Lupta din sufletul meu

Sunt bulversata de ceva vreme, traiesc in lumi paralele , pe doua continente. Unde mi-e gandul, unde imi este locul, ce vreau , habar nu am unde ma aflu in anumite momente.
 Prezentul il vad dar nu il constientizez, visez la ce naiba oare? Parca sunt inconjurata de cioburi risipite in jurul meu, si incerc sa inteleg din ce mare oglinda fac parte....

Amintiri din tara diminetilor calme. Copile, mai deschide o usa !

Ziua copilului 1 iunie !? O fi oriunde dar nu aici. Aici nimic nu e ca oriunde. Nici macar anul scolar nu e cand credem noi.
...am ajuns aici pe 1 martie 1994 ! Ametita de tot ce vad, aud , maninc si respir. Pe alta lume, greu de inteles si descifrat. Si nu apuc sa ma dezmeticesc, ca pe 5 martie  ia fata cea mare de mana si hai ca incepe scoala! Cum nu avea cine sa imi explice , cum de incepe anul scolar acum, urmez si eu trupa la scoala din cartier. Eram mama de 4 zile...
 Fain in curtea scolii. Copii, parinti, harmalaie cat cuprinde. Acum eu, pierduta in amintirea primei mele zi de scoala, ma invarteam fara rost . Se holba lumea la mine, naiba stie ce ziceau , ma aratau cu degetul...Fata imi arata un tabel scris cu hieroglife, apoi ciripeste ceva si ma trage intr-o clasa cu bancute mici. Iar harmalaie, ciripeli in pasareasca, foiala. Cumnata imi explica cumva ca trebuie sa facem curat in clasa. Sa mai zica careva ca numai in Romania se face ! Dar cum era greu sa imi tot faca semne ce si unde sa fac, m-a trimis acasa.
Acolo ma uitam la cartile primite, la caiete, alte chitibusuri necesare. Si ma uitam cat de exaltata era fata....
Desigur ca nu am putut participa la educatia scolara, doar mergeam cu ea dimineata , si o asteptam sa termine si sa mergem acasa...pe drum imi arata cate ceva si imi spunea un cuvant"omma ! namu " Imi arata copacul. Asa invatam eu coreeana !
....pana intr-o zi , cand mi s-a spus sa nu mai merg la scoala! Era singurul loc unde mergeam, ca in rest nu aveam parte de plimbari. Si acum ? Un motiv cat se poate de bun: copii au inceput sa rada de fata ca eu, mama ei arat ciudat, ca un ...extraterestru !!!! Da , extraterestru ! Ca de! mamele lor nu erau blonde, cu nasul lung si ochii de o culoare ciudata: verzi! A plans sufletul din mine, am plans si eu lacrimi amare. Nu am mai mers la scoala ....

....cea mica fata statea acasa. Cum se pare ca aici toate sunt dupa alte legi concepute, nu pricepeam de ce  nu merge la gradinita...nu or fi pe aici, zic eu aia, care si acum imi aduc aminte de anii petrecuti cu pitici si zane. Dupa ce am luat copii la mine (nu voi intra in amanunte acum, poate in alta zi) , mai descoperisem eu cate ceva.
Ei, incepe anul doi de scoala , am luat si fata cea mica de mina si o duc la gradinita , gasisem una chiar langa scoala. Eeee  !!! Dar ce scriu eu alta lege ? Pai ...nu sunt locuri, inscrierile se fac din noiembrie- decembrie. Sunt particulare, se platesc lunar. Hmmm...ce bine e sa fii mamica straina de tot si toate, ramin copii pe dinafara.  Ce sa fac? Saraca fata nu stia nimic, eu degeaba stiu ca nu o pot invata! Si uite ca am descoperit un program ce iti aduce acasa niste foi cu intrebari si explicatii din diverse domenii pt copii. Invatasem sa citesc alfabetul asta imbarligat, dar naiba stie ce citeam!
Offf !!! Greu a fost ! Ma simt cumva vinovata ca din cauza mea, nu a mers la gradinita, Ca nu am putut sa ii dau educatia cea de baza.

