Noiembrie spune calendarul. Noiembrie striga si frunzele ce isi iau adio de la creanga lor de aur, plutesc , se zbat , se alinta si suspina, apoi cu un ultim suspin se astern in covor multicolor la picioarele celui ce le-a fost parinte.
Melancolii de toamna , soare bland strecoara razele piezis printre crengile mirate de goliciunea lor.
Imi place toamna, de fapt iubesc toate anotimpurile. Iubesc natura in toate culorile ei. Cum nu prea am ce face, ma plimb prin parc sau imi scutur ciolanele de rugina facand exercitii la aparatele de acolo. Merg desculta pe poteca de lut sau pietre zgrunturoase, masaj natural si fara bani...Dar s-au racit zilele , gata cu sportul descaltat.
Sunt intr-un oras imens, cu vreo 10 mil. de locuitori si totusi singura. Trec ca umbrele pe langa mine, nu ii vad. Se mai gaseste cate un nene sa ma intrebe de sanatate, de unde vin si cat stau(sic!).In rest , imi port pasii pe alei si ascult padurea. O miros, o imbratisez, o admir si ii multumesc. Pt ca de cate ori ma simt fara vlaga si cuprinsa de deznadejdi lumesti, ea ma alina . "Take a walk in the parc when you feel down, there are so many things to lift you up, see the nature in bloom , a laughing child..."La mine functioneaza fraza asta. Si o aplic.
Incerc sa gasesc sa fac ceva, sa fiu de folos societatii si mie insumi. Tot caut, aplic pt diferite posturi. Primesc raspuns, entuziasm, pana le spun varsta. Apoi e liniste! M uit in oglinda, ma uit in sufletul meu. Ambele mi se par inca ok. Nu mi se pare ca pot fi catalogata ca old lady, bunicuta sau baba.
Dar uite ca pt societate sunt expirata. Decemptie! Ma uit iar la mine si ma intreb ce mai vreau. Ce mai astept . Cum adica? Eu alerg pe alei dupa fluturi, rad la soare, zburd libera , car, fac curat, ma joc cu copii si zambim la soare impreuna, cant , citesc, conversez in vreo trei limbi. Si totusi nimic!
Azi mergeam abatuta, inca cineva ce nu ma vrea ...in joburi unde inca cred ca mai am ceva de spus . Trista, abatuta ...si mi-am adus aminte de el, de Florin. " ....o strada din Hunedoara, un om venea atat de absent si de abatut de mi-a atras atentia. Era el...mi-a zis ca -fiecare le are pe ale lui-...Nu pot uita tristetea aia , parca nimic nu exista in jur.." ...si azi sunt eu cea persoana!
Hmmm.... Nasol cand totul e gri-murdar. Cand te feresti parca de oameni.
...I feel pretty! Un film ce m-a facut sa recunosc ca eu sunt cea ce vad gri, ce imi ascund capul intre umeri si mai ales cea care si-a pierdut increderea in mine insumi. Sunt ceea ce sunt! Trebuie sa nu uit asta, sa ma apreciez eu insumi ca sa vada ceilalti ca sunt invingatoare si nu o ratata.
WTF! Capul sus , zambetul pe buze si cei ce nu ma vor nu stiu ce pierd. Voi gati, picta, voluntaria , implica. Pt ca asta sunt eu! Inca tanara si pusa pe rele!
....e toamna pe alei, dar o primavara in suflet!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu