Ninge frumos afara, nu stiu de ce ma simt atat de linistita privind fulgii ce plutesc dansand in aer. Fulgii albi ...totul se acopera de alb, ...pana trece primul muritor calare pe zecii de cai , sau pe jos. E melancolie, dar si bucrie. Alerg dupa fulgi , dansez, casc gura sa pap vreo cativa...Toti cu umbrele, doar eu sunt cu fulgii in par , se feresc de ei,...Si pasii ma poarta spre parc unde pot privi in voie copacii plini de neaua alba. Dar vad cativa copii cu saniute. Vreau si eu !!! Dar nu am saniuta, nu-i nimic ca alaturi cineva lasase o punga. Nu mai stau pe ganduri , ii si fac proba. Yahooo.... ce bine merge !!! Rad de placere si bucurie ca un copil. Dar sunt singura matura ce face aceasta "plimbare"cu punga pe derdelus.
Imi aduc aminte ca tata ii facuse si mamei mele o sanie. Si mama se da , si acum , omet sa fie...
Oare de ce nu avem dreptul sa radem, sa ne simtitm copii? Sa ne dam cu punga la ...40 de ani? Par bizara"dusa" in ochii celor maturi.
Vara as alerga pe plaja razand, m-as zbengui in valuri, dar este "interzis" varstei.
Si tare rau imi pica , toata bucuria si elanul imi piere, cand vad ca cei din grupul meu ma cearta, le parca rusine ca sunt cu ei. Oare de aceea caut compania copiilor, ca sunt in "mintea" lor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu