Fabrica de vise

Traiesc un vis, ca e zi sau ca e noapte. . As vrea...as dori...ce bine ar fi....visez sa ...Visez cu ochii deschisi la minunile aceste lumi, la idealurile si dorintele mele. Visez noaptea...
Sunt o fabrica de vise. Si cred eu ca de nu as mai visa , nu as mai fi. Cateodata  renuntam la visurile noastre ,sau  le impaturim si le punem undeva bine , la naftalina , poate intr-o buna zi isi vor putea deschide aripile sa isi ia zborul , alta data ne lasam purtati de victoria implinirii lor, a visurilor.
Totul e dorinta, nazuinta si visare.
Oare cate visuri nu avem cand suntem copii? -Cand ma fac mare voi fi ....alergand dupa umbra modelelor ce ni le abordam sus pe catarg, modele si nazuite ce se schimba cu anii, cu moda si societatea .
Sau adolescenta vine fara visurile ei? - Printul blond cu ochi albastri. ce ne va rapi si ne va iubi mereu...
Si la maturitate gata cu visurile? Avem o familie, casa plina de copii, masina legata la gard, iahtul in poiata si dolarii la ciorap. Deci gata cu visurile? Pai nu , ca nu putem ramine in urma societatii multilarelal dezvoltate si visam la cai verzi pe pereti. Sau roz bombon de mentosan.
Mai avem si cosmaruri desigur, pe care nu le visam ci le primim cadou de buna purtare.
Apoi la batranete punem visurile in cui ? Nu cred, ca inca mai avem ceva de visat, la o pensie marita, la o zi cu soare ca ne dor tate cele cand ploua, la o proteza super ce sa mestece singura...
Deci daca nu mai visez, inseamna ca nu mai exist.