WELCOME TO JAPAN !

WELCOME TO JAPAN! asa spunea stewardesa. Prima mea vizita aici , in tara soarelui rasare. Ma uit in jurul meu...oamenii arata la fel, mititei, cu ochii ca doua linii paralele. Doar cei tineri sunt diferiti, au niste coafuri asa de traznite si haine fistichii de nu te plictisesti de monotonie .

Pai ce cautam aici? Walking Festival pt. 3 zile in orasul Higashi-matzuyama. Mergem ...sa mergem. Am luat trenul si am colindat tara. Spre seara am ajuns! Foame cat cuprinde, ne-am oprit la restaurant. Am mancat cu totii, ceva japonez, cam scump. Si hai spre hotel. Bezna...lume pestrita ca deja europenii erau acolo. Ajungem la hotel, ca sa aflu ca ....nu mai am camera. Un musafir neanuntat ce n avea camera rezervata. Pai si io unde dorm fratilor am zis? Pt ca acolo camerele de hotel sunt mici nu ai loc 2 daca e camera de single. Am unde zic colegii, in ...sala de sport! Wow! Ceva nou, platesc hotel si ajung la sala de sport. Nu-i bai, suflet mare sunt asa ca la sala cu mine. Si sincer nu mi-a parut rau ca am dormit acolo, cu 70% din grupul nostru. Doamne! parca eram in tabara. Cat era de mare sala aia era plina de ibuluri , adik saltele groase pe care se doarme in Asia. Si lumeeeeeeee.......majoritatea japonezi veniti din toata tara pt . festival. Majoritatea in varsta. Dusuri aveam afara, adik casute de dusuri. Ne-au primit in marea familie cu ceai verde si prajiturele. Numai ca stingerea era devreme. oricum era tarziu asa ca ...la somnik.

Bum , bum-bum....ma trezesc buimaca, plina de fulgi, bezna afara, a intreb ce o fi? E invazie de extraterestrii? Nici vorba. Japonezii erau in miscare, mergeau cu zecile spre dusuri, sau afara , ca ei aveau in plan traseul de 40 de km si trebuiau sa plece devreme. Asta da , nu ca noi, 10 sau cel mult 20 km. Si ma uit la ei, de la 60 la 80 de ani.

Ne adunam in piata de unde se pleca, nu trebuia sa intrebi unde e ca te ducea suvoiul de lume. Pe scena se tot vorbea ceva. Si lumeee...de numa. Sa ne potolim foamea nu? Si am gasit acolo o coirba ce semana tare mult cu ciorba nostra de cartofi. Si bulgari de orez cu gust de peste. Orez sarat , ca la noi acasa ,o bunatate. Am pornit si noi . Cu Adrian din Elvetia, Pedro din Belgia si multi alti prieteni din toata lumea. Am colindat orasul, am iesit pe camp , pe dealuri... de 20 km . Adrian ne invita la o bere si branza, plus ceva tuica de pere made in tara lui.Spre seara ne-am intors in oras. Franti de oboseala dar fericiti . Si ca sa fie tacamul complet ne-am facut rezervare la masaj. Cum toti eram afoni la a vb limba japoneza....sa murim d eras nu alta. Pai ce masaj sportiv? Ca acolo e spital zic ei. Cum? Da se face masaj celor ce vin cu trimitere de la doctor. Am gasit un tinerel ce stia bine engleza. Dar ...eu si inca vreo doi am avut parte de masaj, ca la doctor, excelent. Si uite asa , fericiti si relaxati ne-am intors la marea noastra casa si familie. A doua zi m-am imbracat in costumul meu frumos si ....la drum iar. Dupa ce am servit ciorbita. De data asta am fost cu un grup de fete japoneze, ce mi-au dat sa maninc din ceea ce le-a pregatim mamica lor. M-am minunat cata minutiozitate au pus in a aranja tot , elegant, colorat, ce arata delicios. Si a fost delicios. La intoarcere am baut bere Asahi, la halba, o bunatate, poate si pt ca dupa atata mers pe caldura aia pe coclauri, pe alt traseu, mi s-a parut extra. Numai ca dupa vreo 2 halbe de bere eram asa de vesela.... Si am colindat pe acolo, am cumparat pere malaiete, ce dor imi era de ele. Am pictat si desenat cu copii ce mi-au dat seminte de flori impachetate f frumos. Si in drum spre casa am dat peste un alai de gheise , si muzicieni, tot orasul era in festival. Am colindat cu alaiul toata ulita principala, am ascultat un show de tobe , am vazut teatru de papusi, totul era pe strada. Radeam si palngeam de bucurie. Dansam cu ei. Si am gustat ceva frigarui ca pe la ei. Bune....

A treia zi, iar pe drum, de data asta 10 km. Si era frumos ca in fiecare zi era alt traseu. Am vazut pe stadion un meci de baseball, asa cum era acum 100 de ani, caci sarbatoreau aniversarea in ziua aceea. Si o frumoasa expozitie de crizanteme, o minunatie de culori , fel si fel de soiuri. O mini piata unde am vazut cartofi dulci cu miezul mov , si tot felul de alte zarzavaturi. M-au servit cu acei cartofi copti, buni tare. Cand am ajuns in oras iar, ...hei-hop, hei-hop! Ce o fi oare? Ajung acolo si ce vad?

Carau in spate o lectica unde sedea un Budha mic. Sau ceva ce semana cu el. Si am inteles ca este ocrotitorul orasului. Strigau ceva si inaintau in acel ritm, fiind imbracati in robe si ....chilotei. Desigur ceva traditional. Am avut marea placere sa fiu invitata sa car si eu acel zeu. Wow! era greu , ca trebuia sa urmezi ritmul. Dar ma simteam asa de bine! Eram in domeniul meu, dans, muzica , distractie.

In piata au inceput sa defileze toate formatiile celor ce au participat la acel festival. Si apoi un spectacol frumos, dansul papusilor, al gheiselor....Nu ne venea sa plecam. Dar a venit si despartirea.

Mi-am facut noi prieteni acolo. De la care primesc vesti , carti postale si mailuri si acum. Ultima zi am vizitat Tokio. De una singura. Si cum nu prea imi permitea timpul sa vad multe in acel imens oras, Am ales sa ma urc in cea mai inalta cladire, unde era un frumos parc , spectacol cu pinguini , foci si maimute, si un minunat restaurant la ultimul etaj. De unde am putut vedea cel putin o bucata din Tokio. Si ca sa nu plec fara sa gust sake cer un pahar. Ma intreaba de care. Pai ...de sake. Si mi-au dat sa gust vreo 30 de feluri de sake! asa ca...nu mai avea rost sa cer nik! Si am servit un bufet cu tot ce am gasit traditional.

Am ajuns la hotel ultima, erau sa plece fara mine...pt ca m-am ratacit! Si cum avionul nu sta dupa mine....dar am ajuns in ultima secunda, noroc ca am facut roaming la telefon.

La aeroport, cu totii, cu un geamantan de impresii si amintiri placute.

Tu vrei un prieten adevarat ?

Fără un prieten alături viata poate fi uneori tare grea, cîteodată pur şi simplu simti nevoia să ai un suflet alături cu care să te înţelegi şi care să te înţeleagă la rindul lui, simţi că viata e prea monotonă şi ai vrea ceva nou, toate acestea le găseşti la un căţel, un căţel stie să-ţi fie cel mai bun prieten, un căţel stie să-ţi aducă bucurie în casă, un căţel îţi arată ce mult insemni pentru el de fiecare data cînd vii acasă, de fapt un căţel este cel mai frumos lucru care ţi se poate întîmpla în viaţă. dacă vrei un prieten adevărat care să-ţi fie alături mereu, daca vrei sa uiti de singurătate şi de tristete, ia-ţi un căţel, sînt sute de căţei abandonaţi, căţei pe care stăpînii dupa ce i-au luat i-au abandonat aruncîndu-i în strada deoarece aşa înţeleg unii oameni să răsplăteasca pe cel mai bun prieten al lor, căţei care abia asteapta un stapin ca tine pe care să-l iubeasca, sa-l păzească cu credinţă, si sa-l apere intotdeauna cind e in pericol, nu uita Dumnezeu a facut prima data animalele, apoi oamenii... a stiut el dece.

A doua zi in Dalian !

Cucuriguuuuuuuuuu.......zicea vocea de la telefon. Ma anunta ca e dimineata si ca functioneaza morning call-ul. Mi-am adus aminte unde sunt!!! Prima zi de mers...20 de km la festival in Dalian. Stateam in cumpana...cine sa mearga? lelita?sau...Mutu?

