botnita. Sa nu zic ca natura e mult mai inteleapta ca toate diplomele doctorantilor. Din pacate nu pot ajunge in padurea mea, nu am libertatea de a ajunge acolo.
Toata lumea e ferm convinsa ca TOTI suntem virusati, unii asa asimtomatici, doar testele alea extraordinar de "corecte" te pun in randul lumii , adica esti intact si negativ! Cuvantul pozitiv se va exclude din vocabulare. Teste ce ofera mult visata speranta ca vor mai trai "o viata". Oameni ce asteapta cu infrigurare miraculosul vaccin, ce ii vor face nemuritori. 
Da, nemuritori , pt ca frica si groaza mortii a pus laba pe cei mai multi, le-a ucis orice simtamant de compasiune, de iubire, de intelegere,de ratiune, le-a ucis sufletele. Oameni ce vor face orice pt cateva zile in plus de viata. Orice! 
Nu mai e nevoie de arme nucleare, de pusti si alte metode de intimidare, frica este deajuns. Si supunerea totala . Pt "miracolul"ce le va fi oferit daca asteapta cuminti , la 2 m unul de altul, in custi si cu botnite....

INCREDIBILA GRADINA A RAIULUI !

Ce stim  oare despre ea?  Incredibila sa fie oare? Toti am auzit de ea, am citit despre ea, am visat despre ea. Si totusi ramane incredibila, la propriu. Nu putem crede ca exista cu adevarat!

  Ce stim despre ea, gradina raiului? Ca atunci cand vom muri, dupa ce vom trece de marea judecata, si daca vom fi gasiti fara vina, sufletele noastre vor ajunge acolo, in minunata gradina a raiului, unde durere nu este, nici mahnire nu este. Asa am citit (cei care reusesc sa citeasca)in Biblie. Sau am auzit povesti despre ea. Si asa ...in gluma , se zice, ca e minunat acolo daca nimeni nu s-a intors! Trebuie sa le placa tare mult sufletelor ce au ajuns acolo.  Hmm...Pai nu au cum sa ajunga inca! Pt ca marea judecata nu s-a facut inca! Atunci , toate aceste energii ale sufletelor plecate din  aceasta lume fizica(adica vazuta si palpabila in care suntem vii pe pamant) unde se preumbla pana la judecata?
De la facerea lumii, primii umani au trait in ea, in gradina raiului. Si spera toti, sa ajunga tot acolo. Biblic vorbind.
   Ea exista , e reala, pt cei ce pot intelege ca nu doar lumea fizica exista. Pentru cei ce STIU ca nu doar ce se poate percepe cu cele cinci simturi , inseamna realitate. Cum toti stim ca vantul exista desi nu il vedem, ca iubirea exista fara sa o putem atinge cu mana, ca Creatorul este prezent pretutindeni si il putem auzi dar nu cu urechile...Pt cei ce SIMT adevarul !
  Traim intr-o lume perceputa tridimensional. Dar noi stim ca exista mai multe dimensiuni. Stim, dar nu vrem sa rationam. Toti spunem rugaciunea: "Tatal nostru carele esti in Ceruri" ...Vorbim la plural, mai multe ceruri, adica dimensiuni! Si totusi nu se vrea inteleasa lumea spiritual, sunt ingraditi ochii sufletului!!!

