Un nou inceput...

Ca sa fie un nou incept, ar trebui sa se termine ceva. Dar am auzit de atatea ori povesti incepute asa, ale celor ce au trecut prin traume, boli grele sau stiu eu ce alte incercari in timpul vietii. Si zic ca sunt parca altii, ca incep iar viata. Eu nu pot sa zic asta , pt ca nu s-a terminat nimic.
Daca nu ar fi vanataia si taietura din jurul gatului, as zice ca nu s-a intamplat nimic. Ma uit in oglinda si sunt tot eu, tot cea de acum o saptamina. Am si uitat de zilele din spital, de operatie nu-mi aduc aminte nik, decat ca eram insirati cativa doritori de taieturi in paturi si asteptam randul. Eu am avut noroc ca am fost prima din gashca mea. In rest ...ca m-am trezit undeva in lift, ca imi ziceau sa nu dorm..,si eu ii injuram ca mi-era un somnnn, ca erau cativa in salon in jurul meu si apoi liniste...fara somn, fara apa , fara ...Seara mi-au dat apa si a doua zi gata ...am inceput barfa. Au mai fost si alte probleme, dar incerc sa le uit, de fapt au fost si gata.
Deci...un nou inceput de ...saptamina acasa! Tot casa aia e, tot familionul de pisi ce dorm langa mine si miorlaie sa le dau papa, tot ala sot si tot aia copii. Ma uit la mine si ma intreb daca io sunt tot aia ce am fost. La moaca da, tot io is , plus o taietura, ca de vanataie scap io in alte cateva zile. La ganduri...Sincera sa fiu, nu cred ca is alta. Pai tot asa am ramas, ce a fost a fost, nu pot schimba nik. Ce va fi voi afla luni, cand voi primi rezultatul analizelor, biopsiei si al scanului sa vada dak mai am si alte tumori cine stie pe unde.
Dar pana luni...e ziua de AZI. Pe care o traiesc la modul cel mai prezent. Nu ma apuc sa fac cine stie ce , ca nu va fi sfarsitul lumii, si daca e ce ? Pot schimba ceva? Atunci cand am primit vestea ce m-a lasat goala de orice gand, atunci am realizat ca de fapt e parte din viata , ce din pacate nu o pot schimba, nu o pot ocoli sau fugi de ea. Si ca toate asa cum vin asa trec...cu sau fara mine. Si cat va fi inca lumea cu mine si eu cu ea, va fi... o continuare a vietii si atat.Nu sunt nici mai trista, nici mai disperata, traiesc , si atat!Asa cum eram, tot cantam si dansam pe holul spitalului, de m-au dat afara din salonul alaturat ...pt ca le faceam sa rada si le pleznea operatia.  Apoi cum nu aveam ce face si la plecarea spre spital am pus mana pe o carte, am inceput sa o citesc. Hmm...nici nu se putea o alegere mai buna...Emil Cioran: "Pe culmile disperarii". Nu stiu cati ati avut ocazia sa o cititi, dar e jale, sa stai lungit acolo  si sa citesti si disperarea scrisa in cuvinte foarte filozofice, despre tristete, meancolie, disperare, ironie, fatalitate, singurate cosmica si individuala, monopolul suferintei, principiul satanic in suferinta si alte astfel de filozofari, te da gata ce mai.Sa zic ca nu are dreptate as mania pe D-zeu si pe mine insumi. Dar cica cui pe cui se scoate . Asa ca am lecturat disperarea pana la culme. Am terminat si vreo 2 reviste de rebusuri...
Acum sunt acasa, de parca nici nu as fi plecat. Fizic nu sunt ok inca...dar altfel , nu s-a schimbat nik. Pt ca nu vreau sa se schimbe ceva.`
Lume draga! Nu vreau sa fac manifeste si sa scandez lozinci. Dar se merita oare ca viata sa ramina suspendata acolo la partea unde raminem goi de ganduri si sentimente ca aflam o veste ce ar trebui sa ne schimbe viata? Eu realizez in fiece zi ca ce  a fost a fost, incerc sa dau si sa iau ce e mai bun din viata, sa ma bucur de orice lacrima si zambet.
Si da, e omenesc sa fii pustiit , devastat, amarat, trist , sa crezi ca s-a sfarsit . Sa nu accepti , sa te razvratesti, de ce eu? de ce acum?O ,Doamne! cat de nedreapta ti se pare judecata si pedeapsa. Dar , eu nu uit niciodata de ultimul lucru iesit din cutia Pandorei, asa cu aripa franta cu tot. Speranta! Oricum ceva va fi si dupa....
Un nou inceput...de acolo de unde l-am lasat!
PS. Multumiri sincere tuturor celor ce ati lasat mesaje, ce v-ati rugat pt mine si m-ati incurajat.