Am optat pentru Mutu. Am imbracat tricoul nr 10 ...baut nessul si la drum. Nu va zic ce frica mi-a fost sa trec strada. Pai acolo prioritate au masinile si veneau ca la raliu nu alta. Am avut noroc ca a venit un grup mai mare si am trecut cu ei, ca altfel faceam batuta pe loc . Doamne!!!!!! o mare de tricouri albe si albastre, se revarsa spre piata unde era punctul de plecare. Cred ca cel putin 200 de mii de oameni erau acolo.Si strainii ne adunasem langa un cort , langa scena. Si doamne!!!! ce ciripea unul acolo la microfon . Daca nu erai atent te lua talazul una-doua.O mana ma tragea spre scena . Cand dau cu ochii de stapin ...era un chinez ce a fost la 2 editii ale festivalului din Coreea. Si mi-a zis ca el a compus imnul mergatorilor din Dalian. Frumos imn , melodios...lalaiam si eu cu ei. Ne-am imbratisat , facut poze multe . Gata! Se da startul. Am asteptat sa treaca valul tzunami....si am plecat si noi. Ma tot minunam cum de s-au mobilizat frate. Oare in stil comunist? Cum eram si noi cand venea Nea Nicu in vizita? Pe drum unii is verzi! Ii intreb ce e cu ei...o venit primavara sau? Erau angajatii unei firme de constructii. Faceau reclama noilor apartamente.Ha, ha ,ha !

Vine langa mine o tanti si ma intreaba daca nu sunt eu cea din Romania. Da, zic , dar de unde stie? Pai m-a vazut la televizor zice ea. OOPS! No uite ce vedeta eram si nu stiam. Cred ca au aratat de la festivitatea de deschidere si de la seara festiva. Ca si pe drum se tot tinea unu` cu camera dupa mine. Cred ca sarea in ochi galbenul tricou al nationalei Romaniei in marea alba si albastra de tricouri.

Frumos , faleza marii, mergeam incet cu vorbeam cu toti in ce limba se putea, iar parfumul de salcami ne invaluia si ne imbata. Trece un grup de pustani, si ce aud la telefonul lor? muzica coreeana. Le vb in coreeana si ...nik. Erau de-ai casei, chinezi, dar le placea sa asculte topul coreean.

Am plecat de pe undeva pe la jumatatea drumului. La seminar si intalnirea cu primarul. Ca de...si eu is un pui de director la asociatia noastra, KAPA. Acolo am primit un buchet imens de flori de la presedintele asociatiei din Dalian. Abia l-am cuprins. Din pacate l-am lasat la hotel. Nu poti scoate din tara nik plante sau fructe.

Si pt ca am vrut sa imi cumpar neaparat o rochie crapata , am fugit la bazar. Dupa ce am am imbracat vreo 4 am gasit marimea mea. Si gata ziua.

Duminica iar canta cocosul: cucuriguuu..... A doua zi de mers. Numai ca din pacate avionul pleca la 2. Asa ca nu am putut merge decat 5 km. Traseul era pe malul marii.....faleza de acasa, Mangalia se prezenta in fata mea. Semana sau doar voiam eu sa semene? Pescarusii tipau, mai incolo masinutele si leaganele, terasele , si margelele din scoici la tarabe. Mai ca nu plangeam...de dor si amintiri.....Mi-am luat la revedere de la prietenele mele de acolo. Si poate vom avea sansa sa ne intalnim din nou, undeva , candva, in aceasta lume .

La revedere Dalian! In avion si... welcome to Incheon Airport !

Prima zi in Dalian.

Cat de rapede trec zilele! Ca ieri era Craciunul si azi e Inaltarea!

Eu vad numa ca s-o scuturat flarea de cires...acum trandafirii sunt ghirlande inflorite...si caisele verzi sunt pregatite in borcanele mari pentru lichior, sau meshil ju cum zicem aici. E cald rau, nici umbra nu te poate ascunde, frunza e inca mica.

Unde sunt zilele de primavara? Au disparut...

A fost si festivalul florii de salcam, in China la Dalian. Ultima floare, dupa cea de rapita din Coreea, si cea de azalee din Japonia. Festivalul celor 3 flori. Am participat numai la 2, am sarit cel al azaleelor. Dar uite ca ne-am nimerit in plina criza a gripei porcesti ce numa de porci nu se atinge! Si nu am putut cobora din avion pana nu ne-au laut temperatura la toti. Din pacate 2 erau cu febra...si pana au constatat ca e din cauza bauturii am cam stat cu sufletul la gura.Ca de era alta febra...la carantina cu noi si vedeam China printre gratiile rezervei de spital.