  Una din cele sapte mari minuni ale antichitatii sunt "Gradinile suspendate ale Semiramidei." Am citit tot ce se poate despre cele 7 minuni antice. Si asta cu gradinile, mi-a incins creierul. Totul e un mare mister, practic desi legenda exista, nimeni nu poate spune exact unde au fost (sau inca sunt) aceste gradini suspendate. Adica intre pamant si cer ! asta inseamna suspendat, zic eu. Ce sunt totusi descrise ca fiind minunate, cu flori si plante de iti incanta privirea si sufletul. Mi s-a parut foarte interesant, sa descrii ceva cu minutiozitate, ceva ce se presupune ca e doar un MIT, ce nu ar fi existat cu adevarat!!!
Pt ca nu vor sa creada ca niste oameni inapoiati, (noi considerandu-ne cea mai dezvoltata generatie) ar fi putut realiza asa ceva in desert!  Si totusi , unii se intreaba daca nu cumva aceste gradini minunate ale Semiramidei , nu sunt cele ale Raiului, care nu sunt nici ele pe pamant, nu?  Am mai citit undeva, ca ar fi totusi oameni ce au avut bucuria sa le vada , desi nu au putut spune exact unde exista, si erau intr-adevar suspendate, nu pe piloni ca podurile , ci pluteau in aer! Povesti , nu-i asa? Cei super crestini vor zice ca e blasfemie! Erezie curata. Oare???
  Multe aflam prin crestinism, de exemplu ca ar fi mai multe gradini, unde poti trai fericit , dar depinde de cat de "curat" esti, e si acolo pe "clase sociale". Poti urca in prima (unde ajung toti plebeii)sau in ultima si cea mai aproape de Dumnezeu, unde doar "sfintii" ajung. Nu prea vad diferenta intre lumea de aici si cea de sus. Care e tot asa pe categorii "sociale"impartita...

  Ramanand la subiect, sunt destui care au ajuns acolo. Medical vorbind, adica "stiintific", au avut moarte clinica. S-au desprins de trup si sufletul lor a ajuns in acel loc minunat, in rai.  Unii spun ca au trecut printr-un tunel intunecos, de unde a ramas si vorba"vezi luminita de la capartul tunelului".  Altii isi aduc aminte ca au fost condusi de "ingeri"  acolo. Dar cum nu era timpul lor sa moara, s-au intors in asta lume.
Ceea ce este sigur, e ca inainte de a muri, toti vad pe cineva cunoscut(pe care nu il pot vedea ceilalti) , cineva ce se stie sigur ca a murit, ce le face semne, sa ii urmeze sau ii asteapta pur si simplu. Ei deja vad lumea spirituala, lumea sufletelor. Si tata a zis ca varul Florea( ce murise cu ceva ani in urma ) a urcat dalma cu el si ca il asteapta la poarta. Mama a ramas pe ganduri, ca doar la poarta nu vedea pe nimeni! Si l-a luat cu el varu` Florea, in lumea fara durere.
....Bunica vedea pe strabunica si surorile moarte, in casa, la usa...

  Incredibila zic!  Suntem atat de educati sa nu credem decat in ceea ce vedem, in ceea ce ni se spune ca e adevarat de cei ce sunt la putere...Restul e desprins din SF, sunt "povesti" de necrezut.
De necrezut a fost si experienta mea, avuta intr-o iarna geroasa, intr-un spital din Mangalia...

 ... Era o zi splendida de primavara ,cu cer senin si albastru, eram intr-o poiana plina de pomi infloriti ce isi scuturau petalele, flori de cires ce pluteau usor , parca dansau, fluturii zburau alene, iarba era verde smarald, imi atingea picioarele cu imbratisari catifelate, nu imi venea sa cred ca poate fi atat de catifelata atingerea ei. Era minunat! Un loc de vis! si eu ma simteam atat de bine! O liniste , o pace sufleteasca ce nu o pot descrie in cuvinte, sunt prea sarace pentru a expima ceea ce simteam. Ma uitam in jur cat poate fi de frumos...Si se apropie de mine un om, imbracat elegant, la costum, cu camasa alba cu mansete si o floare mare alba prinsa in piept, cu palarie ...Nu il cunosteam, si totusi stiam cine este...
- Stii cine sunt? ma intreaba el.
- Da, zic eu. Esti ingerul mortii si ai venit sa ma iei!
-Da, raspunde el. Hai sa mergem!
    Ma intorc si ma uit inapoi, in gradina minunata ...si vad pe ai mei, mama pregatea masa, tata era prin preajma, fratii erau si ei printre pomi jucandu-se. Parca erau la picnic undeva la capatul gradinii. Ii vedem fericiti, radeau...
-M-am intors spre el si il intreb:
-Am o ultima rugaminte. Pot sa servesc masa pentru ultima data cu familia?
...S-a uitat la mine, s-a gandit cateva secunde si mi-a zis:
-Du-te la ei!

....M-am "trezit" ca cineva mi-a dat o palma si sriga: - Duceti-o repede la sala de operatii!

A fost un vis??? Era atat de real, simteam totul, parfumul florilor, atingerea de catifea a ierbii, adierea vantului, auzeam rasetele, dar mai ales simteam multumirea si bucuria imensa ce ma cuprinsese.
   Si dupa ce m-au operat (daca scapa bine, daca nu chemati popa, ziceau doctorii) , am avut revelatia adevarului! O tanti din salon , a venit langa patul meu , ma mangaie si imi spuse:
- Nu-i asa ca e frumos ACOLO?
 Am cascat ochii la ea, de unde stia unde am fost eu???
- Am vazut ca nu mai esti cu sufletul langa noi, am stat toate roata langa patul tau si ne rugam, ti-am aprins o lumanare,  si te-am auzit VORBIND cu EL! Ai vorbit cu voce tare, tot ce ai vazut acolo... Dar te-ai intors! Ai ales sa vii inapoi,inca mai ai de indeplinit ceva aici.
Erau cinci femei simple, acolo cu mine in salon...

...Aveam 15 ani, operatia simpla de apendicita, s-a agravat in septicemie post operatorie. Au incercat sa ma gaseasca pe mine vinovata, sa zica ca am facut avort septic, dar doctorul ginecolog nu a vrut sa falsifice fisa medicala( l-am auzit urland la ei, ca nu poate scrie ca am facut avort cat sunt virgina, ca el nu vrea sa faca puscarie pt greseala lor, a medicilor chirurgi). Am vrut sa fug din spital, ma taraiam pe scari mergand de-a busilea, am lesinat,de febra, eram cand aici cand ...
Operatia a fost facuta sa aiba o scuza daca cumva mor...Nu a fost singura lor greseala, la o luna dupa , a murit o fata de 8 ani, nu a dat mamica ei"spaga" si nu au operat-o la urgenta, era femeia de la tara..
As fi vrut sa fiu acolo, sa vad cum il scoate cu catusele pe medicul chirurg din spital. Am auzit ca a ajuns la Poarta Alba...De unde stiu? Pt ca a venit acasa la noi un militian , sa intrebe daca a dat mama spaga, daca am avut probleme ...


Deci,in experienta mea eu nu am trecut prin nici un tunel, m-am trezit direct acolo, in acea gradina minunata. Da, a venit dupa mine cineva, dar in familia mea nu murise nimeni(doar bunicul din partea mamei, pe care nu l-am vazut niciodata sa stiu cum arata), nu era cineva cunoscut fizic.
Si da! Ea exista , aceasta gradina "a raiului"! Si nu vrei sa te mai intorci de acolo, la cata liniste , pace sufleteasca este acolo. Poate doar daca stii ca nu ti-ai terminat rolul, ca inca mai ai ceva de facut din ceea ce ti-ai propus sa faci la venirea in asta lume.
 Noi "vedem" acea lume spirituala, "ireala", in visele noaste, in experiente extra-senzoriale, eterice, dar nu suntem lasati sa credem ca exista.
 Daca am sti sa ne eliberam de incorsetarile cu care suntem indoctrinati, am putea simti prezenta LUI oriunde si oricand!

Lumea spiritului exista atunci, acum si pentru totdeauna!

 
 

Natasha si pestele

Sunt o pestoaica, nu, o sirena zic eu. Stelele au sclipit in pesti cand m-am nascut. Acum cica sunt doi pesti, unu inoata in aval, altul in amonte...Eu am incercat ambele sensuri.
  ...am lasat malul marii mele negre, sa haladuiesc pe alte maluri de mari straine, de fapt sunt inconjurata de ele, numa bine pentru pestele de mine. Si balta are mult peste aici, pesti grasi si tarcati, slabi ca un tar , pesti lungi ca sulita , pesti mici sau mari, pesti mustaciosi , pesti cheliosi, ce mai , vazuti sau nevazuti pe alte maluri de mari.
...si cum marile de aici, din tara diminetilor calme  sunt pline de atatia pesti, se dedica lor toata natia. Tot ce inoata, misca sau zboara prin mare, e mancabil. Castravetii, rosiile, putze de mare, sunt delicatese. Deci...nu te plictisesti holbandu-te la ei in bazinele de pe trotuare, minunandu-te cum inoata calamarul cu curu`nainte, cum scot limba la tine scoicile , cum fac balet crevetii(ce dor imi era de garizii nostri fierti si vanduti cu lingura sau la cornete pe terasele de la malul marii mele!), si pestii se bat in cozi misunand gramada. Wow! nu e nevoie sa platesti bilet ca la acvariu de la noi, e gratis si cam peste tot.
    Intr-o zi cu soare si voie buna, Natasha e invitata la un restaurant de"lux", sa serveasca delicatese , adica tocmai aratari ce inoata prin bazine. Why not? Gurmanda si curioasa din fire, astepta cuminte in banca ei(oricum discutia ce se infiripase era in "pasareasca"si nu prea intelegea mare lucru). Apar farfurioare cu frunze de salata si alte buruieni , oua de prepelita, ceva sosuri iuti de iti sar ochii, peste prajit din categorie necunoascuta, calamar crud taiat fideluta, "rosiile" de mare ce miros atat de puternic a amoniac, nici vorba sa le pot manca," castravetii" cartilaginosi, dar mai acceptabili, apoi acele "putishoare " roz, ce sincer m-au cucerit , fiind moi si dulci(sic!).
   ...Si vine eroul principal!!! Pe un platou mare, calare pe ceva fidea sticloasa, trona un peste mare. Carnita lui era taiata artistic feliute, puse asa , ca solzii una langa alta, pe sheletul de oase, deci tot peste era, dar ciudat arata hacuit si pus in forma initiala. 
- Mananca, aude, e foarte crud si proaspat.
  Apuca cu incredere "ciocaracele" adica betele ce tin loc de furculita si ..la atac!!! 
Dar...Incremeneste cu mana in aer...pestele se uita fix la ea, cu ochi mari si sticlosi. Si...si ...incepe sa cashte botul si sa strige: -hei! ce faci? Criminalo! nu vezi ca sunt viu ? Cum poti manca carnita mea? 
A crezut ca e o parere, dupa primul soc, da sa apuce carnea. Dar ! Pestele casca botul larg  si da din buze marunt si des!!! Se holba la el , nu pricepea...Se uita in jur, toti se delectau cu carnita bietului peste viu! 
   Ce e asta? Cum sa manance asa ceva? Ochii o urmareau mereu si strigatul de ajutor , era prea mult! A apucat-o plansul.
Vine seful bucatar mandru nevoie mare , sa intrebe daca ne place platoul artistic facut. Vede lacrimile Natashei si ramane derutat, nu stie care e problema. Se fastaceste, intreaba . 
- Pai e viu!!! cum poti sa pui pe masa asa ceva? si sa intrebi de ce nu mananc?
 A ramas interzis saracul! El care astepta laude...vede lacrimi si plangeri...
   Au incercat toti sa explice, ca e cea mai buna dovada ca pestele este foarte proaspat si nu e mort de-o saptamana , e o delicatesa pestele crud. De care cei de aici , din tara diminetilor calme , sunt foarte mandri. E "un preparat" ce isi pastreaza toate calitatile, cu toate proteinele, vitaminele, si alte bucurii necesare organismului.
    E clar ca a ramas doar cu expicatiile, ca nu a avut puterea sa se atinga de bietul peste.
   Dar cu prima ocazie cand a ajuns sa serveasca alte vietati crude direct din bazine, a cerut expres sa fie aduse fara cap! Si fara alte expicatii de a proba ca e fresh! 
 Acum se plimba Natasha printre vietati, prinde garidele de coada, ii rupe capatana si se indulceste cu carnita moale si cat se poate de fresh, acolo, direct pe vaporul ce il prinde. 

 - Hai la pesteeee!!!! 
- Dar nu f..te? zice doamna rujata frumos.
- Nu f...te doamna ca e mort! 

   

A human touch. O atingere umana

Zilele trecute , m-a rugat cineva sa ii fac masaj, dar asa , mai usor , ca "human touch". Am ramas blocata, ea m-a intrebat daca a zis ceva gresit. Nu, nimic gresit, doar ca nu mai auzisem acele cuvinte demult, mai ales acea dorinta, de atingere umana. 

