O voce in pustiul eter

"Buna dimineata Romania"

La microfon Jeni Pop in studioul radio gfm din Seul.....
asa imi incep emisiunile in fiecare zi de sambata la ora 10am , ora locala.Emisiune in limba romana de la un post de radio ce in fiecare zi are o ora dedicate locuitorilor de alte natii din Coreea. Japoneza, Chineza, tagalo, vietnameza si de o luna romana. 
Dar am momente cand ma simt o voce in pustie. As fi dorit ca cei ce asculta totusi sa interactioneze cumva cu mine, sa imi trimita mesaje cu opinii , info ce ar dori sa primeasca despre tara aceasta, dedicatii ....
Acum de cand cu tehnologia asta moderna , se poate asculta din orice colt de lume , in reluare daca ora difuzarii este inaccesibila. 
Si totusi imi place ce fac. Nu pt ca imi place sa imi aud propria voce. Ci pt as dori sa cred ca as putea ajuta cumva , cu un sfat , cu o voce care sa ii mangaie singuratatea sau tristetea, sa ii alunge un pic dorul de ea, de tara aceea numita Romania.
Va astept alaturi de mine pe adresa   www.radiogfm.net
"Good morning saesangui ajummadul" . 

O zi de luni

Saraca zi de luni! Oare ce avem toti cu ea de o uram atat? Pt. ca s-a nimerit sa fie prima din sirul celor 7?...
Apoi gasim tap ispasitor pt. proastele noastre dispozitii.
Un sir de evenimente tragice m-au intors pe dos si toata lumea mea parca nu isi mai gaseste echilibrul. Ce se intampla? Atata ura si dusmanie in jur , omoram in numele cuiva ,ca sa sa gasim acoperirea pt faptul ca suntem simpli criminali odiosi ce vrem sa fim numiti eroi!
Nici eu nu stau prost la capitol probleme personale. Si ma apuca crize de panica , disperare si nu mai vad luminita aia de la capatul tunelului... Mi-e frica sa spun cuiva ceva, ochii tuturor sunt atintiti si urechile ciulite la marile crime ce au aparut in lume. Ce conteaza drama mea personala fata de ce se intampla pe alte scene din  lume unde se joaca marile drame?

E luni, ziua mea libera. Dar e inceput de saptamina , cand toate problemele legate de acte, de banci, de institutii , adunate in weekend, se dezlantuie asa …de dimineata. Nici nu apuc sa pun ibricul de cafea ca telefonul ia foc, toti incep tiradele. Asa ca imi vine sa o iau razna. Parca se termina saptamina, si nu au timp sa se manifeste, mama ei de zi de luni si de viata.

Ma apuca disperarea si ies din casa incercand sa rezolv cate ceva. Afara ploua, imi amestec lacrimile mele cu cele ale cerului si ma tarai printre lume.  O iau spre parcul de pe muntele vecin , sa fiu singura zic eu, sa nu ma mai prefac ca imi e bine azi. Ganduri tulburi, tristeti vechi si noi , inerc sa inteleg unde am gresit de am ajuns in situatia asta ce imi pare fara iesire. 

Nu ma pot intoarce si sa desfac ce e facut . Imi iau creierii foc de atatia:”daca”. Oare ce sa fac? Acum incotro?

Suna telefonul si e fata , oare ce o mai fi?ce mai e de plata? Dar ea vrea sa vada doar ce fac, cum ma simt. Presimtea oare ca sunt in mare nevoie de o voce ce sa nu imi ceara doar bani??

Imi aduc aminte ce am citit acum 2 zile pe fb: “ – Nu am inteles niciodata de ce pleaca cei care pleaca. Probabil undeva ii asteapta cineva. Acel cineva are mai multa nevoie de ei decat ar avea o mama, un tata, un fiu, o fiica, un prieten…Stam si asteptam sa ne vina randul, un rand fara logica, fara sens, fara vreo regula evidenta. Da , stam la o margine de lume si asteptam sa ne vina randul. Stau la rand si ma dor mainile . Bagajele sufletului meu imi sunt prea grele, sunt pline de dor.”

Asta sa fie oare ? O asteptare la randul cel ce duce spre neant sau o alta lume?Cei ce au murit in atentatele din Paris , sa nu mai zic de cei ce au murit la  clubul Colectiv, sa fii asteptat la rand? Sau poate ei au sarit peste rand, au intrat in fata.

La cate ganduri negre am , nu pot sa nu imi aduc aminte . Si totusi , printre lacrimi si picaturi de ploaie, vad un mesaj trimis pe mesager.

Deschid si citesc cu greu, …rau ma dor ochii ma dor…”Always remember to be happy and smile, because you never know who`s falling in love with your smile. Good morning and welcome to a new loving and brighter Monday God has made.”(Tradus: aminteste-ti sa fii mereu fericita si sa zambesti, pentru ca nu stii niciodata cine se va indragosti de zambetul tau. Buna dimineata si bine ai venit intr-o noua zi de LUNI , plina de iubire si luminoasa ce Dumnezeu a dat-o “). Randuri scrise de Jerry , un nou venit in lista mea de amici.  Auch !!!! Oare cum de mi-a trimis tocmai azi acest mesaj, cand incep sa urasc ziua de luni???

M-au purtat pasii printre frunze ude pe alei de munte, ascultam ciripit de pasari, vad un nene ce cobora si imi zambeste privindu-ma drept in ochi…Si o tufa de azalee zambeste cu flori roz printre frunze galbejite. Hmmm…

E luni , ploua si cad frunze sub pasii mei. Si totusi cineva se gandeste sa-mi spuna ca ziua de luni merita traita asa cum e , si sa zambesc printre lacrimi .

