...Gandurile ca fluturii

 Ma uitam la postarile mele de-a lungul anilor aici pe blog, in fiece an s-au rarit si uite ca anul trecut am postat una! din 365 de zile am gasit cumva timp sa fac o postare. Scrisul candva era pasiunea mea, am scris caiete intregi cu ganduri. Candva...

...Ganduri am si acum, galagia lor nu imi da pace, dar ramin la stadiul de bazaieli in minte. Se zice ca acele ganduri pe care pui accent, asupra carora adastezi, pe care le percepi cu toate simturile tale , devin realitate. Si gandurile rele devin realitati. 

Scrisul e o alta metoda de a da putere gandurilor tale. Ca sunt amintiri prafuite sau recente, ca sunt vise , scriindu-le le dai putere de expimare. Daca doresti sa ramana intime, un jurnal ferit de ochii altora e bun, daca vrei ca experientele tale sa le impartasesti altora, scrii pe blog sau o carte. Inceputul e greu, ca apoi devine o "rutina" scrisul. 

De multe ori ma descurajez sa scriu, parca nimeni nu mai citeste nimic. Si la radio ma intrebam cine si cati asculta emisiunile mele, mi se parea uneori ca se pierd in pustiul eter gandurile puse pe unde, dar am invatat multe de atunci! Nici un gand exprimat nu se pierde, cand vor gasi pamant bun vor rodi, si cum dintr-o samanta va iesi un spic, nimic nu e zadarnic! 

Am gasit pe laptop salvate povesti scrise candva. Interesant sa le recitesc. Si inteleg de ce e bine sa le las sa zboare in eter, pt ca recitind acum , mi se par cumva "depasite"... 

Mi-am propus sa citesc mai mult, sa nu mai caut scuze sa nu o fac. Si de pe alte bloguri  si carti. E mult pana citesc prima pagina, ca fac noapte alba prinsa in universul gandurilor scrise. 

...si arde un muc de lumanare in odaie...

Intre doua lumi !

 ...A inceput scoala, clasa a zecea. Eu am avut emotii in prima zi de scoala , indiferent ce an eram. Colegele (clasa de fete la profilul alimentatie publica) erau si nu erau neschimbate. Doua saptamani am facut ore, apoi am intrat in nelipsita practica agricola, cules de orice era pe camp. Mie imi placea la camp, nu imi bubuia capul de paranteze infinite si ecuatii cu prea multe necunoscute.

 Dar viata avea alte planuri pt mine. Cum necum, apendicele ala mic si "in plus" cum mai ziceau unii, a inceput sa tremure , sa dea din craci in crize de isterie. No, no! zic eu si merg la cabinet la control. Verdictul e unul simplu: apendicita acuta, zeama de bisturiu! M-a programat doctorul rapid, mie imi parea bine ca nu voi pierde din materia scolara.

 ...Mangalia, spitalul de interne/chirurgie pe malul marii. In salon eram vreo 6 femei, copile, unele operate, altele asteptam sa ne vina randul.Un rand ce era conditionat de spaga data sau nu doctorilor. 

...Sala de operatie, alba si rece, lumini de imi creau stare de ireal, de teama. Injectia rahie si-a facut efectul, nu mai aveam picioare pe care sa le simt, sau burtica...si trala lala...asistente si doctori...eu eram panicata, ceva imi insufla teama de ceva rau. - Ce te tot misti atata? uite na, e scoasa gata! si scutura in fata ochilor mei o bucata de mat . 

...Au trecut trei zile in care colindam prin spital ca o bezmetica, cocosata spre dreapta, ca de! tinea operatia, eram deja cu gandul la plecare. Si! Si...daca nu ar fi acest si! Am inceput sa ma simt rau, sa am dureri de burta, cutite si ciocane se bateau in burtica mea. Cele operate odata cu mine plecau acasa, eu...asteptam ceva. Ceva ce a venit cu febra, urcau gradele usor , cate unul, pe scara acea celsius. Nu intelegeam ce e cu mine, doar bucatica aia de apendice ce ma deranjase se plimba prin tomberoane. Imi era din ce in ce mai greu sa fiu constienta, sa ma misc, sa merg la baie singura. Si mai ales imi era frica de o noua operatie! Ca auzisem eu asa un zvon...