 Eu cred ca atingerea asta , umana , simpla , e necesara in viata noastra. Avem nevoie de energia din natura, cea a soarelui, a tot ce are viata pe pamant. Ne hranim cu energie, ne incarcam bateriile. 

  ...Ne tineam de mana cand eram copii, ne strangeam in brate cand eram tineri, ne imbratisam cand ne intalneam cu cineva drag, ne strangeam mana (sau gentelmanii ne pupau mana) cand ne intalneam pt prima data cu cineva. Plangeam pe umarul cuiva...

  Simteam fluxul energetic , ne era bine! Acum, am uitat si sa pronuntam fraza , sa mangaiem cu mana , sa stergem lacrima cuiva, sa il imbratisam si sa radem in hohote. 

  Avem emoticoane acum ce sa "arate" ce simtim, ne transmitem sentimentele cu ele. Ne pupam si imbratisam cu ele, ne uram si scuipam cu ele. Am fost dezvatati sa fim aproape fizic(maine -poimaine faci copii tot prin emoticoane).

...Eram pe strada, undeva prin Seul prin anii `90, de brat cu sotul. Ceva normal, nu? Dar ma trezesc , ca vine un nene asa...prin invaluire de la spate si ne desparte!!! Ma intorc uimita, as vrea sa ii zic o injuratura neaosa, ma uit in linia ochilor lui si am inteles ca degeaba , nu va pricepe cu ce se mananca. Sa nu raman proasta si nemiscata in mijlocul drumului, imi expica dand din labe, ca nu se "poarta" moda cu "ia-ma de toarta si zi-mi cratita"aici. Ce daca e sotul meu, el merge in fatza mea , iar eu il urmez la vreo 2 pasi in urma. Al meu sot zicea ceva pe limba lui, am inteles vreo doua scuze(?!). WTF! No, amu sa merg ca catelu` in urma lui!?

Da, aici barbatul e barosanu` ce merge lejer cu mainele la spate, iar muierea il urmeaza undeva  prin gloata. 

  Ca se saluta la 2m unul de altul inclinandu-se la cat iti permit shalele, am zis ca de, e traditia lor. Uite ca nu era singura traditie. Prietenul cu prietena la fel, mergeau unul langa altul fara sa se atinga. Nu se tineau de mana, de gat nici atat. Aici exista un cuvant nou: skinship! Adica tradus mot-a-mo, prietenie prin piele. Nu se poate skinship! Nu in public, ca ...si ca...se pierdeau in negura vremii si traditiilor confucianiste explicatiile alambicate.

Si cum obisnuinta isi spune cuvantul, m-am retras in cochilia mea si am inceput sa ma inchin si eu si sa tin distanta oriunde ma aflam, de au zis ai mei ca am ceva cu ei, ca m-am salbaticit rau.

    Si uite ca se pot imbratisa si copacii! Stau cu urechea lipita sa ascult susurul sevei. No! am bolunzit, amu iau copacii in brate! De ce nu, zic eu, simt nevoia energiei, pe care humanii nu o pot sau au uitat ce e aia , sa imi ofere.

  Acum e cel mai bine! Mesajele urla de pretutindeni, in toate limbile pamantului stiute sau nu, sa tinem distanta de cel putin 2M unul de altul, ca altfel ne ia mama naibii. Ne-au facut si semne prin magazine sau aiurea unde sa stam si sa asteptam

, ne mana cu biciul la locul fixat. E virus !!! D`ala de ucide orice boare de suflu, daca te uiti doar la unul il ia duba la carantina. Asa ca , animale cum suntem, stam la punct, cu ochii in jos, cu manusi si alte pungi puse pe unde vrei sau nu, atenti sa nu cumva atingem pe careva. Nu pt ca TU nu ai vrea, ci pt ca asa SE vrea. 

  Eu stiu cata nevoie avem de acest cuvant:human! De aceasta energie umana, de atingerile usoare ale iubirii ce nu o poti expima sau transmite prin telecomanda si punand cat de multa distanta intre noi. Avem nevoie de energia soarelui, pe care il vedem printre gratii sau geamurile imperdelate, avem nevoie de natura, pe care o vedem in poze...

  Oare va fi acest human touch doar o amintire pacatoasa din trecut? Vom ajunge oare oameni de zapada, fara sentimente, reci si distanti, cu suflete uscate incapabile de vreun sentiment uman? 

  Inainte se mergea pe strada cu pancarde de "free hug". Imbratisai omul! Ii dadeai din caldura sufletului tau. Acum...fugim si de dorinta noastra de a fi umani! 

  

 

Lumea culorilor

 O lume minunata, plina de culori pe care eu le vad! Mi-a dat Dumnezeu sansa sa le vad, sa le disting si sa le iubesc. Pe toate, pe rand sau gramada.
....De cate ori ies din casa, pe jos sau cu autobuzul, ma uit in jurul meu.  Vad natura in culorile ei, vad oamenii in culorile lor. Natura are regula ei, pomii sunt inverziti sau nu, florile sunt multicolore, cerul e albastru sau nu...
Trec oamenii ...ca umbrele, vad negru purtat ca un laitmotiv de toti. Negru, gri sau alte nuante pamantii si sumbre. Infasurati in fashuri negre, lungi, cu sau fara glugi, pantaloni negri, incaltari negre. Ma uit in magazine , pe umerase, acealeasi haine unisex si uni color:negre! Aratam ca un card de ciori , infasurati si cocarjati in sumbre culori, ce tot noi le asemuim cu moartea. Oare cine a fost primul individ ce a spus cu litera de lege ca negru e culoarea mortii??? Mergi la inormantari, esti in negru neaparat, ca daca nu , iti bati joc de cel mort si de legile inmormantarii. Mergi duminica la biserica, in casa Domnului esti primit cu ochi buni daca esti in negru! O alta lege , facuta de cine oare? Bucuria de a fi cu Domnul trebuie sa aiba culoarea neagra??? Toti ochii sunt asupra ta, susoteli, apoi vine cineva si te intreaba daca nu ai ceva mai "potrivit "la culoare sa vii in biserica, ca verdele e cam...verde.
Nu vreau negru in dulapul meu prea mult, dar nu am de ales, din ce in ce mai neagra e lumea din jurul meu. Nu vreau sa fiu obligata sa port haine negre in biserica pt  ca asa e normal. Nu mai merg la biserica, nu mai vreau oprobiul celor ce se cred mai crestini ca mine doar pt ca sunt in haine negre. Dumnezeu e pretutindeni! EL vede culoarea sufletului tau si a hainei tale. Mai ales EL este in tine! Ca doar suflarea LUI ti-a dat viata! Spiritul tau il recunoaste si il simte pretutindeni, daca vrei!
   Limite mai sunt , impuse pe alte criterii. Cel al varstei , un alt exemplu. Cum imi permit eu, la varsta mea sa ma imbrac in culori, in azur, in verde, in rosu, galben? Ca doar nu mai sunt ...ce? Copil sau tanara nu? Daca aici in Coreea cand eram tanara(voi fi mereu asa) si voiam sa ma imbrac colorat, mi se reprosa ca doar batranele se imbaraca asa, in Romania, acum ca sunt la varsta aia! a maturitatii, mi se ofera din nou aceleasi nuante inchise si pamantii . Interesant nu?
   Alta limita...cea a apartenentei sexuale. Imi plac culorile curcubeului, le vreau in viata mea. In jurul meu. Ooops! E revendicat acest unic curcubeu de ...stiti voi cine. Pai sunt "recunoscuta"pe strada ca minoritatea ce are parade "pride" purtand steagul curcubeului.
    Ce aveti fratilor cu mine? Daca voi ati devenit daltonisti la alegere, lasati-ma in lumea mea de culori.
Nu va accept limitele si legile nescrise dar "firesti" ale voastre. Nu imi va pasa ca ma faceti curva , dusa cu pluta, dilie, necredincioasa sau mai stiu eu cum, daca nu vad doar negru si pamantiu in fata ochilor. Pacat, pt ca avem atatea minunatii in jurul nostru, atatea frumuseti colorate, pe care voi nu vreti sa le vedeti!  Nu va impun sa veniti in lumea mea, desi loc este cat..."lumea", va las sa va bucurati de ale voastre culori.
Doamne cum ne-ai dat curcubeul ca aducere aminte ca vei fi cu noi mereu!