ANII...

Ce sunt anii? O insiruire de numere, o adunare de zile intr-o agenda? Un rid, un fir de par alb, oase care scartaie, pasi mai inceti?...

Traim sau existam? Suntem bombardati cu reguli, limite, paragrafe, sfaturi, idei, ideologii, interpretari a tot si toate. Vom sti noi, NOI, oare sa fim NOI insine, sa nu ascultam, limitam, incorsetam cu toat si toate cu vor altii???  Cica asa e bine, asa "trebuie", asa e de cand lumea, etc...etc...iesi din tipare, gata! Oaia neagra(dar tot oaie nu?) , te vezi la colt pusa, marginalizata, ostricizata!  So what? Let it be! 

Acum am realizat ca o simpla diferenta de puncte de vedere, de intelegere a unei "realitati" poate genera in destramarea unei relatii...Clar ca vedem aceeasi "realitate" diferit, dar se pare ca pmdv a dus la dezamagire!! La dorinta de a fi singuri, tristi, sa ne "lingem" ranile! Nu e nimic rau in asta, eu...eu...nu mai pot si nu mai vreau sa nu exprim ceea ce cred, sa am un punct de vedere propriu, chiar cu riscul de a provoca disensiuni. Doar ca se pare ca nici unul dintre noi nu se astepta la asta! Compatibilitatea de pana acum in gandirea noastra sa se rezume la "realitatea " vazuta diferit intr-un progam tv? asa numit Reality Show?  Poate! Poate vom uita pana maine!     Dar samanta va ramine plantata, cea a durerii ca nu putem fi intelesi/validati pt ...pt ce naiba oare??? 

Da, e o zi din an! o zi ce se adauga sirului numerologic din 2026! 

...Gandurile ca fluturii

 Ma uitam la postarile mele de-a lungul anilor aici pe blog, in fiece an s-au rarit si uite ca anul trecut am postat una! din 365 de zile am gasit cumva timp sa fac o postare. Scrisul candva era pasiunea mea, am scris caiete intregi cu ganduri. Candva...

...Ganduri am si acum, galagia lor nu imi da pace, dar ramin la stadiul de bazaieli in minte. Se zice ca acele ganduri pe care pui accent, asupra carora adastezi, pe care le percepi cu toate simturile tale , devin realitate. Si gandurile rele devin realitati. 

Scrisul e o alta metoda de a da putere gandurilor tale. Ca sunt amintiri prafuite sau recente, ca sunt vise , scriindu-le le dai putere de expimare. Daca doresti sa ramana intime, un jurnal ferit de ochii altora e bun, daca vrei ca experientele tale sa le impartasesti altora, scrii pe blog sau o carte. Inceputul e greu, ca apoi devine o "rutina" scrisul. 

De multe ori ma descurajez sa scriu, parca nimeni nu mai citeste nimic. Si la radio ma intrebam cine si cati asculta emisiunile mele, mi se parea uneori ca se pierd in pustiul eter gandurile puse pe unde, dar am invatat multe de atunci! Nici un gand exprimat nu se pierde, cand vor gasi pamant bun vor rodi, si cum dintr-o samanta va iesi un spic, nimic nu e zadarnic! 

Am gasit pe laptop salvate povesti scrise candva. Interesant sa le recitesc. Si inteleg de ce e bine sa le las sa zboare in eter, pt ca recitind acum , mi se par cumva "depasite"... 

Mi-am propus sa citesc mai mult, sa nu mai caut scuze sa nu o fac. Si de pe alte bloguri  si carti. E mult pana citesc prima pagina, ca fac noapte alba prinsa in universul gandurilor scrise. 

...si arde un muc de lumanare in odaie...

Intre doua lumi !

 ...A inceput scoala, clasa a zecea. Eu am avut emotii in prima zi de scoala , indiferent ce an eram. Colegele (clasa de fete la profilul alimentatie publica) erau si nu erau neschimbate. Doua saptamani am facut ore, apoi am intrat in nelipsita practica agricola, cules de orice era pe camp. Mie imi placea la camp, nu imi bubuia capul de paranteze infinite si ecuatii cu prea multe necunoscute.

 Dar viata avea alte planuri pt mine. Cum necum, apendicele ala mic si "in plus" cum mai ziceau unii, a inceput sa tremure , sa dea din craci in crize de isterie. No, no! zic eu si merg la cabinet la control. Verdictul e unul simplu: apendicita acuta, zeama de bisturiu! M-a programat doctorul rapid, mie imi parea bine ca nu voi pierde din materia scolara.

 ...Mangalia, spitalul de interne/chirurgie pe malul marii. In salon eram vreo 6 femei, copile, unele operate, altele asteptam sa ne vina randul.Un rand ce era conditionat de spaga data sau nu doctorilor. 

...Sala de operatie, alba si rece, lumini de imi creau stare de ireal, de teama. Injectia rahie si-a facut efectul, nu mai aveam picioare pe care sa le simt, sau burtica...si trala lala...asistente si doctori...eu eram panicata, ceva imi insufla teama de ceva rau. - Ce te tot misti atata? uite na, e scoasa gata! si scutura in fata ochilor mei o bucata de mat . 

...Au trecut trei zile in care colindam prin spital ca o bezmetica, cocosata spre dreapta, ca de! tinea operatia, eram deja cu gandul la plecare. Si! Si...daca nu ar fi acest si! Am inceput sa ma simt rau, sa am dureri de burta, cutite si ciocane se bateau in burtica mea. Cele operate odata cu mine plecau acasa, eu...asteptam ceva. Ceva ce a venit cu febra, urcau gradele usor , cate unul, pe scara acea celsius. Nu intelegeam ce e cu mine, doar bucatica aia de apendice ce ma deranjase se plimba prin tomberoane. Imi era din ce in ce mai greu sa fiu constienta, sa ma misc, sa merg la baie singura. Si mai ales imi era frica de o noua operatie! Ca auzisem eu asa un zvon...

... -De ce m-ati adus aici? intreb eu,dupa ce m-au gasit tarandu-ma pe scari ca rama spre iesirea din spital, sa "fug" acasa. 

M-a pus asistenta cu picioarele pe capra si o aud- "aici ajung fetele care nu sunt cuminti", daca nu ai fost cuminte!!! Ce naiba am facut? fluierat in biserica, certat , batut la scoala...Dar alta cumintenie zicea ea, pe un ton rastit si intepat. Neuronii mei erau cu sorcova, nu am inteles aluzia decat mult dupa...

-Vreti sa ma bagati la puscarie? Ce vreti sa fac, fata asta e virgina! sa o dezverginez eu? striga doctorul ce ma consultase , in cabinetul de alaturi. Ce naiba se intampla, ce am gresit, ce .../// si nu mai stiu nimic, febra o luase razna si pe mine cu ea!

....Waaaa!!! ce frumos este! alergam libera de orice durere prin poiana in care ploua cu petale de ciresi si piersici in floare, fluturii zburau cu miile . Ningea alb, ningea roz, adia un vant usor cu parfum de liliac, iarba imi mangaia picioarele cu unduiri de catifea. Si eu! EU...alergam cu bratele deschise fericita, simteam o pace, o liniste si o bucurie imensa. Si vad un domn imbracat in costum , camasa cu mansete alba, o floare mare alba la buzunarul de la piept ce vine spre mine. -Stii cine sunt? ma intreaba. -Da zic eu, esti moartea si ai venit sa ma iei cu tine. Ciudat, dar nu mi-a fost frica, groaza sau nici un alt sentiment rau.Il simteam prietenul meu. -Sa mergem ...Si am facut cativa pasi cu el prin poiana acea minunata. Arunc ochii roata cu aceeasi bucurie in suflet si vad undeva departe familia mea:mama, tata, fratii mei, se asezau la masa.

Ma opresc si intreb:-am o ultima dorinta...S-a oprit si el si astepta sa ii spun dorinta. -Pot sa iau masa cu familia mea pt ultima data? - Du-te , mi-a zis dupa ce s-a gandit o secunda.

....Du-o repede la sala de operatii aud, prin vis parca, dupa ce am primit o palma pe obraz. Nu mai vreau., vreau acasa! mormaiam eu dar nu ma ajuta corpul sa ma misc. 

...Injectia rahie...picioare lipsa...dar am urlat cand am simtit cum taie bisturiul burtica mea! Infectia a anihilat orice efect mai sus de picioare. Urlam zic eu, in mintea mea, ca febra ma purta pe undeva unde abia scanceam...- Numara pana la zece, aud o voce calma, vad o fata tanara deasupra mea. Noua, opt, sapte, sase...anestezia  totala a pus stapanire pe trupul si mintea mea...

Salonul acelasi, eu o leguma ce respiram. Si ceream apaaa!!!-Nu pot sa iti dau zice o tanti, dar imi umezea buzele cu un tifon.Si ma intreaba:- Nu-i asa ca e frumos acolo? H? Acolo unde ai fost tu! pt ca nu mai erai cu noi, si vorbeai cu voce tare! Ne-am adunat toate langa patul tau, am aprins o lumanare , sa ai lumina in drumul tau, stiam ca vei pleca. What??? eu habar nu aveam ce zice! dar incet incet mi-am adus aminte tot! Pt ca se pare ca Trebuia sa imi aduc aminte! De acolo!!! Si azi imi este la fel de vie trairea, imaginea, dar mai les sentimentul de pace, liniste, bucurie!

...Ele au plecat...eu am fost mutata intr-o rezerva la capatul holului, singura , cu marea! urla vantul in rafale, valuri se spargeau de tarm, frigul era la el acasa. Si zilele treceau, infectia ce era in burtica mea curgea prin operatia ce a ramas neinchisa si prin doua tuburi de drenaj. Mi-au facut un test, (am baut albastru de metil) sa vada daca nu mi-au atins intestinul , ca nu se oprea din curs si mirosea a "parfum" de hoit. 

O luna am stat acolo, plangeam disperata, ca slabisem de eram cadavru ambulant(nu ca as fi fost vreodata grasa, dar in vara aia ma implinisem si eu un pic si eram sexi balamuc), ca incepuse scoala demult, ca  eram singura cu vantul si marea ce imi urlau disperarile. Voiam acolo, in poiana minunata, nu durere, nu disperare, nu priviri de mila sau de oroare. Dar m-a trimis inapoi, nu stiam de ce, desi tanti mi-a zis ca nu mi-am terminat misiunea ce o am in viata asta. Aveam 16 ani...traiam intr-o lume cu conceptii comunisto-religioase in care (re)incarnari si misiuni nu aveau rostul.

...Colega mea de banca, Nela mea draga, venea si facea ore cu mine in frigul "celulei" de spital, imi aducea temele. Mama lor de infinituri cu plus sau minus! 

.....