... -De ce m-ati adus aici? intreb eu,dupa ce m-au gasit tarandu-ma pe scari ca rama spre iesirea din spital, sa "fug" acasa. 

M-a pus asistenta cu picioarele pe capra si o aud- "aici ajung fetele care nu sunt cuminti", daca nu ai fost cuminte!!! Ce naiba am facut? fluierat in biserica, certat , batut la scoala...Dar alta cumintenie zicea ea, pe un ton rastit si intepat. Neuronii mei erau cu sorcova, nu am inteles aluzia decat mult dupa...

-Vreti sa ma bagati la puscarie? Ce vreti sa fac, fata asta e virgina! sa o dezverginez eu? striga doctorul ce ma consultase , in cabinetul de alaturi. Ce naiba se intampla, ce am gresit, ce .../// si nu mai stiu nimic, febra o luase razna si pe mine cu ea!

....Waaaa!!! ce frumos este! alergam libera de orice durere prin poiana in care ploua cu petale de ciresi si piersici in floare, fluturii zburau cu miile . Ningea alb, ningea roz, adia un vant usor cu parfum de liliac, iarba imi mangaia picioarele cu unduiri de catifea. Si eu! EU...alergam cu bratele deschise fericita, simteam o pace, o liniste si o bucurie imensa. Si vad un domn imbracat in costum , camasa cu mansete alba, o floare mare alba la buzunarul de la piept ce vine spre mine. -Stii cine sunt? ma intreaba. -Da zic eu, esti moartea si ai venit sa ma iei cu tine. Ciudat, dar nu mi-a fost frica, groaza sau nici un alt sentiment rau.Il simteam prietenul meu. -Sa mergem ...Si am facut cativa pasi cu el prin poiana acea minunata. Arunc ochii roata cu aceeasi bucurie in suflet si vad undeva departe familia mea:mama, tata, fratii mei, se asezau la masa.

Ma opresc si intreb:-am o ultima dorinta...S-a oprit si el si astepta sa ii spun dorinta. -Pot sa iau masa cu familia mea pt ultima data? - Du-te , mi-a zis dupa ce s-a gandit o secunda.

....Du-o repede la sala de operatii aud, prin vis parca, dupa ce am primit o palma pe obraz. Nu mai vreau., vreau acasa! mormaiam eu dar nu ma ajuta corpul sa ma misc. 

...Injectia rahie...picioare lipsa...dar am urlat cand am simtit cum taie bisturiul burtica mea! Infectia a anihilat orice efect mai sus de picioare. Urlam zic eu, in mintea mea, ca febra ma purta pe undeva unde abia scanceam...- Numara pana la zece, aud o voce calma, vad o fata tanara deasupra mea. Noua, opt, sapte, sase...anestezia  totala a pus stapanire pe trupul si mintea mea...

Salonul acelasi, eu o leguma ce respiram. Si ceream apaaa!!!-Nu pot sa iti dau zice o tanti, dar imi umezea buzele cu un tifon.Si ma intreaba:- Nu-i asa ca e frumos acolo? H? Acolo unde ai fost tu! pt ca nu mai erai cu noi, si vorbeai cu voce tare! Ne-am adunat toate langa patul tau, am aprins o lumanare , sa ai lumina in drumul tau, stiam ca vei pleca. What??? eu habar nu aveam ce zice! dar incet incet mi-am adus aminte tot! Pt ca se pare ca Trebuia sa imi aduc aminte! De acolo!!! Si azi imi este la fel de vie trairea, imaginea, dar mai les sentimentul de pace, liniste, bucurie!

...Ele au plecat...eu am fost mutata intr-o rezerva la capatul holului, singura , cu marea! urla vantul in rafale, valuri se spargeau de tarm, frigul era la el acasa. Si zilele treceau, infectia ce era in burtica mea curgea prin operatia ce a ramas neinchisa si prin doua tuburi de drenaj. Mi-au facut un test, (am baut albastru de metil) sa vada daca nu mi-au atins intestinul , ca nu se oprea din curs si mirosea a "parfum" de hoit. 

O luna am stat acolo, plangeam disperata, ca slabisem de eram cadavru ambulant(nu ca as fi fost vreodata grasa, dar in vara aia ma implinisem si eu un pic si eram sexi balamuc), ca incepuse scoala demult, ca  eram singura cu vantul si marea ce imi urlau disperarile. Voiam acolo, in poiana minunata, nu durere, nu disperare, nu priviri de mila sau de oroare. Dar m-a trimis inapoi, nu stiam de ce, desi tanti mi-a zis ca nu mi-am terminat misiunea ce o am in viata asta. Aveam 16 ani...traiam intr-o lume cu conceptii comunisto-religioase in care (re)incarnari si misiuni nu aveau rostul.

...Colega mea de banca, Nela mea draga, venea si facea ore cu mine in frigul "celulei" de spital, imi aducea temele. Mama lor de infinituri cu plus sau minus! 

.....

Cica nu am fost cuminte...acum puteam pricepe sensul. M-am zbenguit sexos si na! am facut avort pe la vreo baba cloanta, avort ce a devenit o infectie super misto. Nu le-a tinut vrajeala, doctorul ginecolog nu a vrut sa scrie raport fals. Pe vremea aia , avortul daca scapai cu viata si ciripea careva, era caz de puscarie.

Voia sa scape el, macelarul ce m-a taiat pe viu si care nu a operat septic prima data, am facut septicemie post operatorie. Mama a zis ca nu m-au operat pana nu a dat"dreptul", de fapt mi se pareau mie cunoscute tigarile ce le fumau, primite de mine de la clienti in vara, cumparate din shop-ul pe valuta. Si intr-o zi cand a venit in vizita i-au zis sa cheme popa ca nu mai au ce sa imi faca! asta am aflat ani dupa cu popa. Deci m-au reoperat sa fie ei acoperiti legal. 

Si uite ca a venit ziua sa plec acasa, ningea, era frig afara , frig in case...La vreo doua zile bate un nene in uniforma de militian la usa. A vrut sa vorbeasca cu mama, despre doctorul macelar. Daca a dat mita sau nu. Pt ca ...fetita ce trebuia operata de urgenta de apendicita acuta, nu s-a mai intors din poiana minunata! opt ani avea...mama ei era dintr-un sat si  nu a putut aduce nik. Cand a venit saraca...a chemat popa! Si militia, care l-a luat cu catusele bratari pe minunatul doctor chirurg! La canal a ajuns, sa taie piatra! 

Eu...am invatat sa nu imi mai fie frica ca voi sta intr-o groapa rece, in bezna, fara dragele mele flori, fluturi, si mai ales soare!

...La scoala a fost ceva...pt ca la 300 de absente si motivate de sunt, repeti anul scolar, adica picat acu, intors la anul cu famfara! Misto nu? Dar cineva acolo sus chiar ma iubeste, profesorii au cazut de acord ca nu sunt un copil problema si nu m-au absentat mai mult de max. Mai greu a fost la teze, eram tufa de venetia, inca fugaream infinitul. Dar am trecut semestrul far corijente. Problema iar a fost tinuta mea, neregulamentara ca eleva. Nu aveam voie in pantaloni si cu nimic pe sub camasa de uniforma. La poarta liceului erau profesori si elevi de servici care controlau:ciorapi, bentita, matricola! am primit o derogare" speciala" spre invidia altor eleve...

...am ramas cu operatia deschisa, pielita ce se formase se intindea gata sa crape la cel mai mic efort, la orele de sport eram spectator, ma alungau colegele de pe teren cand voiam sa joc handbal...viata mea nu mai era nimic din ce a fost. Visul meu de a fi profesor de sport, sau de a fi o tanchista de nadejde, ca voiam sa fac "armata", de a urca carari de munte , a ramas in celula din capatul holului de spital. 

