Spre casa...

Deasupra norilor….

Cata imensitate! Un cer  de un albastru pur , nori pufosi in diferite forme plutesc in jurul meu.  As vrea sa plutesc pe un norisor de plus….

Am plutit deasupra orasului  Amsterdam. Wow, cata aliniere! Totul parea fi tras cu rigla. Parcele uniforme ca marime , pe unele pasteau vacutele , renumitele “milka”.

….Si imi aduc aminte cum mergeam cu tata sa ne arate care ne sunt locurile , ramase mostenire de strabunicu` neamul surdanilor. Si unde piatra de hotar ii tufa aia, stajariu ala sau de la tau pana la parau. 

Neamul surdanilor….ca daca merg in sat , Toaca , acolo prin muntii Gurghiului , si ma intreaba de-a cui is , eu stiu a spune:  a lu` Genu Florii Surdului de pe paraul strambului. Si stiu toti din a cui neam ma trag, chiar daca acum stau agatata de toarta cerului , undeva printre nori si vin acasa de la celalat capat de lume…

Jos e Dunarea, am trecut deasupra Budapestei, spre Arad…in cateva minute deschid usa avionului si aterizez la mama in curte, acolo pe pciou` caprii…

Mi-e dor de tata , de zilele cand mergeam la cules de bureti , de zmeura , sau la cosit pe undeva printre tufe de alun…De cel ce mi-a lasat mie sa trag brazda de hotar de la hai tufa pana la stajari. “Sa nu uiti Darie…” Sa nu uit pe unde au mers stabunii mei la coasa si cu turma la pasune.

Of! Cate capite nu am calcat si cate brezde nu am scuturat! Am carat la porcoleti …am carat fanul acasa la mosu ` Florea surdului cu carul la care inhama pe Joiana si Florica….

Acum privesc din inalturi muntii nostrii, Apusenii cei dragi si ma simt aproape de strabunii mei, de tata …