In sfarsit...am ajuns la emigrari si...Hello Dalian! Ne asteptau cu flori, ce frumos le-a stat florilor in camera mea de hotel. Si pana la cina festiva mai erau cateva ore asa ca ...hoinareala. Wow! Un parc imens, si plaja! Ce dor imi era de ea! Ca semana cu cea din Mangalia copilariei mele.

Si intre blocurile de stateau sa impunga cerul hop!....un castel cocotat pe un perete de stanca.Ma uit si parca e cel din Hunedoara. No ! zic ce Dumnezeu ? daca nu as vedea in jur ochi oblici si mititei si auzeam o pasareasca nestiuta(nu era cea ce o vorbeam prin clasa a 8-a sa nu ne inteleaga "dusmanii"....nuuu)as fi zis ca-s in Mangalia ce o primit castelul Huniazilor cadou.

Am urcat scarile pana la poarta, pe scari erau mirese insirate ce se trageau in chip cu (ne)fericitii miri, in rochii albe , albastre, roze...Si de sus o priveliste beton. Marea, si noul cartier. Si batea brizaaaaaaaaaaa.Cu miros de alge. Dar castelul de fapt e muzeu, al scoicilor. Vezi acolo scoici de toate neamurile, culorile si marimile.

Gata ! time`s up! fuga la hotel , sari in ie si poale, si la cina festiva. Acolo, lume pestrita din 16 tari , elegantele rusoaice la rochite mini si tocuri de 10 tenti, norvegieni in tricouri si cu pieptul plin de insignele primite la diferitele festivaluri mergatoare, tinerei de 80 de ani si babute de vreo 17, tot ce vrei. Si turnul Babel cred ca era jucarie fata de ce se auzea acolo. Tulai! oare care cu cine ce limba vorbeste? Dar uite ca ne-am inteles, si m-am bucurat ca m-am intalnit cu prieteni vechi, de cateva mersuri, am facut poze, am mancat si amu hai sa cantam . Eu daca`s multi nationala am cantat Arrirang cu cei din Coreea si ..io cu mine Lelita Ioana.Apoi cine mai era ca mine taranca? Nimeni si de aceea am avut un succes mare. Am fost invitata la dans de un talent de-al lor , el canta si dansam un tango si am primit un crin minunat.No da lelito! Apoi ce era de mers la hotel? Nuuuuuuuu. Am mers in bazarul lor sau ceva ce semana cu piata de rusi de la noi, Acolo am gustat adevarata mancare. Frigarui de oaie, de pui , ardei iuti, peste si Dumnezeu mai stie ce.Si bere made local.Am stat pe scaunele de pitici langa tomberonul de foc, era destul de rece.Si lelita o primit gratis vreo 5 frigarui. M-o fi vazut mai slaba. Am cumparat alune de-ale noastre , cirese galbene(doamne de cand nu am mai mancat) si pere malaiete! o minunatie . Plus mangostine si alte exotice. Si gata ...noapte buna . Asa a fost prima zi in Dalian.

Viaţa ca un dans

Viata intr-un oras mare cum este Seulul, e destul de simpla pentru cetatenii seniori. Si singuratea e mare, prea mult timp liber in care nu prea ai ce face. Si pentru aceasta se organizeaza la centrele culturale din oras cluburi unde au ocazia sa socializeze, sa participe la activitati multiple. Unul din aceste cluburi este clubul de dansuri folclorice internationale din cadrul YMCA. Cea mai "tanara "membra are 76 de ani , dar nu varsta conteaza ci pasiunea pentru dans, si implinirea ca nu esti inca exclus din viata sociala. Aici invatam dansuri din toata lumea, dansam pe scena la diferite festivaluri, primim aplauze....Si acum incercam sa invatam si dansuri romanesti, sunt grele batutele moldovenesti sau invartitele ardelenesti , dar ciuleandra se poate. Si mai nou Brasoveanca e unul din dansurile romanesti ce face inconjurul Coreei acum. Caci cei mai multi care fac parte din echipa YMCA sunt instructori la randul lor la alte centre culturale. Dar nu numai atat, in fiecare an avem un schimb de experienta cu echipa de dansuri din Japonia. Primavara vin in Seul, si pentru cateva ore ne simtim bine dansand impreuna , fara sa ne gandim ca limba va fi o bariera, lasam muzica si dansul sa fie legatura dintre noi. Si in echipa lor au "tinerei" de 80 de ani . Am invatat un dans scotian , vals austriac, tango...si noi le-am pregatit surprize, un dans israelian, unul din America....O mica mare familie mixta , ce dansam , radeam si ne simteam tineri, oboseala fiind ceva de nu intra in calcule atunci.