....Doar marea mai stie jalea mea si vantul strigatul de disperare!

si daca ramuri bat in geam

 Si daca  ramuri bat in geam ...picuri grei de ploaie cad , e timpul acela in care te apuca melancolii blegoase cum le spuneam noi. Ne intoarcem undeva in amintiri, poate zambim , poate ne intristam. Nu stiu daca este cineva care sa nu pice in reverii, singur fiind, sa depene mosor de intamplari trecute cand are pe cineva alaturi. Eu cred ca avem nevoie si de retrospective cateodata, nu pt ca am putea schimba ceva, dar e parte din ceea ce suntem. 

....Ora 4 ! natura e incremenita, e atata liniste stranie. Parca se opreste si timpul in loc. Undeva intr-un pat de spital bun de toate, o femeie urla in durerile facerii. Alaturi , un suflet isi incheia socotelile cu lumea aceasta. Moasa a lasat femeia sa nasca si s-a dus sa tina lumanarea . Sufletele vin si pleaca in acel  spital bun la toate nevoile lumesti. S-a nascut un pui de om, s-a intrupat un spirit venit sa isi implineasca menirea pe acest pamint...a plecat un suflet ce si-a incheiat misiunea ...parca se predau stafetele. 

...Mi se pare straniu, ciudat, nasterea si moartea impreuna, in acelasi loc. 

Mi-am plimbat pasii copilariei acolo, in muntii dacilor, Sarmisegetuza mi-a vegheat visele. Un orasel mic, in jurul unicei cocserii din tara ce lua avant industrial. Baracile muncitoresti , o ulita plina de balti unde isi faceau veacul un card de gaste ce te alergau sasaind nebune. Orasul Nou Calan era un punct minuscul pe harta. Streiul despartea orasul vechi, cartier de case si gara, apoi cocseria cu turnurile furnalelor in care ardea un foc continuu. 

  Strada Florilor...blocuri de garsoniere, la parter . Un loc de joaca cu hinte, balansoar, groapa cu nisip unde ne faceam veacul construind castele , cautand comori. Si nea Alecu, spaima noastra, ce alerga neobosit cu un sac in spate. -Vine nea Alecu si te ia ca nu ai fost cuminte! Te baga in sacul lui ! cam asa suna replica la nazdravaniile noastre. Si chiar ne era frica de el. Intr-o seara ne-a trimis mami sa cautam cuiul de la trotineta in parc prin nisip , si il vad pe saracu Alecu trecand grabit cu nelipsitul sac, am inceput sa urlu si ai meu frate imi tineau isonul de parca ne belea careva.

...Si pomul in care ne cataram strigand:-prostu` magaru`, Ghita bucataru`! ...un baiat mai dolofan de care radeam ca prostii, habar nu aveam de ce , ca mie nu mi-a facut nimic. 

...Intr-o zi ma dadeam in hinta, sus, si mai sus! priveam cerul si ma credeam o pasare...pot sa zbor! gandeam. Si da, am zburat! m-am trezit printre pietre, am muscat dintr-una , de fapt mi-a intrat in barba unde mi-a facut un gauroiii...cat am mai urlat , imi era frica ca mor pt ca pierdeam tot sangele prin gauroiul ala. Copci mi-a pus doctorul, am si acum semn in barba de la zborul meu prim! 

...A plecat tata la mare, mi-a adus slapi frumosi. Eram tare mandra de ei, ii tot aratam la amicele de gasca. -Hai ne ne jucam de-a mama! Ne-am facut o casa, am pus covoare(presurile de la usi), aveam bucatarie...ne descaltam in casa nu? si slapii la "usa". acolo au si ramas sau nu, ca am plecat desculta, fara minunatii mei slapi. Pe care i-a vazut la o fetita cineva, dar mama nu a vrut sa se certe cu cucoana ce striga ca i-a cumparat de nush unde, desi nimeni nu mai avea slapi ca aia pe toata strada Florilor...

  Cam atat imi aduc aminte de timpul petrecut acolo pe florilor...si de domnisoara Bal, care ne dadea bomboane...

PUTEREA IMAGINATIEI ! sau cum pot deveni Visele realitate!