Din nou "acasa"

Visez sau traiesc? Trec zilele ca un vis , e toamna iar ! Si iar sunt "acasa".
O luna de zile am stat in Romania, acum ma intreb daca am fost acolo, sau e doar un vis. Un vis frumos dar prea scurt, pt ca m-am trezit iar printre zgarie nori in marea de lume de aici.
M-am reintors la munca mea, la familia de aici , la cele 7 pisici si incerc sa ma reintegrez in ritmul de aici.
Zilele trecute imi spunea prietenul meu Kevin din Londra, ca zilele sunt mai scurte aici.Ca dimensiune...Uite cineva care a observat aceleasi lucru pe care il sustineam eu.
Nu am scris nimic din zilele petrecute acolo, pe picior de plai, am preferat sa traiesc fiecare moment la prezent. Plus ca nu ai wi-fi oriunde. Ce pot sune e ca am intalnit multi prieteni cu care am conversat doar pe fb. Intalniri scurte dar care mi-au facut mare placere. Am descoperit ca inca este speranta , ca inca mai exista oameni de suflet, depinde doar de noi sa ii cautam si cand ii gasim sa ii apreciem .
E frumos acolo, printre flori de camp si catini de brad, printre pomii plini de roade, mere, prune, pere. Cu cata placere am mancat perele parfumate din parul plantat de tata, ce a rodit prima data.Sau prunele galbene si buneeee !!!! Imi alinam dorul de tata , privind ramurile incarcate de rod si ma gandeam ca el va fi mereu acolo , traind prin radacini de pomi roditori.
Priveam brazii.... uracm carari ce care alergam cand eram copil, culegeam florile poienelor. Dar nu atat de mult cat as fi vrut. Nu m-am saturat de ea, de natura mea draga, de amintirile copilariei.
Am ajuns la ea! la marea mea! Offf!!!cat asteptam sa alerg printre valuri , sa ma tavalesc prin nisip, sa inot la lumina lunii pline ! Dar ce se intampla cu noi??? De ce nu regasim copilul din noi ???
Radeam si ma zbenguiam prin valuri..."Tati, vine tzunami!" striga un copil ....eu ma arunc in valul ce pt el parea imens si ma gandeam ca asa eram si eu....si inca sunt!!!Oare de ce vedeam fetze ce ma priveau suspicios? Da , eram "dusa" de bucuria simpla de a ma bucura ca sunt acolo, ca traiesc, ca imi alin dorul de ea, de marea mea !
Noaptea pe plaja...oare ce ne tine sa nu ne balacim asa cum am fi dorit? Ce reguli sau limite ne ingradesc pornirile de ane bucura de ceva ce mie mi se pare normal??? Varsta??? Faptul ca inca vreau sa ma bucur ca traiesc , unii il condamna, imi pun ingradiri si imi reteaza elanul.
Of , cat de simplu e sa fii fericit! Si cat de mult complicam viata si ne pasa de ce zic unii ce NU au curajul sa traiasca !
M-am intors aici....cu amar in suflet ca nu mai regasesc cei pt care limitele acestea absurde nu existau. E adevarat ca ne schimbam , dar sa refuzam sa traim ....
Acum stau si ma gandesc la mine si la aceste lumi paralale in care traiesc. Imi e din ce in ce mai greu sa ma reintegrez la intoarcere. Sunt aici sau acolo?

Cu vagonul la ...dormit !

Nu am aterizat la mama in curte cu parasuta, dar am ajuns cu trenul de noapte, la vagonul de dormit clasa intai!!!!
Gara de Nord , Bucuresti.
Casa de bilete separata pt cei ce vor sa isi lase oasele scuturate de leganatul vagonului pe sinele tarii.
Vagon de dormit , vagon cusheta. Ca sa nu impart cutia de dormit la 6 persoane, am optat pt cel de dormit cu doua paturi. Pret pe masura confortului nu?
Trage trenul la peronul 10, cu premonitie zic io, o sa fie de nota 10! Eeee....ma zgaiesc la vagoane sa vad unde scrie ce nr e. No ase! cel cu nr trei e ...primul ! Asa ca am ce tarai al meu gentoi pana la capat de tren.Cum sunt o cucoana , refuz ajutorul unui domn ce banuiam eu ca nu din curtoazie ma ajuta. Ajung in sfarsit si cu opinteli ma sui in tren.Au!!!!
Numai de clasa intai nu era. Si ca sa fie mirarea pe masura, erau compartimente de dormit doar DOUA in tot vagonul! Cum naiba zic eu , restul ce sunt? Ceva intre cusheta si dormit , adica au trei paturi !!!! Ala de sus de la cucurigu era atat de scurt , ca de erai de la 1.50m inaltime in sus , dormeai cu genunchii la nas. Super!
Caldura mare monsher! De august autohton plus rafale sahariene. Dau sa deschid geamul in compatimentul ce il imparteam cu o doamna ce venea de la bai cu namol din sudul litoralului, e sa vezi ! Manivela ce tre sa o invart am ramas cu ea in mana. Na, ca am dezmembrat averea CFR-ului!
O fixez la loc si invart de am deschis cat un lat de palma geamul, ca mai mult nu m-o tinut balmalele.
Ies pe hol,sa iau  o gura mai mare de aer incins. Ce frumos! am felicitat iar firma autohtona ce s-a gandit la sanatatea mea:geamurile nu se puteau deschide ca erau dintr-o ...bucata!
Dar cum eram beata de oboseala si aerul de acasa, cum a plecat trenul am adormit leganata de glasul rotilor de tren , acolo sus , la patul de la balcon cum ii spun eu. Cu speranta sa ma trezesc la Brasov sa iau o sticla de apa, ca a mea am uitat-o in gara la ghiseul de bilete.
Haladuiam printre vise minunate cand sar ca arsa. Na ca trenul merge in directie opusa, s-o dus Brasovul cu apa cu tot. Si mi s-a facut o sete , parca in ciuda . Cobor de la balcon, ies pe hol si vad o gashca vesela , unde era si controlorul. Care f amabil imi da o sticla cu apa si veste buna ca suntem la Sinaia.
Cum eu is fata de comitet intru in discutie cu baietii ce asteptau si ei Brasovul sa ia o bere rece sa momeasca zaduful din compartimente. Mergeau la Bistrita , faceau parte dintr-un grup de rock. Oooo...ce bine, aveam parteneri pe masura!Am disecat fel si fel de subiecte, de prin Vama Veche adunate , sau alte concerte rock, amintiri din scoala noastra sau a lor....ca eu cu seful de tren eram alte generatii ...a trebuit sa radem in reluare , adica in liniste ca ne dadea lumea jos, era miezul noptii de vara . Am coborat in Brasov, deschis la chiosc, dar cum eram primii din tren, am alergat un pic sa le ajungem. Si sa prindem iar vagonul din frunte.
Am mai stat un pic sa descantam lichidurile vitale, bere rece sau apa la bidoane si am urcat iar la balcon in lumea visurilor, unde acum intra briza montana prin crapatura din geam.
Daca intarzia trenul era de bai, ca pierd legatura zic eu , doar juma de ora intre ele, si ramin sa pazesc gara din Deda.
Sarit din vise direct in sandale si ies la usa, unde era inca unul din baieti, norocosul ce a tras lozul cu nr ...trei ! adik locul de suuuuss, din semicusheta de clasa intai. Si cum era de vreun metru optzeci baiatul, a preferat sa stea pe hol . Ce conteaza, trenul merge, banul circula ... Acum cam pe unde suntem zic eu, cu gandul ca s-a intamplat ca sa fie gara din Deda in bezna completa si sa nu vezi nik nici cu priviri de matza lesinata la ceas de smoala.Si e intarziat si trenul....hai rapiduletul!!!! La fix si juma opreste si e Dedaaaaa.!!!! Hei, dar am ceva de alergat in pas de balerina balansata printre linii sa prind unul din cele trei trenuri garate.
Care-i spre Reghin nu va suparati? Si imi arata unul ele ce tocmai inchidea usa ultimului vagon . Ioi ! stai ca viu si io! Aude sefa de tren  si ma ajuta sa urc . Mare noroc. Si loc aveam, doar ca din pacate nu vine locul la tine, iar eu nu puteam sa ajung la el in jumatatea de ora cat mai aveam de mers.E personal si urcau muncitorii ce mergeau la lucru si care ma cam injurau printre dinti ca nu pot trece de geanta mea pe culoarul ingust .
Uraaaa!!!! Reghin , adica destinatia finala . La revedere ,trenule masina mica !

Apoi sa stiti ca de aventuri nu duceti lipsa pe sinele tarii. Am zis ca asa vagon nu vazut nici in epoca de aur. Romanul e inventiv si a gasit solutia cererii de bilete la dormit. Din vagon clasa intai de dormit a facut semi cushete trei paturi. De clasa !

Spre casa...

Deasupra norilor….

Cata imensitate! Un cer  de un albastru pur , nori pufosi in diferite forme plutesc in jurul meu.  As vrea sa plutesc pe un norisor de plus….

Am plutit deasupra orasului  Amsterdam. Wow, cata aliniere! Totul parea fi tras cu rigla. Parcele uniforme ca marime , pe unele pasteau vacutele , renumitele “milka”.

….Si imi aduc aminte cum mergeam cu tata sa ne arate care ne sunt locurile , ramase mostenire de strabunicu` neamul surdanilor. Si unde piatra de hotar ii tufa aia, stajariu ala sau de la tau pana la parau. 

Neamul surdanilor….ca daca merg in sat , Toaca , acolo prin muntii Gurghiului , si ma intreaba de-a cui is , eu stiu a spune:  a lu` Genu Florii Surdului de pe paraul strambului. Si stiu toti din a cui neam ma trag, chiar daca acum stau agatata de toarta cerului , undeva printre nori si vin acasa de la celalat capat de lume…

Jos e Dunarea, am trecut deasupra Budapestei, spre Arad…in cateva minute deschid usa avionului si aterizez la mama in curte, acolo pe pciou` caprii…

Mi-e dor de tata , de zilele cand mergeam la cules de bureti , de zmeura , sau la cosit pe undeva printre tufe de alun…De cel ce mi-a lasat mie sa trag brazda de hotar de la hai tufa pana la stajari. “Sa nu uiti Darie…” Sa nu uit pe unde au mers stabunii mei la coasa si cu turma la pasune.

Of! Cate capite nu am calcat si cate brezde nu am scuturat! Am carat la porcoleti …am carat fanul acasa la mosu ` Florea surdului cu carul la care inhama pe Joiana si Florica….

Acum privesc din inalturi muntii nostrii, Apusenii cei dragi si ma simt aproape de strabunii mei, de tata …

Ultima zi de Cuptor

Inca o zi din luna lui Cuptor , ultima de fapt. Si ne-a fript pe rupte , sa nu ii uitam numele. Am iesit totusi din casa, ca macar afara mai adia o umbra de vant. Luat sot si paturica si directia parc. Ce bineee!!!! Adie vantul, umbra , si un concert extraordinar sustinut pe tonuri inalte de ...cicade ! Un fel de muste mari frate , mari nu gluma ce concerteaza in zilele fierbinti de vara. Greu le vezi prin copaci, is camuflate bine.
 Dupa ce am ancorat sotul pe o banca la umbra cu o cafea cu gheata in fata , am inchiriat o bicicla si ...pedalati va rog!  Frumos acolo, super amenajat, ai drum pt biciclete in sens unic, ai alee pt pietoni , separate, asa ca da-i surioara la pedale. Cred ca au trecut vreo 2 ani de cand am incalecat ultima data saua, am cam pedalat in opturi pe acolo, noroc ca nu era aglomerat.  Zbenguia vantul in plete, eu ma simteam ca o pustoaica , acolo, pe faleza din Mangalia unde am invatat prima data sa ma dau cu bicla.
 Cum nu pot sta toata ziua in parc (desi in aste zile lumea s-a mutat cu catel cu purcel pe malul raului Han si acolo dorm noaptea sub cerul liber sau in corturi) am venit acasa.
  Aici e un obicei , sa maninci supe fierbinti si pline de proteine, ex :supa de pui "samghetang", fiarta cu radacini ,scoarta de copac, coarne de cerb, tufe tepoase si alte buruieni aromate.   Curg apele pe tine de zici ca esti sub dus. Daca mai descanti si cu un pahar de soju , esti super tare.
 Na, ca iar ma intorc in timp, amintindu-mi prima mea aventura ....de pui!
Lucram la o fabrica unde se faceau piese pt tv-uri , video-uri si alte aparate, prin `nouashpa`. Numa muieri una si una. Si intr-o zi de cuptor in pauza de o tigara ma intreaba daca merg sa maninc pui. Pai de ce pui? Eeee...nu orice pui ci "samghetang" pt ca azi e "bok nal"si asa e obiceiul.
Sa nu ies tocmai eu din obicei , am luat copii si am plecat in piata sa vad cu ce se mainca ala. Intrebat pe ici pe colo, si am ajuns la un restaurant ce vindea mancarica miraculoasa, ce te scapa de caldura si deshidratare.
Aoleu muica!!!! Ditai puiul intreg se lafaia in oala de lut ce clocotea in fata mea. Copiilor le-am luat una impartita in doua, bucurie mare le-am facut. Nu prea ne permiteam luxul restaurantelor...
Si ca sa fiu de bon ton , iau si o sticla ...asa mai mica de udatura autohtona. Dai cu fiertura , dai cu un pahar...am inceput sa ma simt bineeee...eee...Piguleam carnita, dar uite ca era si umplut cu orez puisorul. Buna mancarica , era si o radacina de ginseng prin oala, acum sa tot traiesc o suta de ani!
 Deci in calendarul de aici , scrie frumos: chobok....chungbok...malbok... adica trei zile de supite fierbinti si hranitoare. Anul asta iulie 13...23 ...si august 12 !
Prima se maninca samghetang, apoi ii dai cu chuotang si dupa cu...yong yangtang !
 Asa ca ne luaram la revedere de la Cuptor.....

Amintiri din sauna

O luna plina pe a carei fata se alearga umbrele de nori lumineaza printre acoperisuri . E zapuseala, discomfort termic nu atat din cauza temperaturilor ridicate cat din cauza umezelii.
Azi am facut un pic de ordine prin balamucul din bucatarie. De cand am inchis restaurantul si am carat acasa cutii cu "minuni" , casa e ca un depozit acum. Nu prea imi place, dar nici sa arunc nu pot , toate lucrurile pe care le-am adunat acolo, un mic colt de Romanie, artizanaturi, masti, cani Dracula, farfurii de lut pictate, sticle cu bauturi din bar,etc...stau si asteapta cuminti sa fie puse iar in valoare de cineva, candva...
Am transpirat cred ca doua fluvii de ape, soare neclar dar pacatos, umezeala se lipeste de toate si de toti, parca as fi o caracatita lipicioasa. Spal pe jos si nu se usuca. E vremea cea mai neplacuta acum.
Dupa ce am reusit sa termin, am zis sa merg la sauna, sa dau jegul jos, fiind sigura ca voi veni acasa mai usoara cu cateva kg...dar nu a vrut sa se lase de mine(jegul).
 Aici e cat se poate de normal baile acestea publice cu sauna ce sunt f frecventate , de toti oricand. Daca nu ai unde dormi o noapte , ca sa nu dai banii la vreun motel , stai acolo si dormi linistit. Ca un colt de podea calda si o perna de lemn gasesti. Plus ca faci si dus , bei cafea si ai si mini restaurant unde poti manca.
Unele saune sunt atat de aglomerate, am zis ca sunt in gara de Nord. Mai ales ca unii taraiau ditai geamantanele dupa ei....
Si ma intorc cu gandul la amintirile mele din...sauna.  Prima data am fost cu o prietena romanca ca mine, ce era aici de vreo juma de an si stia "mersul". M-a vazut albaaaa pe picioare, si a pus diagnosticul: jeg! La baie cu tine! Acasa ,adica in casele vechi ,nu exista cada de baie, nici ghiuveta, doar dus si robineti . Toti se duc la marea baie comunala. Io , aia venita din cort (pai ma intrebau unii coreeni daca avem blocuri si vile, ca la tv-ul de aici au vazut doar darapanaturile si corturile unde filmau saracii si copii strazii)am zis ca baia e pt  homleshi ,( ca vazusem eu in Constanta cum ieseu vreo 2 cu palarii mari si mustati imbarligate tantosi nevoie mare din baia publica ce era pe langa Tomis) , dar uite ca aici e la la mare cautare si tot popurul merge. Iti iei cosuletul cu cele de trebuinta, sapun , sampon, periute de dinti si alte acareturi , plus frecatoarea si ...in pielea goala intri in baie. Bazine mari cu apa calda , fierbinte sau rece , iei scaunelul si dupa ce te inmoi bine unde vrei, treci la frecat jeg. Fiecare bucatica de piele e frecata si rasfrecata de dai jos sapte piei. Daca ai bani si esti mai cucoana, te dai pe mana unei matusi ce are grija de ...pielea ta contra cost desigur. Apoi jegul iese mai bine daca e si barfit, asa ca e o harmalaie ca la piata.Se pune tara la cale, se injura sotii, urla puradeii ce alearga peste tot... Daca esti solo, rogi vreo baba sa te frece pe spate. Clatit, dat cu tot felul de pomaduri si gata baia , ce dureaza vreo cateva ore bune.
 Apoi am fost intr-un sat la sauna, si vazut o shmecherie: o roata cu o frecatoare pe ea. Mai !!! vine o babuta , apasa pe buton si ...roata se invarte si o freaca pe spate ! Eeeee...zic eu. Buna treaba , desi in Seul nu am vazut asa ceva.
 Acum s-au modernizat mult saunele. Adevarate mini orase. Au piscine, sali de sauna, fierbinte, cu gheata, cu sare, cu jad, cu nisip fierbinte, cu lut, cu oxigen, cu pietre din nush ce vulcan incinse de zici ca esti in iad, sali de masaj sportiv, facial, tailandez, karaoke, sala de fitness, jocuri pe calculator, sau alte masinute pt copii mici si mari, restaurante si cafenele...Nu iti ajunge o zi sa treci prin toate salile si vreo juma de salar .
 Apoi cred ca ar trebui sa ma apuc de scris cartea aia...ca amintiri am destule,
dar ajunge pt azi . Ca e deja ...maine!

Un nou azi

Adica o noua zi a inceput. Ciudate visuri am avut azi noapte, Am adormit suspinand . Acum e o noua dimineata, e acelasi soare ce a apus insangerat aseara, acum e luminos, florile zambesc parfumat.. un alt azi.
Rutina zilnica, baut cafea, facut curat, flocosit pisicile... Ma uit la locul gol pe pernuta unde dormea Nurong si nu pot crede ca am mangaiat-o pt ultima data aseara, adica acum 12 ore. Ce pot face? Viata merge mai departe , cu sau fara Nurong, cu sau fara noi intr-o zi.
...Hodo sare sa il flocosesc, se uita cu ochi mari la mine, de ce plangi? Chiar asa, de ce plang?E atata viata in jur, am atatea pisici de smotocit inca...dar va fi un loc gol mereu in suflet.
Un alt azi a inceput . Vom merge mai departe, ca asa e viata.