.....ziua copilului e in martie pe 5. Am luat fetele si am mers la pizza. Nici eu si nici ele nu uitam prima zi a copilului la Pinochio pizza. ...Noi la scoala primeam bomboane de la invatatoare...

Dar ceea ce m-a intrigat cel mai mult a fost faptul ca aici bunicii sunt primii. Nu copii. Daca primea fata ceva de la mine, o ciocolata, o ducea la bunica care o punea...bine! Nu am vazut sa o imparta copiilor, sa vina cu ceva special pt ele. Toti se inchina batranilor. Eu nu am putut pricepe si gata. Bunica mea, desi primea ciocolata de la copii ei( a mele matusi ex) le impartea noua.
Chiar ma suparasem pe fata, ca din cei 2 bani ce ii aveam , i-am luat sa manince o prajiturica, ca sa nu se mai uite la alti copii , dar ea a dus-o lui bunica-sa ! Ce tot bine a pus-o!

Si acum le fac urari de ziua copilui . Nu mai mergem la pizza, acum mergem la un soju si un pui prajit .
Dar inca au probleme din cauza mamei extraterestru!  Pai e gata cu scoala, dar vine maritisul! Alte legi scrise sau nu pe care nu le pricep si nu le pot accepta !

Natasha si aromele cafelei !

  De cafea sa ma fi apucat pe la 18 ani...nu imi aduc aminte prima ceasca de cafea bauta. Dar cum locuiam in Mangalia, adica litoralul de ! gaseam pe ici pe colo cu toata criza ,cafea de cafea( ca de nechezol sau de cicoare nu duceam lipsa). Si cea mai buna cafea era si este pentru mine cafeau facuta la nisip. Ibricul magic avea si autori consacrati: nea Sandu sau papa Ali, acolo, pe terasa de la Trident din Neptun.Coada se facea cu cel putin o ora inainte de deschidere.
    Apoi o mai " imbunatateam" cateodata cu un coniac mic , un rom si un pic de frisca...Super ce mai!
     Noi romanii , am trecut de la renumita formula "pita si sare" , la cafea. Vine musafirul, primul lucru intrebi: o cafea? Adunarea la cel mai popular loc: bucataria! Ibricul , cestile,  si  incepe descantatul ei cu o barfa buna . Apoi un mic ghicit in cafea, ca nu strica sa vezi ce iti pica la drum de seara... Neaparat sa fie neagra si fierbinte la cucoana dinainte. Trezitul definiv si sigur dimineata ,era cu aroma unei cesti de cafea trecuta pe sub nas.

   Anul de gratie 1994!  Tara diminetilor calme, intr-un oras super populat,  Seul, la 25 de ani , cand drogul cafelei pusese laba pe mine. Eeee, apoi s-o gasi si aici cafea gandeam eu. Aia cu... trezirea in  aroma de cafea ,a ramas undeva acolo, la 5000 de km . Si in visurile mele cele bune.
Ma trezea si aici ,o  "aroma" de... kimchi , ce ma scotea afara din casa, pana mi-am obisnuit nasul asta al meu ce e prea lung pt astfel de miresme cu noaptea-n cap.
    Cafea zici? Hmmm....! Cafea mixxx !!! Avea de toate, mai putin cafea! Un pliculet contine 10% pudra de cafea , in amestec cu zahar si lapte vegetal. Uite o tara ce tine la sanatatea populatiei, gandeam eu, sa nu intre in sevraj cu concentratie mai mare de cafea in picuri. Dar rascoleam casa pt cei 40 de bani , sa cumpar doza zilnica...
  Daca ieseai in oras , mergeai la "dapang" cafeneaua lor. Mica , inghesuita, parca facuta pt pitici. La moda era cafeaua " dul, dul, dul".  . Interesant nume...caruia i-am aflat semnificatia cand m-am dedulcit la o ceasca, prin traditionalele dabang-uri. Si ce primeai era : 2 lingurite de cafea ness granule(asa mai rase de!), 2 lingurite de zahar si 2 lingurite de lapte praf vegetal. "Dul" inseamna 2 ! deci de 3ori 2!
   Apoi am mai descoperit  ca aveau si " wondu coffee". Adica cafea boabe rasnite si facuta cafeaua la filtru. Daca aveam ocazia sa fie facuta atunci fresh ,mai era cum era(si ma ducea gandul la militia noastra economica ce ne cantarea zatul, asta din Coreea pe unde o fi?) , un fel de zeama colorata . Daca aveai bafta sa bei cea ramasa de ieri in cana filtrului , aveai de lucru pe la toaleta toata ziua.De coniac, rom sau alte imbunatatiri, nici vorba!
   Ce bine ca nu prea aveam cu cine socializa! Nu ne prea amestecam barfele , eu si vecinele coreene. Care ma tratau doar cu ceai verde , ca e bun la ten , face pielea fina si alba!
 Apoi bautori sunt si ei, ca la toata statia de metrou gaseai aparate de vandut iluzii la pahare de carton. Si ritulaul lor e interesant. Zeama aia fierbinte, o sorbeau asa, printre dinti, si din trei guri era gata. Cam 5-6 pahare pe zi , mai ales ca erau restaurante ce dadeau free cafea amestec. Dupa un orez copios, o cava moca!!!
     Si daca la noi meseria de barman include si servitul cafelei, aici sunt fete ce au aceasta meserie prinsa din ...mers ! Dabang Agashi ! Frumos machiate, fuste mini si bluzite scurte , primeau comenzi de take out ! Si luau bocceluta cu termos, cesti, zaharnita si lapte praf (chiar asa arata, un batic mare ce il inodau) si mergeau la birouri de obicei , ca primea" sageang" oaspeti. Faceau cafeaua acolo, puneau in cani si asteptau sa o bea clientii. Mai destindeau discutia cu zambetul lor ...Erau platite la numarul de cesti vandute. Asa ca ...era o adevarata competitie intre ele, cum sa atraga clientii la dabang-ul si in lista lor de fideli. Sa ramana in top, mai vindeau si farmecele proprii.
    Acum , acele dabang-uri au cam disparut. Doar cativa mosneguti se mai delecteaza cu cafea acolo, gandind la  vieti si traditii apuse. Nici fetele nu mai duc boccelutele prin birouri, frumoase si gureshe...Acum seturi de cutii ce pot cara 6 pahare le duce Miss Lee, la prima ora sau la pauza de pranz.
  Moderne cafenele, unde poti avea si o felie de prajitura, sucuri, acopera ca panza paianjenului strazile orasului. Si desigur si preturi pe masura, de la 3 dolari in sus, depinde de zona.
 Si cea mai cautata cafea este "ice americano". Un shot de cafea ,apoi umpli paharul de plastic cu gheata si  torni apa rece pana se umple ochi. Si totul este la pahare de plastic cu capac, ca e mai frumos sa mergi pe strada tinandu-te de paharul ala , plus ca sugi din pai la zeama aia toata ziua. Si nimeni nu se mai gandeste sa stea undeva sa bea linistit licoarea minunata, sa stea fata in fata cu cineva. Nuuu.... Takeout , cele mai productive cafenele. In cateva secunde ai cafeaua cu gheata, gata de plimbat peste tot.Ce mandri ii vad,ca au pahare cu licori colorate , la marimea XXX !
Ceea ce nu se intreaba nimeni este ce naiba fac cu acele pahare goale?Mare smecherie, tot boschetul are parte din  plin de acele pahare ce au fost plimbate cu mandrie peste tot.
  Turistii coreeni nu pot pricepe, cum de europenii, ce se lauda cu meseria de cafengii, nu au descoperit inca "ice americano".

   ....Intr-o seara frumoasa ca zana , ce te infasura cu aripi de catifea, stateaam si asteptam autobuzul in statie. Topaiam ca o vrabiuta, cantam, zambeam stelelor.
   - Iabuseyoo...Natasha, mergem la o cafea? susura un nene la urechea mea.
Ooops!  Natasha??? Apoi m-o palit revelatia! Plete blonde, inalta, trestioara , ochi verzi, vesela si zambitoare...ce as putea fi decat o natasha iesita la produs?Si omul a aruncat undita!
   -Mergem , zic eu , dar stai sa imi sun jumatatea de acasa, sa vad daca ma lasa.
  - Eeee...las ca stiu eu ca e la vrajeala, hai sa bem o cafea! Stii , socializam si noi un pic...
Iau telefonul si sun pe al meu sot:
- Yobooo...stii e un nene aici in statie ce vrea sa mergem la o cafea, ce zici, imi dai voie?
Si cavalerul meu noptatic era lipit de umarul meu ...asa ca:- cine e javra(tradus din cheseki) ce imi ia nevasta la cafea? Unde esti , ca vin sa ii dau eu cateva cafele de sa nu ii mai trebuiasca toata viata!!! toate acestea au ajuns la urechea lui, ca de! al meu se ambalase si urla.
  Nu am apucat sa ii zic ca ...eram doar eu si autobuzul ce intra in statie cu scrasnet de frane!
Deci ,am si un nume acum "Natasha"! Se pare ca e cel mai cunoscut nume printre domnii coreeni amatori de distractii exotice!
 Na! ca am deschis cutia Pandorei!

A fi sau a nu fi...mandru !

A fi mandru de cineva...Vorbeam cu Nela zilele trecute ,ne aduceam aminte ce bine era cand eram copii, cand cele griji erau pe capul parintilor, iar noi zburdam , mintea ne era cu sorcova, iar de zburdat la propriu aveam pe unde, caci Saturnul al nostru era , de era vara sau iarna. Si ne aminteam si de ai nostri  parinti…iar Nela mi-a pus intrebarea, daca ai mei parinti se mandreau cu noi, copii. Ceva ce atunci , cand eram eram copii nu ne trecea prin cap, sau eram prea ocupati cu alte nimicuri sa realizam daca ai nostri  parinti se mandresc cu noi, sau nu constientizam la momentul real cat de multa nevoie aveam de asta. Caci uite, acum cand am ajuns la a doua tinerete, si aducem subiectul in discutie, inseamna ca undeva , in subconstient a ramas aceasta intrebare neintrebata atunci, dar care a pus cumva amprenta pe viata noastra.

Si dau timpul inapoi, franturi de imagini ce revin…

…E vara  , trandafirii aceaia rosii coronite, sunt in plina splendoare. Timpul cand era sfarsit de an scolar, cu serbarea de rigoare, cu toti elevii adunati sub un soare nemilos in curtea scolii generale nr 1 din Mangalia. Cei ce luau premiul intai cu coronita, trebuiau sa isi faca acasa cate una, din florile ce le gaseau prin piete , ca la florarie cam rar , pe sub mana se vindeau garoafele, sau stateai la cozi unde ti se inmana un numar de ordine de! 

Nu stiu de ce si aici era mandria de a avea cea mai bogata si frumoasa coronita de premiant, si mama se straduia sa faca . Frumoase , din trandafirii rosii ce umpleau gardul blocului, iar zgarieturile de pe mainile ei erau oare parte din mandria ca fata si baiatul ei vor fi pe scana improvizata incoronati cu ele?

O mica paranteza…odata a trebuit sa imprumut coronita, unui elev  din alta clasa care nu a avut parte de cineva care sa ii faca , si eu oricum eram in ultima clasa strigata, clasa E…

Intr-un an a venit tata la serbare, mama a trebuit sa lucreze,  parca a fost ieri….Dupa serbare , in drum spre casa , am intrat la o terasa sa ne racorim zicea tata. Era mandru, aveam coronitele pe cap, am simtit asta din privirea lui, din gesturile lui. Ne-a cumparat friptura , sucuri tot ce am dorit noi. Oare cata impresie sa fi facut acel gest de  mandrie asupra mea , daca si acum ma vad acolo stand la masa pe terasa ?

….am terminat scoala generala, am , mers la liceu, alti colegi ,alte cerinte, alte visuri, cu aripi frante!

Hormonii o luau razna, nu prea aveam timp sa vad daca ai mei parinti se mai mandreau cu mine, cu noi…Alte prioritati erau…

 Un alt episod....

.... am descoperit bucuria dansului, (dansam eu demult , tot ce prindeam , pe la petreceri sau discoteci) acolo pe scena casei Tineretului din Mangalia, a spectacolelor , a fost altceva. Si atunci, la unul din spectacole , au venit si ai mei parinti. Nu eram vedeta pe marea scena a operei , sau a  Ateneului, dar am putut vedea ca erau mandri.  Eram vedeta lor , de atunci si acolo.Sclipirea din privirea lor spunea asta …si o port cu mine si acum.

Oare toate aceste mici momente  de sclipire a mandriei, de care imi amintesc acum, sa fi  insemnat  atat de mult? Sa ma fi impulsionat si mai ales sa imi fi dat increderea in mine? Ca sunt cineva ? Ca orice mica realizare am, e un mare pas si o implinire personala cu care ei, parintii se mandresc? 

Oare copii trebuie sa fie vedete pt a fi apreciati, trebuie sa poarte coronite, sa castige trofee ca sa fim mandri cu ei?  Doar daca reusesc in viata , in felul in care vrem noi sa o faca , sunt de apreciat?

Nu am realizat ca avem nevoie de aceasta mandrie si apreciere parinteasca ca sa mergem spre imprinirea visurilor. E esentiala, si daca ei nu ne apreciaza asa cum suntem si pt ceea ce facem, ce asteptam de la restul lumii? 

Acum inteleg de ce toti elevii mei , pe care ii intrebam ce ar dori sa fie in viata ,imi spuneau ca vor sa fie “vedete” , “idoli”, sa fie adorati de lume, de fani…Oare pt ca tanjesc ca proprii parinti sa ii aprecieze?

 Vei putea sa stai drept daca al tau copil nu are coronita? Vei merge mandru la brat cu fata ta daca este un simplu bucatar la un restaurant, poate nici ala de lux? Vei spune ca asta e baiatul tau daca lucreaza pe vreun santier ?Vei fi oare in primul rand sa ii  feliciti cand trec  linia de sosire chiar daca nu sunt printre cei castigatori de medalii?

Sau trecem  resemnati, cu capul in jos , facandu-ne ca nu ii cunoastem?

Dar cea mai mare intrebare este: TU te mandresti cu Tine insuti?

Glasul rotilor de tren

Suiera trenul ….cu uruit  greoi de roti puse in miscare am pornit pe al tarii drum de fier. Oare chiar a trecut o luna de cand ma aflu acasa?
Defileaza brazii…si Muresul involburat isi spune povestea . Muresul, cel mai lung rau de interior din tara noastra…multe amintiri ma leaga de el, ne-am unit glasurile si durerile.
E toamna, explozie de culori aramii ma inconjoara . Muntii Ardealului!
Deda! Glasul rotilor se stinge in scrasnet de frane. Imi dau lacrimile . Aud si acum fluieratul tatei intr-o gara lasata in bezna complet, oare de ce toate trenurile ajung aici in miez de noapte? Azi doar ecoul flueratului ma intampina si lacrimile se amesteca cu apa Muresului caci tata nu ma mai asteapta!
Uuuuuu!!!! Taca-taca…taca-taca…trenul urca pe coame de munte sau coboara in vai…uite si fazanii pe pajiste ! Ce frumosi sunt!
Din Reghin la Bucuresti vom face cam 8 ore, am ales trenul caci mi-e drag sa vad muntii Ardealului pe indelete, sa vad casele inconjurate de brazi si poieni, acum in  linistea toamnei. “Lunca Bradului “se numeste micuta halta ce am lasat-o in urma acum, Muresul parca se uneste cu stanca, sau cu oamenii ce si-au asezat casele pe malul lui.
Dor imi este si imi va fi de Ardeal, de lunca Muresului. De brazii maiestosi , fagii si mestecenii ce freamata pe coame, de paraiele ce curg , de izoarele reci , de cararile prin lunci printre flori de cicoare si branduse.De as putea sa imi umplu sufletul cu energia zeilor daci ce o simt aici! Zamolxe a stiut de ce a ales acesti munti ca templu.
Turme de oi si vaci coborate de sus , de pe pasunile alpine , smaltuiesc poienile, inca mai e ceva de pascut , iarba verde de acasa!
Rotile trenului par a se scalda in valurile Muresului, tulbure acum de ploile cazute in ultimele zile. Si asa, tren si rau, alerga spre destinatia finala.
Uite si pescarii! Isi incearca norocul in involburari de ape tulburi.
Uuuuu!!!! Am pornit din Toplita. Mergem spre izvoare de rau, intr-o zi de octombrie….Ruine de fabrici ne privesc prin ochiuri de geam sparte. Lasate sunt sa zaca intr-o rana de prea multa dorinta de libertate si de a ne inrobi strainilor investitori ce au dorit doar falimentul nostru .
Din nou peisaj rupt din tablourile naturii , mester fara seaman. Sate mici si rasfirate . Intr-o curte cativa oameni aduna cartofii in saci. Pamint bun, pamint negru a ramas in urma lor.
Izvorul Muresului ! Oare acolo aninata pe o coama de deal sa fie Transalpina? Si da! Zapada acopera pantele ce coboara printre brazi, partii natural ce par a avea urma de schiuri. Prima zapada ce o vad in acest an, la o palma de geamul meu. Cusme albe imbraca crestele ce se vad in zare, soarele arunca perdea de raze printre norii cenusii.
Gheorgheni ! In apropiere se aseaza trei doamne . Muzica in limba maghiara pusa la speaker-ul telefonului se revarsa .

Strabatem podisul , pasune valurita si alte izvoare ne atin calea:Izvorul Oltului ! Incerc sa imi aduc aminte de legenda celor doi frati, ce s-au transformat in izvoare. Mi-au placut mult legendele ce dau viata raurilor si muntilor.

Se pare ca a plouat mult in Miercurea- Ciuc. Baltile formate rasfrang ratacite raze. Si trenul alearga iar…un lant muntos ne acopera zarea.

Curti ingrijite, pasari de curte…uite si bibilici. Si marele depozit de apa mineral Perla Harghitei ne salute  albastru. Privesc in zare . Palcuri de ceata se ridica din vaile strajuite de brazi. Nu mai este muzica…fieare sta cu ochii pe cate un ecran…vecinele sporovaiesc. Era bine de invatam ungureste ma gandesc acum.

Alearga rotile pe sinele ce tacane. S-au schimbat traversele, cele vechi de lemn mancat de ani si tracanit de roti au fost lasate sa putrezeasca langa suratele lor noi, mama natura sa aiba grija de ele, ca noi nu avem timp . ….Pe un gorgan frumos se zgaieste la noi un morman de gunoi, saci rupti din care se anina ceva zdente, resturi menajere...

Bateria e pe sfarsite, ca si aceasta dupa amiaza in glasul rotilor de tren. Ne apropiem de bariera muntilor ce trebuie trecuta, prin Brasov, Predeal, Sinaia…Unde natura a binecuvantat muntii cu taria stancii si cutezanta vulturilor. Frumos colt de rai acest Ardeal. Ne-a binecuntat Domnul cu frumuseti de rai, si ne-a inzestrat cu suflete de slugi.

Ei, am ajuns muntii din urma iar. In padurea deasa , copaci uriasi sunt cazuti in genunchi cerand iertare mamei naturi. Spre putrezire sunt lasati.

Baile Tusnad! Offf !!! Ma aplec cu piosenie in fata ta natura!

Se lasa seara pe creste de brazi. Se lasa intunericul si pe tastele mele, ultimele palpairi de baterie….

Motto:  “ Pesimistul e un optimist ce s-a trezit la realitate.”

E greu sa recunosti ca ceva nu e in regula cu tine. Tristeti marunte, clipe in care lacrimile curg pe obraji, sufletul iti e sfasiat si urla in tine, te trezesti vorbind singur si aiurea ,vrei sa fii singur si totusi cauti pe cineva care poate e apt sa te asculte si sa vrea sa te asculte, te poarta pasii spre nicaieri, azi nu prea e acolo pt tine iar maine e ceva abstract, oare ce vrei, sau oare  vrei ceva?