 Legile universului! Poate am auzit de ele, poate am citit pe undeva, dar cati pot spune ca ele exista si "lucreaza " cu adevarat in viata noastra de zi cu zi?  Mie imi plac legile universului, pt ca sunt la fel pt toti, nu poti sa le inseli, sa le mituiesti, sa dai spaga, sa iti folosesti puterea functiei ca sa schimbi in folosul tau,sa te fofilezi cumva printre ele. Esti bogat, sarac, somer, director, alb , negru, bisericos, ateu, copil, batran, ele sunt la fel. Si Creatorul urmeaza legile universului! 

Daca eu spun IMAGINATIE, ne gandim ca nu e ceva  real, e ceva in mintea noastra, un vis imaginar, ceva creat pt a scapa din real. Si nici prin cap nu ne trece ca imaginatia poate deveni realitate! Acele vise frumoase dar... imaginare!

...Intr-o zi merg sa plantez un mar la Alexandra. Aura,  fetita ei minunata de 6 ani, vine cu lopatica, grebla , galetusa , sa plantam marul. Am sapat groapa, pregatit pt plantare. Aura imi spune:-fiecare om trebuie sa planteze un pom! Asa a spus doamna educatoare la gradinita. Wow! uite o lectie frumoasa gandesc eu, un copil ce a retinut esentialul. 

...Particip la un concurs organizat de Pepinierele Roman, despre ingrijirea livezii. Ajung in finala. Ce frumos ar fi sa castig, gandeam eu, macar premiul trei! Si pomii ce imi vor reveni la premiu sa ii donez gradinitei, sa poata si ceilalti copii sa planteze un pom! Deja vedeam :felicitari Jeni a lu` Pop! si mandra nevoie mare intrand pe poarta gradinitei cu pomii sa ii plantam! Eram acolo, in visul meu frumos, il puteam atinge! Dar locul patru vine cu ...nimic! Nu aveam eu amici sa ma voteze cat sa pot castiga. Dupa cate am vazut eu, cam tot aceeasi oameni castigau mereu, nu stiu cate hectare or fi avand sau ce or face cu premiile-pomi, dar ma intrista cumva sa vad ca nu lasau si pe altii sa castige, amarati ca mine ce nu se pricep sa cheme toata gasca din lista la vot. Lasa ca nu e nimic, gandesc eu, felicit castigatorii concursului si zic ca voi cumpara in primavara pomii ce as fi vrut  sa ii donez gradinitei. Si uite ca ceva , un miracol frumos s-a intamplat!!! Universul nu a uitat visul meu imaginat , acela de a intra fericita cu pomii pe poarta gradinitei, am primit raspuns de la patronul pepinierei ca va dona dansul 30 de meri (what? eu ma gandeam la cei cinci din concurs...si ei ajung 30?) pt plantat la gradinita! Am citit de cateva ori mesajul! Mai vad eu bine? Voi primi 30 de meri??? Sun pe domnul Marius Viorel Roman, imi confirma ca nu e vrajeala, cu drag va dona pt oameni ce au astfel de initiative! Am stat de vorba vreo ora la telefon despre dezinteresul tinerilor pt aceasta frumoasa meserie de horticultor, despre lacomia unora, despre visul dansului de copil ce a devenit realitate, desi prin multa munca si devotament. 

...Mai Jeni a lu Pop! umbli visand cu cazmaua in spate sa plantezi, dar oare cei de la gradinita vor? au unde? te lasa? intrebari pe care mi le-am pus dupa! Oops!!! Arunc ochii roata in curtea gradinitei. Hmmm...O fi curtea altcuiva? E na! Amu sa vezi ca nu o fi unde sa ii plantam! Dar universul si legile lui sunt minunate! Doamna educatoare a prins ideea si sugestiile mele din zbor, si uite asa a capatat un nume visul meu : "Un mar pentru sanatatea ta!" Copii au invatat despre importanta pomilor fructiferi, au desenat pomii plini cu globuri merisoare, despre rolul pomilor in curatirea aerului poluat, lectii predate de doamna educatoare si invatatoare copiilor in cadrul actiunii.

