A fi mandru de cineva...Vorbeam cu Nela zilele trecute ,ne aduceam aminte ce bine era cand eram copii, cand cele
griji erau pe capul parintilor, iar noi zburdam , mintea ne era cu sorcova, iar
de zburdat la propriu aveam pe unde, caci Saturnul al nostru era , de era vara
sau iarna. Si ne aminteam si de ai nostri parinti…iar Nela mi-a pus intrebarea, daca ai
mei parinti se mandreau cu noi, copii. Ceva ce atunci , cand eram eram copii nu
ne trecea prin cap, sau eram prea ocupati cu alte nimicuri sa realizam daca ai nostri
parinti se mandresc cu noi, sau nu
constientizam la momentul real cat de multa nevoie aveam de asta. Caci uite,
acum cand am ajuns la a doua tinerete, si aducem subiectul in discutie, inseamna ca undeva ,
in subconstient a ramas aceasta intrebare neintrebata atunci, dar care a pus
cumva amprenta pe viata noastra.
Si dau timpul inapoi, franturi de imagini ce revin…
…E vara , trandafirii
aceaia rosii coronite, sunt in plina splendoare. Timpul cand era sfarsit de an
scolar, cu serbarea de rigoare, cu toti elevii adunati sub un soare nemilos in
curtea scolii generale nr 1 din Mangalia. Cei ce luau premiul intai cu
coronita, trebuiau sa isi faca acasa cate una, din florile ce le gaseau prin
piete , ca la florarie cam rar , pe sub mana se vindeau garoafele, sau stateai
la cozi unde ti se inmana un numar de ordine de!
Nu stiu de ce si aici era
mandria de a avea cea mai bogata si frumoasa coronita de premiant, si mama se
straduia sa faca . Frumoase , din trandafirii rosii ce umpleau gardul blocului,
iar zgarieturile de pe mainile ei erau oare parte din mandria ca fata si
baiatul ei vor fi pe scana improvizata incoronati cu ele?
O mica paranteza…odata a trebuit sa imprumut coronita, unui
elev din alta clasa care nu a avut parte
de cineva care sa ii faca , si eu oricum eram in ultima clasa strigata, clasa
E…
Intr-un an a venit tata la serbare, mama a trebuit sa
lucreze, parca a fost ieri….Dupa serbare
, in drum spre casa , am intrat la o terasa sa ne racorim zicea tata. Era
mandru, aveam coronitele pe cap, am simtit asta din privirea lui, din gesturile
lui. Ne-a cumparat friptura , sucuri tot ce am dorit noi. Oare cata impresie sa
fi facut acel gest de mandrie asupra mea , daca si
acum ma vad acolo stand la masa pe terasa ?
….am terminat scoala generala, am , mers la liceu, alti
colegi ,alte cerinte, alte visuri, cu aripi frante!
Hormonii o luau razna, nu prea aveam timp sa vad daca ai mei
parinti se mai mandreau cu mine, cu noi…Alte prioritati erau…
Un alt episod....
.... am descoperit bucuria dansului, (dansam eu
demult , tot ce prindeam , pe la petreceri sau discoteci) acolo pe scena casei Tineretului din Mangalia, a
spectacolelor , a fost altceva. Si atunci, la unul din spectacole , au venit si
ai mei parinti. Nu eram vedeta pe marea scena a operei , sau a Ateneului, dar am putut vedea ca erau mandri. Eram vedeta lor , de atunci si acolo.Sclipirea din privirea lor spunea asta …si o port cu mine si acum.
Oare toate aceste mici momente de sclipire a mandriei, de care imi amintesc acum, sa fi insemnat atat de mult? Sa ma fi impulsionat si mai ales
sa imi fi dat increderea in mine? Ca sunt cineva ? Ca orice mica realizare am, e un mare pas si o implinire personala cu care ei, parintii se mandresc?
Oare
copii trebuie sa fie vedete pt a fi apreciati, trebuie sa poarte coronite, sa
castige trofee ca sa fim mandri cu ei?
Doar daca reusesc in viata , in felul in care vrem noi sa o faca , sunt de apreciat?
Nu am realizat ca avem nevoie de aceasta mandrie si
apreciere parinteasca ca sa mergem spre imprinirea visurilor. E esentiala, si
daca ei nu ne apreciaza asa cum suntem si pt ceea ce facem, ce asteptam de la
restul lumii?
Acum inteleg de ce toti elevii mei , pe care ii intrebam ce ar dori sa fie in viata ,imi spuneau ca vor sa fie “vedete”
, “idoli”, sa fie adorati de lume, de fani…Oare pt ca tanjesc ca proprii parinti
sa ii aprecieze?
Vei putea sa stai drept daca al tau copil nu are coronita? Vei
merge mandru la brat cu fata ta daca este un simplu bucatar la un restaurant,
poate nici ala de lux? Vei spune ca asta e baiatul tau daca lucreaza pe vreun santier ?Vei fi oare in primul rand sa ii feliciti cand trec linia de sosire chiar daca nu sunt printre cei castigatori de medalii?
Sau trecem resemnati,
cu capul in jos , facandu-ne ca nu ii cunoastem?
Dar cea mai mare intrebare este: TU te mandresti cu Tine
insuti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu