Eu cred ca atingerea asta , umana , simpla , e necesara in viata noastra. Avem nevoie de energia din natura, cea a soarelui, a tot ce are viata pe pamant. Ne hranim cu energie, ne incarcam bateriile.
...Ne tineam de mana cand eram copii, ne strangeam in brate cand eram tineri, ne imbratisam cand ne intalneam cu cineva drag, ne strangeam mana (sau gentelmanii ne pupau mana) cand ne intalneam pt prima data cu cineva. Plangeam pe umarul cuiva...
Simteam fluxul energetic , ne era bine! Acum, am uitat si sa pronuntam fraza , sa mangaiem cu mana , sa stergem lacrima cuiva, sa il imbratisam si sa radem in hohote.
Avem emoticoane acum ce sa "arate" ce simtim, ne transmitem sentimentele cu ele. Ne pupam si imbratisam cu ele, ne uram si scuipam cu ele. Am fost dezvatati sa fim aproape fizic(maine -poimaine faci copii tot prin emoticoane).
...Eram pe strada, undeva prin Seul prin anii `90, de brat cu sotul. Ceva normal, nu? Dar ma trezesc , ca vine un nene asa...prin invaluire de la spate si ne desparte!!! Ma intorc uimita, as vrea sa ii zic o injuratura neaosa, ma uit in linia ochilor lui si am inteles ca degeaba , nu va pricepe cu ce se mananca. Sa nu raman proasta si nemiscata in mijlocul drumului, imi expica dand din labe, ca nu se "poarta" moda cu "ia-ma de toarta si zi-mi cratita"aici. Ce daca e sotul meu, el merge in fatza mea , iar eu il urmez la vreo 2 pasi in urma. Al meu sot zicea ceva pe limba lui, am inteles vreo doua scuze(?!). WTF! No, amu sa merg ca catelu` in urma lui!?
Da, aici barbatul e barosanu` ce merge lejer cu mainele la spate, iar muierea il urmeaza undeva prin gloata.
Ca se saluta la 2m unul de altul inclinandu-se la cat iti permit shalele, am zis ca de, e traditia lor. Uite ca nu era singura traditie. Prietenul cu prietena la fel, mergeau unul langa altul fara sa se atinga. Nu se tineau de mana, de gat nici atat. Aici exista un cuvant nou: skinship! Adica tradus mot-a-mo, prietenie prin piele. Nu se poate skinship! Nu in public, ca ...si ca...se pierdeau in negura vremii si traditiilor confucianiste explicatiile alambicate.
Si cum obisnuinta isi spune cuvantul, m-am retras in cochilia mea si am inceput sa ma inchin si eu si sa tin distanta oriunde ma aflam, de au zis ai mei ca am ceva cu ei, ca m-am salbaticit rau.
Si uite ca se pot imbratisa si copacii! Stau cu urechea lipita sa ascult susurul sevei. No! am bolunzit, amu iau copacii in brate! De ce nu, zic eu, simt nevoia energiei, pe care humanii nu o pot sau au uitat ce e aia , sa imi ofere.
Acum e cel mai bine! Mesajele urla de pretutindeni, in toate limbile pamantului stiute sau nu, sa tinem distanta de cel putin 2M unul de altul, ca altfel ne ia mama naibii. Ne-au facut si semne prin magazine sau aiurea unde sa stam si sa asteptam
, ne mana cu biciul la locul fixat. E virus !!! D`ala de ucide orice boare de suflu, daca te uiti doar la unul il ia duba la carantina. Asa ca , animale cum suntem, stam la punct, cu ochii in jos, cu manusi si alte pungi puse pe unde vrei sau nu, atenti sa nu cumva atingem pe careva. Nu pt ca TU nu ai vrea, ci pt ca asa SE vrea.
Eu stiu cata nevoie avem de acest cuvant:human! De aceasta energie umana, de atingerile usoare ale iubirii ce nu o poti expima sau transmite prin telecomanda si punand cat de multa distanta intre noi. Avem nevoie de energia soarelui, pe care il vedem printre gratii sau geamurile imperdelate, avem nevoie de natura, pe care o vedem in poze...
Oare va fi acest human touch doar o amintire pacatoasa din trecut? Vom ajunge oare oameni de zapada, fara sentimente, reci si distanti, cu suflete uscate incapabile de vreun sentiment uman?
Inainte se mergea pe strada cu pancarde de "free hug". Imbratisai omul! Ii dadeai din caldura sufletului tau. Acum...fugim si de dorinta noastra de a fi umani!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu