Acolo unde ne sunt radacinile...

....Ploua cu tunete, toarna cerul galeti de apa in rafale...e noapte neagra ca pacura, doar bicele fulgerelor crapa noaptea in doua pentru cateva momente... Parca bate cineva la usa! Deschide bunica usa si vede mogaldete siroind de apa ce rugau cu glasuri stinse sa ii lase sa sa se aciuieze de ploaie pe undeva, sub o streasina sau in sura. 

S-a oprit ploaia, o ceata groasa , laptoasa sta aninata pe dealuri. Bunicul ia lompasul si a plecat inghitit de ceata sa caute alti rataciti prin gredini,  sa ii aduca in casa, sa le arate apoi dimineata drumul...

...Asa se porneau atunci oamenii , pe jos , cu ceva merinde in straita, taiau vai si dealuri , manati de credinta strabuna, spre sfanta manastire Nicula. Dar ploile si ceata ii faceau sa rataceasca cararea...si nu odata au iesit divicenii cu lompasele sa caute si sa aduca oamenii in casele lor, oamenii din satile vecine, cunoscuti sau nu, erau toti de-un neam si o credinta!

Credinta mare exista atunci, bunica nu se abatea de la posturi, iar bunicul! ...povestea cum vedea dracii alergand cu picioarele la spinare ca se auzeau cocosii cantand si se crapa de ziua. Doamne cum o pocnit unul urland , ca intarziase pe coclauri cautand suflete pustii si fara credinta! Mergeau cu noaptea in cap la cosit pe tarina barbatii satului. Muncea si bunicul cat era ziua de lunga, doar seara il vedeau in curte. Si iubea copii...mama avea mai mare drag de el, ca le lua apararea in fata bunicii, ce zicea ca i-or mancat urechile toata ziua cu traznaile lor.

Bunica! stia sa descante. Furase descantul de la strabunica cred. Mama s-a rugat sa o invete si pe ea, pentru ca nu intelegea ce zice cand descanta, dar bunica i-a zis ca doar furat va fi de folos. Si bunica a fost ultima ce descanta de ochi si deochi...

Noua copii a nascut bunica, doua fete au murit de mici...Dochita si am uitat cum i-au pus nume celeilalte. Sapte au crescut in batatura.

-Cornelie, meri de ada lemne!

- Nu ma duc , du-te tu! raspundea mama lui Loghin.

...plangea mama prin curte cu sughituri:Loghin ii luase papusa facuta din carpe  si ii taia manurile, apoi picioarele...

- Lasa ma papusa fetelor, ce ai cu ea,striga bunica satula de urletele lor.

- Pai daca n-o vrut sa care lemne!...

...jucarei aveau! minge din carpe, papusi la fel...dulciuri si bunatati :zaharul candel sau cuburi. Ioi ce bataie o halit mama ca Anica a mancat tat cate un pic zaharul pentru prajituri!

...Multe povesti s-au scris acolo, in curtea casei bunicilor Gavrila si Maria! Eu imi aduc aminte cateva, povestite de mama. Povesti de viata traita greu, in era in care toti aveau de toate si nimic, ca au trudit  pe mosia grofilor unguri, ori pe mosia marelui colhoz C.A.P. In curtea ce a ramas vaduvita prea devreme de bunicul, pe care noi nepotii nu il stim decat din amintirea parintilor nostri...

Plecau din sat cand inca erau copii sa lucre pe undeva la oras, baietii pe santierele ce construiau socialismul, fetele servitoare prin casele altora .Nu s-au rusinat de munca, nu s-au rusinat cu locul de unde au plecat. Au invatat apoi la seral prin scoli meserii, s-au casatorit si imprastiat prin toata tara. A ramas bunica singura, sa tina lampa neamului aprinsa la geam. Rar ii calcau copii pragul, nu stiu daca au reusit sa mai fie toti impreuna in jurul mesei, sa puna bunica ratota si castraveti murati, mamaliga rece cu lapte sau cu silvoi. 

...Deschid usa salonului de spital, unde cu greu am intrat ca nu era zi de vizita, o caut pe bunica cu privirea prin salon...cred ca am gresit imi zic si ies...dar ma intorc din drum pentru ca doi ochi mari caprui ma chemau, bunica imi vorbea cu ochii! Era mica , pierduta in patul acela, firava si slabita. Am stat cu ea cateva minute, i-am mangaiat mana imbatranita prea devreme de munci grele, si obrajii trasi. Si am plecat! Pe drumul meu...Ultima noastra intalnire si atingere fugara! Sufletul meu poarta in el privirea aceea ultima. Mereu!

Acum mergem in satul dintre dealuri sa le onoram amintirea, de Luminatie le curatam mormintele si le pomenim numele. Mama sta si se roaga in locul bunicii in biserica micuta. 

    Mergem de Rusalii , fii si nepotii satului, sa umplem iar ulita de rasete si voie buna. Ne canta Ghita cu vioara si Mihai cu acordeonul, se joaca , canta , se sta de povesti, imbracati frumos in ii si camesi .

    Asa ca povestea merge mai departe...si va fi randul stranepotilor sa tina lampa aprinsa in feresti.

Acolo, unde ne sunt radacinile...Ma suii in dealu` Clujului...

-Tu Mihaela, cine o fost la voi ?

- Ecale di` pa vale o fost. Si uite asa canta:"asta-i melodia..."

-Da tu stii sa colinzi Mihaela?

- Colindita pa butuc , da colacu` sa ma duc!....canta Mihaela noastra in cursa ce ne ducea din Diviciori la Gherla intr-o iarna. Plina cursa. Oameni multi.Odata se aude un bubuit mare si o limba de foc iese dintre scaunele din spate. Un fum negru si greu a umplut cursa. 

-Ioi, tulai Doamne! O luat cursa foc!!! 

Oamenii se ridicau gramada, se impingeau, urlau...dar usa din spate era blocata! Nu se putea cobora pe acolo. Si mai mare imbulzeala si strigate. O aud pe Tenzi...-Lasati-ma sa trec , sa cobor , ca moare copila in bratele mele inecata de fum! 

Silvia era mica infasurata in plapumioara alba, doar botezata de cateva zile...Atunci am vazut cum reactioneaza instinctul de supravietuire! Cum nu tii cont de nimeni si nimic. Dar se pare ca ingerii erau cu noi, cursa nu a luat foc, am putut cobora cu totii fara alte incidente, decat o tuse zdravana. Eram langa Rosia!

Cum sanse sa vina alta cursa sa ne ia nu erau, am luat-o pe jos spre Gherla. Noroc cu Mihaela care ne canta si ne veselea, ca am uitat de frig, de cizmele pline de omat si oboseala. Faceam cu randul sa o ducem pe Silviuca, care fata cuminte, a dormit fericita si leganata pana in Fizesu Gherlei.

...Si uite ca amintirile mele se impletesc si cu copacii uriasi din parcul Gherlei. Cat am colindat aleile, tocit bancile, speriat pasarile cu rasetele si jocurile noastre! Frumoasa gasca era si acolo, sefe erau Mani si Geti! Dar ce ne-o trecut noua prin cap? Tot vine incheierea anului, de ce sa nu merem si sa facem revelionul acolo, cu divecenii , ca tot plange  scoala de dorul elevilor? Asa ca sus ancora si directia Diviciorii Mici!

 Eram tinere si nelinistite... 

Mancare o adus fiecare cate ceva, de beut era ceva prin sticle. Muzica era la casetofonul cu baterii, lanterne aveam si brichete sa facem un pic de lumina. Si mai ales aveam bucuria tineretii. 

O inceput sa se adune tinerii, rasete, bancuri, hihoteli , muzica si dans ! Am invatat si eu waltul! Ca restul erau batzaieli la libera alegere. Dar asa...o tara dupa miezul noptii vine Romeo si zice ca s-o gatat beutura. No ce facem, ca inca aveam energie pt chermeza? -Hai sa merem la badea cutare, ca stiu io ca are tuica , da de ne da vreun kil. -Ioi ce idee geniala! Hai! zice Mani . 

...Eeee, dar badea era in Divicerii Mari! Ei si? Cei patru muschetari erau fara frica. Romeo, Mani, Geti si io! Scartaia omatul sub pasii nostri, era senin , luna plina, am speriat toti huhurezii cu vorba si rasetele noastre. Apoi badea cand ne aude la poarta o zis ca o dat tatarii! Sa scape de noi , ne-o dat o sticla cu ceva tuica de cartofi oare sa fi fost? Am gustat-o ca doar nu plecat noi cu orice...

Ajungem inapoi cu trofeul si continuam. 

- Tu , hai sa vezi ca o vinit trufandale! Da tu, o venit ceva prospaturi,adevarate trufandale! ma trage Mani de mana sa verificam "marfa". Doi baieti mai tinerei(vai da babe eram si noi la 18-20 de ani!) ...

...Luam sticla de tuica si o facem posta. Ne tineam dupa gat si incepem sa cantam: "- ma suii in dealul Clujului...(sa vii sa vezi)- pai uite-asa de p...a calului ...(sa vii sa vezi)...-tra ..la ..la ..la...noroc ca nu erau cei de la cantarea Romaniei pe acolo, ca ne luau cu arcanul.

  Se zbiciuia spre ziua... o luam care pe unde  spre case. Inca ne tineam de gat si lalaiam fericiti. 

 Scoala unde rasunau cantarile, unde se impleteau vocile si trupurile noastre in dans, e pustie...avea peretii crapati...Dar poate vor mai fi tineri ca noi care sa se adune acolo...

   

Nu, nu ne-au trebuit toalete alese, caviar pe tartine si whiskey cu gheata sau alte delicatese cu fitze. Nici formatie de 5 stele si ospatari la patru ace. Dar sunt sigura ca am trecut in anul nou fericiti, plini de incredere si mai ales multumiti de toate si de tot. 

    Mani, ne-am regasit dupa 30 de ani...mi-a fost dor de tine, de aleile din parc unde au ramas amintirea pasilor nostri, dar mai ales de trufandale si de... dealul Clujului.