Azi

Azi 

.....speranta ca va fi bine dupa operatie . O mangaiam, o strigam si se uita speriata parca la mine. Inca avea perfuzia in labuta...dar va fi bine, vom merge acasa. Acasa ! 

Suna telefonul si speranta s-a spart  in mii de cioburi . Infectie generalizata, fara sanse de a se vindeca, mai rau decat credea. El, doctorul ce mi-a dat acea speranta ca ....

Ma intreba ce sa faca. Ce sa faca? oricum era acolo, pe masa de operatie ...si din pacate speranta a zburat cu aripi frante. 

Cand am ajuns acolo am vrut sa o vad pentru ultima oara. Lacrima .......plang si eu ...ma aude oare ? . Mangaiam capul mititel galbui,labutele ce aveau sosete albe. Doarme nu-i asa?

Azi a apus intr-o geana insangerata . Soarele isi lua adio de la ziua de azi. A coborat in valuri intunericul pe carare. Vad si nu nu vad in jur. Inregistrez automat schimbarea de culori. Inca e o raza sangerie printre copaci undeva departe....departe ca sufletul ce a plecat lasand o lacrima in urma. Lacrima ce am sters-o luandu-mi adio. 

Nurong !!!!! 

Lacrimile cerului

A inceput ploaia. Din pacate nu se racoreste deloc, doar mareste aportul de disconfort termic cu umiditatea. Cum trec zilele si anii....realizez asta vazand in ceata tastele. Noroc ca sunt marime mare....
Pisicile se lungesc care pe unde apuca, e batalie mare pe locul din fata geamului ce este larg deschis. Hodo s-a lungit pe sticla de la birou intre calulator si taste , mai da un click pe mouse...
Cate am zis ca fac azi! Iar s-a dus naibii planul. Cum la mine durerile de cap incep asa cu dimineata in cap, pe la 4 eram treaza realizand ca am ...cap! Cum zice frate-miu ...daca ai cap, ai dureri .Asa o fi. Nici pastilele nu si-au facut efectul . Si totusi trebuie sa ies sa vad ce fac cu Nurong. Se pare ca celelalte pisici o simt bolnava , o miroase, o  ocolesc, ba maraie Hodo la ea...Iar ea sta ghemuita pe pernuta si doar de uita la noi. Sau e in fata geamului, da de gaseste pe unde sa fuga afara.
Doctorul a confirmat ca nu am de ales decat sa o eutanasiez (si ma costa 200 dolari cu tot cu incinerare) sau sa o las sa moara in cateva luni in dureri. Grea decizie am de luat, toti au zis ca va fi alegerea mea. Vinovata ma simt indiferent ce decizie voi lua. Daca nu ar fi fugit atunci...daca ar fi ramas cu noi....
Ploua cu lacrimi ceresti , ploua in sufletul meu cu durere...Ca la durerea de cap ce o am , plansul nu m-a ajutat decat sa mareasca senzatia de durere.
Am aminat decizia pt un alt maine.....inca vreau sa o mangai....

Nurong...pisicuta galbena

Nurong si Oppa , doua pisicute galbene aduse de mamica lor la noi la geam... Cea mai desteapta mutare, gandundu-ma ca mancarea ce i-o dadeam o lua si o cara lor, acolo unde era leaganul lor, departe de lumea dezlantuita. Cum erau in stare sa se catere pe garduri si sa faca salturi , asa mici cum erau , doua ghemotoace galbioare. I-am adoptat  extravilan, adica serveau masa la geamul nostru si dormeau ...habar n-am unde.
In fiecare dimineata erau prezenti la geam , doua statui asteptand cuminti papa.
Dar timpul trece, au crescut maricei puisorii galbiori. Intr-o zi deschid usa si Nurong intra in casa, se pisiceste de picioarele mele si...a ramas sa doarma cu ale mele miorlaite.
Oppa nu a vrut sa intre, a ramas in continuare la geam o perioada, dar cum viata e grea pt motanii de cartier, a inceput sa lipseasca cateva zile, apoi a disparut.
Nurog(ce inseamna culoarea galbena) a ramas in gasca noastra. Acum aveam o familie colorata de pisicute.
Eeee de ar ramine pui....dar uite ca a intrat in calduri si voia la motan. Miorlaia de trezea tot cartierul, iar intr-o zi a zbughit-o afara si....s-a intors dupa cateva zile linistita si desigur nu singura. A inceput burtica sa creasca si s-a inmultit familia noastra cu 4 pui galbiori ca mamica lor si una colorata interesant, negru alb si galben. I-am dat in adoptie pe galbiori, pe cea neagra a luat-o fata mea si e parte din familia noastra.
Offf, cum trece timpul! Si cum Nurong a mai adus pe lume mici ghemotoace colorate sau galbioare. 6 pui, 4 pui, 5 pui....
Ultima generatie a fost asta vara, din 5 pui s-au adoptat 3 iar 2 ii avem noi. Nurong nu i-a putut alapta prea mult, i s-au umflat tatele si miorlaiau puii de foame. Prima data cand aud ca pisicile fac mastita. I-am hranit cu bibironul, am dus-o la spital , a trecut si peste asta.
Dar noi ne-am mutat si in ziua in care a venit masina sa care mobila, Nurong a fugit speriata afara si nu am putut-o prinde . A ramas aici, undeva pe afara . Fata mea ii dadea sa manince, dar nu intra in casa. O intrebam mereu ce face , daca mai e prin zona....doar la mine pe dulap s-au nascut generatiile de galbiori.
Au trecut 6 luni de cand am fost in alta casa mutati , aproape de servici. Dar ma simteam atat de straina acolo, nu imi gaseam locul. Parca eram rupta de toate, de tot ce stiam. Am lasat gradinita din ghivece acolo, am lasat 15 ani de amintiri si am lasat pe Nurong....
Acum ne-am intors din nou acasa. Aici la florile ce rad in ghivece , adica ne-am mutat inapoi . Mobila trambalita, lucruri pierdute, aruncate, nervi si oboseala. Dar sunt acasa!
Si Nurong cum mi-a auzit vocea...tusti in casa. Asta s-a intamplat pe la jumatatea lunii mai. Am gasit-o fara blanita pe gat, slaba , si se pare ca iar gravida. O sa avem iar o generatie de nurong-ei am zis.  Dar....
De cateva zile arata ciudat, burtica i s-a lasat jos, parca sta sa fete, nu maninca si doarme mai tot timpul. Ieri a zbughit-o afara si a stat toata noaptea in fata geamului . Nu a mancat, o strigam si doar scancea. Am reusit azi sa o prind si am dus-o la spital. Nurong nu va fi mamica, are o boala incurabila, o infectie ce ii da doar cateva luni de chinuri.
Daca nu vedeam cu ochii mei la ecograf ca nu e noua generatie de pui in burtica ci doar infectie, ziceam ca e o gluma .Se pare ca asta iarna a luat virusul .
Si mi-am adus aminte de o alta pisicuta ce a murit sub ochii mei avind la inceput aceleasi simptome.
Doctorul m-a intrebat ce voi face. Nu e leac , celelate pisici au sanse sa se contamineze si ele , va trebui sa o izolez.Tratamentul e foarte scump. Oare ce sa fac? Nu am unde sa o izolez. Sa o las afara sa moara sub geamul meu in chinuri ? Ca sigur acolo va sta...
....La scoala am avut povestirea cu mama rata salbatica ce si-a lasat puiul impuscat in aripa sa moara pt ca nu putea zbura, ca sa salveze ceilalti pui. Cata lupta in sufletul ei pana sa plece...Si acum imi aduc aminte de randurile unde povestea ultimele imagini ce le-a revazut puiul inainte sa moara inghetat: un caramb de cizma pe care se urca o furnica....
Acum ma gandesc la mine, am 7 codite acasa ce risca sa se imbolnaveasca, si e Nurog ce scanceste ca un copil si se uita parca cu tristete la mine...si care se va chinui sub ochii mei!
Trista poveste, trista zi. Oare de ce suntem pusi sa luam decizii cu privire la viata si moarte? Ar mai fi posibilitatea sa o eutanasiem mi-a zis doctorul.
Trebuie sa plec la servici, plange sufletul , plang si eu. Nu pot opri simtamintele si ordona sa nu imi pese. Asta sunt eu. Din pacate sau din fericire....nu stiu .
....Si eu care pregatisem cutia sus pe dulap pt noua generatie.....