Si mai ales , cum de ai ajuns aici??? Nu e in firea ta, in caracterul tau, tu cel care ai fost acolo pt oricine, care ai zambit si mangaiat suflete in distres, care cantai in cele mai disperate situatii…Nu poti gasi raspuns si asta te deprima, recunosti ca cel de acum nu are nimic de a face cu TINE!!! Si ce va face cel de acum??/ ce poate sa faca cel ce ai fost ??? Care dintre ei vrei sa fii?/

E secolul in care multi, prea multi sunt pierduti si cauta raspunsuri pe care poate nimeni nu va sti sa le dea, dar mai ales nu va fi acolo si atunci sa zica ceva…

Ti se propun psihiatrii…dar nu vrei sa auzi, ce , esti nebun? Zuza nebuna!?! Macar un terapeut , care e platit sa te asculte. Da, te asculta, (oare) si zice exact ceea ce vrei sa auzi, ca nimic nu e “defect” la tine, ca ai de disecat tot trecutul sa vezi ce trauma te-a adus aici, si uite asa ai un trup golit de sentimente ce e acolo in fata ta sa te asculte! Terapeutul nu are voie sa se implice sentimental sau sufleteste in problemele tale.

Dar daca esti departe de casa? De cei ce vorbesc aceeasi limba ? No pb, internetul si sculele astea destepte pot face legatura imediat cu oricine si oricand la cel capat de lume, si da! Banii se pot trimite in banca nu?  Incerci  si asa ,ca vrei sa te intalnesti cu cel ce te-a facut fericit pana atunci, cu eu-ul tau ce se joaca de-a vati ascunselea cu tine acum… Si uite asa, un chip iti zambeste din ecran si se pune pe ascultat….Da Doamne sa nu pice netul!  Dar nimeni si nimic nu e perfect si realizezi ca esti singur, ca cel ce e dicolo nu mai zambeste, e preocupat de alte chestii, scrie un mail …important zice ….te enervezi ca de! Pe banii tai tai isi face alte urgente…Si gata !!!

Te reintorci la TINE ! tu cu tine, cu cel ce e acolo, acum si atunci , cel ce ai fost, ce esti si care ai vrea sa fii…pt ca toti au probleme, toti sunt preocupati de ale lor, toti se schimba si au de luptat cu propriile fantome si fetze . Nici ei nu mai sunt cei de atunci, nu te pot ajuta, nu stiu ce vrei ….Dar oare tu stii???

Si cum speranta e singura ce te mentine pe linia de plutire, trebuie sa o cauti, sa fii acolo cand va bate la usa. PREZENT !!! spui si  regasesti mai mult sau mai putin , pe cel ce te-a facut fericit in lumea ta roz-bombon de mentosan.

Moda bombastica

Cum trebuie sa vad si eu cum se "invarte pamintul" cum zice al meu sot, citesc si eu din cand in cand presa pe telefon in drum spre servici. 

Si am descoperit ca e la moda ...titlul bombastic. Daaaa....pai daca nu apare in titlu cuvantul "cheie" care te atrage asa ca un magnet, cica nu se mai omoara nimeni sa vada cam despre ce e vorba in stire.

Si cuvinte cheie incep sa imi sara in ochi , de nu stiu pe care sa dau clic mai repede. 

  "socul vietii"...."grav"..."uluitor"..."groaza"...." incredibil"..."cumplit"...numai superlative , care din pacate nu sunt pozitive, denotand oare ca ne atrage doar raul din lumea asta, si ala la superlativ????

Si asa ne acapareaza atentia, dar descopar eu ca de fapt nu e nimic uluitor in articol, nici un fel de soc ...De groaza da! Ca ma trag pe sfoara cu aceste cuvinte de ...vraja! 

 Si totusi e adevarat, daca titlul nu atrage cu cine stie ce cuvant"cheie" parca nu indraznesc prea multi sa intre in actiunea textului . Dar si sa dezamagesti cu un articol sau poveste ce nu are absolut nimic atat de superlativ, mi se pare ...bombastic !

Asa ca stau si ma gandesc, ce titluri superlative sa dau gandurilor mele ce le astern pe acest blog.