A venit luna lui martisor, zile cu soare chiar daca are dinti. Si am primit pomii! Frumosi, vigurosi, soiuri mai tarzii sa nu prinda gerul florile, ca doar suntem la munte. Vineri, zi de gratie 18 martie! curtea gradinitei plina de parinti cu cazmale, lopeti, galeti, ce au prins a sapa "gaura" lor! Etichetele cu numele scris de fiecare copil erau pregatite, asa ca micutii horticultori si-au luat marul in primire si au plantat primul lor pom! "Fiecare om trebuie sa planteze un pom", o aud pe Aura...ce are acum si in curtea gradinitei un mar cu numele ei. 

...Visul imaginar s-a materializat! a devenit Realitate! cei 30 de meri sunt plantati de copii , educatori,parinti, bunici , aici , in curtea gradinitei din satul Toaca! 

 Nu va sfiiti sa visati, sa va creati o lume imaginara ce va deveni realitate! Imaginatia e cea mai buna"arma" de a crea realitatea!

...Eu am multe"povesti" despre vise imaginare ce le-am trait cu adevarat! Si cel de acum este ca prin cele scrise de mine sa pot deschide poarta spre imaginatie a voastra, pt ca oricine poate crea din imaginatie! Doar sa credem! Sa visam frumos! 

Batista si rusinea

 Batista e un obiect devenit arhaic, nu mai are cautare si nici intrebuintare.Era la loc de cinste in buzunarele de la costum, prin posetele cucoanelor, batiste brodate, cu initiale, albe si dantelate... Daca primeai cadou batista de la iubit, insemna ca te va parasi...

Acum s-au inventat batistele de hartie, sunt bune si alea, sufli mucii si le arunci pe unde apuci. Dar ce lagatura oi fi gasit eu intre batiste si rusine...

RUSINEA!!!! Ce naiba inseamna acest cuvant? Cine l-a inventat, ca nu e deloc spre binele nimanui acest "sentiment" ce il exprima cuvantul asta "rusine". Se pare ca are radacini biblice, a fost descoperita rusinea odata cu desteptarea omului din visul utopic. Pai? Reptila cea plina de sine a dat omului si sentimentul de rusine, ca este gol pusca! RUSINEA de trupul lui!!! Deci suntem facuti dupa chipul si asemanarea LUI Dumnezeu, dar ne rusinam cu asemanarea, cu ceea ce a creat EL! Cum naiba mai e si asta? Rusine ca esti in curu gol, ca iti arati trupul asa cum este si cum il au toti. De aici deriva apoi rusinea ca unul are scula(penisul) mai mare, tare, lung, ca una e mai flocoasa, mai cu pasarica mare, tatele mari, bidoane, mici, prea mici, prea mari, etc. Deci rusine sa ne fie ca nu avem obiectele sexuale la fel! si ca pt unii sunt obiect de fala si mandrie, pt altii de rusine!!!

Trec la rusinea sentimentelor! Ca de aici si legatura cu batista... 

Ne este rusine sa ne exprimam sentimentele in public! pt ca vom fi "judecati" de lume!!! Te ascunzi retras intr-un colt, prin padure, prin pustie, ca sa poti plange!!! sau rade!!! Idioti putem fi sa avem sentimente, sa fim veseli, sa fim tristi, sa plangem ca copii si cei slabi de inger, sa radem ca prostu`n targ! 

...Viata mea era roz bonbon de mentosan in casa cu soacra si cumnatele. Atat de roz de ma apuca plansul cateodata. Acolo, in curte, intr-un colt ce il voiam al meu, plangeam cu lacrimi amare rozul si bombonul. Stimabila mea cumnata ma vede , pufneste pe nas a sila si imi spune:lacrimile tale nu o sa ma impresioneze niciodata! oamenii care plang sunt oameni slabi ce vor sa manipuleze prin plans, la mine nu o sa tina! 

Wow! Ce misto! Uite o natie de oameni pt care sentimentele nu au loc in suflete, sa le exprimi liber in public,nici atat!  Ce naiba caut eu intre stane de piatra? Intrebari ce imi creau si mai mare tristete si pofta de a plange in hohote. Imi suflam mucii cu mana sau foloseam hartie igienica, ca batista era inexistenta... Oare sentimentul de rusine sa imi exprim liber sentimentele sa se cuibareasca in mintea mea? Pt ca era o rusine sa plangi. Cum o rusine era si sa razi!