Postari....cu gandul.

Interesante mesaje si postari am scris in gandul meu in fiece zi. Le formulam cu punct si virgule, si iar de la capat....dar nu reuseam sa pun mana pe taste se le transpun in semne si sa le trimit in eter. Ma gandeam ca iar nu am postat si ca imi e dor de conexiunea cu voi, cei ce va rupeti din timpul personal sa cititi ale mele ganduri imbarligate.
De cand nu am mai avut o zi libera sa imi bucur si eu sufletul facand ceva frumos...Azi gata, am reusit sa nu merg nicaieri si sa umplu ghivecele cu flori minunate. Cam tarziu, e iunie si ziua a sasea, dar nu conteaza, zambesc si la mine floricele. Si ce frumos! au venit si doi fluturi in zbenguiala. Abia acum realizez cat de dor imi este de natura, de simplitatea si maretia ei. Cata bucurie poate sa imi aduca o floare si un zbor de fluturi albi! Cum caut eu fericiri aiurea!
Ma gandeam sa am un pic grija si de placerea sufletului meu. Dar pt asta trebuie sa imi fac un plan, un program ca sa pot sa fac asta. Si sa iau tolba cu ganduri si picioarele la spinare si sa ies in natura, sa pun pe coala asta alba oitele sa pasca.
De 22 de ani sunt in aceasta tara, multe am vazut , multe am vizitat si multe am trait aici. Nu stiu de voi reusi candva sa imi spun povestea. Ca alta e cand povestesti , dar sa asterni aici difera si pana bat eu trei taste , am ratacit gandul si ideea.
Unii scriu jurnale de calatorie, fac poze frumoase ce te invita sa calci si tu acolo, altii scriu romane . Sa nu mai zic de poezii si autobiografii.  Dar putini mai citesc, putini par interesati sa mai pasca oile negre .
Am cumparat laptop sa pot sa il car cu mine si sa gasesc un scaun undeva sa pot scrie. Dar nu prea am invatat sa le le folosesc. Nu ma atrage deloc tehnologia asta noua. Dar nici fara ea nu se poate...