Cica nu am fost cuminte...acum puteam pricepe sensul. M-am zbenguit sexos si na! am facut avort pe la vreo baba cloanta, avort ce a devenit o infectie super misto. Nu le-a tinut vrajeala, doctorul ginecolog nu a vrut sa scrie raport fals. Pe vremea aia , avortul daca scapai cu viata si ciripea careva, era caz de puscarie.

Voia sa scape el, macelarul ce m-a taiat pe viu si care nu a operat septic prima data, am facut septicemie post operatorie. Mama a zis ca nu m-au operat pana nu a dat"dreptul", de fapt mi se pareau mie cunoscute tigarile ce le fumau, primite de mine de la clienti in vara, cumparate din shop-ul pe valuta. Si intr-o zi cand a venit in vizita i-au zis sa cheme popa ca nu mai au ce sa imi faca! asta am aflat ani dupa cu popa. Deci m-au reoperat sa fie ei acoperiti legal. 

Si uite ca a venit ziua sa plec acasa, ningea, era frig afara , frig in case...La vreo doua zile bate un nene in uniforma de militian la usa. A vrut sa vorbeasca cu mama, despre doctorul macelar. Daca a dat mita sau nu. Pt ca ...fetita ce trebuia operata de urgenta de apendicita acuta, nu s-a mai intors din poiana minunata! opt ani avea...mama ei era dintr-un sat si  nu a putut aduce nik. Cand a venit saraca...a chemat popa! Si militia, care l-a luat cu catusele bratari pe minunatul doctor chirurg! La canal a ajuns, sa taie piatra! 

Eu...am invatat sa nu imi mai fie frica ca voi sta intr-o groapa rece, in bezna, fara dragele mele flori, fluturi, si mai ales soare!

...La scoala a fost ceva...pt ca la 300 de absente si motivate de sunt, repeti anul scolar, adica picat acu, intors la anul cu famfara! Misto nu? Dar cineva acolo sus chiar ma iubeste, profesorii au cazut de acord ca nu sunt un copil problema si nu m-au absentat mai mult de max. Mai greu a fost la teze, eram tufa de venetia, inca fugaream infinitul. Dar am trecut semestrul far corijente. Problema iar a fost tinuta mea, neregulamentara ca eleva. Nu aveam voie in pantaloni si cu nimic pe sub camasa de uniforma. La poarta liceului erau profesori si elevi de servici care controlau:ciorapi, bentita, matricola! am primit o derogare" speciala" spre invidia altor eleve...

...am ramas cu operatia deschisa, pielita ce se formase se intindea gata sa crape la cel mai mic efort, la orele de sport eram spectator, ma alungau colegele de pe teren cand voiam sa joc handbal...viata mea nu mai era nimic din ce a fost. Visul meu de a fi profesor de sport, sau de a fi o tanchista de nadejde, ca voiam sa fac "armata", de a urca carari de munte , a ramas in celula din capatul holului de spital. 

....Doar marea mai stie jalea mea si vantul strigatul de disperare!

si daca ramuri bat in geam

 Si daca  ramuri bat in geam ...picuri grei de ploaie cad , e timpul acela in care te apuca melancolii blegoase cum le spuneam noi. Ne intoarcem undeva in amintiri, poate zambim , poate ne intristam. Nu stiu daca este cineva care sa nu pice in reverii, singur fiind, sa depene mosor de intamplari trecute cand are pe cineva alaturi. Eu cred ca avem nevoie si de retrospective cateodata, nu pt ca am putea schimba ceva, dar e parte din ceea ce suntem. 

....Ora 4 ! natura e incremenita, e atata liniste stranie. Parca se opreste si timpul in loc. Undeva intr-un pat de spital bun de toate, o femeie urla in durerile facerii. Alaturi , un suflet isi incheia socotelile cu lumea aceasta. Moasa a lasat femeia sa nasca si s-a dus sa tina lumanarea . Sufletele vin si pleaca in acel  spital bun la toate nevoile lumesti. S-a nascut un pui de om, s-a intrupat un spirit venit sa isi implineasca menirea pe acest pamint...a plecat un suflet ce si-a incheiat misiunea ...parca se predau stafetele. 

...Mi se pare straniu, ciudat, nasterea si moartea impreuna, in acelasi loc. 

Mi-am plimbat pasii copilariei acolo, in muntii dacilor, Sarmisegetuza mi-a vegheat visele. Un orasel mic, in jurul unicei cocserii din tara ce lua avant industrial. Baracile muncitoresti , o ulita plina de balti unde isi faceau veacul un card de gaste ce te alergau sasaind nebune. Orasul Nou Calan era un punct minuscul pe harta. Streiul despartea orasul vechi, cartier de case si gara, apoi cocseria cu turnurile furnalelor in care ardea un foc continuu. 

  Strada Florilor...blocuri de garsoniere, la parter . Un loc de joaca cu hinte, balansoar, groapa cu nisip unde ne faceam veacul construind castele , cautand comori. Si nea Alecu, spaima noastra, ce alerga neobosit cu un sac in spate. -Vine nea Alecu si te ia ca nu ai fost cuminte! Te baga in sacul lui ! cam asa suna replica la nazdravaniile noastre. Si chiar ne era frica de el. Intr-o seara ne-a trimis mami sa cautam cuiul de la trotineta in parc prin nisip , si il vad pe saracu Alecu trecand grabit cu nelipsitul sac, am inceput sa urlu si ai meu frate imi tineau isonul de parca ne belea careva.

...Si pomul in care ne cataram strigand:-prostu` magaru`, Ghita bucataru`! ...un baiat mai dolofan de care radeam ca prostii, habar nu aveam de ce , ca mie nu mi-a facut nimic. 

...Intr-o zi ma dadeam in hinta, sus, si mai sus! priveam cerul si ma credeam o pasare...pot sa zbor! gandeam. Si da, am zburat! m-am trezit printre pietre, am muscat dintr-una , de fapt mi-a intrat in barba unde mi-a facut un gauroiii...cat am mai urlat , imi era frica ca mor pt ca pierdeam tot sangele prin gauroiul ala. Copci mi-a pus doctorul, am si acum semn in barba de la zborul meu prim! 

...A plecat tata la mare, mi-a adus slapi frumosi. Eram tare mandra de ei, ii tot aratam la amicele de gasca. -Hai ne ne jucam de-a mama! Ne-am facut o casa, am pus covoare(presurile de la usi), aveam bucatarie...ne descaltam in casa nu? si slapii la "usa". acolo au si ramas sau nu, ca am plecat desculta, fara minunatii mei slapi. Pe care i-a vazut la o fetita cineva, dar mama nu a vrut sa se certe cu cucoana ce striga ca i-a cumparat de nush unde, desi nimeni nu mai avea slapi ca aia pe toata strada Florilor...

  Cam atat imi aduc aminte de timpul petrecut acolo pe florilor...si de domnisoara Bal, care ne dadea bomboane...

PUTEREA IMAGINATIEI ! sau cum pot deveni Visele realitate!

 Legile universului! Poate am auzit de ele, poate am citit pe undeva, dar cati pot spune ca ele exista si "lucreaza " cu adevarat in viata noastra de zi cu zi?  Mie imi plac legile universului, pt ca sunt la fel pt toti, nu poti sa le inseli, sa le mituiesti, sa dai spaga, sa iti folosesti puterea functiei ca sa schimbi in folosul tau,sa te fofilezi cumva printre ele. Esti bogat, sarac, somer, director, alb , negru, bisericos, ateu, copil, batran, ele sunt la fel. Si Creatorul urmeaza legile universului! 

Daca eu spun IMAGINATIE, ne gandim ca nu e ceva  real, e ceva in mintea noastra, un vis imaginar, ceva creat pt a scapa din real. Si nici prin cap nu ne trece ca imaginatia poate deveni realitate! Acele vise frumoase dar... imaginare!

...Intr-o zi merg sa plantez un mar la Alexandra. Aura,  fetita ei minunata de 6 ani, vine cu lopatica, grebla , galetusa , sa plantam marul. Am sapat groapa, pregatit pt plantare. Aura imi spune:-fiecare om trebuie sa planteze un pom! Asa a spus doamna educatoare la gradinita. Wow! uite o lectie frumoasa gandesc eu, un copil ce a retinut esentialul. 

...Particip la un concurs organizat de Pepinierele Roman, despre ingrijirea livezii. Ajung in finala. Ce frumos ar fi sa castig, gandeam eu, macar premiul trei! Si pomii ce imi vor reveni la premiu sa ii donez gradinitei, sa poata si ceilalti copii sa planteze un pom! Deja vedeam :felicitari Jeni a lu` Pop! si mandra nevoie mare intrand pe poarta gradinitei cu pomii sa ii plantam! Eram acolo, in visul meu frumos, il puteam atinge! Dar locul patru vine cu ...nimic! Nu aveam eu amici sa ma voteze cat sa pot castiga. Dupa cate am vazut eu, cam tot aceeasi oameni castigau mereu, nu stiu cate hectare or fi avand sau ce or face cu premiile-pomi, dar ma intrista cumva sa vad ca nu lasau si pe altii sa castige, amarati ca mine ce nu se pricep sa cheme toata gasca din lista la vot. Lasa ca nu e nimic, gandesc eu, felicit castigatorii concursului si zic ca voi cumpara in primavara pomii ce as fi vrut  sa ii donez gradinitei. Si uite ca ceva , un miracol frumos s-a intamplat!!! Universul nu a uitat visul meu imaginat , acela de a intra fericita cu pomii pe poarta gradinitei, am primit raspuns de la patronul pepinierei ca va dona dansul 30 de meri (what? eu ma gandeam la cei cinci din concurs...si ei ajung 30?) pt plantat la gradinita! Am citit de cateva ori mesajul! Mai vad eu bine? Voi primi 30 de meri??? Sun pe domnul Marius Viorel Roman, imi confirma ca nu e vrajeala, cu drag va dona pt oameni ce au astfel de initiative! Am stat de vorba vreo ora la telefon despre dezinteresul tinerilor pt aceasta frumoasa meserie de horticultor, despre lacomia unora, despre visul dansului de copil ce a devenit realitate, desi prin multa munca si devotament. 

...Mai Jeni a lu Pop! umbli visand cu cazmaua in spate sa plantezi, dar oare cei de la gradinita vor? au unde? te lasa? intrebari pe care mi le-am pus dupa! Oops!!! Arunc ochii roata in curtea gradinitei. Hmmm...O fi curtea altcuiva? E na! Amu sa vezi ca nu o fi unde sa ii plantam! Dar universul si legile lui sunt minunate! Doamna educatoare a prins ideea si sugestiile mele din zbor, si uite asa a capatat un nume visul meu : "Un mar pentru sanatatea ta!" Copii au invatat despre importanta pomilor fructiferi, au desenat pomii plini cu globuri merisoare, despre rolul pomilor in curatirea aerului poluat, lectii predate de doamna educatoare si invatatoare copiilor in cadrul actiunii.

A venit luna lui martisor, zile cu soare chiar daca are dinti. Si am primit pomii! Frumosi, vigurosi, soiuri mai tarzii sa nu prinda gerul florile, ca doar suntem la munte. Vineri, zi de gratie 18 martie! curtea gradinitei plina de parinti cu cazmale, lopeti, galeti, ce au prins a sapa "gaura" lor! Etichetele cu numele scris de fiecare copil erau pregatite, asa ca micutii horticultori si-au luat marul in primire si au plantat primul lor pom! "Fiecare om trebuie sa planteze un pom", o aud pe Aura...ce are acum si in curtea gradinitei un mar cu numele ei. 

...Visul imaginar s-a materializat! a devenit Realitate! cei 30 de meri sunt plantati de copii , educatori,parinti, bunici , aici , in curtea gradinitei din satul Toaca! 

 Nu va sfiiti sa visati, sa va creati o lume imaginara ce va deveni realitate! Imaginatia e cea mai buna"arma" de a crea realitatea!

...Eu am multe"povesti" despre vise imaginare ce le-am trait cu adevarat! Si cel de acum este ca prin cele scrise de mine sa pot deschide poarta spre imaginatie a voastra, pt ca oricine poate crea din imaginatie! Doar sa credem! Sa visam frumos! 

Batista si rusinea

 Batista e un obiect devenit arhaic, nu mai are cautare si nici intrebuintare.Era la loc de cinste in buzunarele de la costum, prin posetele cucoanelor, batiste brodate, cu initiale, albe si dantelate... Daca primeai cadou batista de la iubit, insemna ca te va parasi...

Acum s-au inventat batistele de hartie, sunt bune si alea, sufli mucii si le arunci pe unde apuci. Dar ce lagatura oi fi gasit eu intre batiste si rusine...

RUSINEA!!!! Ce naiba inseamna acest cuvant? Cine l-a inventat, ca nu e deloc spre binele nimanui acest "sentiment" ce il exprima cuvantul asta "rusine". Se pare ca are radacini biblice, a fost descoperita rusinea odata cu desteptarea omului din visul utopic. Pai? Reptila cea plina de sine a dat omului si sentimentul de rusine, ca este gol pusca! RUSINEA de trupul lui!!! Deci suntem facuti dupa chipul si asemanarea LUI Dumnezeu, dar ne rusinam cu asemanarea, cu ceea ce a creat EL! Cum naiba mai e si asta? Rusine ca esti in curu gol, ca iti arati trupul asa cum este si cum il au toti. De aici deriva apoi rusinea ca unul are scula(penisul) mai mare, tare, lung, ca una e mai flocoasa, mai cu pasarica mare, tatele mari, bidoane, mici, prea mici, prea mari, etc. Deci rusine sa ne fie ca nu avem obiectele sexuale la fel! si ca pt unii sunt obiect de fala si mandrie, pt altii de rusine!!!

Trec la rusinea sentimentelor! Ca de aici si legatura cu batista... 

Ne este rusine sa ne exprimam sentimentele in public! pt ca vom fi "judecati" de lume!!! Te ascunzi retras intr-un colt, prin padure, prin pustie, ca sa poti plange!!! sau rade!!! Idioti putem fi sa avem sentimente, sa fim veseli, sa fim tristi, sa plangem ca copii si cei slabi de inger, sa radem ca prostu`n targ! 

...Viata mea era roz bonbon de mentosan in casa cu soacra si cumnatele. Atat de roz de ma apuca plansul cateodata. Acolo, in curte, intr-un colt ce il voiam al meu, plangeam cu lacrimi amare rozul si bombonul. Stimabila mea cumnata ma vede , pufneste pe nas a sila si imi spune:lacrimile tale nu o sa ma impresioneze niciodata! oamenii care plang sunt oameni slabi ce vor sa manipuleze prin plans, la mine nu o sa tina! 

Wow! Ce misto! Uite o natie de oameni pt care sentimentele nu au loc in suflete, sa le exprimi liber in public,nici atat!  Ce naiba caut eu intre stane de piatra? Intrebari ce imi creau si mai mare tristete si pofta de a plange in hohote. Imi suflam mucii cu mana sau foloseam hartie igienica, ca batista era inexistenta... Oare sentimentul de rusine sa imi exprim liber sentimentele sa se cuibareasca in mintea mea? Pt ca era o rusine sa plangi. Cum o rusine era si sa razi!

...Ma urc in autobuz intr-o dimineata, acolo, in tara aia a minunilor, dau buna dimineata zambind cu gura pana la urechi , mai fredonam si o melodie. Ma repede un nene : ce naiba ai de razi cu noaptea-n cap? esti dilie?! Ma uit la el, plangea si scaunul de sub el de mila lui, avea o moaca cenusie si scrasnea din dinti de parca i-a murit tot neamul si scula nu si-a mai vazut-o ridicata de o vesnicie!

Pai ciudata eram eu, ca rad ca proasta cu toti dintii asa cand inca soarele era somnoros. Iti moare zambetul, iti moare tot! te retragi ofilit intr-un colt te ascunzi printre scaune facut de rusine!!!ca se uita toata lumea la tine ca la o specie necunoscuta.

...Zi normala, un vagon de metrou ce alearga prin tunele...ma uit in jur, oameni cu nasul in telefoane, traind pe alte coordonate, rupti de realitate. Unii se ridica sa coboare, urca altii ce le iau locul... Langa mine era o domnisoara, ma uit la ea si vad lacrimi de clestar ce coboara pe obraji si se inoada in barba.Plangea in surdina, rusinata , cu ochii in jos. Oare ce probleme o avea, ma gandesc, dar ma bucuram ca plangea! ca reusea sa isi exteriorizeze sentimentele in tara inimilor de piatra. Am gasit in geanta mea pachetul de batiste si i l-am intins. S-a uitat la mine, l-a luat inclinand capul in semn de multumire. -Plangi, ca esti om, i-am spus, nu te opri ca altii nu accepta "rusinea" ta! Si alte lacrimi au stralucit in ochii ei, dar parca de fericire ca cineva o intelege...

Batiste parfumate, asteapta ascunse , rusinate, intr-un colt de poseta sau geanta. Pt ca rolul lor e unul "rusinos", de a fi martor la sentimentele umane! 

Voi rade, voi plange, voi accepta batista ca partener la umanitatea mea. Si o voi darui celui ce inca are o inima ce vibreaza sentimental si uman! 

Rusine sa va fie voua, celor nesimtitori si impieriti , ce va credeti stapanii lumii voastre reci! 

ITI MULTUMESC! ...

 In viata noastra mereu , oriunde , oricand, oricine,orice, ne daraieste o farama de iubire sub diferite forme , in diferite circumstante,  fericire simpla si directa.

Pentru ca vad oameni ce isi expima in cuvinte doar trairile negative. "Tradarile, nemultumirea, nerecunostinta celor pe care ii ajuta , parasirea, abandonarea..." si tot ce tine de partea negativa a sentimentelor. Prin citate si paragrafe gasite pe pagina cuiva, share-uite si de ei. Apoi urmeaza amicii din liste ce ii dau dreptate...si care dau like si mai ales share acelorasi nemultumiri, amplificand energia negativa din jurul lor...

Eu tot comentez opusul...dar ma las de sportul asta. Azinoapte gandurile ma tineau treaza, analizam aspecte din informatiile primite prin ceea ce citesc, ascult, vad. Si un gand s-a concretizat: sa incep sa scriu multumirile mele! Cele de ieri si de azi! Poate va deveni o campanie pe retele si altii vor cadea in" borcanul cu bucurii " si vor descoperi ca e atat de simplu sa fii fericit MULTUMIND pt ceva!

....Noapte, tarziu, bezna din camera nu ma ajuta sa adorm, ma purta prin tenebre si ganduri rele, de tristete. Aveam vreo 14 ani...oare de unde am prins eu ideea vehiculata ca nu vom ajunge anul 2000? Ca va veni apocalipsa cu toate nenorocirile si pedepsele dumnezeiesti, ca vom muri toti ... M-a apucat plansul, lacrimi curgeau siroaie, hohote inabusite de patura ma scuturau. Cum Doamne? sa mor la nici 30 de ani? Dar am atatea de facut...de invatat, de aflat...de trait! 

Dar cel mai rau ma durea ca voi merge in lumea neagra a mormantului pt totdeauna! Cum Doamne sa nu mai vad creatia ta? Sa nu mai vad lumina soarelui, florile minunate , iarba sa nu imi mai mangaie talpile, sa nu ma bucur de zborul fluturilor si ciripitul pasarilor? Lacrimi amare curgeau...

Eu iubesc lumina, ma bucura orice minune din jurul meu creata pt a ne bucura sufletele, pt a ne mangaia zilnic viata cu pacea si iubirea ce e pretutindeni. Si..si sa las toate pt bezna din mormant? Nu stiam atunci cat de mult ne pot influenta gandurile altora, nu stiam sa ma apar de negura lor, impusa de reguli si chestii "trebuincioase" ce se transmiteau din generatii...

DAR! UNIVERSUL( creatia LUI) mi-a raspuns temerilor mele! Lacrimilor mele! Fricii mele!

 Spiritul meu a ajuns in PACEA si IUBIREA ce nu se termina cu"moartea". In "raiul" pe care incearca sa il descrie religia ca ar exista DOAR pt cei JUDECATI si gasiti BUNI! Nu exista moarte! Iar "dincolo" e minunat, ploaie de flori de cires, fluturi, iarba catifelata, soarele , dar mai ales linistea si pacea pe care o simti prin toate celulele tale, iubirea fara limite si masura! 

ITI MULTUMESC CREATORULE! pt ca existi mereu, pretutindeni, ca nu m-ai lasat din bratele tale si ca mi-ai aratat ca legile si regulile de aici sunt LUMESTI , facute de Oameni si nu de TINE! Frica de pedepse si judecati, pacate, mai ales frica de IAD, iad ce exista doar in mintea celor fanatici, pt cei ce nu vor sa te caute cu adevarat acolo unde esti: PRETUTINDENI, in toata creatia Ta! Gandul nostru poarta energia prin univers catre Tine. Gandul nostru de Multumire va primi bucurie! 

....deci, e prima mea pagina scrisa de multumire. Nu au rost cronologii. Nici o multumire nu poate fi mare sau mica, nu exista masura in multumiri si iubire! Ocaua e pt cei cu suflet mic. 

...De atunci spun celor ce au urechi sa auda ca frica indusa de religii prin acel cuvant MOARTE , nu isi are rostul. Noi nu murim, doar trupul nostru terestru se transforma in ceea ce este, energie cumulata din tarana, plante, animale, soare...

...Traiesc fiece zi , ma bucur de soare/ploaie/ninsori/zapada/flori/animale/oameni! Si stiu ca bucuria multumirii mele va atrage bucurii si celor din jurul meu. Stiu ca unii am (re) venit sa fim lumina, sa dam foc felinarelor ce vor lumina intunericul noptii din suflete!

EU, TU , UNIVERSUL!

 Privesc cerul. Soarele isi odihneste zborul celest dupa perdeaua de nori. Va ninge?!

O pasare pluteste lin , o cioara ce pune o pata de culoare pe infinit. Ma uit la ea...si ciudat! nu o vad ca pasarea care ma umplea de dezgust si neprietenie. Pentru ca acea cioara sunt eu! aripi larg deschise sa cuprinda infinitul, imbratisez totul cu privirea si cu brate de aripi, imi umplu fiinta cu miracolul iubirii ce ma invaluie , coboara pacea si linistea in toata fiinta mea! 

Vantul isi infoaie parul si se zbarleste dand roata si roata in rotocoale ametitoare. E liber! liber ca spiritul meu ce alearga cu el. 

Creste de munti ce privesc infinitul, brazi ce par incremeniti sub mantia de zapada, zapada ce o simt calda, frumoasa , ce ma priveste prin cristale imaculate. Unde sunt eu?pretutindeni!!!

Un zambet si cuvinte frumoase, priviri ce oglindesc speranta ca a trai fiece clipa exista, o imbratisare calda in care s-a pus toata umanitatea...

Nici o granita nu exista, nici o limita de timp si spatiu, nici un gand nelamurit. Onoreaza, accepta si iubeste viata din jurul tau, pentru ca ESTI TU sub diferite forme!

Ceea ce iubesti permite orchestrei formate din toate partile tale(care, in totalitate, este Creatorul)sa vibreze si sa cante de bucurie in tot Universul!

Iubitul meu infractor-voiajor

 Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand imi aduc aminte de iubirile tineretii ma apuca un fel de jind ... Pai? Tineri eram, frumosi eram, liberi ca pasarea cerului eram, plini de hormoni nabadaiosi eram...povestile de amor sub clar de luna pe malul unei mari negre erau ca valurile inspumate...

 

...Terasa discotecii din Saturn, seara frumoasa de vara, muzica misto si plin de tineret ce invadase ringul de dans. Dansa fiecare dupa propriul stil, unduiri,scheme laborioase , zbantuiala...multa voiosie , rasete, priviri galese sau tintite drept in albul ochilor, dadeai roata cu privirea pe la mese... La o masa stateam si eu cu o amica, ne hlizeam la cate unul, sorbeam gratios din cocktail-uri. 

-Dansati va rog?  aud o voce susurand la urechea mea. 

Pai sa ratez,  tocmai eu care topaiam cu scaun cu tot? Am fost in bratele lui in doi timpi. Ca era un  tango lentooo...Imi saruta mana cand se termina dansul si ma duce la masa ca un gentelman sadea.Wow! Ce galant baiatul! Incepe iar zbantuiala, muzica aia misto a anilor `80... pana la urmatorul blues, cand ma invita iar la dans. Ma uit la el , il studiez subtil, mai nu arata rau deloc. Inalt, cu bicepsii la el, parul carlionti si negru, ochii te cumparau si te vindeau. Vazut, placut, adjudecat!

 ...Au continuat serile prin discoteci,  dedicatii muzicale: pt cea mai si cea mai!...ma facea sa ma simt ca o printesa, ma  ducea in brate pana acasa, mergeam la plaja unde ne zbenguiam in valuri, radeam si ne iubeam tiganeste in lumina lunii mangaiati de adierea brizei intr-o mare de smoala ca oglinda. Ma simteam iubita!

   Si uite asa m-am amorezat de al meu gurita! Eram lulea si alta pipa indragostita. Pai al meu gurita era tigan,  unul cu carte si stilat, ce stia mai ceva ca altii bunele maniere si cum sa faca o fata sa se simta imparateasa.

 Lucram la un restaurant in bucatarie, o zi cu o zi. Venea la mine cand lucram , apoi a inceput si el sa lucreze acolo ca ospatar. Toti stiau sa suntem iubiti. Traiam un vis de iubire colorat in roz bonbon, zburam pe aripi de curcubeu. Dar, acel dar! 

...Intr-o seara, gurita al meu dansa pe terasa restaurantului. Langa el serpuia o diva, numai opturi era toata si el o tinea sa nu cada. o invaluia cu bratele. Nu vad bine, nu se poate imi zic, nu e el. Si...Mi-a zis sa plec singura acasa ca el vrea sa mai stea.  Sa fac scena de gelozie, sa ma infig in pletele divei, sa ii dau vreo doua palme si un sut in cur lui...ma faceam de ras in fata colegilor. Ei, o fi vreo pasa trecatoare zic si plec trista spre casa . M-o apucat plansul, adica ce , gata se lipeste de prima serpoaica, acolo unde ne stiu toti, si mare palalaie ardea in inimioara mea. Las ca ma razbun io,Casanova! faceam planuri si iar ma apuca tristetea . Speram ca maine va veni zambitor, sa ma ia in brate si sa uitam de diva. Speram...Dar a trecut o zi(eram libera) si inca una...nici o veste. La servici nu a venit , ma intreaba seful de el. Habar nu aveam pe unde umbla gurita al meu! Pai ce erau selfoane atunci sa ii caut pe google map? Sa vezi coate si susoteli intre colegi, ca l-au vazut cu "aia" prin statiune, erau ca doi porumbei. Eu ma retrageam intr-un colt sa plang de oftica si sa imi ling ranile tradarii.

...Sa fi trecut vreo 4 zile, de tristeti si lacrimi ascunse,ma cheama seful in birou. Mai era un domn ce s-a prezentat: 

-Sunt capitan X la sectia de politie Mangalia. Trebuie sa vorbim.

...Si a inceput povestea!!! Aia despre iubirea mea bengoasa numita gurita! Dupa interogatoriu si intrebari: unde, cum, de cand, pe unde , ce am facut, daca stiu unde e acum ...nu intelegeam ce naiba se intampla. Si mi-a spus dom`capitan:

-D-soara , apoi gurita al tau e infractor voiajor! (what???)

Il cautam demult, a talharit  fetele, de  care se "indragostea" si pe care le cucerea, ca apoi sa le lase fara bani si alte bunuri. Pai si ce treaba am io? Pai zice , acum 4 zile(seara aia cu unduiri serpesti imi aduc eu aminte) a plecat cu o fata , a stat la ea vreo 3 zile in hotel, cand a iesit fata ieri de la dus, pa, gurita ! pa lantisor de aur si inele, portofelul gol pusca! 

Cred ca aratam haios cu gura cascata , fara grai, cu ochii cracanati ca cepele undeva aiurea!

Cam prin toata tara a lasat fetele fara bijuterii si bani si cu inima fripta. Se mira capitanul ca pe mine nu m-a jefuit, desi a fost la mine acasa. Norocul meu a fost diva, zice el, ca poate ma lasa cu casa goala!

Dar cireasa de pe tort a fost alta! Gurita al meu era insurat!!! Avea nevasta pe care a parasit-o la o saptamina dupa nunta. Care il asteapta si acum! Se pare ca a luat numele ei de familie ca sa scape de urmarire. 

...Am iesit din birou ca un zombi, dupa ce am scris declaratia,nu vedeam nimic nu auzeam nimic. Ce??? Gurita al meu e infractor cautat de politie prin mai multe orase, e si insurat? Are nevasta ce il asteapta saraca acasa? 

Plangea si halatul de pe mine . Nu imi puteam stapini lacrimile. Vai saraca, ma compatimeau colegii, ce teapa a luat! 

Si dupa vreo trei zile , ma cheama iar seful ca a venit domnul capitan. Sa ma anunte ca l-au prins , pe undeva prin Fagaras, cand incerca sa vanda lantisorul furat . Gata cu voiajul iubitului meu infractor! A fost garat pe undeva.

Nu mai stiu nimic de atunci despre el, pe unde si ce o face, ce iubiri o mai fi avut si cate inimi o mai rupt...

...De cate ori merg la mare in Saturn si ma plimb noaptea pe mal, vad si acum doi tineri ce se iubesc tiganeste printre valuri...

 

Timpuri ciudate

 Ciudate timpuri traim, ceva ce nu are nici un sens. Hais si cea! Sus/ jos/inainte /inapoi/dreapta /stanga, toate odata, se contopesc in vartejuri.

...Doamne ce bine ca m-am nascut intr-o lume si tara fara razboi! gandeam cand eram copil. Ma bucuram ca este pace, e liniste, e bine...

Nu pun la socoteala razboiul dus cu frigul de pretutindeni iarna, de foamea ce urla in galantarele unei alimentare de cartier la usa careia stateam ore in sir fara sa stim ce se va aduce si vinde. 

...Si totusi a venit acel razboi, asa zisa revolutie. Impuscaturi in Mangalia nu au fost, mergeam doar urland pe strada tinandu-ne de brat. Dar era stare de razboi! patrule de soldati inarmati, seara nu ieseam din casa, bubuiau obuze si suierau gloante la tv, stateam si priveam cu groaza la mormanele de trupuri de pe strazi, oameni ce au ramas sa  priveasca cerul etern...

Am plecat la Oradea, la Baile Felix in primele zile de ianuarie1990, inca erau soldati pe strazi...Iar gandul imi era la prietenul meu pe care l-a prins revolutia in armata, undeva langa aeroportul din Bucuresti. Nu stiam nimic de el. Dar ma rugam sa fie bine.

Acolo la hotel am intalnit un baiat ce imi povestea de Timisoara, de acolo venise la tratament si el. Traiam cu el clipele de groaza alergand pe strada printre gloante , fum, strigate si sange. Prietenul lui era langa el , tinand de mana pe iubita lui, ce alerga in virtutea inertiei cu jumatate de fata zburata de un glonte ratacit...Am plans cu el,am jelit morti nestiuti...

...Dar ! ceea ce traim acum e cel mai perfid si marsav razboi. Noi suntem si eroi si dusmani. Inamicul??? Este in noi!!! FRICA indusa prin toate mijloacele , face ca mintea sa stea in loc, sa nu mai rationeze. Frica de moarte, de parca pana acum am fi fost nemuritori, frica de noi insine, ocolim pe toti, ne ferim de toti. Frica a ucis orice sentiment uman. Compasiune, empatie, prietenie, imbratisare, zambete, bucurie...au disparut odata cu speranta! 

Ne aparam de bombe cu masca, ce e buna la orice doar la ceea ce spun ei nu. Ne vaccinam in nestire, cu apeluri si rapeluri, da de mai traim o zi , o luna , un an in plus. Stam in casa izolati de natura, de soare, de prieteni si familie, privim la tv ca la sfintele moaste, emisiuni ce anunta apocalipsa. Cifre de morti , spitale in flacari, oameni ingropati in saci cu un preot ce tine prelegeri despre cum sa iti pui corect masca si sa pastrezi distanta sociala. Distanta sociala, aia de 2 m cica, oameni ce habar nu au ce inseamna a te distanta social. Ca aia se si face: foarte bogati si foarte saraci , social nu?Politie ce nu a mai vazut hoti , talhari si criminali, doar oameni ce isi dau masca jos sa rasufle un pic sau sa isi stearga nasul, ploua cu amenzi pt o gura de aer .

 Dar interesant este ca aceasta boala a fricii a ucis toate celelalte morbiditati. Eradicat tot, cancer, comotii, inima, accidente, au disparut! Se moare doar de! Oare de ce toti cred ca acum se moare cu zile???  Nimeni absolut nu iti da sau ia din zile! Vei pleca atunci si asa cum ai stabilit TU inainte sa te nasti, tanar sau batran, sanatos sau bolnav. Cum de aceasta civilizatie civilizata poate crede ca ti se vor prelungi zilele daca ?...sau daca...? Pai da! Cand ti se spune ca ai o singura viata si apoi e neant , o iei de buna si musti din toti sa mai stai o zi macar in lumea asta materiala si materialista. 

...E razboi! avem stare de urgenta, stare de alerta,ordonante, urla ca sirena cand vin avioane inamice alertele pe telefon, patrule de forta ce obliga oamenii sa stea in casa dupa ora 20, avem si pe cei din linia intai. Avem scumpiri, avem tabere de combatanti, avem guvern lipsa. Avem granite inchise...Si mai ales NU avem libertate! Nici dreptul la aer nu avem! Nici sa gandim altfel nu ne lasa. In NOUA NORMALITATE! adica normalul de acum e mai nou, mai normal ca normalul. 

...Eu am cerut sa vin acum!Si Doamne cred ca am zis ca sunt pregatita sa lupt. Am vrut sa vad schimbarea! Pt ca va fi! Imi este greu sa imi imaginez cum va fi dupa. Dar stiu ca va fi bine! Si ca acest razboi se va sfarsi curand. Nu stiu ce vor intelege cei ce se vor nemuritori, cei ce nu au nici macar o idee ca nimic nu e etern si ca nu se mai poate in lumea ce o vor ei: materialista, plina de repere false, averi ce se vor luate in rai, fara iubire, fara zambete si umanitate. 

...E toamna, splendoare de culori, frunze ce se imbratiseaza intr-un ultim dans , veverite ce se alearga in nucul plin de fructele magice. E natura, cartea scrisa de Creator cu toate misterele si minunatiile ei. Avem ochi sa vedem...urechi sa auzim...brate sa imbratisam si inimi sa iubim?! 

...si viata merge mai departe! Multumesc tie, Creatorule pt tot! 

Pragurile vietii...

 ...Se intampla uneori sa fim depasiti de evenimente, o iau inaintea noastra, nu putem tine pasul si alergam cu limba scoasa gafaind sa le tragem de poale si sa ne astepte. Se opresc si ne lovim brusc de ele, cucui barosan ne apare sub breton, iar ideile zangane ca bilele din pacanele , se amesteca si isi dau coate , si pana pica jackpot-ul suntem deja pe aratura in drum spre nicaieri.

Acele evenimente ce cad ca traznetul, si lasa in urma fum si bajbaieli. Esti atat de pe nicaieri, ca nu iti pasa ce se va intampla in secunda aceea cu tine. Nu mai vrei nimic, doar sa nu mai fii acolo si atunci, sa  fii nicaieri si oriunde.

Exemple? Le uiti de multe ori , dar o noua aventura in hatis fara busola iti redeschide cutia pandorei unde ai ascuns neguri si tristeti.

...-Deschide usa ca o sparg! aud bubuituri si zdranganeli de clanta smulsa cu durere. 

Dau tatarii? unde naiba sunt, ce se intampla? Ma simteam rau, imi exploda bostanul, stomacul statea sa se reverse, casa se invartea. Eram k.o. Vocea de om nervos si intaratat urla iar:

-Iesi afara curvo! Ce cauti in camera baiatului meu? Etc...bla...bla...nu intelegeam , ce naiba vrea si cine e?

Reusesc sa imi aduc bostanul cumva pe verticala , sa ma abtin sa nu borasc si ma uit in jur. Casa straina, eu imbracata intr-un pat iar langa mine tremura de frica cel pe care il credeam prietenul

meu.

- E tata, zice el , ii simteam frica, teroarea din priviri. Nu stia ce sa faca, tacea malc si se cuibarise undeva printre bulendre.

Dincolo de usa  se indepartasera cumva urletele de fiara ranita, venise o femeie si comenta ceva incercand sa elibereze locul din fata usii.

Eu parca eram in reluare...curvo!? Ce??? il corup pe baietul lui? il stric si dedau la prostii?? adica el mironosita, eu o depravata de oras???iar incep creierasii sa o ia razna si sa imi dea dureri turbate. 

Cred ca se adunase lumea la poarta ca la circ, sa vada depravata ce ii silueste baiatul! Parca cineva m-a scos cumva pe o usa si o poarta prin spate din curte. Nici sa zic nimic, nici sa rad  , nici sa plang nu am avut timp sau putere. El, el , Nica fara frica era disparut ! 

Am ajuns taras la sosea , in sfarsit liniste, incep sa plang domol, sa imi aduc aminte ca de la nunta prietenei mele, m-a luat Nica al meu sa merg la el acasa ca pot dormi in liniste , mai ales ca ma simteam rau(cica m-a deocheat vreo unu` la nunta ce nu isi lua ochii de la mine). 

...eram atat de trista , hohotea sufletul si cuvintele in mine, lacrimile ma raneau. Fac cu mana la masini. Era epoca aia in care te deplasai cum si cu ce puteai.     Opreste o masina. Deschid usa si vad patru tineri in ea. Straini pareau a fi, arabi. M-am blocat. Stateam si ma uitam ca boul/vaca la poarta noua. Pana ma intreaba unul daca urc sau nu, ca eu am fost cea care am facut semn. 

Si a fost momentul in care nu imi pasa ce va fi! Chestia aia in care capitulam . Am urcat  langa cei doi pe bancheta din spate. Eram la fel de dusa , de absenta, parca vorbeau ceva, nu ma oboseam sa ii aud, nici pe ce drum mergea masina nu imi pasa. Pentru ca nu puteam intelege evenimentele alea ce o luasera inaintea mea. Alea in care am fost scoasa din casa pe o usa din dos in huiduieli ...ce si cui sa ii spun ceva sa ma apar...plang iar de tristete, lacrimi amare!Nu m-au intrebat nimic baietii, m-au lasat in lumea mea...doar daca e bine sa ma lase langa gara ... 

...Ce a mai fost dupa...nimic! Nica a ramas tot fara frica...si eu am inteles ca nu am ce cauta cu un om imatur ce nu stiu daca putea vreodata sa ma apere de ceva sau cineva pt ca el stia adevarul! 

Eu ...am realizat ca nu trebuie sa demonstrez nimic nimanui mai ales celor ce nu au incredere in mine, in ceea ce fac sau spun. Perceptiile formate nu le pot schimba cu nimic, oricat as demonstra contrariul. 

...drumul vietii e plin de necunoscute, de praguri in care dai tare cu capul, te impiedici si cazi, uneori te ridici, alteori zaci si iti aduni cu greu ciolanele din praf,  taras, in genunchi, dar mergi mai departe! Apoi scuturi praful, zambesti imaginilor din oglinda , le intorci spatele si mergi fluierand spre ceea ce va urma!

 

Acolo unde ne sunt radacinile...

....Ploua cu tunete, toarna cerul galeti de apa in rafale...e noapte neagra ca pacura, doar bicele fulgerelor crapa noaptea in doua pentru cateva momente... Parca bate cineva la usa! Deschide bunica usa si vede mogaldete siroind de apa ce rugau cu glasuri stinse sa ii lase sa sa se aciuieze de ploaie pe undeva, sub o streasina sau in sura. 

S-a oprit ploaia, o ceata groasa , laptoasa sta aninata pe dealuri. Bunicul ia lompasul si a plecat inghitit de ceata sa caute alti rataciti prin gredini,  sa ii aduca in casa, sa le arate apoi dimineata drumul...

...Asa se porneau atunci oamenii , pe jos , cu ceva merinde in straita, taiau vai si dealuri , manati de credinta strabuna, spre sfanta manastire Nicula. Dar ploile si ceata ii faceau sa rataceasca cararea...si nu odata au iesit divicenii cu lompasele sa caute si sa aduca oamenii in casele lor, oamenii din satile vecine, cunoscuti sau nu, erau toti de-un neam si o credinta!

Credinta mare exista atunci, bunica nu se abatea de la posturi, iar bunicul! ...povestea cum vedea dracii alergand cu picioarele la spinare ca se auzeau cocosii cantand si se crapa de ziua. Doamne cum o pocnit unul urland , ca intarziase pe coclauri cautand suflete pustii si fara credinta! Mergeau cu noaptea in cap la cosit pe tarina barbatii satului. Muncea si bunicul cat era ziua de lunga, doar seara il vedeau in curte. Si iubea copii...mama avea mai mare drag de el, ca le lua apararea in fata bunicii, ce zicea ca i-or mancat urechile toata ziua cu traznaile lor.

Bunica! stia sa descante. Furase descantul de la strabunica cred. Mama s-a rugat sa o invete si pe ea, pentru ca nu intelegea ce zice cand descanta, dar bunica i-a zis ca doar furat va fi de folos. Si bunica a fost ultima ce descanta de ochi si deochi...

Noua copii a nascut bunica, doua fete au murit de mici...Dochita si am uitat cum i-au pus nume celeilalte. Sapte au crescut in batatura.

-Cornelie, meri de ada lemne!

- Nu ma duc , du-te tu! raspundea mama lui Loghin.

...plangea mama prin curte cu sughituri:Loghin ii luase papusa facuta din carpe  si ii taia manurile, apoi picioarele...

- Lasa ma papusa fetelor, ce ai cu ea,striga bunica satula de urletele lor.

- Pai daca n-o vrut sa care lemne!...

...jucarei aveau! minge din carpe, papusi la fel...dulciuri si bunatati :zaharul candel sau cuburi. Ioi ce bataie o halit mama ca Anica a mancat tat cate un pic zaharul pentru prajituri!

...Multe povesti s-au scris acolo, in curtea casei bunicilor Gavrila si Maria! Eu imi aduc aminte cateva, povestite de mama. Povesti de viata traita greu, in era in care toti aveau de toate si nimic, ca au trudit  pe mosia grofilor unguri, ori pe mosia marelui colhoz C.A.P. In curtea ce a ramas vaduvita prea devreme de bunicul, pe care noi nepotii nu il stim decat din amintirea parintilor nostri...

Plecau din sat cand inca erau copii sa lucre pe undeva la oras, baietii pe santierele ce construiau socialismul, fetele servitoare prin casele altora .Nu s-au rusinat de munca, nu s-au rusinat cu locul de unde au plecat. Au invatat apoi la seral prin scoli meserii, s-au casatorit si imprastiat prin toata tara. A ramas bunica singura, sa tina lampa neamului aprinsa la geam. Rar ii calcau copii pragul, nu stiu daca au reusit sa mai fie toti impreuna in jurul mesei, sa puna bunica ratota si castraveti murati, mamaliga rece cu lapte sau cu silvoi. 

...Deschid usa salonului de spital, unde cu greu am intrat ca nu era zi de vizita, o caut pe bunica cu privirea prin salon...cred ca am gresit imi zic si ies...dar ma intorc din drum pentru ca doi ochi mari caprui ma chemau, bunica imi vorbea cu ochii! Era mica , pierduta in patul acela, firava si slabita. Am stat cu ea cateva minute, i-am mangaiat mana imbatranita prea devreme de munci grele, si obrajii trasi. Si am plecat! Pe drumul meu...Ultima noastra intalnire si atingere fugara! Sufletul meu poarta in el privirea aceea ultima. Mereu!

Acum mergem in satul dintre dealuri sa le onoram amintirea, de Luminatie le curatam mormintele si le pomenim numele. Mama sta si se roaga in locul bunicii in biserica micuta. 

    Mergem de Rusalii , fii si nepotii satului, sa umplem iar ulita de rasete si voie buna. Ne canta Ghita cu vioara si Mihai cu acordeonul, se joaca , canta , se sta de povesti, imbracati frumos in ii si camesi .

    Asa ca povestea merge mai departe...si va fi randul stranepotilor sa tina lampa aprinsa in feresti.

Acolo, unde ne sunt radacinile...Ma suii in dealu` Clujului...

-Tu Mihaela, cine o fost la voi ?

- Ecale di` pa vale o fost. Si uite asa canta:"asta-i melodia..."

-Da tu stii sa colinzi Mihaela?

- Colindita pa butuc , da colacu` sa ma duc!....canta Mihaela noastra in cursa ce ne ducea din Diviciori la Gherla intr-o iarna. Plina cursa. Oameni multi.Odata se aude un bubuit mare si o limba de foc iese dintre scaunele din spate. Un fum negru si greu a umplut cursa. 

-Ioi, tulai Doamne! O luat cursa foc!!! 

Oamenii se ridicau gramada, se impingeau, urlau...dar usa din spate era blocata! Nu se putea cobora pe acolo. Si mai mare imbulzeala si strigate. O aud pe Tenzi...-Lasati-ma sa trec , sa cobor , ca moare copila in bratele mele inecata de fum! 

Silvia era mica infasurata in plapumioara alba, doar botezata de cateva zile...Atunci am vazut cum reactioneaza instinctul de supravietuire! Cum nu tii cont de nimeni si nimic. Dar se pare ca ingerii erau cu noi, cursa nu a luat foc, am putut cobora cu totii fara alte incidente, decat o tuse zdravana. Eram langa Rosia!

Cum sanse sa vina alta cursa sa ne ia nu erau, am luat-o pe jos spre Gherla. Noroc cu Mihaela care ne canta si ne veselea, ca am uitat de frig, de cizmele pline de omat si oboseala. Faceam cu randul sa o ducem pe Silviuca, care fata cuminte, a dormit fericita si leganata pana in Fizesu Gherlei.

...Si uite ca amintirile mele se impletesc si cu copacii uriasi din parcul Gherlei. Cat am colindat aleile, tocit bancile, speriat pasarile cu rasetele si jocurile noastre! Frumoasa gasca era si acolo, sefe erau Mani si Geti! Dar ce ne-o trecut noua prin cap? Tot vine incheierea anului, de ce sa nu merem si sa facem revelionul acolo, cu divecenii , ca tot plange  scoala de dorul elevilor? Asa ca sus ancora si directia Diviciorii Mici!

 Eram tinere si nelinistite... 

Mancare o adus fiecare cate ceva, de beut era ceva prin sticle. Muzica era la casetofonul cu baterii, lanterne aveam si brichete sa facem un pic de lumina. Si mai ales aveam bucuria tineretii. 

O inceput sa se adune tinerii, rasete, bancuri, hihoteli , muzica si dans ! Am invatat si eu waltul! Ca restul erau batzaieli la libera alegere. Dar asa...o tara dupa miezul noptii vine Romeo si zice ca s-o gatat beutura. No ce facem, ca inca aveam energie pt chermeza? -Hai sa merem la badea cutare, ca stiu io ca are tuica , da de ne da vreun kil. -Ioi ce idee geniala! Hai! zice Mani . 

...Eeee, dar badea era in Divicerii Mari! Ei si? Cei patru muschetari erau fara frica. Romeo, Mani, Geti si io! Scartaia omatul sub pasii nostri, era senin , luna plina, am speriat toti huhurezii cu vorba si rasetele noastre. Apoi badea cand ne aude la poarta o zis ca o dat tatarii! Sa scape de noi , ne-o dat o sticla cu ceva tuica de cartofi oare sa fi fost? Am gustat-o ca doar nu plecat noi cu orice...

Ajungem inapoi cu trofeul si continuam. 

- Tu , hai sa vezi ca o vinit trufandale! Da tu, o venit ceva prospaturi,adevarate trufandale! ma trage Mani de mana sa verificam "marfa". Doi baieti mai tinerei(vai da babe eram si noi la 18-20 de ani!) ...

...Luam sticla de tuica si o facem posta. Ne tineam dupa gat si incepem sa cantam: "- ma suii in dealul Clujului...(sa vii sa vezi)- pai uite-asa de p...a calului ...(sa vii sa vezi)...-tra ..la ..la ..la...noroc ca nu erau cei de la cantarea Romaniei pe acolo, ca ne luau cu arcanul.

  Se zbiciuia spre ziua... o luam care pe unde  spre case. Inca ne tineam de gat si lalaiam fericiti. 

 Scoala unde rasunau cantarile, unde se impleteau vocile si trupurile noastre in dans, e pustie...avea peretii crapati...Dar poate vor mai fi tineri ca noi care sa se adune acolo...

   

Nu, nu ne-au trebuit toalete alese, caviar pe tartine si whiskey cu gheata sau alte delicatese cu fitze. Nici formatie de 5 stele si ospatari la patru ace. Dar sunt sigura ca am trecut in anul nou fericiti, plini de incredere si mai ales multumiti de toate si de tot. 

    Mani, ne-am regasit dupa 30 de ani...mi-a fost dor de tine, de aleile din parc unde au ramas amintirea pasilor nostri, dar mai ales de trufandale si de... dealul Clujului. 

 

Acolo, unde ne sunt radacinile...alte povestiri din sat.

 -Bunica, uite furtunica! Uite ! 

-Ce e mai copile? 

-Furtunica! ....

   ...Si "furtunica" i-a ramas porecla fratelui meu, ce poarta numele bunicului Gavrila. Sa fii avut vreo 3 ani, cand alerga descult prin curte dupa furtunici. Tare s-o speriat bunica cand s-o intepat intr-un spin de prun si s-o umflat piciorul lui Gabi. O trimis-o pe mama urgent la spital sa nu vie pana nu ii face injectia(anti tetanos). 

   ...Dar zilele erau calme, frumoase, cu miros de cicoare , mere date in parg si renumitele pomnitze negre.

-Vrem sa dormim in podul cu fan bunica!

- Ma, copii , dar o sa ploua la noapte si o fie furtuna. 

Noi  nimic. Asa ca am adormit ca in sanul lui Avram in pod. Stele sclipeau...Dar, Doamne ce m-o fugarit dihorul pe sub grinzi! Alergam de-a busilea, tipam , dadeam din cele membre  ca disperata! `Buuummm...buuummm! Si un zbici de lumina ma orbeste. M-am trezit din vis, in mijlocul furtunii.(Pai vorbise vecina cu bunica ca i-o mancat dihorul trei gaini si eu cum nu vazusem asa dihanie...am avut parte de el intr-un cosmar.) Saraca bunica, a venit pe furtuna aia cu lompasul, o urcat scara , sa ne duca in casa, ca eram intepeniti de frica de dihori si alte aratari. Turna cu galeata, fulgera si tuna....

 ....Imi placea cand mergeam cu mama peste deal, la matusa Ana in Sinicolau parca. Campul plin de flori multicolore, de parfumuri in  adieri usoare , nu ma saturam sa merg pe coclauri. Ne dadea matusa lapte rece si bun. O vad si acum cum ne iesea inainte...si cum statea in poarta pana nu ne mai zarea plecand...

   Intr-o zi ma striga bunica daca vreau sa merg cu ea la camp. Diviciorii era colectivizat, marele colhoz. Toti aveau de toate si nimic. Ia bunica carutul si mergem incet spre tarla. No, dar nu prea era cucuruz ala.

 -E tiutun , zice bunica. Azi taiem la tiutun. Asa ca  mi-a aratat cum si ce frunze de tutun sa tau, pe care le puneam in carut .  A fost singurul loc unde am vazut plantatie de tutun si prima si ultima data cand am fost la taiat. Apoi acasa am insirat frunzele de tutun pe ata, am legat-o sub streasina la uscat. Aveam mainile galbene, miroseau a tigari puturoase. Frumos stateau spanzurate tigarile sub streasina, fashaiau in bataia vantului, spuneau povesti fumate demult...

  

Dar aveam si verisori in sat. Merg cu mama intr-o zi de vara frumoasa si albastra la matusa. 

-Tenzi , ia-o si pe Genica cu tine, zice mama. La cules de fragi.

- N-o iau matusa, daca se canta?

 O fata subtirica (lasa ca si eu eram biscuite in dunga) frumoasa, cu doua cozi lungi si roscate, se uita la mine. Si nu am apucat sa ii zic ca nu o sa cant daca nu vrea, o sa stau muta, dar...o disparut cu ceata de fete, la cules ! Eu am ramas uitandu-ma la borcanul gol...

Asa imi amintesc eu prima intalnire cu Tenzi. Eram copil, vreo 6 ani sa fi avut...Si acum o vad, si mai ales ii aud glasul ...suparata ca trebuie sa ia un copil ce "canta" cu ea, o domnisoara in toata regula. Nu m-am cantant...doar intristat, imi placea Tenzi. 

Am putine poze din vremea copilariei de acolo, din sat, cu lumea lui de atunci. Nu mergeam prea des la bunica si nu stateam mai mult de o saptamana. Dar pt mine totul era altfel acolo. O lume plina de mister. De tiutun, de ghiboli, dihori, strugurasi si agrise, de magiun , lampa cu gaz atarnata de tavan, pamantul galben si racoros, si mai ales dealurile cu flori. Puteai spune ca e locul unde si timpul sta in loc.

  ...trec anii! Merg cu tata la bunica pentru cateva zile. Ma cheama Romeo la ei. -Hai tu sa vezi ca avem telefon! E na! Nu erau nici la oras dar acolo! 

- Nu te mint tu,  hai sa vezi no! 