Iar toamna e randul nostru sa vizitam orasul Mieken si sa facem iar schimb de dansuri . Se infiripa prietenii, se danseaza , se rade mult si ...uite ca timpul trece frumos.

Si daca unii nu stiu cum sa-si petreaca timpul ce parca e prea mult si fara folos , stand la taifas prin parcuri, si numarind minutele, multi fac parte din cate un club , de muzica , dansuri, sau alte activitati usoare si distractive . Toata aceasta munca de instructor e voluntara, primariile si centrele culturale punand la dispozitie spatiul necesar . Si ce frumos este sa vedem bunicii nostri fericiti , zambetul lor atunci cand danseaza pe scena exprima multumirea sufleteasca ca inca mai pot face ceva in viata, ca nu sunt exclusi din viata sociala.

Foldy şi Shikirika

O zi trista ... am venit acasa si ...nimeni nu ma astepta. Casa pustie. Caut...astept ...sa se deschida usa si sa aud..."oma , na woasoyo"(mami am venit). Dar nu! Fata mea a decis sa plece si sa stea singura. Am plans dar... degeaba, dusa a fost. Vrea libertate, ca de ...e la moda.

Si in tristetea si singuratatea mea, am plecat de acasa ...hoinarind pe strazi , am vazut in vitrina o pisicuta mica , dragalasa, ce se uita si ea trista la mine. M-a induiosat si am zis ca sa ne unim tristetile. Am cumparat-o , adus-o acasa . I-am pun numele Foldy, si a devenit mascota casei. Si ...de atunci a trecut un an. Si cine ma asteapta la usa de cum aude poarta? Pisicuta.

Acum mai am o pisicuta, ce miorlaia , flaminda , uda si inghetata pe strada printre picioarele grabite ale oamenilor. Shikirika, e alintata noastra. Sta cocotata pe frigider si miaw...vine mami!

Desigur ca fata s-a intors acasa dupa vreo 2 luni de experienta amara se pare pt ea. Dar asa e cand esti tanar si crezi ca lumea se cucereste doar cu tineretea si ..cam atat!

Suntem o familie acum de ...6! Noi si ...2 pisici. Care va spun :"anyong haseyo".

O mica mare familie de sufletei.

Ca ieri am inceput sa ascult Radio Sufletel. Ascultam pe Eugen cat de frumos vorbea , in limba mea materna, si muzica pe placul meu, fara manele si alte chestii fara numar. Si mai faceam cate o brosa sau un medalion. Ca era iarna si ma apucasem de ceva nou sa invat ca sa nu ma plictisesc acasa. S-a infiripat incet o echipa, cu Adi, Beni, Viorel...s-au infiripat prietenii. Si incet incet am luat si eu tauru` de coarne(tehnica asta de a trazmite pe net)si ..uite-ma si pe mine moderator. Ne ajutam reciproc, cu muzica , cu sfaturi , vb mult pe mess, despre mai tot si toate. Si am descoperit o alta lume , o lume de prieteni virtuali. Apoi am gasit ascultatorii... tot virtuali, imi parea totul ca un vis, ne despart oceane , muntii Everest sau desertul Gobi, si imi spuneau ca sunt langa ei. Plangeam , radeam impreuna cu ei in emisiuni, ne spuneam ofurile, ne trimiteam poze unii altora, am descoperit o familie, caci tare duc dorul celor de acasa, o familie de sufletei . Unii sunt ca si mine , departe de tara lor, altii acasa , cu problemele vietii capitaliste. Si ma bucuram sincer daca puteam aduce macar un zambet , o raza de speranta , sau alinam un dor . Acum unii dintre colegi nu mai sunt, dar am ramas prieteni unii, dar nu se pot uita clipele petrecute alaturi in aceasta fam de sufletei.Acum am o galerie de poze ale ascultatorilor, cele mai multe ale copiilor lor. Poze de la Craciun, unde am fost invitata la mese festive,poze de la zile onomastice, Revelion, sau Paste, cu torturi delicioase si fripturi apetisante, dar mai ales lume fericita. Si poate , candva, vom avea si o fotografie a marii familii de sufletei. Sarang-heyo familie de sufletei!