Energia sufletului

Universul e tot o energie. Energie ce calatoreste cu viteza luminii, zboara, alearga, inoata, sau pur si simplu creste spre zenit din radacini.
Energia vie a unui copac se transforma in energie calorica , intr-o mobila ce ne umple casa de frumos, energia animalelor  pe care le mancam la pranz sau cina se transforma in energie calorica ce arde in trupul nostru ....
Energia noastra , a celor ce ne numim fiinte umane vine din interiorul sufletului nostru, se transforma in ganduri, sentimente, dorinte.
Toate aceste ganduri pun in miscare energia Universului.  Calatoresc prin eter , sunt atrase sau respinse de antenele receptive ale altor suflete . Pana si animalele simt gandurile noastre. Se gudura pe langa noi sau ne musca....
Cum antena are doua functii de a emite si a recepta semnale, tot asa si noi , trimitem si primim ganduri.
Ma tot intrebam de ce atunci cand sunt trista, amarata, suparata, toate erau pe dos si nici boii nu-mi trag?  Pentru ca primeam semnale in conformitate cu starea mea, cu ale mele ganduri triste. Vedeam lumea in negru , pt ca eram neagra in suflet , ma agatau oameni cu fete agresive parca, cu gesturi agresive. Unul nu zambea in jurul meu....
 Filozoafa sunt de cand ma stiu , in scoala generala colegii imi spuneau ca sunt mai rau ca Socrate, ca ala macar era batran.
Ce sa fac daca energia gandurilor mele nu inceteaza sa isi puna intrebari, sa circule prin universul asta infinit?
De o vreme incoace greutatile ce eu le vad si le simt, mi se par fara iesire, nu vad luminita aia de la capatul tunelului. Si alte vesti proaste primesc, alti oameni ce imi cer exact ceea ce mie imi e frica mai mult. De ce ma gandesc ca auoleu sa nu cumva sa ma sune sau sa vina sa ceara ceva, sa ma intristeze cu vesti de care ma tem, de aceea la prima ora ma cauta cineva ca sa imi confirme ca Am primit Exact ceea ce Caut cu Gandurile mele: Teama de ceva !
Dar pot opri gandurile? Imposibil pt ca energia e de neoprit. Singurul lucru ce pot sa fac este sa schimb perceptia lucrurilor si continutul gandurilor. Sa Imi spun ca Va fi Bine, ca Este Bine ! Ca o fata zambitoare ca a mea (!) va primi in schimb zambete .
Daca ma las doborata de intunericul gandurilor negative, voi primi tristete si durere ce Oricum Nu va Rezolva ceea ce eu cred ca e problema ! Ci ma face sa ma indepartez si mai mult de acea luminita.
Interesant cum imi fac singura" autosugestie". Cum ma "mint"singura ca e bine....
Alt gand ce il prind din zbor si ce imi taie elanul. Dar oricum intorc povestea si filozofia asta a mea ajung la aceeasi concluzie: " Energia sufletului este indestructibila, ea exista si depinde de fiecare in ce directie ne va duce!"
Azi e luni e o zi ca oricare desi noi spunem ca e inceputul saptaminii , eu cred ca timpul e rotund nu are "inceput"sau "sfarsit". Si ca sa imi mearga bine m-am apucat sa astern filozofii alambicate, Cand nu am ce face, zac pierduta in amalgamul gandurilor.
VREAU sa trec peste perioada cand antena asta a mea recepteaza negativ pt ca sunt eu asa. Multi imi spun ca simt ca m-am schimbat. Deci simt! Energia gandurilor se simte desigur. Si eu simt ca m-am schimat si nu sunt in "apele mele". Ma simt asa cum zic eu ca ma simt . Stiu Acum ca nu e usor sa iesi din mocirla gandurilor negre. Dar nici imposibil. Si daca vreau sa imi gasesc pacea si linistea sufletului, Trebuie sa ma "mint" frumos!
Pt ca imi este dor de soare, de zambetul florilor(interesant cum aseara vedeam in prim plan copacul gol si negru si nu minunea inflorita de langa el), de iubire si o imbratisare sincera mi-e dor. Cum sa le am daca nu ma gandesc la ele???

Eclipsa justitiara

Aseara imi tot spunea Mihaela ceva de eclipsa de luna, sa iesim afara sa o vedem, ca in Japonia va fi asa ...o luna plina rosie si poate vedem si aici un pic macar din aceasta stranie eclipsa de luna. De iesit afara nu era greu si ora era buna asa in jur de 9 pm, singurul inconvenient era ...ploaia. Ploaia s-a oprit un pic , dar norii grei inca stateau spanzurati de toarta cerului. As fi latrat si eu un pic la cea luna rosie , dar....Poate la urmatoarea.
Azi e zi de sarbatoare, ziua in care Isus a intrat in Ierusalem si s-au asternut haine in calea lui, Floriile cum zicem noi. Am fost la biserica , lume multa, am primit crengute verzi sau de matisori. Mesajul parintelui Ambrosios a fost cat se poate de simplu. "Avem de toate acum, confort, viata buna, civilizatie, bunastare, dar nu avem pace sufleteasca , linistea ce ne-o ofera aceasta sarbatoare pascala."
Ce sa zic, m-a atins exact , de parca ar fi fost cu dedicatie. Avem oare de toate daca nu avem placerea de a imparti cu cineva?Daca in suflet e doar dorinta de a umple masa cu "de toate" sa fim in randul lumii , gatim o saptamina , de nu avem timp sa ne bucuram cu adevarat de vestea ca "Hristos a Inviat!" Pai cum sa ai timp sa realizezi ce sarbatoare spirituala este cand vecina face si drege , cutarita se lauda ca are nush ce retete minune,si tu sa ramai mai prejos in ale bucatarelii, sa nu ai cu ce sa te lauzi? Nimeni nu vorbeste nimic spiritual, doar de unde se iau mieii ieftin, ce secret are cozonacul invartit, ce pasca buna facea bunica .... E atata stres , alergare si adrenalina , ca toata acea bucurie , pace si liniste nu are unde incapea in viata si sufletele noastre.
Asta e, intelegem fiecare ce vrem si actionam cum credem de cuviinta.
Vin acasa intristata , ca linistea si pacea le-am vandut pe 2 gologani.
Mihaela are asa ...o idee cu luna asta plina care a si intrat in eclipsa rosie sau albastra, ca e Justitiara! Avem de dat socoteala zic eu de faptele noastre , sa tragem ponoasele la deciziile facute.  Dar nu e asa zice ea: " ce a fost pana acum se va termina , va incepe o noua faza a vietii noastre. Vom avea ceea ce Trebuie sa avem si nu ceea ce credem noi ca ar trebui sa avem , se vor alege adevaratii prieteni la incercarile prin care trecem , ..."
Dar mai ales ca Justitia o va face Dumnezeu si nu cei ce cred ca au putere asupra noastra. Interesant. Multe zice fata asta, e "pe bune" cu astrologii , stelari cum le zic eu...
Dar cel mai tare am simtit impactul asta justitiar, cand am primit mesaje de la o prietena...care printre altele ma cataloga impertinenta, ma anunta ca toti pe care ii stiu eu de mult ca prieteni ma urasc de fapt, ca .... Si cum afara e si o vreme gri , ploioasa si rece  la fix a picat.
Da , e intr-adevar justitie. Eu am luat-o ca atare, e timpul sa platesc pt. greseli si pacate. Le recunosc si imi pare sincer rau . Motiv de suparare are prietena, caci nu pot sa ii platesc datoria de bani ce o am la ea. Are si ea problemele ei , greutati , copii la scoala si universitate, care are o gramada de taxe ce trebuie achitate. O cred si o inteleg perfect. Nu ma plang , imi merit jignirile, ce vin din frustrarea ca nu pot eu sa imi achit datoria.
Nu  caut scuze, nu mai caut nimic, nici intelegere macar , sunt prea obosita si surmenata fizic si psihic ca sa mai caut ceva. Nu astept nimic acum de la nimeni. Sunt atat de pustiita si goala de orice , pt ca am vrut ce poate nu mi se cuvenea. Nu mai vreau sa lupt pt ceea ce credeam eu ca are pret: un loc bun in societate? , prestigiu de a fi cineva?  pt o viata mai buna? pt mandria ca fac ceva ce nimeni nu a facut inca?
Astea sa fi fost oare motivele ? Sau credinta ca voi fi un sprijin familiei mele, ca voi reusi sa le asigur ceva mai bun, sa le ofer bani ca sa poata sa aiba si fetele un rost mai bun???
Acum fiecare crede si intelege ce vrea desigur, ca nici eu nu stiu ce motive am avut, cand vad ca am obtinut doar chin, suferinta, prieteni ce ma urasc si ma ameninta cu tribunalul si judecata, nopti nedormite si boli ce s-au cronicizat.
Si totusi doar asta a adus visul meu de a deschide un restaurant aici ?
Sincer imi este si frica sa scriu ce simt si gandesc, ca am auzit ca sa am grija cu ce postez ca nu stiu cine va fi deranjat si aud cine stie ce blagoslovenii si ce proces de constiinta voi primi prin instantele create ad-hoc sa ma judece.
Sa ma destainui cuiva.... am incercat si am primit azi raspunsul cat se poate de clar: toti pe care ii cunosc demult de fapt m-au urat mereu !?
Asa ca luna asta plina justitiara isi incepe procesul in cazul meu.