Acum era si tata curios. Mergem amandoi si...si...era telefon! Unul smecher, co-inventie cu vecinul de peste strada, Danut. Telefonul fara fir! Ce G. Bell ! Asta inventie! Dar nu apuc sa scot doua cuvinte ca trece tata la receptor. Amu s-o pus pe barfa cu vecina! Am zis ca ii taxam pe impulsuri daca nu ne da brevetul si aparatul. Asta da viata palpitanta, cu nascociri de inventii si jucarei.

 Aventuri cu Mei !!!! La furat de pepini  sus pe deal. Am mers o gasca, ca sa avem curaj. Am tinut sfat si pregatit tactica de atac. 

- Ma, tu te duci si il tii pe badea X de vorba ma! Vezi ca sta pe uneva pe langa pruni . Apoi io ma duc asa...prin invaluire si atac pepinii pe partea cealalata. Ba vezi sa nu se prinda ca de ne fugare si ne trage vreo doua ciomegi pe carca...

Asa si facut. Noi , astialalti steam in cort mai la vale printre tufe , sa nu ne vada badea paznicu`. Si ce ne mai vrajea Virgil acolo! pe fete de! O ramas si el paznicul...nostru! Dar o venit trupa de soc de la furat. Si tare vorbeau toti odata. Pana la urma am priceput ca badea de paznic s-o cam prins ca e dus cu presu` si o luat bota la hoti.Care apucasera sa zvarle doi pepini peste gard si sa ii durige la vale. Mandru o vinit ei cu pepenii. Pe care i-am zdrobit ca doar brisca nu aveam. Nu mai conta ca nu erau copti. Ne-am bagat botul in ei si haleam la miezul galbui...Asa pepini nu mai mananc eu curand. Pepeni durigati si hohotiti de ras, bancuiti si plini de povestile eroice ale celor de i-au adus.

  ...Dar am fost si iarna acolo. La noi in Mangalia nu prea statea zapada sa o descantam, dar era bugat omatul pe ulita din Diviciori. 

Sa fi avut vreo 17 ani...Am ajuns cu tata pe inserat in sat. Omatu`i mare, bucuria sufletului meu. Bunica ne primeste cu drag, dar nu apucam sa stam prea mult in casa. Tata aude ca tetea in plecat la cazan ca se fierbe ceva tuica si s-o dus sa dea calificativul , eu am dat de Romeo care voia sa imi arate ceva fain. O luam pe ulita turuind veseli, ca doar trecuse ceva vreme de cand nu ne-am vazut, eram noi si inca vreo doi baieti. Iesim din sat, apoi urcam un pic la...grajduri! No ni unde ma duce! 

Dar acolo ce vad! un manzut fatat de vreo doua zile! Am stat de povesti cu caii, cu manzul si cu paznicul, apoi spre casa. 

- Une-ai fost ? Ca te-o catat ticato` . Bunica era la portita , se pornise dupa mine sa ma caute. 

- Dar unde e tata? intreb eu.

- Apoi l-am incuiat in casa , ca voia sa merga dupa tine, dar stiu io ca la cazan se ducea iara sa mai guste tuica! Ii deja ametit de miros...

 Tata, incuiat in casa de bunica! Cand se fierbe tuica! minune mare. 

Apoi sper sa o fi iertat tata pe bunica, ca mie imi zicea ca nu mai mere in diviceri ca il incuie bunica in casa.

 ...in iarna aia am vazut cum mergeau cu irozii! Am fost si eu la colindat cu ei, cu prezenta doar, ca nu stiam colinzi. Am zis ca trebuie sa fac un revelion acolo, ca prea fain este.

  Frumoase obiceiuri. Frumosi oameni, ce te pofteau in casa si la masa, de ne trebuiau trei craciunuri sa ii putem colinda pe toti , ca nu te lasau sa mai pleci. Interesant, dar eu  vad aevea acele scene, acei oameni , desi nu stiu cum ii cheama pe multi dintre ei. Si unii au pornit pe drumul fulgilor de nea, colindand acum cu ingerii.

 

 

  

   

Acolo, unde ne sunt radacinile...

Caldura verii anului 2020 m-a prins departe de tara, strecurandu-ma printre oameni mascati si distanti. As fi vrut sa fiu acasa, in tara "minunilor", dar unde nu ma indeamna prea multi sa ma intorc acum, cand urla anarhia peste tot.M-a prins anul sobolanului aici, ca sobolani am devenit toti ascunzandu-ne fetele , ferindu-ne unii de altii, trecem distantati"social"la 2 m... 
  Trezirea spirituala citesc, inceputul erei negre, sfarsitul normalului, acapararea lumii de guvernul mondial! Deci eu zic ca e inceputul sfarsitului! 

 Dar mai citesc si despre intoarcerea la radacini. Acolo unde a inceput totul! Adica viata fiecaruia. Radacinile ne cheama in vremuri pline de ceata. Cei care le mai avem si nu le-am vandut pe creitari prin targuri prafuite.

...Neamul meu! Neamul lui" Placinta" are radacinile intr-un sat mic, pierdut printe dealurile Clujului. De ce ii spune asa , de-a lui placinta, nici mama nu stie prea bine, ca e vorba de radacina materna. 

...Cursa am luat-o pe o strada din Gherla, o cursa ce pufaia si hodorogea, imprastiind praful , arata ca un balaur ce scuipa fum. Am coborat la capat, acolo unde si intoarce si isi trage sufletul pana a doua zi, in curtea cooperativei. 'Tulai tu Cornelie, de cand nu te-am vazut! Ioi ce mari au crescut copii! Ai mai vinit pe-acasa?" 
Bunica statea peste drum, treceam parleazul unui paraias si pe carare urcam spre casa. 
Casa cu prispa , mica. Pamant batatorit pe jos, lampa cu gaz, feresti mici. Vai ce bine era desculta sa umblu! Dar de fiecare data imi ramaneau ochii lipiti de fotografiile din care zambeau chipurile neamului nost` a lui Placinta. Mi le descifra mama, ramanand si ea pierduta in amintiri de multe ori. Avea bunica si o sura, poiata era goala demult. Dar bine mai dormeam in podul cu fan!
Gradina era mare, urca pe deal, pana sus, spre cimitir. Era un mar fainos, maaareee! si batran. Dar bune mere facea, erau coapte pe vremea asta. Si strugurei avea bunica, si agrise. Ma minunam de ele, pt ca nu vazusem in alta parte. 
Eeee...dar chiar in fata casei era un pomnitzar mare, ce facea pomnitze negre. Bune erau si ele. Odata m-am agatat de o creaca si ma dadeam huta-huta. Pock! Nici sa clipesc nu am  timp , ca eram gramada jos, cu curu-n pomnitele cele negre si cu poalele rochitei in cap. O ras bunica de mine, ca doar ma avertizase. Am ramas pictata cateva zile, ca material bun era in poamele alea mici si dulci.
 Bunica! Maria Pop. O mana de femeie, ce nu statea o clipa locului. Ba in casa, ba in curte, ba la fantana dupa apa, ba in gradina dupa ceapa...Nu imi aduc aminte sa o fi vazut stand , facand nimic!
 De neuitat pt mine ramane magiunul de prune pe care il facea bunica. Un pic afumat, tot dadeam tarcoale pe langa oala cu magiun si mai infigeam cate un deget pana la cot , asa pe neve. 
 Bunicul a murit demult, avea mama vreo 16 ani. Tetanos! Ne zambea doar dintr-o poza, nu stiu de ce mi se parea ca se bucura ca suntem acolo, ochii lui imi pareau ca ma urmaresc cu drag. 
O puneam pe mama sa ne povesteasca despre el...
  Satul e mic, ca de aceea se si numeste Diviciorii Mici. Ca cei mari sunt un pic mai la vale. Urcam dalma prin gradina bunicii si vedeam satul. Imi placea acolo sus, printre merii si prunii din gradina, urmaream fuioarele de fum . 
Ulita satului! Asta era ceva de neuitat! Se aude vuiet mare, praful alerga speriat , linistea se sparte in bucati: ma trezesc cu cardul de gaste in cap! Eram de vreo 7 ani...m-o dat de-a dura, am pupat tarana! Gagaieli, tipete, falfait de aripi, avioane inamice la orizont! Cei din sat stiau regula, noi astia de la oras am crezut ca suntem stapanii. 
 Dar seara era minunea cea mare! Venea cireada de pe imas! Dar oare ce vaci or fi astea???Negre , cu coarne mari si intoarse, era plina ulita. "Fugi ca vin ghibolii" striga matusa, care deschidea poarta larg, ca sa intre ghibolita. Daca nu era deschisa , merea mai departe! Atunci am vazut eu cum e "sa te uiti ca boul la poarta noua"...adica aia inchisa. Ghibolii! Mare minune, vaci vazusem eu multe, dar bivoli nu! Eu eram ca neghinita pe langa ei. 
Doamne bun era laptele de ghibolita! Facea matusa un balmosh cum nu am mai mancat nicaieri. Imaginea matusii trebaluind in bucataria mica de vara, adulmecam mai ceva ca un caine nemancat de trei zile, nu o voi uita niciodata. Si nici ghibolii imensi ce calcau leganandu-se pe drum ce stiau fiecare unde le e poiata.
 Paraul era alta poveste. Aici stapane erau ratele. Nu era piatra pe piatra de ciocurile lor. Nu stiu ce or fi cautat ca pestii erau plecati in concediu. Ceva oracaieli se mai auzeau...Bunica nu avea podet, dar era la Aurica in poarta unul. Calaream balustrada aia, mai ceva ca Nadia la barna. Pana am cazut cu curu-n parau , printre gasca de rate ce m-au primit razand  macait.  
 Nu am uitat nici parul din curtea bisericii, cu pere mici, moi si parfumate ce se coceau in mijlocul verii. 
Duminica iar era ulita plina, de oamenii ce mergeau la biserica.
 Bunica nu mai este demult, s-a mutat acolo sus! Casa la fel, e doar in amintirea mea si in cateva poze facute inainte de a cadea in genunchi obosita de atata singuratate. Nici marul nu mai este...
Doar neamul lui "Placinta" merge mai departe prin mine, prin cei ce nu au uitat ca au acolo radacini!
  Multe amintiri au ramas acolo, in satucul mic...amintiri ce inca alearga pe ulita cu cardul de gaste sau se leagana cu umbra ghibolilor...

Macii copilariei mele...

 A postat cineva o poza cu maci si albastrele...Si mi-am adus aminte de macii mei! 
  
   ....Un oras mic, undeva pe malul Streiului, un oras muncitoresc, construit peste noapte in jurul unicei cocserii din tara. Calanul Nou, ca cel vechi era de fapt un sat. Baraci pline cu tineri entuziasti, familii incropite din intalnirile celor ce construiau voiniceste socialismul, copii ce alergau desculti prin noroaiele ulitei , alergati de cardul de gaste...miros de tigai incinse si muzica ...
Acolo eram si eu pe acea ulita, pe care am schimbat-o apoi cu soseaua asfaltata, acolo, in acel oras nou. Garsoniera, apoi apartament, undeva la etajul 4 din cele patru blocuri aparute. 
Era ultimul bloc, pe strada Bradului...apoi cat vedeam cu ochii , un lan de grau! Frumos arata, spicele galbene se unduiau in bataia vantului, erau mai inalte ca mine. Cum nu prea aveam locuri de joaca , sau nu erau pt o fata curioasa , neastamparata si energetica, exploram imprejurimile. Lanul de grau , arata super, mai ales cand infloreau macii si albastrelele!  Wow! 
...am luat o amica si hai la cules maci! Doamne cum inotam printre spice sa culeg cel mai mare si frumos mac, cele mai albastre albastrele! Si ce fericita eram sa vad ca buchetul meu era mai frumos si mai mare ca al ei! Iesim din lan fluturand "prada" si...si...aratam mai ceva ca cenusareasa! Eram neagra toata! Rochita mea de care eram mandra tare, arata ca obiala lui mosu` cand venea de la coasa prin noroaie, pielea era ca fundul ceaunului de fiert napii la porci! Dar eu eram fericita!!! I-am dus mamei buchetul. Saraca mama! A incremenit de mirare! E de buna zic eu in gand...oglinda m-a adus la realitate! Si misterul dezlegat, am "cules" cat taciune de grau am putut alergand printre spice. 
....au trecut anii...am mai cules maci si albastrele, dar parca nu sunt ca cei din lanul copilariei mele!

Printre stele...

Ma uit la cerul infinit, la acel univers ce sclipeste instelat seara cand e senin. Astrele ce ma cheama misterios, ma striga , ma invaluie in lumina lor palpaitoare. Imi aduc aminte de bunica, o strigam:- "tu bunica, hai afara sa ne uitam la stele!"
Si venea bunica, imi arata Calea Lactee, si imi spunea:-" uite luna, uite carul , uite putza mea a paru`"...o poveste adevarata se pare, a unui copilas ce privea ca mine stelele, dar care se exprima mai terestru. Si care a ramas legenda prin aceasta expresie.
Frumos se vad stelele, misterioase aparatii nocturne insirate linie sau imbarligate in constelatii , stau cuminti de cand e lumea, adica universul. Cuminti zic eu, dar toate ascund povestile lor. 
Nu sunt astrolog,astronom, cititor in stele, astronaut, mai stiu eu ce minte luminata ce sa le citesc trecutul. Dar misterul lor exista si fiecare il constientizeaza in felul lui. 
...Am pierdut autobuzul, la Neptun, spre Mangalia. Stateam si priveam cerul. Deodata vad ceva extraordinar! Stele cazatoare se alergau pe cer, cadeau parca cu sutele, veneau spre mine! Am cascat ochii la ele, nu puteam sa clasific spectacolul nocturn in splendoarea lui, pe nici o scala numerica. Ce o fi fost? Cum de pot fi martor la un astfel de mister? Eu si cerul ce pica prin sute de lumini in fata mea! 
...De multe ori vedeam stele cazatoare, le urmaream traiectoria celesta. Ma fascinau. Intr-o seara, anul trecut, m-am urcat pe scara podului, priveam cerul instelat. Uite o stea cazatoare! gandesc eu. Dar nu! Nu cadea. Se misca pe o traiectorie orizontala , rapid. S-a oprit, a luat-o iar la dreapta. Parca desena figuri geometrice pe cer. Hmmm!!! Iluzie optica!? Asa as fi zic, dar acelasi spectacol si exact in acelasi loc , l-am vazut si a doua noapte. Wow! 
...Si uite ca poti vedea fizic ceva(cu ochii adica) si poti interpreta ce vezi. OZN! zic eu. Na , ca sunt martora existentei lor. Acum desigur variante sunt. Avion nu avea cum sa fie, traiectoria nu era liniara, si avea viteza f mare, dar puteau fi acele misterioase aparate construite dupa machetele ozn-urilor de catre fiintele umane, ce inca nu vor sa recunoasca public ca au acces la tehnologii extraterestre avansate. Si daca ar recunoaste, cati ar crede?
Inca nu pot multi pricepe ca nu suntem singuri in univers. Ca sunt fiinte mult mai avansate tehnologic si nu doar, ce locuiesc acolo, pe acele astre ce noi le vrem pustii.
...Cartile etichetate SF, stiintifico-fantastice, nu sunt deloc asa. Este doar o eticheta pusa de minti limitate. Eu cred ca de fapt multi dintre acei scriitori au "vazut" realitatea descrisa in cartile lor. Un exemplu pt mine este Jules Verne. Calatoriile lui sunt ADEVARATE!  Descrierea minutioasa a submarinului, a rachetei, a centrului pamantului. Am simtit ca nu e doar imaginatia, de aceea am citit aproape toata colectia lui. Ma puneau pe ganduri acuratetea descrierii, desi traiam eu in era in care submarinul era realitate si se zburase la luna, pe vremea lui J.Verne nu existau fizic astfel de aparate.  Sa nu zic ca eu cred ca exista acele locuri populate din 
"centrul pamantului". 
...Nici cartile lui Isaac Asimov nu le-am ratat. Citit tot ce am gasit. Aici era alta abordare a sf-ului. Ce unii ca mine cred ca e realitate. 
...Dar cea mai mare bomba este filmul "Razboiul Stelelor". Nu voi uita niciodata seara in care am vazut prima data episodul 4! Eram cu mama si tata la ...discoteca in Siemens! Aveam 14 ani...Nu auzeam si nu vedeam nimic in jur. De atunci am vazut de zeci de ori toate episoadele, desi cele mai bune raman totusi primele, realizate fara computere. Si uite ca acest razboi al stelelor a existat cu adevarat. Alianta celesta, cu bunii si raii ce se luptau in univers. Cu jedi la care visam , au existat si exista. Revelatia a fost pe masura. De fapt confirmarea. Ca multe sunt reale. Pe care unii dintre noi le "simtim", atractia spre astfel de mistere ce ne atrag (in)constient fiind mare .
...Zburam printre stele, cu gandul, in vis, in serile in care privim nestematele ce sclipesc pe cer etern. Le putem atinge, le putem constientiza , apropia, iubi sau teme. Le putem canta in versuri sau pune pe note, misterele lor raman de-a pururi mistere pentru multi.

Natasha si submarinul!

 Azi primesc mesaj de la fratele meu pe messenger:-treci acasa!
-Cu ce ? zic eu, ca avioanele sunt lipsa!
- Cu submarinul! zice el...
  
Si uite cum mi-a adus aminte de Natasha si submarinul, o poveste reala(la mine nimic nu e inventat, am incercat sa scriu povesti nemuritoare si nu mi-a iesit). Eeee...
...Intr-o zi ma anunta echipa cu care mergeam de filmam pe coclaurile din tara diminetilor calme, ca de data asta vom merge la pescuit undeva in sud-estul tarii. (Un an intreg am fost saptamanal "reporter" cu patalma la KBS, aveam coltul meu"Experientele lui Geni".) Asa ca , am pornit cu noaptea in cap spre destinatie. Frumos acolo, tarm de mare , paduri de pini, vedeam si rasaritul si apusul in aceeasi zi. Dar nu eram acolo in vacanta, asa ca la treaba!
   Dupa toate introducerile de rigoare, filmat inceputul episodului, urcam in barca si...vant in pupa! Vant era, cam tarisor zic eu, salta barcuta noastra ca o coaja de nuca in ligeanul cu apa. Am facut instructajul, imbracat echipamentul de corvoada  si la treaba! Arunc ochii roata, apa cat cuprinde! Are balta peste zic eu . Aruncam firele , cu momeli in ele , fire lungi, interminabile.
Oops! am uitat sa zic ca noi nu pescuiam orice, ci anghile de mare! Serpi ce mai, doar ca din aia ce sfaraie delicios pe gratar ,unsi cu fel de fel de sosuri si mirodenii. 
  Si pe cand sa trageam de "unditele noastre" vad un ditai mastodontul de vapor ca ne trece pe sub nas, de era sa fac infarct. Am zis ca ma va pescui si pe mine careva , relicva, ca tare se clatina cojita noastra de nuca si era ba in aer, ba sub valuri. O trecut vaporul , a mai tras si o sirena de ne tiuiau urechile...
Si incepem sa tragem firul ala ! Ioi !!!! Spanzurau anghilele de cate un carlig, se zbenguiau saracele, da de scapa de osanda. Io, viteaza mare , alerg si iau in brate pe cea mai mare creatura si strig : asta e a mea! 
 Dar nu apuc sa imi trambitez victoria de campion, ca nenea pescarul (ala sef) imi da branci, ia creatura de coada si zbarrrr!!! in mare cu ea!  Am facut un bot, stateam sa plang nu alta, incercand sa ma ridic dintre funii si geamanduri. 
- E sarpe de mare!!! Unul dintre cei mai otravitori! Te-a muscat? intreaba el. 
 -H? Adica marea mea captura e sarpe de mare, (care inota cu sarg spre larg, scotand limba la mine)? E na! nu prea era deosebit de anghile , in ochii mei de pescar de duminica. Era sa imi cante cucu pe ultimul drum...
 ...Dar viata merge mai departe, am prins o gramada de anghile adevarate, pe care le-am pus bine la pastrare in fundul barcii.
   Apoi cand esti la pescuit in balta cea mare, marea de Est de data asta, te fura peisajul , te iau valurile , te incanta prada ce atarna in carlige... crezi ca toata balta e a ta. Si cum cantam noi balada fericirii in fa major, deodata se umfla balta! Si din mijloc de ape spumegande rasare...Nautilus! in carne si oase!!! Ditai submarinul, pe bune, nu din filmele cu spioni! Am ramas cu gura cascata, :O, my God! Ma frec la ochi, o fi ceva iluzie morgana! Nuuu!!!! Nautilus era acolo! Si are si grai! A inceput sa urle cu toate sirenele din dotare , sa ciripeasca la megafon intr-o limba pura coreeana: -Inapoi , ca ati trecut in apele teritoriale japoneze!!! 
 Wow!!! Asta da! Am ajuns in Japonia , umbland dupa anghile! Apoi cine mai era ca noi? Cu escorta pompoasa, submarin !!!!
  Am ajuns la mal, am incins gratarul si parpalit ceva anghile, udate cu bautura locala. Terminat filmatul, aparut la tv int-o zi de miercuri dimineata la 6. Live, cu mine in studio, comentand episodul pescuitului de anghile.
  Desigur ca povestea cu submarinul a ramas"classified" , asa ca intre spioni, nici un cuvantel pe micul ecran.

Asa ca, frate, cred ca trebuie sa ajung iar pe marea balta printre anghile, da de mai prind vreun Nautilus cu directia "Acasa".