...Ma urc in autobuz intr-o dimineata, acolo, in tara aia a minunilor, dau buna dimineata zambind cu gura pana la urechi , mai fredonam si o melodie. Ma repede un nene : ce naiba ai de razi cu noaptea-n cap? esti dilie?! Ma uit la el, plangea si scaunul de sub el de mila lui, avea o moaca cenusie si scrasnea din dinti de parca i-a murit tot neamul si scula nu si-a mai vazut-o ridicata de o vesnicie!

Pai ciudata eram eu, ca rad ca proasta cu toti dintii asa cand inca soarele era somnoros. Iti moare zambetul, iti moare tot! te retragi ofilit intr-un colt te ascunzi printre scaune facut de rusine!!!ca se uita toata lumea la tine ca la o specie necunoscuta.

...Zi normala, un vagon de metrou ce alearga prin tunele...ma uit in jur, oameni cu nasul in telefoane, traind pe alte coordonate, rupti de realitate. Unii se ridica sa coboare, urca altii ce le iau locul... Langa mine era o domnisoara, ma uit la ea si vad lacrimi de clestar ce coboara pe obraji si se inoada in barba.Plangea in surdina, rusinata , cu ochii in jos. Oare ce probleme o avea, ma gandesc, dar ma bucuram ca plangea! ca reusea sa isi exteriorizeze sentimentele in tara inimilor de piatra. Am gasit in geanta mea pachetul de batiste si i l-am intins. S-a uitat la mine, l-a luat inclinand capul in semn de multumire. -Plangi, ca esti om, i-am spus, nu te opri ca altii nu accepta "rusinea" ta! Si alte lacrimi au stralucit in ochii ei, dar parca de fericire ca cineva o intelege...

Batiste parfumate, asteapta ascunse , rusinate, intr-un colt de poseta sau geanta. Pt ca rolul lor e unul "rusinos", de a fi martor la sentimentele umane! 

Voi rade, voi plange, voi accepta batista ca partener la umanitatea mea. Si o voi darui celui ce inca are o inima ce vibreaza sentimental si uman! 

Rusine sa va fie voua, celor nesimtitori si impieriti , ce va credeti stapanii lumii voastre reci! 

ITI MULTUMESC! ...

 In viata noastra mereu , oriunde , oricand, oricine,orice, ne daraieste o farama de iubire sub diferite forme , in diferite circumstante,  fericire simpla si directa.

Pentru ca vad oameni ce isi expima in cuvinte doar trairile negative. "Tradarile, nemultumirea, nerecunostinta celor pe care ii ajuta , parasirea, abandonarea..." si tot ce tine de partea negativa a sentimentelor. Prin citate si paragrafe gasite pe pagina cuiva, share-uite si de ei. Apoi urmeaza amicii din liste ce ii dau dreptate...si care dau like si mai ales share acelorasi nemultumiri, amplificand energia negativa din jurul lor...

Eu tot comentez opusul...dar ma las de sportul asta. Azinoapte gandurile ma tineau treaza, analizam aspecte din informatiile primite prin ceea ce citesc, ascult, vad. Si un gand s-a concretizat: sa incep sa scriu multumirile mele! Cele de ieri si de azi! Poate va deveni o campanie pe retele si altii vor cadea in" borcanul cu bucurii " si vor descoperi ca e atat de simplu sa fii fericit MULTUMIND pt ceva!

....Noapte, tarziu, bezna din camera nu ma ajuta sa adorm, ma purta prin tenebre si ganduri rele, de tristete. Aveam vreo 14 ani...oare de unde am prins eu ideea vehiculata ca nu vom ajunge anul 2000? Ca va veni apocalipsa cu toate nenorocirile si pedepsele dumnezeiesti, ca vom muri toti ... M-a apucat plansul, lacrimi curgeau siroaie, hohote inabusite de patura ma scuturau. Cum Doamne? sa mor la nici 30 de ani? Dar am atatea de facut...de invatat, de aflat...de trait! 

Dar cel mai rau ma durea ca voi merge in lumea neagra a mormantului pt totdeauna! Cum Doamne sa nu mai vad creatia ta? Sa nu mai vad lumina soarelui, florile minunate , iarba sa nu imi mai mangaie talpile, sa nu ma bucur de zborul fluturilor si ciripitul pasarilor? Lacrimi amare curgeau...