Ziua de azi

Aseara inainte sa termin aici la restaurant treaba imi faceam planuri ce trebuie sau ce as vrea sa fac maine . Sa vin devreme sa fac paine, sa matur un pic prin sala , sa mai aranjez pe ici pe colo...sa fiu pregatita pe cand vin clientii.
Dar uite ca ziua de azi nu a tinut cont de planurile de ieri. M-am trezit dimineata cu o mare durere de cap si o senzatie de voma de abia vedeam sa merg .  Am reusit sa bajbai sa iau ceva pastile si m-am tarait inapoi in pat. Am atipit visand cosmaruri...si in jur de ora 1pm am reusit sa imi revin cat de cat.
Ce sa fac din cele planuite...era tarziu plus ca inca persista durerea de cap si de mancat ceva nu prea imi vine...
Interesant ca viata nu e asa cum o planificam noi . Isi vede de ale ei planuri.Degeaba ne zbatem sa fie dupa noi, ne agitam si ne stresam ca nu putem face asa cum vrem si ce vrem.
Ce sa fac acum? Ceea ce pot si ceea ce ...va fi in ale vietii planuri . Ca de ale mele s-a ales praful.

Traieste-mi viata !

Pai chiar asa. Traieste-MI viata! Cum stam de cele mai multe ori logati cu orele pe site-urile de socializare, nu prea avem timp sa ne traim viata. Sunt aici in lumea mea, unde nu imi este frica ca va lua foc computerul daca voi primi mesaje multe.
Cica sa am grija de scriu pe facebook ca nu stiu niciodata ce repercursiuni voi avea.
Asa ca lansez atacul de aici.
Ce atac? Catre cine frate? Ce as dori sa indrept eu si pt ce si cine? Nu am chef si nu imi place , nu intru si gata.
Deci ...ca orice ce om normal, mi-am facut si eu cont pa face buce...sa fiu in randul lumii. Dar am ajuns la constatarea ca nu e OK. Ma tot uit la ce fac altii , la ce scriu, la comentariile ce le dau si realizez ca a trecut ziua. Acum vezi tu ca nu tot ce e acolo e pe placul meu si de multe ori nu stiu ce ma asteapta dand click . Pai oi fi eu defecta , dar ce posteaza unii nu pot digera si gata.
Cruzimi cu animale, caini omorati in torturi, sau batuti si uraland saracii fara sa primeasca mila...asta asa ca sa imi faca pofta de mancare si sa imi mearga bine toata ziua. Apoi unul mai inteligent a postat cum da ...muie la un peste ! la un crap ! Interesant nu la cat de bine stam la capitol sex !
Dar cum poti frate sa dai like la asa ceva? Sa mai dai si "Share"!
Acum eu stau si ma gandesc cat timp ar trebui sa iti petreci pe face buce, ca sa poti da share la vreo 30 de chestii intr-o zi . Mi se umple pagina de sheruieli si ma picaie telefonul de o iau razna la cate mesaje am !
Si imi pun marea intrebare: cat naiba imi traiesc eu viata MEA , ca sa pot posta si eu ceva, daca stau si tot admir ce scriu altii , nu pre am ce posta , pt ca nu mi se intampla nimic mie personal, admir, dau like si sheruiesc ce scriu altii.
Mai nou, a devenit atat de nociv acesc sector de retele prin faptul ca am devenit mai dependenti de viata altora. Ma uit la cei din jurul meu ce nu isi dezlipesc ochii de pe telefon nici cand stau de vorba cu ei, nici cand merg, nici cand maninca.
Mai ceva ca drogul, la prima ora cum facem ochi, direct la telefon ca doar e smart deajuns ca sa lucreze toata noaptea inregistrand ce au mai trait altii.
Daca postez ceva si nu am likeuri, ma intristez , de parca asta ar fi cel mai important lucru din ziua aceea, din viata mea.
Si mai trista sunt cand vad ca vb singura, ca cel din fata mea mea e mult mai atras de facebuce sau alte retele, ca interactiunile umane sunt aproape egale cu zero.
Si mai ales cand vad ca ma iau si eu dupa ei, ca bag nasul in viata altora de parca nu as avea propria viata de trait.
De aceea zic: traieste-mi tu viata necunoscutule ! Ca eu is prea ocupata de ceea ce iti place tie, de ceea ce afisezi tu , de a da like , si mai ales de a da share la ale tale citate copiate de pe cine stie ce alta pagina, de a privi florile de aici , ca cele de afara trec fara sa am timp sa le observ, de a citi pb tale, ca de ale mele uit sau poate se rezolv singure...

Bine v-am gasit !

Doamne cum trece timpul! E deja anul de gratie 2015 si luna a treia , adica martie. Apoi de mult nu am gasit timp sa scriu , m-am pierdut printre randuri si imprastiat in praful drumului asta numit viata.
Of cat mi-a lipsit acest blog in care gaseam un confident !