Eu iubesc lumina, ma bucura orice minune din jurul meu creata pt a ne bucura sufletele, pt a ne mangaia zilnic viata cu pacea si iubirea ce e pretutindeni. Si..si sa las toate pt bezna din mormant? Nu stiam atunci cat de mult ne pot influenta gandurile altora, nu stiam sa ma apar de negura lor, impusa de reguli si chestii "trebuincioase" ce se transmiteau din generatii...

DAR! UNIVERSUL( creatia LUI) mi-a raspuns temerilor mele! Lacrimilor mele! Fricii mele!

 Spiritul meu a ajuns in PACEA si IUBIREA ce nu se termina cu"moartea". In "raiul" pe care incearca sa il descrie religia ca ar exista DOAR pt cei JUDECATI si gasiti BUNI! Nu exista moarte! Iar "dincolo" e minunat, ploaie de flori de cires, fluturi, iarba catifelata, soarele , dar mai ales linistea si pacea pe care o simti prin toate celulele tale, iubirea fara limite si masura! 

ITI MULTUMESC CREATORULE! pt ca existi mereu, pretutindeni, ca nu m-ai lasat din bratele tale si ca mi-ai aratat ca legile si regulile de aici sunt LUMESTI , facute de Oameni si nu de TINE! Frica de pedepse si judecati, pacate, mai ales frica de IAD, iad ce exista doar in mintea celor fanatici, pt cei ce nu vor sa te caute cu adevarat acolo unde esti: PRETUTINDENI, in toata creatia Ta! Gandul nostru poarta energia prin univers catre Tine. Gandul nostru de Multumire va primi bucurie! 

....deci, e prima mea pagina scrisa de multumire. Nu au rost cronologii. Nici o multumire nu poate fi mare sau mica, nu exista masura in multumiri si iubire! Ocaua e pt cei cu suflet mic. 

...De atunci spun celor ce au urechi sa auda ca frica indusa de religii prin acel cuvant MOARTE , nu isi are rostul. Noi nu murim, doar trupul nostru terestru se transforma in ceea ce este, energie cumulata din tarana, plante, animale, soare...

...Traiesc fiece zi , ma bucur de soare/ploaie/ninsori/zapada/flori/animale/oameni! Si stiu ca bucuria multumirii mele va atrage bucurii si celor din jurul meu. Stiu ca unii am (re) venit sa fim lumina, sa dam foc felinarelor ce vor lumina intunericul noptii din suflete!

EU, TU , UNIVERSUL!

 Privesc cerul. Soarele isi odihneste zborul celest dupa perdeaua de nori. Va ninge?!

O pasare pluteste lin , o cioara ce pune o pata de culoare pe infinit. Ma uit la ea...si ciudat! nu o vad ca pasarea care ma umplea de dezgust si neprietenie. Pentru ca acea cioara sunt eu! aripi larg deschise sa cuprinda infinitul, imbratisez totul cu privirea si cu brate de aripi, imi umplu fiinta cu miracolul iubirii ce ma invaluie , coboara pacea si linistea in toata fiinta mea! 

Vantul isi infoaie parul si se zbarleste dand roata si roata in rotocoale ametitoare. E liber! liber ca spiritul meu ce alearga cu el. 

Creste de munti ce privesc infinitul, brazi ce par incremeniti sub mantia de zapada, zapada ce o simt calda, frumoasa , ce ma priveste prin cristale imaculate. Unde sunt eu?pretutindeni!!!

Un zambet si cuvinte frumoase, priviri ce oglindesc speranta ca a trai fiece clipa exista, o imbratisare calda in care s-a pus toata umanitatea...

Nici o granita nu exista, nici o limita de timp si spatiu, nici un gand nelamurit. Onoreaza, accepta si iubeste viata din jurul tau, pentru ca ESTI TU sub diferite forme!

Ceea ce iubesti permite orchestrei formate din toate partile tale(care, in totalitate, este Creatorul)sa vibreze si sa cante de bucurie in tot Universul!